Conform art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei, raspunderea materiala a administratorului poate fi atrasa daca a tinut o contabilitate fictiva, a facut sa dispara documente contabile sau nu a tinut contabilitatea in conformitate cu legea, insa fapta prevazuta in aceasta dispozitie nu este apta prin ea insasi sa provoace starea de insolventa, neputandu-se stabili o relatie de necesitate intre aceasta si insolventa, context in care sarcina probei revine celui care o invoca, prezumtiile legale fiind expres si limitativ prevazute de lege.
Prin sentinta comerciala nr. 4/2008 - judecatorul sindic - Tribunalul Suceava, a dispus inchiderea procedurii insolventei fata de debitorul S.C. "T.C." S.R.L. si s-a respins cererea de atragere a raspunderii materiale a fostului administrator T.A.
In motivarea solutiei, prima instanta a retinut urmatoarele:
Prin sentinta comerciala nr. 322/2006 Tribunalul Suceava a dispus deschiderea procedurii insolventei fata de debitoarea S.C. "T.C.S." S.R.L. Breaza, fiind desemnat administrator judiciar S.C. "L.C." S.R.L. Suceava. Intrucat nu s-au identificat posibilitati de reorganizare, prin sentinta comerciala nr. 60/2007 Tribunalul Suceava a deschis procedura falimentului si a desemnat lichidator judiciar pe S.C."L.C." S.R.L. Suceava, societate transformata in Cabinet Individual de Insolventa C.O.
Prin incheierea nr. 533/2007 a Tribunalului Suceava a fost autorizata creditoarea D.G.F.P. Suceava sa formuleze cererea de atragere a raspunderii materiale.
La data de 16.10.2007 lichidatorul judiciar a depus raportul de activitate cu propunerea de inchidere a procedurii conform art. 131 din Legea nr. 85/2006, intrucat bunurile societatii au fost valorificate cu ocazia executarii silite fiscale si nu s-au identificat alte bunuri.
La data de 31.11.2007 creditoarea D.G.F.P. Suceava a formulat cerere de atragere a raspunderii materiale a fostului administrator T.A., conform art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006 sustinand ca acesta a condus o contabilitate fictiva, desi notificat nu a depus situatiile financiare pentru a se verifica modul de inregistrare, fapt care conduce la prezumtia ca acestea au fost incorect intocmite ori nu s-au intocmit pentru a se evita verificarea lor, fapt care impune suportarea consecintelor.
Art. 138 lit. "d" din Legea nr. 85/2006 permite atragerea raspunderii materiale a organelor de conducere a societatii debitoare care se fac vinovate de aparitia sau cresterea starii de insolventa prin tinerea unei contabilitati fictive, disparitia unor documente contabile ori nu au tinut contabilitatea conform legii.
Prin urmare, creditoarea trebuie sa dovedeasca faptul descris mai sus si legatura de cauzalitate cu aparitia sau marirea starii de insolventa.
Conform rapoartelor lichidatorului judiciar paratul a depus o parte din documentele contabile astfel ca prezumtia invocata de creditoare poate fi retinuta in sensul ca paratul nu a tinut contabilitatea conform legii, insa in lipsa unor probe concludente care sa sustina ca prin aceste acte paratul a cauzat ori marit starea de insolventa, nu s-a putut retine incidenta dispozitiilor de atragere a raspunderii materiale.
Mai mult, s-a observat ca stare de insolventa, conform actelor de executare silita, a aparut dupa valorificarea in cursul procedurii executarii silite fiscale a patrimoniului societatii, iar titlurile executorii privesc perioada 2004 - 2005, deci dupa vanzarea patrimoniului societatii, astfel ca judecatorul sindic in lipsa dovedirii legaturii de cauzalitate a constatat ca nu sunt intrunite dispozitiile art. 138 lit. "d" din Legea nr. 85/2006, motiv pentru care a respins cererea ca nefondata.
Asupra raportului lichidatorului, judecatorul sindic a retinut ca in lipsa identificarii altor bunuri in afara celor supuse executarii silite de creditoare sunt intrunite dispozitiile art. 131 din Legea nr. 85/2006, astfel ca a dispus inchiderea procedurii, cu consecinta radierii societatii din registrul comertului.
Impotriva sentintei mentionate a declarat recurs D.G.F.P. Suceava, aratand ca:
In conformitate cu dispozitiile art. 138 alin. 1 lit. "d" din Legea nr. 85/2006, conducerea unei evidente contabile fictive sau neconforme cu legea, precum si provocarea disparitiei unor documente contabile atrage raspunderea materiala a fostilor administratori ai societatii debitoare.
In speta, desi notificat de catre lichidatorul judiciar, fostul administrator al societatii nu a depus situatiile financiar contabile pentru a se verifica modul in care s-a efectuat activitatea economica si inregistrarile contabile, fapt ce duce la prezumtia ca operatiunile contabile nu au fost corect intocmite ori nu s-au intocmit pentru a se evita verificarea lor, culpa pentru aceasta situatie revenindu-i in mod exclusiv reprezentantului legal al debitoarei.
Acest aspect rezulta din rapoartele intocmite de lichidatorul judiciar desemnat in cauza, care a aratat faptul ca nu au fost predate documentele financiar contabile care sa permita analizarea cauzelor ce au generat starea de insolventa.
Prin modul defectuos in care administratorul societatii a inteles sa fie tinuta evidenta financiar contabila este evidenta legatura de cauzalitate dintre comportamentul culpabil a reprezentantului legal si starea falimentara a debitoarei.
Intimatii nu au depus intampinare.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta a constatat ca recursul nu este intemeiat.
Potrivit art. 138 lit. "d" din Legea nr. 85/2006, poate fi atrasa raspunderea materiala a administratorului, daca a tinut o contabilitate fictiva, a facut sa dispara unele documente contabile sau nu a tinut contabilitatea in conformitate cu legea.
Se mai cere conditia expresa, potrivit art. 138 al. 1, ca fapta sa fi cauzat stare de insolventa. Este subliniata astfel una dintre conditiile atragerii raspunderii civile delictuale, respectiv legatura de cauzalitate dintre fapta si starea de insolventa.
Fapta prevazuta la art. 138 lit. "d" nu este apta prin ea insasi sa provoace o stare de insolventa, neputandu-se stabili o relatie de necesitate intre aceasta fapta si insolventa.
In aceste conditii ii revine recurentei sarcina de a dovedi ca fapta a produs insolventa.
Caracterul special al raspunderii reglementate de art. 138 din Legea nr. 85/2006 consta in aceea ca textul de lege delimiteaza printr-o enumerare exhaustiva categoria faptelor considerate nelegitime, prejudiciul - care este acela al provocarii sau contribuirii la ajungerea debitoarei in stare de insolventa - si cere o cauzalitate tipica intre fapta si prejudiciu.
Instanta nu a subscris argumentului recurentei care arata ca art. 138 lit. "d" instituie o prezumtie a vinovatiei si a legaturii de cauzalitate dintre fapta ilicita si insolventa intrucat aceasta ar insemna o indepartare nejustificata de litera si spiritul art. 1169 Cod Civil care instituie sarcina probei asupra celui care invoca o anume stare de fapt. Prezumtiile legale sunt expres si limitativ prevazute de lege (art. 1200 Cod Civil) si doar ele rastoarna sarcina probei, or rezulta cu indestulatoare evidenta ca art. 138 lit. "d" nu instituie o prezumtie ci doar limiteaza faptele ilicite cerand insa expres conditia existentei raportului de cauzalitate dintre aceste fapte si starea de insolventa.
Asadar, chiar daca ar fi dovedita fapta de la art. 138 lit. "d", aceasta nu inseamna ca, pe cale de consecinta imediata, a produs si insolventa, intrucat aceasta se poate datora a numeroase si diverse cauze (nepriceperea comerciantului, situatia economica generala, piata financiara etc.).
In plus, nu s-a facut dovada ca paratul a facut sa dispara documente contabile si nici ca nu a tinut contabilitatea in conformitate cu legea. S-a dovedit doar, pe baza rapoartelor intocmite de lichidator, ca nu a depus documentele contabile. Se poate retine pe calea unei prezumtii judiciare (art. 1203 Cod Civil) ca prin nedepunerea documentelor contabile este dovedita fapta ilicita de la art. 138 lit. "d" insa acelasi tip de prezumtie nu poate constitui un instrument al dovedirii insolventei intrucat netinerea contabilitatii in conformitate cu legea nu este apta prin ea insasi sa provoace insolventa. Prezumtiile nu inlocuiesc nici probele, nici sarcina probei, avand doar un caracter complementar si subsidiar.
Instanta a mai notat ca si lichidatorul judiciar a consemnat in raportul sau ca nepredarea documentelor nu i-a permis sa determine cauzele care au generat starea de insolventa. Asadar, nici lichidatorul nu a retinut ca fapta administratorului ar fi putut provoca insolventa.
Mai mult, din cuprinsul raportului final a rezultat ca starea de insolventa a aparut mai probabil datorita unei executari silite in baza Codului de Procedura Fiscala, in anul 2005, procedura insolventei fiind deschisa ulterior, in anul 2006.
Pentru considerentele invederate, in temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedura civila, s-a respins ca nefondat recursul.
OPINIE SEPARATA
Contrar opiniei majoritare, s-a opinat pentru solutia admiterii recursului si a modificarii partiale a sentintei in sensul admiterii cererii de atragere a raspunderii administratorului societatii din urmatoarele considerente:
Potrivit art. 138 alin. 1) lit. d) din Legea nr. 85/2006, fapta membrilor organelor de supraveghere din cadrul societatii sau de conducere, precum si a oricarei alte persoane care a cauzat starea de insolventa a debitoarei, prin tinerea unei contabilitati fictive, prin disparitia unor documente contabile sau prin netinerea contabilitatii in conformitate cu legea, atrage raspunderea acestora, in sensul suportarii unei parti din pasivul debitorului.
In speta, desi a fost notificat de catre lichidatorul judiciar, fostul administrator al societatii debitoare nu a depus situatiile financiare contabile pentru a se putea verifica modul in care s-a efectuat activitatea economica si inregistrarile contabile, fapt ce poate duce la concluzia ca acesta nu a tinut contabilitatea in conformitate cu legea, sau chiar ca a tinut o contabilitate fictiva.
De altfel, refuzul paratului de a pune la dispozitia judecatorului sindic/lichidatorului, a documentelor prevazute de art. 28 alin. 1 lit. a) - f) constituie si infractiunea prevazuta la art. 147 din Legea nr. 85/2006, ceea ce demonstreaza intentia legiuitorului de a sanctiona aspru atitudinea culpabila a persoanelor care nu-si indeplinesc obligatiile prevazute de lege.
Este adevarat ca legea pune conditia ca prin faptele expres prevazute la art. 138, sa se fi cauzat starea de insolventa a debitorului, insa in speta, creditoarea D.G.F.P. Suceava, care a fost autorizata de judecatorul sindic sa formuleze cererea de fata, a fost pusa in imposibilitatea dovedirii raportului de cauzalitate dintre fapta paratului si cauzarea starii de insolventa, tocmai pentru motivul ca, prin nepredarea documentelor financiar - contabile, nu s-au putut analiza cauzele care au generat starea de insolventa a societatii debitoare.
Prin urmare, s-a apreciat ca in favoarea creditoarei opereaza prezumtia existentei raportului de cauzalitate dintre fapta si prejudiciu, prezumtie care trebuia rasturnata de parat, lucru pe care acesta nu l-a facut.