Adeverinta nr. 702 din 5 februarie 1993 emisa de Directia de Coordonare si Organizare a Consiliului Judetean Suceava atesta ca "d-na D. A. ( nascuta P. ) a fost salariata Consiliului Raional de Partid Vatra Dornei in perioada 1 octombrie 1951 - 1 februarie 1952.... ".
Acest inscris, care aduce la cunostinta o anumita situatie de fapt existenta in urma cu mai bine de patruzeci de ani, stabilita cel mai probabil, pe baza arhivelor detinute de aceasta institutie, nu naste, nu modifica, nu stinge un raport juridic de drept administrativ si nici nu executa un act administrativ. Drept urmare, nu poate intra in categoria actelor sau faptelor avute in vedere prin art.1 si art. 2 lit. C din Legea nr.544/2004, pentru a putea fi atacat in contencios
administrativ.
Potrivit art.45 teza finala din Codul de procedura civila, Ministerul Public poate porni actiunea civila in cateva situatii aratate expres dar si in alte cazuri prevazute de lege, un asemenea caz fiind cuprins in art.245 alin.1 lit.c1 Cod procedura penala. Acest ultim text prevede ca prin ordonanta de incetare a urmaririi penale se dispune totodata si asupra sesizarii instantei civile competente cu privire la desfiintarea totala sau partiala a unui inscris. Intre cele doua texte ale legii nu exista incompatibilitate, pentru ca ambele se constituie intr-un temei juridic al actiunii si dau dreptul parchetului de a cere unei instante anularea unui inscris cu continut nereal, atunci cand punerea in miscare a actiunii penale este impiedicata. Faptul ca instantele au dat prioritate in mod diferit celor doua articole
de lege nu poate antrena casarea sau modificarea deciziei recurate, cata vreme o astfel de ipoteza nu intra in continutul vreunuia dintre motivele de recurs prevazute de art.304 Cod procedura civila.
Prin sentinta, Judecatoria Radauti, dupa ce a inlaturat exceptia de necompetetnta materiala a judecatoriei, a admis cererea formulata de Parchetul de pa langa aceeasi instanta si a desfiintat in parte adeverinta nr. 702 din 5 februarie 1993, eliberata de Consiliul Judetean Suceava, inlaturand mentiunea "_ nascuta P. _ ".
Instanta a avut in vedere ca actiunea este intemeiata pe dispozitiile art. 45 alin. 1 teza finala din Codul de procedura civila, caz in care competenta apartine in prima instanta judecatoriei. Pe fond, s-a avut in vedere ca prin hotarare judecatoreasca irevocabila s-a constatat ca parata, alaturi de alte doua persoane, este fiica lui P.N., paternitatea fiind recunoscuta de autor. Adeverinta contestata a fost folosita intr-un proces funciar cu mult inainte ca pretentiile paratei privind propria paternitate sa fi fost rezolvate.
Tribunalul Suceava a mentinut sentinta cu aceeasi motivare, respingand apelul declarat de parata.
Parata a declarat recurs impotriva acestei decizii, pentru motive de nelegalitate pe care le-a incadrat in prevederile art.304 pct.3, 7, 8 si 9 Cod procedura civila. A sustinut ca instanta de apel a interpretat gresit actul juridic dedus judecatii, i-a schimbat natura si chiar intelesul lamurit si vadit neindoielnic atunci cand a avut in vedere dispozitiile art.245 alin.1 lit.c1 Cod procedura penala, ca temei juridic al actiunii si nu pe cele ale art.45 teza finala Cod procedura civila, la care trimite judecatoria, fara posibilitati de interpretare. Acelasi aspect constituie si o motivare contradictorie, dar in egala masura, hotararea tribunalului este si
nemotivata deoarece, contrar obligatiilor prevazute de art.298 raportat la art.261 pct.5 Cod procedura civila, nu se arata de ce anularea partiala a adeverintei constituie o masura asiguratorie privind reparatiile civile, in ce anume constau acestea si cum anume se poate restabili situatia anterioara comiterii acele infractiuni care nici nu este numita. Mai mult, se pretinde sa s-ar fi folosit de aceasta adeverinta in justitie, fara nici o dovada. A mai sustinut parata si nelegalitatea respingerii exceptiei de necompetenta a instantei de fond.
Examinand criticile exprimate, in ordinea impusa de potentialele lor efecte, Curtea a constatat urmatoarele :
Atat la judecatorie cat si la tribunal, parata a sustinut ca adeverinta in
discutie este un act administrativ a carui anulare intra, conform art.2 pct.1 lit.d Cod procedura civila, in competenta de prima instanta a tribunalului, sectia comerciala, contencios administrativ si fiscal. Ambele instante au respins exceptia retinand cu indreptatire, natura juridica civila a litigiului si competenta judecatoriei in prima instanta.
Astfel, in sensul art.2 lit. a si b din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, actul administrativ de autoritate este unul care naste, modifica sau stinge raporturi juridice de drept administrativ. De regula, este emis de servicii publice administrative in realizarea sarcinilor puterii executive, in calitate de detinatoare a unei parti din puterea publica a statului si cuprinde o dispozitie, un ordin, o declaratie de vointa formal exprimata de catre autoritatea publica, ce se constituie intr-o decizie unilaterala de prompta executare.
Adeverinta nr. 702 din 5 februarie 1993 emisa de Directia de Coordonare si Organizare a Consiliului Judetean Suceava atesta ca "d-na D. A. ( nascuta P. ) a fost salariata Consiliului Raional de Partid Vatra Dornei in perioada 1 octombrie 1951 - 1 februarie 1952...".
Acest inscris, care aduce la cunostinta o anumita situatie de fapt existenta in urma cu mai bine de patruzeci de ani, stabilita cel mai probabil, pe baza arhivelor detinute de aceasta institutie, nu naste, nu modifica, nu stinge un raport juridic de drept administrativ si nici nu executa un act administrativ. Drept urmare, nu poate intra in categoria actelor sau faptelor avute in vedere prin art.1 si art.2 lit.c din Legea nr.544/2004, pentru a putea fi atacat in contencios administrativ.
Potrivit art.45 teza finala din Codul de procedura civila, Ministerul Public poate porni actiunea civila in cateva situatii aratate expres dar si in alte cazuri prevazute de lege, un asemenea caz fiind cuprins in art.245 alin.1 lit.c1 Cod procedura penala. Acest ultim text prevede ca prin ordonanta de incetare a urmaririi penale se dispune totodata si asupra sesizarii instantei civile competente cu privire la desfiintarea totala sau partiala a unui inscris. Intre cele doua texte ale legii nu exista incompatibilitate, pentru ca ambele se constituie intr-un temei juridic al actiunii si dau dreptul parchetului de a cere unei instante anularea unui inscris cu continut nereal, atunci cand punerea in miscare a actiunii penale este impiedicata. Faptul ca instantele au dat prioritate in mod diferit celor doua articole de lege nu poate antrena casarea sau modificarea deciziei recurate, cata vreme o astfel de ipoteza nu intra in continutul vrunuia dintre motivele de recurs prevazute de art.304 Cod procedura civila. Pe de alta parte, prin decizia nr. XV din 21 noiembrie 2005, publicata in Monitorul Oficial, partea I, nr.119 din 8 februarie 2006, Inalta Curte de Casatie si Justitie - Sectiile unite, a admis recursul in interesul legii declarat de
procurorul general al Parchetului de pe langa aceasta instanta si a stabilit ca procurorul are calitatea de a exercita in fata instantei civile actiunea pentru anularea totala sau partiala a unui inscris falsificat, in cazurile prevazute de art.45 alin.1 Cod procedura civila. In considerente s-a aratat ca atunci cand procurorul a dat o solutie de netrimitere in judecata, prin raportare la art. 184 Cod procedura civila, competenta de a dispune desfiintarea inscrisului, ca modalitate de reparare a pagubei, apartine instantei civile.