Pe rol judecarea cauzei Litigii de muncă privind pe reclamantul XXX şi pe pârâta XXX SRL, cu citarea CNCD, având ca obiect contestaţie decizie de concediere.
Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în şedinţa publică din 12.02.2026, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanţa, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 26.02.2026, data pronunţării când,
Tribunalul
Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 16.01.2025 sub nr. XXX/3/2025 pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia a VIII-a Conflicte de muncă şi asigurări sociale, reclamantul XXX-XXX în contradictoriu cu pârâta SC XXX SRL a solicitat instanţei să dispună:
-anularea deciziei de concediere nr. 293 din data de 02.12.2024;
-obligarea pârâtei la repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii deciziei contestate, în sensul reintegrării salariatului în funcţia deţinută anterior;
-în subsidiar, menţinerea funcţiei de director general până la data intrării în mandat a noului director general, selectat conform procedurii prevăzute de OUG nr. 109/2011;
-obligarea pârâtei la plata tuturor drepturilor salariale indexate, majorate, reactualizate, precum şi a oricăror drepturi de care ar fi beneficiat salariatul de la data concedierii şi până la data reintegrării efective;
-constatarea aplicării unor măsuri abuzive ca urmare a existenţei unui conflict de muncă generat de către angajator, a nerespectării unei hotărâri judecătoreşti, precum şi prin hărţuirea profesională şi morală, vătămarea intereselor şi încălcarea drepturilor fundamentale;
-obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, a arătat că: pârâta nu a respectat cerinţele legale care presupun ca desfiinţarea locului de muncă să fie efectivă, definitivă, scoasă din organigrama societăţii şi nu fictivă, temporară, doar în scopul înlocuirii directorului general cu altă persoană; desfiinţarea a fost realizată temporar, în procesul verbal al şedinţei consiliului de administraţie fiind menţionat faptul că urmează o nouă alegere a directorului general; art. 35 alin. (1) din OUG nr. 109/2011 nu se aplică situaţiei în cauză, societatea nefiind administrată potrivit sistemului unitar; desfiinţarea postului de director general este ilegală în absenţa procedurii de selecţie.
În drept, reclamantul a invocat OUG nr. 109/2011, Legea nr. 31/1990, Codul muncii.
În dovedire, a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţiile inadmisibilităţii şi autorităţii de lucru judecat, iar, pe fond, a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, precum şi obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, a evidenţiat că: reclamantul a fost angajat ilegal cu contract individual de muncă, în condiţiile în care ar fi trebuit să aibă un contract de mandat şi să fie urmată procedura de selecţie prevăzută de OUG nr. 109/2011; prin nota de fundamentare nr. 695/16.10.2024, se arată motivele pentru care trebuie desfiinţat postul de director general, ocupat în mod ilegal de către reclamant, precum şi faptul că trebuie urmată în mod evident procedura de selecţie prevăzută de OUG nr. 109/2011.
În drept, pârâta a invocat art. 205, art. 451 alin. (1) rap. la art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Legea nr. 31/1990, OUG nr. 109/2011, Codul muncii.
În dovedire, a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri.
La data de 05.05.2025, reclamantul a depus precizări prin care a indicat că, în cadrul capătului 5 de cerere, solicită obligarea pârâtei la plata sumei de 50.000 de lei cu titlu de despăgubiri.
La termenul de judecată din data de 12.02.2026, reclamantul a declarat că va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Analizând excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere având ca obiect menţinerea funcţiei de director general până la data intrării în mandat a noului director general, selectat conform procedurii prevăzute de OUG nr. 109/2011, invocată de pârâtă, reţine următoarele:
În conformitate cu art. 40 alin. (1) lit. a) Codul muncii, „Angajatorul are, în principal, următoarele drepturi: a) să stabilească organizarea şi funcţionarea unităţii”. Aşadar, din moment ce angajatorul dispune de prerogativa legală de a stabili organizarea unităţii, rezultă că, prin intermediul unei acţiuni în justiţie, nu se pot dispune măsuri cu privire la menţinerea unui anumit post din organigrama societăţii. Totuşi, aceasta nu înseamnă că exercitarea dreptului prevăzut de art. 40 alin. (1) lit. a) Codul muncii nu poate fi verificată în justiţie, ci doar că un atare demers se poate realiza doar pe calea unei contestaţii îndreptate împotriva deciziei de concediere, emise ca urmare a reorganizării societăţii.
Din acest motiv, instanţa urmează să admită excepţia inadmisibilităţii, invocată de pârâtă, şi să respingă capătul de cerere având ca obiect menţinerea funcţiei de director general până la data intrării în mandat a noului director general, selectat conform procedurii prevăzute de OUG nr. 109/2011 ca inadmisibil.
Analizând excepţia autorităţii de lucru judecat a capătului de cerere având ca obiect constatarea aplicării unor măsuri abuzive ca urmare a existenţei unui conflict de muncă generat de către angajator, a nerespectării unei hotărâri judecătoreşti, precum şi prin hărţuirea profesională şi morală, vătămarea intereselor şi încălcarea drepturilor fundamentale şi obligarea pârâtei la plata sumei de 50.000 de lei cu titlu de despăgubiri, invocată de pârâtă, reţine următoarele:
În temeiul art. 431 C. proc. civ., „(1) Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect. (2) Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă”.
În prezenta cauză, nu se poate reţine autoritatea de lucru judecat prin raportare la dosarul nr. XXX/3/2024 deoarece, în litigiul menţionat, reclamantul a solicitat doar constatarea aplicării unor măsuri abuzive ca urmare a existenţei unui conflict de muncă generat de către angajator, a nerespectării unei hotărâri judecătoreşti, precum şi prin hărţuirea profesională şi morală, vătămarea intereselor şi încălcarea drepturilor fundamentale, iar nu şi obligarea pârâtei la plata vreunei sume de bani, fapt pentru care solicitarea sa a fost constatată ca fiind inadmisibilă. Prin urmare, între capătul de cerere din speţă şi cel din dosarul nr. XXX/3/2024 nu există identitate de obiect şi, oricum, după cum s-a arătat, solicitarea reclamantului din celălalt litigiu nu a fost analizată pe fond, ci a fost respinsă ca inadmisibilă.
Similar, nu este incidentă autoritatea de lucru judecat prin raportare la dosarul nr. XXX/3/2024 întrucât, în acel dosar, solicitarea de acordare a daunelor morale izvorăşte dintr-o presupusă nelegalitate a procedurii de reintegrare şi a unei decizii de delegare, pe când, în litigiul de faţă, daunele morale sunt solicitate în virtutea unei presupuse nelegalităţi a unei decizii de concediere.
Din aceste considerente, instanţa urmează să respingă excepţia autorităţii de lucru judecat a capătului de cerere având ca obiect constatarea aplicării unor măsuri abuzive ca urmare a existenţei unui conflict de muncă generat de către angajator, a nerespectării unei hotărâri judecătoreşti, precum şi prin hărţuirea profesională şi morală, vătămarea intereselor şi încălcarea drepturilor fundamentale şi obligarea pârâtei la plata sumei de 50.000 de lei cu titlu de despăgubiri, invocată de pârâtă, ca neîntemeiată.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în prezenta cauză, reţine următoarele:
În fapt, la data de 02.12.2024, pârâta a emis decizia nr. XXX (filele 140-142 vol. I), prin care a dispus încetarea contractului individual de muncă al reclamantului începând cu data de 03.12.2024, generată de desfiinţarea efectivă a postului ocupat.
În drept, în conformitate cu art. 65 Codul muncii, „(1) Concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia. (2) Desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă”.
În prezenta cauză, atât din cuprinsul deciziei nr. XXX din data de 02.12.2024, cât şi din hotărârea nr. 12 din data de 21.10.2024 a consiliului de administraţie (filele 143-145 vol. I) şi nota de fundamentare nr. 695 din data de 16.01.2024 (filele 159-161 vol. I), acte care au fundamentat emiterea deciziei contestate, reiese că exigenţele stabilite de art. 65 Codul muncii nu au fost respectate. Astfel, potrivit textului de lege anterior citat, desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă. Or, în speţă, postul reclamantului, de director general, nu a fost desfiinţat în mod efectiv, ci aşa cum s-a precizat chiar în hotărârea nr. 12 din data de 21.10.2024, art. 1, pârâta a decis declanşarea unei proceduri de selecţie în baza OUG nr. 109/2011 tocmai pentru postul de director general. Cu alte cuvinte, pârâta nu a realizat o desfiinţare a postului, ci o vacantare a acestuia în vederea unei eventuale ocupări ulterioare. Acest lucru nu înseamnă o desfiinţare efectivă a locului de muncă, în înţelesul art. 65 alin. (2) Codul muncii, legea impunând ca postul respectiv să nu mai existe în organizarea societăţii, iar nu ca acesta să continue să existe şi să fie ocupat potrivit unei alte proceduri. Mai exact, desfiinţarea efectivă a unui post presupune dispariţia totală a acestuia din structura entităţii, ceea ce, în speţă, ar fi însemnat ca pârâta să nu mai dispună de director general, iar nu să supună postul procedurii prevăzute de OUG nr. 109/2011.
Susţinerea pârâtei, în sensul că desfiinţarea postului a fost realizată ca urmare a constatării nelegalităţii contractului individual de muncă al reclamantului, este neîntemeiată deoarece, pe de o parte, astfel cum s-a arătat, postul ocupat de reclamant nu a fost desfiinţat efectiv, ci doar vacantat. Pe de altă parte, aprecierea pârâtei referitoare la nevalabilitatea contractului individual de muncă nu generează, prin ea însăşi, posibilitatea desfiinţării postului, ci pârâta are deschisă calea unei acţiuni în justiţie având ca obiect constatarea nulităţii convenţiei. Altfel spus, dacă un contract individual de muncă este apreciat ca fiind încheiat cu nerespectarea prevederilor legale, trebuie solicitată anularea acestuia, neputându-se proceda la desfiinţarea postului doar pentru un asemenea motiv.
XXX în vedere argumentele expuse, decizia nr. XXX din data de 02.12.2024 este lovită de nulitate. Totodată, prin raportare la această constatare, nu se mai impune analiza celorlalte argumente şi apărări prezentate de părţi cu privire la valabilitatea ori nevalabilitatea actului.
În continuare, în temeiul art. 80 alin. (1) şi (2) Codul muncii, „(1) În cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal, instanţa va dispune anularea ei şi va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul. (2) La solicitarea salariatului instanţa care a dispus anularea concedierii va repune părţile în situaţia anterioară emiterii actului de concediere”.
Aplicând textul citat la cauza de faţă rezultă că nulitatea deciziei nr. XXX din data de 02.12.2024 atrage repunerea părţilor în situaţia anterioară şi generează obligaţia pârâtei de a achita reclamantului despăgubiri egale cu salariul indexat, majorat şi reactualizat şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul în temeiul raporturilor juridice de muncă izvorâte din contractul individual de muncă nr. 712 din data de 07.09.2021, începând cu data de 03.12.2024 şi până la data reintegrării efective în funcţia deţinută anterior.
În schimb, solicitarea reclamantului de obligare a pârâtei la plata sumei de 50.000 de lei cu titlu de daune morale este neîntemeiată întrucât, în primul rând, nu au fost detaliate acţiunile sau inacţiunile pârâtei prin care aceasta ar fi realizat hărţuirea profesională şi morală sau vătămarea intereselor şi încălcarea drepturilor fundamentale ale reclamantului. Or, analiza instanţei nu poate fi efectuată asupra unor afirmaţii generale, ci reclamantul are obligaţia de a indica, în concret, actele de hărţuire. În al doilea rând, emiterea deciziei nr. XXX din data de 02.12.2024, constatată ca fiind lovită de nulitate, prin ea însăşi, nu constituie un act de hărţuire îndreptat împotriva reclamantului. În al treilea rând, în ceea ce priveşte actele de reintegrare şi delegare, reclamantul a solicitat acordarea de despăgubiri morale în dosarul nr. XXX/3/2024, acestea neputând fi cercetate şi în prezentul litigiu.
Din aceste considerente, instanţa urmează să admită în parte cererea, să dispună anularea deciziei nr. XXX din data de 02.12.2024, reintegrarea reclamantului în funcţia deţinută anterior emiterii deciziei nr. XXX din data de 02.12.2024 şi obligarea pârâtei la plata către reclamant a unei despăgubiri egale cu salariul indexat, majorat şi reactualizat şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul în temeiul raporturilor juridice de muncă izvorâte din contractul individual de muncă nr. 712 din data de 07.09.2021, calculate de la data de 03.12.2024 până la data reintegrării efective în funcţia deţinută anterior emiterii deciziei nr. XXX din data de 02.12.2024, respingând în rest cererea ca neîntemeiată.
Asupra cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 453 C. proc. civ., „(1) Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. (2) Când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părţi poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. XXX este cazul, judecătorii vor putea dispune compensarea cheltuielilor de judecată”.
În prezenta cauză, pârâta a făcut dovada achitării sumei de 2.500 lei cu titlu de onorariu de avocat.
Ţinând seama de soluţia asupra cererii principale, admitere în parte, instanţa va obliga reclamantul la plata către pârâtă a sumei de 2.500 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat şi va lua act că reclamantul a declarat că va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Pentru aceste motive,
În numele legii
Hotărăște:
Admite excepţia inadmisibilităţii, invocată de pârâtă.
Respinge capătul de cerere având ca obiect menţinerea funcţiei de director general până la data intrării în mandat a noului director general, selectat conform procedurii prevăzute de OUG nr. 109/2011 ca inadmisibil.
Respinge excepţia autorităţii de lucru judecat a capătului de cerere având ca obiect constatarea aplicării unor măsuri abuzive ca urmare a existenţei unui conflict de muncă generat de către angajator, a nerespectării unei hotărâri judecătoreşti, precum şi prin hărţuirea profesională şi morală, vătămarea intereselor şi încălcarea drepturilor fundamentale şi obligarea pârâtei la plata sumei de 50.000 de lei cu titlu de despăgubiri, invocată de pârâtă, ca neîntemeiată.
Admite în parte cererea formulată de reclamantul XXX-XXX- cnp XXX, cu domiciliul procesual ales în Bucuresti, XXX Floreasca nr.134, XXX, XXX, sector 1, în contradictoriu cu pârâta SC XXX SRL.- cu sediul ales în Bucuresti, XXX Moşilor nr.294, XXX, XXX, XXX, XXX, sector 2, XXX.
Dispune anularea deciziei nr. XXX din data de 02.12.2024.
Dispune reintegrarea reclamantului în funcţia deţinută anterior emiterii deciziei nr. XXX din data de 02.12.2024.
Obligă pârâta la plata către reclamant a unei despăgubiri egale cu salariul indexat, majorat şi reactualizat şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul în temeiul raporturilor juridice de muncă izvorâte din contractul individual de muncă nr. 712 din data de 07.09.2021, calculate de la data de 03.12.2024 până la data reintegrării efective în funcţia deţinută anterior emiterii deciziei nr. XXX din data de 02.12.2024.
Respinge în rest cererea ca neîntemeiată.
Obligă reclamantul la plata către pârâtă a sumei de 2.500 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat.
Ia act că reclamantul a declarat că va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Executorie de drept.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a Conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Pronunţarea s-a făcut prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 26.02.2026.