Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Conflict de drepturi. Conflict de interese. Caracterizarea actiunii. Consecinte. Competenta materiala a instantei de judecata Decizie nr. 106 din data de 14.02.2006
pronunțată de Curtea de Apel Suceava

Prin actiunea adresata Tribunalului Suceava - Sectia civila si inregistrata la data de 8.08.2005, reclamantul Sindicatul "Democrat" din cadrul SC"U.R.B. RULMENTI SUCEAVA" SA Suceava a chemat in judecata parata SC"U.R.B. RULMENTI SUCEAVA" S.A. Suceava pentru a fi obligata, in cadrul negocierilor salariale la respectarea art. 64 din Contractul colectiv de munca pe ramura, constand in salariul minim pe ramura in situatii exceptionale, pentru activitati ce necesita o atestare a calificarii, in suma de 396 lei (RON), de la data de 1.03.2005, precum si la plata de daune in suma de 4.590 lei (RON)/zi intarziere, de la data pronuntarii hotararii si pana la indeplinirea obligatiei de a face.
In motivarea actiunii, reclamantul a sustinut ca a intreprins diverse actiuni cu privire la majorarea salariului inca din luna aprilie 2005, iar la data de 25.07.2005, consiliul de administratie, conform procesului - verbal al sedintei, a dat un raspuns negativ in ceea ce priveste majorarea salariului pe baza grilei propuse, respectiv 396 lei (RON) pentru muncitorul calificat si 330 lei (RON) pentru muncitorul necalificat.
Prin intampinare parata a invocat inadmisibilitatea cererii de chemare in judecata, motivat de faptul ca pretentiile formulate nu se incadreaza in prevederile art. 67,68 din Legea nr. 168/1999.
In acest sens, parata a aratat ca obligarea ei la respectarea art. 64 din Contractul colectiv de munca pe ramura echivaleaza de fapt cu obligarea unitatii la majorarea salariului minim pe unitate la nivelul de 396 lei (RON), iar majorarile de salarii, potrivit ar. 1,3,7 din Legea nr. 130/1996, sunt atributul partilor, instanta neputand interveni in legea partilor; ca prezentele pretentii se realizeaza prin negociere si nu pot face obiectul unui conflict de drepturi.
Prin sentinta nr. 795 din 17.10.2005 a Tribunalului Suceava - sectia civila, s-a respins actiunea reclamantului, ca nefondata, retinandu-se, in esenta, ca, in cauza, ne aflam in fata unui conflict de interese si nu a unui conflict de drepturi, conflictele de interese neintrand in competenta generala de solutionare a instantelor de judecata.
Impotriva sus-mentionatei sentinte, reclamantul a declarat recurs.
In motivarea acestuia, reclamantul a invocat prevederile art. 5 din Legea nr. 168/1999, cat si prevederile art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996 - privind contractul colectiv de munca.
Prin decizia nr. 106 din 14.02.2006 a Curtii de Apel Suceava - Sectia conflicte de munca si asigurari sociale, s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul-recurent Sindicatul "D" din cadrul S.C."U.R.B." SA Suceava impotriva sentintei nr. 795 din 17.10.2005 a Tribunalului Suceava - Sectia civila.
Astfel, este de observat ca prin sentinta recurata, fata de obiectul cererii reclamantului, anume acela ca parata sa fie obligata la respectarea art. 64 din Contractul colectiv de munca pe ramura, referitor la salariul minim al salariatilor la nivel de unitate, s-a apreciat ca in cauza nu ne aflam in fata unui conflict de drepturi de competenta generala de solutionare a instantelor de judecata, ci in fata unui conflict de interese in sensul prevederilor art. 7 alin. 2 din Legea nr. 168/1999.
In concret, corect s-a apreciat ca, in speta, reclamantul invoca faptul ca parata, desi nu a refuzat negocierile colective anuale, care in prezent nu au fost incheiate, nu a fost de acord cu baza de plecare a salariului, de 396 lei (RON) pentru muncitorul calificat si de 330 lei (RON) pentru muncitorul necalificat, iar, pe cale de consecinta, aceste pretentii nu pot face decat obiectul negocierii intre reprezentantii si cei ai paratei, fiind deci in fata unui conflict de interese si nu a unui conflict de drepturi.
In cauza, contrar sustinerilor reclamantului din recurs, se constata ca nu sunt incidente prevederile art. 5 din Legea nr. 168/1999 si nici ale art.8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996, acestea putand fi eventual invocate intr-un conflict de drepturi, dar numai dupa ce contractul colectiv de munca anual la nivel de unitate se va fi incheiat.

Sursa: Portal.just.ro