Prin cererea adresata Tribunalului Suceava reclamantii: T. V., s.a., au chemat in judecata pe paratii: Ministerul Justitiei, Tribunalul Botosani si Ministerul Finantelor Publice pentru ca prin hotararea ce se va pronunta sa fie obligati la plata drepturilor banesti, reprezentand prima de vacanta egala cu indemnizatia bruta lunara anterioara plecarii in concediu, pentru anii 2001, 2002, 2003 si 2004, actualizata cu rata inflatiei la data efectuarii platii; obligarea ordonatorilor principali de credite, Ministerul Justitiei si Ministerul Finantelor Publice sa includa in bugetul pe anul 2006, sumele necesare platilor de concediu restant, cu cheltuieli de judecata.
In motivarea pretentiilor formulate, reclamantii au aratat ca potrivit art. 41/1alin. 1 din Legea nr. 50/1996, privind salarizarea si alte drepturi salariale ale personalului din organele autoritatii judecatoresti, articol introdus prin art. 1 din O.G. nr. 83/2000, s-a prevazut magistratilor si celorlalte categorii de personal salarizate in baza acestei legi, de a beneficia pe perioada concediului de odihna, pe langa indemnizatia de concediu, de o prima egala cu indemnizatia de incadrare lunara bruta din luna anterioara plecarii in concediu, care se impoziteaza separat.
Aceiasi reclamanti, au aratat ca plata acestei prime de vacanta a fost suspendata pe termen de un an, fara nici o justificare, prin art. 3 alin. 2 din O.U.G. nr. 33/2001.
Pentru inlaturarea acestei prime de vacanta, s-a ales drept cale, procedura suspendarii prin legiferare adoptandu-se Legea Bugetului de Stat nr. 743/2001, 631/2002 si 507/2003.
In acelasi sens, art. 50 din O.U.G. nr. 177/2002 a abrogat toate dispozitiile referitoare la salarizarea si alte drepturi ale magistratilor si personalului de specialitate juridica asimilata acestora, prin Legea nr. 50/1996, iar noua lege de salarizare, inclusiv in forma modificata si completata prin Legea nr. 347/2003, de aprobare a O.U.G. nr. 177/2002, nu a mai prevazut un drept asimilat.
Se poate asadar afirma, fara nici o indoiala ca in anul 2001, prin art. 41/2 din Legea nr.50/1996 a fost acordat magistratilor si personalului auxiliar din puterii judecatoresti, un drept care in fapt, niciodata nu a fost realizat pentru ca mai intai a fost suspendat, iar apoi, textul care a stat la baza nasterii lui, a fost abrogat.
Aceasta situatie este insa in contradictie, atat cu principiul cat si cu norme imperative de drept.
Astfel art. 18 din Codul muncii, in redactarea sa in vigoare la data suspendarii, respectiv abrogarii, prevedea in mod imperativ ca drepturile persoanelor incadrate in munca, nu poate face obiectul vreunei tranzactii sau limitari, ele fiind aparate de stat impotriva oricaror incalcari ori a manifestarilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu.
Drept consecinta un drept derivand dintr-un raport juridic de munca odata castigat, nu mai poate fi anulat.
Potrivit art.38 al.2 din Constitutia Romaniei din anul 1991, salariatii au dreptul la protectia sociala a muncii. Masurile de protectie privesc (_) concediul de odihna (_) platit pentru prestarea muncii in conditii grele, precum si alte situatii specifice.
Reglementarea concediului de odihna platit si a altor situatii specifice a fost mentinut prin Legea de revizuire a Constitutiei nr.375/2003. De altfel, din moment ce nu este vorba de un drept fundamental, acesta nu poate fi ingradit, decat eventual restrans, in situatiile limitate prevazute de art.49 al.1.
Paratul Ministerul Justitiei a depus la dosar intampinare, invocand exceptia prescriptiei dreptului material la actiune al reclamantilor pentru anul 2001, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea actiunii ca fiind nefondata, intrucat dispozitiile referitoare la primele ce se acorda cu ocazia plecarii in concediu sunt suspendate pana la data de 31.12.2004.
Exceptia prescriptiei partiale a dreptului material la actiune al reclamantilor pentru anul 2001, invocata de paratul Ministerul Justitiei, urmeaza a fi respinsa. In conformitate cu prevederile art. 411 din Legea nr. 50/1996, modificata si completata de Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 83/2000, magistratii au dreptul sa beneficieze, pe langa indemnizatia de concediu, de o prima egala cu indemnizatia bruta din luna anterioara plecarii in concediu, care se impoziteaza separat.
Un drept prevazut de lege inceteaza doar prin abrogare, in speta abrogarea intervenind prin art. 50 din OUG nr. 177/2002, act normativ intrat in vigoare la data de 1.01.2003.
Astfel, instanta apreciaza ca de la data abrogarii incepe sa curga termenul de prescriptie a dreptului la actiune, intrucat aceasta este data la cer se naste dreptul la actiune, potrivit art. 7 alin. 1 din decretul nr. 167/1958. rezulta asadar ca cererea reclamantilor formulata la data de 15.12.2004, se incadreaza inlauntrul termenului de prescriptie prevazut de lege.
Paratul Ministerul Finantelor Publice a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive iar instanta a constatat ca, intr-adevar, acesta nu are calitatea de ordonator principal de credite, acestuia nerevenindu-i potrivit legii decat obligatia de aprobare a statelor intocmite de ordonatorii de credite, respectiv Ministerul Justitiei, tribunalul .
Obiectul actiunii deduse judecatii il constituie plata unor drepturi salariale datorate de parati iar Ministerul Finantelor Publice nu are nici o raspundere privind garantarea acestor drepturi. De asemenea, competenta elaborarii unor eventuale proiecte de rectificare bugetara pentru drepturile salariale cu acest titlu apartine ordonatorului principal de credite, Ministerul Justitiei, acest atribut neputand fi extins asupra Ministerului Finantelor Publice.
Prin sentinta civila nr. 726 din 8 mai 2006, Tribunalul Suceava, a respins exceptia prescriptiei dreptului la actiune privind plata privind plata primei de concediu pentru anul 2001, a admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a Ministerului Finantelor Publice, s-a respins actiunea promovata in contradictoriu cu acest parat, s-a admis in parte actiunea formulata de reclamanti in contradictoriu cu paratii si in consecinta au fost obligati sa le plateasca reclamantilor primele de concediu pentru anul 2001 si 2002, actualizate cu rata inflatiei la data efectuarii platii.
Prin aceeasi sentinta s-a admis capatul de cerere privind obligarea ordonatorului principal de credite sa includa in bugetul pe anul 2006 a sumelor necesare platii primelor de concediu restante si s-a respins cererea privind cheltuielile de judecata.
Pentru a hotari astfel, prima instanta a retinut ca prin Ordonanta Guvernului nr.83/2000 pentru modificarea si completarea Legii nr.50/1996, privind salarizarea si alte drepturi ale personalului din organele autoritatii judecatoresti, fiind inclus in art.411 alin.1, “magistratii si celelalte categorii de personal salarizate in baza prezentei legi au dreptul pe perioada concediului de odihna, pe langa indemnizatia de concediu, la o prima egala cu indemnizatia bruta sau, dupa caz, salariul de baza brut din luna anterioara plecarii in concediu, care se impoziteaza separat".
Ulterior, insa, prin dispozitiile art.3 (2) din OUG nr.33/2001, se prevede ca "se suspenda pana la data de 01.01.2002 aplicarea prevederilor art.41 indice 1 al.1, care cuprind dispozitii referitoare la acordarea primei pentru concediul de odihna, ale art.45 al.1 referitoare la cuantumul sporului cu care se platesc orele lucrate peste durata normala a timpului de munca, din Legea nr.50/1996 privind salarizarea si alte drepturi ale personalului din organele autoritatii judecatoresti, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei , partea I, nr.563 din 18.11.1999, modificata si completata prin OG nr.83/2000 pentru modificarea si completarea Legii nr.50/1996 privind salarizarea si alte drepturi ale personalului autoritatii judecatoresti, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 425 din 1 septembrie 2000, precum si aplicarea prevederilor art. IV referitoare la acordarea primei cu ocazia plecarii in concediul de odihna, din OUG nr.237/2000 pentru modificarea Legii nr.21/1999 pentru prevenirea si sanctionarea spalarii banilor." La 10.07.2001, prin Legea nr.386, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei nr.390 din 17.07.2001, prin articolul unic “se aproba Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.33 din 26.02.2001 privind unele masuri referitoare la salarizarea functionarilor publici si a altor categorii de personal din sectorul bugetar, precum si a personalului din organele autoritatii judecatoresti.
La articolul III al.3, va avea urmatorul cuprins : "Pe perioada suspendarii aplicarii prevederilor legale mentionate la al.1 si 2 redevin aplicabile dispozitiile legale in materie existente la data intrarii in vigoare a Legii nr.188/1999, a Ordonantei Guvernului nr. 83/2000, precum si a Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 237/2000". Este cazul de precizat ca pe toata durata suspendarii redevin aplicabile ca atare prevederile referitoare si la dreptul castigat prin art.41 din OG nr.83/2000 privind salarizarea si alte drepturi ale personalului din organele autoritatii judecatoresti si, respectiv, art.33(2) din Legea nr.188/1999 care prevede ca “ functionarul public are dreptul, pe langa indemnizatia de concediu, la o prima egala cu salariul de baza din luna anterioara plecarii in concediu, care se impoziteaza separat".
Prin Legile 743/2001 ( art.12), 631/2002 ( art.10), 507/2003 ( art.9) si 511/2004 ( art.8), aplicarea prevederilor din actele normative in vigoare referitoare la primele ce se acorda cu ocazia plecarii in concediul de odihna, precum si a celor ale art.32 al.2 din Legea nr.188/1999 privind Statului functionarilor publici, cu modificarile si completarile ulterioare s-au suspendat pana la data de 31.12.2005.
Potrivit dispozitiilor art.38 din Constitutia Romaniei “salariatii au dreptul la protectia sociala a muncii. Masurile de protectie privesc securitatea si igiena muncii, regimul de munca al femeilor si tinerilor, instituirea unui salariu minim pe economie, repaosul saptamanal, concediul de odihna platit, prestarea muncii in conditii grele, precum si alte situatii specifice". De mentionat ca reglementarea concediului de odihna platit si alte situatii specifice a fost mentionata prin legea de revizuire a Constitutiei nr.375/2003, iar conform art.49 al.2 “ restrangerea poate fi dispusa numai daca este necesara intr-o societate democratica" si “sa fie aplicata nediscriminatoriu".
Tribunalul retine totodata dispozitiile deciziei Curtii Constitutionale nr. 503/16.11.2004 prin care a fost respinsa exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.3 al.2 din OUG nr.33/2001 si ale art.12 al.4 din Legea nr.743/2001 si care este general obligatorie, precum si dispozitiile Legii nr.24/2000 republicata privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative.
Astfel, potrivit art.56 din Legea nr.24/2000, dupa intrarea in vigoare a unui act normativ, pe durata existentei acestuia pot interveni diferite evenimente legislative cum sunt: modificarea, completarea, abrogarea, republicarea, suspendarea sau altele asemenea. Totodata, potrivit art.64 din acelasi act normativ, in cazuri speciale, aplicarea unui act normativ poate fi suspendata printr-un alt act normativ de acelasi nivel sau de nivel superior, la expirarea duratei de suspendare, actul normativ sau dispozitia afectata de suspendare intrand in vigoare.
In consecinta, tribunalul a apreciat ca masura suspendarii acordarii primei de vacanta a afectat doar exercitiul dreptului nu si existenta acestuia, intrucat un drept prevazut de lege inceteaza doar prin abrogare, in speta abrogarea intervenind prin art.50 din OUG nr.177/2002, in vigoare de la 01.01.2003.
Tinand cont ca numai un drept existent poate fi abrogat si ca abrogarea opereaza numai pentru viitor, tribunalul apreciaza ca de la data abrogarii incepe sa curga termenul de prescriptie al dreptului la actiune, intrucat aceasta este data la care se naste dreptul la actiune, potrivit art.7 al.1 din Decretul nr.167/1958. Fiind suspendata acordarea primei de vacanta, a fost suspendat implicit si exercitiul dreptului la actiune, astfel cum rezulta si din dispozitiile art.1886 Cod civil, conform carora nici o prescriptie nu poate incepe a curge mai inainte de a se naste actiunea supusa acestui mod de stingere.
Avandu-se in vedere succesiunea in timp a actelor normative sus aratate, dispozitiile art.41 indice 1 din OUG nr.83/2000 pentru modificarea si completarea Legii nr.50/1996, nu pot fi afectate de continutul unor acte normative referitoare la stabilirea bugetelor de stat pe anii ulteriori, avandu-se in vedere principiul neretroactivitatii legii consacrat si de Constitutia Romaniei, aceasta cu atat mai mult cu cat noua lege ce reglementeaza efectele unei situatii juridice nu poate aduce atingere sau nici o ingradire sau discriminare unui drept deja castigat, dobandit, ce trebuie respectat, indiferent de situatia elaborarii unor legi succesive, deoarece legea intotdeauna trebuie sa interzica orice discriminare si sa garanteze tuturor persoanelor o ocrotire egala si eficace contra oricaror discriminari, garantarea drepturilor omului fiind prevazuta si de Conventia pentru apararea drepturilor si a libertatilor fundamentale ale omului.
De relevat ca prin decizia nr. XXIII din 12.12.2005 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie Bucuresti in dosarul nr. 31/2005 prin care a fost solutionat recursul in interesul legii cu privire la primele de concediu pentru magistrati si personalul auxiliar s-a stabilit ca acestea se acorda numai pentru perioada anilor 2001-2002.
Drept urmare, pentru considerentele sus mentionate, conform art. 139 din codul muncii, art. 411 din Ordonanta Guvernului nr. 83/2000 pentru modificarea si completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea si alte drepturi ale personalului din organele autoritatii judecatoresti, avand in vedere si prevederile deciziei nr. XXIII/12.12.2005 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie Bucuresti, tribunalul va admite in parte actiunea formulata de reclamanti, numai in ceea ce priveste drepturile reprezentand prima de concediu aferenta anilor 2001 si 2002.
Capatul de cerere privind cheltuieli de judecata a fost respins, intrucat reclamantii nu au facut dovada avansarii unor astfel de cheltuieli.
Cum raportul juridic dedus judecatii este un raport tipic de dreptul muncii, si nu un raport de ordin civil, cererea de chemare in garantie a Ministerului Finantelor Publice a fost respinsa.
Impotriva sentintei a declarat recurs Ministerul Justitiei pe care a criticat-o pentru netemeinicie si nelegalitate.
In dezvoltarea motivelor s-a sustinut ca sentinta nu cuprinde temeiul legal al obligarii la plata actualizata cu indicele de inflatie a sumelor reprezentand prima de vacanta si totodata instanta nu a aratat motivele pentru care au fost inlaturate apararile Ministerului Justitiei cu privire la actualizare . Intr-un alt sens, trebuie evidentiat ca, datorita practicii neunitare a instantelor judecatoresti, in materie, Procurorul General al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, in temeiul art. 321 alin. 1 din Codul de procedura civila a declarat recurs in interesul legii pentru a se asigura interpretarea si aplicarea unitara a legii asupra tuturor cauzelor avand acest obiect.
Prin decizia Inaltei Curti de Casatie si Justitie Bucuresti nr. XXIII din 12.12.2005, s-a admis recursul in interesul legii si drept consecinta s-a statuat ca, prima de concediu, pe langa indemnizatia de concediu, respectiv o suma egala cu indemnizatia bruta, sau dupa caz, salariul brut din suma anterioara plecarii in concediu, pentru magistrati si personalul auxiliar, se acorda numai pentru perioada anilor 2001-2002, astfel cum a fost reglementata prin dispozitiile art. 411 din Legea nr. 50/1996, introdus prin O.G. nr. 83/2000.
Referitor la obligarea de a actualiza sumele reprezentand prima de concediu pe anii 2001-2002, instanta suprema a stabilit ca se acorda doar sumele reprezentand prima de concediu aferenta anilor 2001-2002, fara a stabili si obligatia de a acord aceste drepturi in mod actualizat.
Pe de alta parte potrivit art. 1088 din Codul civil "La obligatiile care au ca obiect o suma oarecare, daunele interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decat dobanda legala, afara de regulile speciale in materie de comert, de fidejusiune si societate", rezulta ca reclamantii ar fi putut pretinde drept echivalent al prejudiciului incercat prin intarziere la executare doar dobanda stabilita de lege, aceasta fiind datorata numai cu incepere din ziua cererii de chemare in judecata, data de la care Ministerul Justitiei a fost pus in intarziere cu privire la obligatia ce avea de executat.
In cauza insa sunt incidente prevederile art. 1082 din Codul civil, potrivit caruia "debitorul este osandit de se cuvine, la plata de daune interese sau pentru neexecutarea obligatiei, sau pentru intarzierea executarii, cu toate ca nu este rea credinta din partea-i, afara numai daca nu va justifica ca neexecutarea provine din cauza straina care nu-i poate fi imputata".
Cum angajarea cheltuielilor din bugetul de stat nu se poate face decat numai in limita creditelor bugetare anuale aprobate si cum sumele acordate nu pot fi utilizate pentru finantarea altui capitol, obligarea paratilor la plata sumelor acordate de instanta ar reprezenta stabilirea in sarcina institutiei parate a unei obligari imposibile de executat.
Fata de considerentele expuse, s-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentintei in sensul de a se constata ca in mod gresit tribunalul a obligat paratii la plata sumelor reprezentand primele de concediu pentru anii 2001-2002 actualizate, actualizarea neputand fi acordata nici sub forma dobanzii legale
Verificand actele si lucrarile dosarului, in raport cu motivele de recurs si prevederile legale in materie, curtea constata ca recursul nu este fondat.
Astfel, art. 3711 (1) din Codul de procedura civila prevede ca "Obligatia stabilita prin hotararea unei instante sau printr-un titlu se aduce la indeplinire de bunavoie."
Art. 3712 (1) statueaza ca "Pot fi executate silit obligatiile al caror obiect consta in plata unei sume de bani, predarea unui bun ori a folosintei acesteia etc."
Acelasi articol la pct. 33 prevede ca "daca titlul executoriu contine suficiente criterii in functie de care organul de executare poate actualiza valoarea obligatiei stabilite in bani, indiferent de natura ei se va proceda la actualizare in functie de cursul monedei in care se face plata, determinat la data platii efective a obligatiei cuprinse in titlu executoriu."
Art. 78 din Codul muncii prevede in mod expres ca in toate cazurile angajatorul va fi obligat la plata unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi prevazute de lege in raport cu salarizarea pe care ar fi avut-o la zi.
In consecinta, actualizarea sumelor isi are izvorul in lege si nu este conditionata de creditarea bugetara asa cum sustine recurenta.
In atare conditii in baza art. 312 Cod proc. civila, recursul declarat de Ministerul Justitiei Bucuresti, va fi respins ca nefondat.
Decizia nr.669 din 19.09.2006 A Curtii de Apel Suceava - Sectia conflicte de munca si asigurari sociale)