Pe rol judecarea cauzei Litigii de muncă privind pe reclamanta XXX
şi pe pârâta SALUBRIZARE SECTOR 5 S.A., având ca obiect contestaţie decizie de concediere.
Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în şedinţa publică din 26.02.2026, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanţa, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 12.03.2026, data pronunţării când,
Tribunalul
Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 01.09.2025 sub nr. XXX/3/2025 pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia a VIII-a Conflicte de muncă şi asigurări sociale, reclamanta XXX în contradictoriu cu pârâta Salubrizare Sector 5 SA a solicitat instanţei să dispună:
-anularea deciziei de concediere nr. 310 din data de 14.07.2025;
-obligarea pârâtei la reintegrarea în funcţia deţinută anterior concedierii;
-obligarea pârâtei la plata tuturor drepturilor salariale cuvenite până la data reintegrării efective, la plata dobânzii legale aferente şi cu respectarea indicelui de inflaţie, precum şi a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat;
-obligarea pârâtei la plata daunelor morale în cuantum de 10.000 de euro;
-obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, a arătat că: deşi în cuprinsul deciziei de concediere se motivează desfiinţarea postului ca urmare a deciziei consiliului de administraţie nr. 27/30.06.2025, prin care s-a aprobat noua organigramă, ca urmare a XXX şi ROI ale societăţii, a Metodologiei privind implementarea reorganizării, a anunţului privind lista funcţiilor supuse selecţiei/evaluării, aceste simple menţiuni nu reprezintă o motivare în sensul dispoziţiilor legale imperative; decizia de concediere este lacunară şi simpla menţionare a actelor indicate în cuprinsul deciziei nu echivalează cu motivarea ei; pârâta a exercitat presiuni asupra soţului său şi a ameninţat-o că dacă nu semnează decizia nu poate participa la concurs.
În drept, reclamanta a invocat art. 268 alin. (1) lit. a), art. 269, art. 272, art. 5, art. 8 alin (1), art. 39 alin. (1), art. 80, art. 60 alin. (1) lit. a), art. 62 alin. (3), art. 65 alin. (1) şi (2), art. 76 alin. (1) lit. a), art. 78, art. 253 Codul Muncii, art. 194 coroborat cu art. 148 C. proc. civ., Decizia Curţii Constituţionale nr. 420/2013.
În dovedire, a solicitat încuviinţarea probelor cu înscrisuri şi cu înregistrare audio.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii, iar, pe fond, a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
În motivare, a învederat că: în decizie s-a menționat, conform art. 2, că, la îndeplinirea termenului de preaviz, contractul individual de muncă al reclamantei urma să înceteze în temeiul art. 65 alin. (1) şi art. 68 din Codul muncii pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, ca urmare a desființării postului ocupat, concedierea nefiind dispusă prin decizia XXX/14.07.2025; decizia de preaviz contestată este un act de informare, de înştințare prealabilă a reclamantei, prin care i s-a adus la cunoştință acesteia faptul că urmează să fie concediată, iar nu o decizie de concediere care să producă efecte asupra raporturilor sale de muncă.
În drept, pârâta a invocat art. 205 C. proc. civ.
În dovedire, pârâta a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri.
Reclamanta a depus răspuns la întâmpinare prin care a indicat că excepţia şi apărările pârâtei sunt neîntemeiate.
La data de 22.12.2025, reclamanta a depus cerere modificatoare prin care a precizat că înţelege să conteste şi decizia nr. XXX din data de 08.12.2025.
Pârâta nu a formulat întâmpinare la cererea modificatoare.
La termenul de judecată din data de 26.02.2026, pârâta a declarat că va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Analizând excepţia tardivităţii, invocată de pârâtă, reţine următoarele:
În conformitate cu art. 268 alin. (1) lit. a) Codul muncii, „Cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate: a) în termen de 45 de zile calendaristice de la data la care cel interesat a luat cunoştinţă de măsura dispusă referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului individual de muncă, inclusiv angajamentele de plată a unor sume de bani”.
În speţă, decizia nr. XXX din data de 14.07.2025 a fost comunicată reclamantei la aceeaşi dată, în timp ce prezenta acţiune a fost expediată prin intermediul serviciilor poştale la data de 28.08.2025 (fila 35 verso). Prin urmare, devin aplicabile dispoziţiile art. 183 alin. (1) C. proc. civ., care arată că „Actul de procedură, depus înăuntrul termenului prevăzut de lege prin scrisoare recomandată la oficiul poştal sau depus la un serviciu de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare ori trimis prin fax sau e-mail, este socotit a fi făcut în termen”, acţiunea fiind formulată cu respectarea termenului prevăzut de art. 268 alin. (1) lit. a) Codul muncii.
Similar, decizia nr. XXX din data de 08.12.2025 a fost comunicată reclamantei la data de 10.12.2025 (fila 105), iar cererea modificatoare a fost expediată prin intermediul serviciilor poştale la data de 18.12.2025 (fila 126), fiind respectat termenul impus de art. 268 alin. (1) lit. a) Codul muncii.
Din aceste motive, instanţa va respinge excepţia tardivităţii, invocată de pârâtă, ca neîntemeiată.
Analizând excepţia inadmisibilităţii, invocată de pârâtă, reţine următoarele:
Din analiza deciziei nr. XXX din data de 14.07.2025 (fila 17) rezultă că, la art. 3, s-a prevăzut că, la împlinirea termenului de preaviz, contractul individual de muncă nr. 1654 din data de 13.08.2024 încetează în baza art. 65 alin. (1) Codul muncii, pentru motive care nu ţin de persoana salariatului, ca urmare a desfiinţării postului ocupat.
Aşadar, susţinerea pârâtei, în sensul că decizia menţionată constituie doar o notificare de preaviz, este neîntemeiată. Mai exact, din moment ce, în cuprinsul deciziei nr. XXX, a fost inserată şi menţiunea referitoare la încetarea contractului individual de muncă, rezultă că actul a depăşit sfera unui simplu preaviz. Concluzia este susţinută şi de alte elemente ale actului contestat, precum denumirea de „decizie”, deşi preavizul poate fi acordat printr-o simplă notificare, sau precizarea că actul poate fi contestat în termen de 45 de zile calendaristice de la comunicare. Or, asemenea menţiuni sunt specifice unei decizii de concediere, nu unui preaviz.
Din aceste motive, decizia nr. XXX din data de 14.07.2025 este una de concediere, iar instanţa urmează să respingă excepţia inadmisibilităţii, invocată de pârâtă, ca neîntemeiată.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în prezenta cauză, reţine următoarele:
În fapt, la data de 14.07.2025, pârâta a emis decizia nr. XXX (fila 17), prin care a învederat că reclamanta beneficiază de un preaviz de 40 de zile lucrătoare, iar, la art. 3, a stabilit că, la împlinirea termenului de preaviz, contractul individual de muncă nr. 1654 din data de 13.08.2024 încetează în baza art. 65 alin. (1) Codul muncii, pentru motive care nu ţin de persoana salariatului, ca urmare a desfiinţării postului ocupat.
Ulterior, la data de 08.12.2025, pârâta a emis decizia nr. XXX (filele 101-102), prin care a dispus încetarea contractului individual de muncă nr. 1654 din data de 13.08.2024, începând cu data de 09.12.2025, în temeiul art. 65 alin. (1) Codul muncii, pentru motive care nu ţin de persoana salariatului, ca urmare a desfiinţării postului ocupat.
În drept, în conformitate cu art. 65 Codul muncii, „(1) Concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia. (2) Desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă”.
Totodată, potrivit art. 75 alin. (1) Codul muncii, „Persoanele concediate în temeiul art. 61 lit. c) şi d), al art. 65 şi 66 beneficiază de dreptul la un preaviz ce nu poate fi mai mic de 20 de zile lucrătoare”, în timp ce, în baza art. 76 Codul muncii, „Decizia de concediere se comunică salariatului în scris şi trebuie să conţină în mod obligatoriu: a) motivele care determină concedierea; b) durata preavizului; c) criteriile de stabilire a ordinii de priorităţi, conform art. 69 alin. (2) lit. d), numai în cazul concedierilor colective; d) lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate şi termenul în care salariaţii urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant, în condiţiile art. 64”.
În prezenta speţă, având în vedere că pârâta, mai întâi, a dispus încetarea contractului individual de muncă al reclamantei prin decizia nr. XXX din data de 14.07.2025, iar, ulterior, a reiterat această măsură printr-o nouă decizie, nr. 578 din data de 08.12.2025, rezultă că această din urmă decizie este afectată de nulitate. În concret, atât timp cât decizia iniţială, nr. 310 din data de 14.07.2025, produce efecte juridice, pârâta nu mai beneficiază de prerogativa de a emite o nouă decizie de concediere pentru exact aceleaşi motive de fapt şi de drept. Soluţia se impune şi prin prisma prevederilor art. 77 Codul muncii, care arată că „Decizia de concediere produce efecte de la data comunicării ei salariatului”, astfel încât o decizie deja comunicată salariatului începe să producă efecte juridice, angajatorul neputând proceda la emiterea unei noi decizii pentru a altera consecinţele celei dintâi. De asemenea, imposibilitatea emiterii unei noi decizii de concediere pentru exact aceleaşi motive de fapt şi de drept se justifică şi din perspectiva reglementării în Codul muncii a procedurii de concediere, care presupune parcurgerea unor etape bine determinate, precum şi, dacă este cazul, verificarea în instanţă a actului emis de angajator. Or, cercetarea judiciară a valabilităţii unei decizii de concediere ar fi lipsită de finalitate dacă angajatorul ar putea opta pentru emiterea unei noi decizii de concediere pentru exact aceleaşi motive de fapt şi de drept.
În ceea ce priveşte decizia nr. XXX din data de 14.07.2025, într-adevăr, aceasta nu respectă exigenţele art. 76 lit. a) Codul muncii. Mai exact, deşi în cuprinsul deciziei se face referire la deciziile Consiliului de Administraţie nr. 26 şi 27, aceste acte nu cuprind motivele pentru care postul ocupat de către reclamantă a fost desfiinţat, ci ele au ca obiect doar aprobarea noii organigrame, regulamentului de organizare şi funcţionare, regulamentului de ordine interioară şi metodologiei privind implementarea reorganizării structurii pârâtei. Or, pentru respectarea regulilor edictate de art. 65 şi art. 76 lit. a) Codul muncii, este necesar ca decizia de concediere să conţină cel puţin o referire la actul în care sunt precizate motivele pentru care s-a impus desfiinţarea postului ocupat de salariat, în caz contrar fiind, în primul rând, nesocotite dispoziţiile Codul muncii şi, în al doilea rând, generată imposibilitatea instanţei de a verifica efectivitatea şi cauza reală şi serioasă a postului. Prin urmare, la rândul său, decizia nr. XXX din data de 14.07.2025 este lovită de nulitate.
XXX în vedere faptul că ambele decizii au fost constatate ca fiind lovite de nulitate, nu se mai impune analiza celorlalte motive invocate de reclamantă şi a apărărilor aferente.
În continuare, în temeiul art. 80 alin. (1) şi (2) Codul muncii, „(1) În cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal, instanţa va dispune anularea ei şi va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul. (2) La solicitarea salariatului instanţa care a dispus anularea concedierii va repune părţile în situaţia anterioară emiterii actului de concediere”.
Aplicând textul citat la cauza de faţă rezultă că nulitatea deciziilor nr. 310 din data de 14.07.2025 şi a deciziei nr. XXX din data de 08.12.2025 atrage repunerea părţilor în situaţia anterioară şi generează obligaţia pârâtei de a achita reclamantei despăgubiri egale cu salariul indexat, majorat şi reactualizat şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul în temeiul raporturilor juridice de muncă izvorâte din contractul individual de muncă nr. 1654 din data de 13.08.2024, începând cu data de 09.12.2025 şi până la data reintegrării efective în funcţia deţinută anterior.
Acordarea despăgubirilor începând cu data de 09.12.2025 se justifică prin aceea că de la acea dată au încetat în mod efectiv raporturile juridice de muncă ale reclamantei, aspect necontestat de către părţi.
În schimb, solicitarea reclamantei de actualizare a despăgubirii cu rata inflaţiei şi cu dobânda legală este neîntemeiată deoarece, pe de o parte, în baza art. 80 alin. (1) Codul muncii, despăgubirile constând în drepturile salariale de care a fost lipsită reclamanta sunt deja indexate, majorate şi reactualizate şi, pe de altă parte, despăgubirile se achită în temeiul prezentei hotărâri judecătoreşti, fapt pentru care scadenţa acestora nu a fost deja împlinită, astfel încât să genereze curgerea unor dobânzi legale penalizatoare.
Suplimentar, pretenţia reclamantei de obligare a pârâtei la plata unor daune morale în cuantum de 10.000 de euro este neîntemeiată întrucât reclamanta nu a depus niciun mijloc de probă din care să reiasă că emiterea deciziilor contestate i-a provocat o stare de puternică tulburare psihică sau că i-ar fi afectat reputaţia, imaginea ori sănătatea. De asemenea, reclamanta nu a probat că pârâta ar fi exercitat presiuni asupra sa sau că ar fi recurs la ameninţări în vederea îndepărtării de la locul de muncă. Totodată, simpla constatare a caracterului nelegal al unor decizii de concediere nu naşte, în mod automat, în persoana salariatului, dreptul de a obţine daune morale.
Din aceste considerente, instanţa urmează să admită în parte cererea, să dispună anularea deciziei nr. XXX din data de 14.07.2025 şi a deciziei nr. XXX din data de 08.12.2025, reintegrarea reclamantei în funcţia deţinută anterior emiterii deciziei nr. XXX din data de 14.07.2025 şi a deciziei nr. XXX din data de 08.12.2025 şi obligarea pârâtei la plata către reclamantă a unei despăgubiri egale cu salariul indexat, majorat şi reactualizat şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul în temeiul raporturilor juridice de muncă izvorâte din contractul individual de muncă nr. 1654 din data de 13.08.2024, calculate de la data de 09.12.2025 până la data reintegrării efective în funcţia deţinută anterior emiterii deciziei nr. XXX din data de 14.07.2025 şi a deciziei nr. XXX din data de 08.12.2025, respingând în rest cererea ca neîntemeiată.
Asupra cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 453 C. proc. civ., „(1) Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. (2) Când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părţi poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. XXX este cazul, judecătorii vor putea dispune compensarea cheltuielilor de judecată”.
În prezenta cauză, reclamanta a făcut dovada achitării sumei de 5.000 de lei cu titlu de onorariu de avocat.
XXX în vedere soluţia asupra cererii principale, instanţa va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 5.000 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat.
Totodată, instanţa va lua act că pârâta a declarat că va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Pentru aceste motive,
În numele legii
Hotărăște:
Respinge excepţia tardivităţii, invocată de pârâtă, ca neîntemeiată.
Respinge excepţia inadmisibilităţii, invocată de pârâtă, ca neîntemeiată.
Admite în parte cererea formulată de reclamanta XXX- cnp XXX, cu domiciliul procesual ales la Cab. Av. XXX-XXX- cu sediul în Loc. XXX, XXX, XXX, în contradictoriu cu pârâta Salubrizare Sector 5 SA- cu sediul în sediul în Bucuresti, XXX Rahovei nr.266-268, Corp C61, Axele A-B, Stalpii 2-6, XXX, sector 5, XXX.
Dispune anularea deciziei nr. XXX din data de 14.07.2025 şi a deciziei nr. XXX din data de 08.12.2025.
Dispune reintegrarea reclamantei în funcţia deţinută anterior emiterii deciziei nr. XXX din data de 14.07.2025 şi a deciziei nr. XXX din data de 08.12.2025.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a unei despăgubiri egale cu salariul indexat, majorat şi reactualizat şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul în temeiul raporturilor juridice de muncă izvorâte din contractul individual de muncă nr. 1654 din data de 13.08.2024, calculate de la data de 09.12.2025 până la data reintegrării efective în funcţia deţinută anterior emiterii deciziei nr. XXX din data de 14.07.2025 şi a deciziei nr. XXX din data de 08.12.2025.
Respinge în rest cererea ca neîntemeiată.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 5.000 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat.
Ia act că pârâta a declarat că va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Executorie de drept.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a Conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Pronunţarea s-a făcut prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 12.03.2026.