Atragerea raspunderii materiale a membrilor organelor de conducere. Necercetare fond. Casare. Decizie nr. 685 din data de 17.05.2007
pronunțată de Curtea de Apel Suceava

Prin cererea inregistrara la Tribunalul Suceava sub nr. 43/F/2005 din 25 martie 2005, creditoarea DGFP a solicitat deschiderea procedurii prevazuta de Legea nr. 64/1995 impotriva debitoarei SC "I. I." SRL Suceava.
Prin sentinta nr. 191 din 21 iunie 2005 a Tribunalului Suceava a fost admisa cererea, in conformitate cu art. 38 din Legea 64/1995 si a fost deschisa procedura.
Prin incheierea nr. 14 din 10 ianuarie 2006 a fost admisa cererea formulata de creditoare si in baza art. 106 lit. a.b. din Legea nr. 64/1995 republicata si modificata s-a dispus intrarea in faliment a debitoarei SC "I.I." SRL Suceava.
Creditoarea DGFP a formulat cerere de atragere a raspunderii materiale a fostilor administratori pentru suma de 15.761 RON.
In motivarea cererii a aratat pe langa cele expuse mai sus si faptul ca fostii administratori ai debitoarei nu au tinut contabilitatea in conformitate cu dispozitiile art. 1 din Legea contabilitatii nr. 82/1991, iar potrivit art. 11 din acelasi act normativ, raspunderea pentru organizarea si conducerea contabilitatii revine administratorilor.
Prin sentinta nr. 502 din 5.12.2006, Tribunalul Suceava a admis cererea si a obligat fostii administratori_ sa suporte pasivul SC "A..I." SA Suceava in suma de 20.329.177.986 ROL, retinand ca in conformitate cu prevederile art. 11 din Legea nr. 82/1991 republicata "raspunderea pentru organizarea si conducerea contabilitatii la persoanele juridice revine administratorului", ca in cazul raspunderii contractuale culpa paratului este prezumata potrivit art. 1082 Cod civil raportat la art. 137 lit. d din Legea nr. 64/1995 republicata, iar potrivit art. 374 din Codul comercial, mandatul comercial este prezumat a fi cu caracter oneros.
Impotriva sentintei au declarat recurs R. I. si C. M. aratand in esenta ca au fost administratori ai societatii timp de o luna de zile ( 6.05.1993 - 7.06.1993 ) perioada in care societatea nu a avut nici un fel de activitate, prejudiciul fiind in realitate produs de T. R., persoana care de altfel a fost condamnata pentru savarsirea unor infractiuni in legatura cu activitatea firmei.
De asemenea, impotriva sentintei a declarat recurs si R.S.., solicitand casarea sentintei cu trimiterea cauzei spre rejudecare, motivat de faptul ca in speta nu s-au stabilit elementele raspunderii fostului administrator, respectiv care sunt, concret, cauzele si imprejurarile care au dus la starea de insolventa a debitoarei; daca debitul constand in suma de 20.329.177.966 lei provine sau nu din neinregistrarea in contabilitate a facturilor de aprovizionare cu motorina si alti combustibili si a facturilor de vanzare a acestor combustibili, emise de T. R. in perioada aprilie-august 1999, fapta pentru care acesta a fost condamnat prin S.P. nr. 1617/02.12.2000 Judecatoriei Cluj, daca este real ca in 1998 T. R. si-a insusit fara acordul celorlalti asociati chitantierele, facturile si stampilele societatii si a inceput sa comercializeze produse petroliere in numele societatii, dar in interesul sau personal, moment in care ceilalti asociati au refuzat orice colaborare cu acesta, daca opereaza raspunderea contractuala si, implicit, prezumtia de culpa si in situatia in care faptele prevazute de art. 137 al. 1 lit. d din Legea 64/1995 republicata constituie si infractiune, pentru care a fost condamnat unul din administratorii-asociati sau daca in aceasta ipoteza raspunderea este delictuala, iar in caz afirmativ, sa se administreze probe in legatura cu vinovatia eventuala a celorlalti administratori, daca nedepunerea bilanturilor contabile pentru perioada 1997-2004 la administratia financiara poate angaja raspunderea fostilor administratori, urmand a se administra probe daca prin aceasta omisiune a fost sau nu determinata starea de insolventa a societatii debitoare.
Recursul a fost apreciat intemeiat si admis pentru urmatoarele considerente:
Intr-adevar, asa cum au aratat primii doi recurenti, acestia au fost administratori ai societatii pentru o perioada de doar 1 luna de zile, astfel incat, in ceea ce-i priveste, verificarile judecatorului sindic trebuiau orientate spre dovedirea unor fapte din cele prevazute de art. 137 din Legea nr. 64/1995, de la acel moment, cu observatia ca o privire asupra aplicarii legii civile in timp ar fi cel putin necesara.
In ceea ce priveste recursul declarat de R. S. C., Curtea a observat ca intr-adevar, din raportul lichidatorului ( fila 331 ) rezulta ca acesta nu a putut stabili cauzele si imprejurarile care au dus la starea de insolventa, ca unul dintre administratorii societatii, T. R. a fost condamnat pentru infractiuni savarsite in legatura cu activitatea SC "A. I.", ca judecatorul sindic nu a stabilit natura contractuala sau delictuala a raspunderii fostilor administratori, nu a administrat probe pentru a stabili daca recurentii au administrat in fapt societatea precum si pentru stabilirea legaturii de cauzalitate dintre faptele acestora si prejudiciul cauzat.
Fata de aceste aspecte, s-a apreciat ca judecatorul sindic a solutionat cererea fara a cerceta in fapt fondul pricinii, in temeiul art. 312 Cod procedura civila si s-a casat sentinta recurata, cu trimiterea cauzei spre rejudecare judecatorului sindic, acesta urmand a verifica aspectele sus mentionate si conditiile pentru angajarea raspunderii patrimoniale a fostilor administratori.
In ceea ce-i priveste pe primii doi recurenti, desi motivele lor de recurs au vizat modificarea sentintei, dat fiind motivul de casare la care s-a oprit instanta de recurs, pentru a asigura o judecata unitara, hotararea a fost casata in intregime.