Faliment

Sentinta comerciala nr. 861/C din data de 02.06.2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu

Constata ca prin cererea de deschidere a procedurii insolventei formulata de creditorul SC F F SRL in contradictoriu cu debitorul SC H – H SRL Tarnava s-a solicitat :
- declansarea procedurii falimentului debitorului pentru o creanta in cuantum de 20.991,20 lei.
In motivarea cererii creditorul arata ca intre parti s-au derulat raporturi comerciale probate prin facturi fiscale in valoare de 20.991,200 lei, reprezentand contravaloarea cherestelii furnizate la cererea paratei, pentru care s-a emis o fila CEC refuzata la plata de banca creditoare din lipsa de disponibilitati.
In drept se invoca dispozitiile art. 1, 31 din Lg. 85/2006.
Paratul debitor a fost citat prin curator special E S, exprimandu-si intentia de a continua procedura de lichidare instituita de Lg.31/1990, societatea fiind dizolvata prin sentinta civila a Tribunalului Sibiu, , intrucat actele verificate nu dovedesc starea de insolventa, pentru care potrivit art. 270/1 alin. 1 din Legea 31/1990 este obligata sa ceara deschiderea procedurii.
Examinand actele si lucrarile dosarului, judecatorul sindic constata cererea creditorului nefondata legal, urmand a fi respinsa pentru considerentele ce vor urma:
Potrivit art. 3 alin. 1 pct. 6 si art. 31 din Lg.85/2006 poate cere deschiderea procedurii insolventei unui debitor ce face parte din categoriile prevazute de art. 1, orice creditor a carui creanta impotriva patrimoniului debitorului este certa, lichida si exigibila de mai mult de 30 de zile, in cuantumul de peste 10.000 lei, conform art. 3 alin. 1 , pct.12 din Legea insolventei.
Dispozitiile art. 149 din Lg.85/2006 prevad completarea Legii insolventei in masura compatibilitatii cu cele ale C.p.c., Cod. Com., C.C. si ale Lg. 637/2002.
Astfel, potrivit art. 372 si 379 C.p.c. executarea silita poate fi pornita numai in temeiul unei hotarari judecatoresti, ori al unui alt inscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.
Prin urmare si in cadrul procedurii executarii silite concursuale si egalitare reglementata de Lg. 85/2006 in cele doua forme a reorganizarii pe baza de plan si a lichidarii judiciare, conditia admisibilitatii cererii formulate de creditorul SC F F SRL dovedirii calitatii de creditor indreptatit si a calitatii creantei pretinse de a fi certa, lichida si exigibila, in sensul cerintelor dispozitiilor art. 372 C.p.c.
In cauza creditorul nu a dovedit prin fila CEC, fil. 21, ca datoria debitorului este una certa, lichida si exigibila rezultata dintr-un titlu executoriu.
Fila CEC refuzata la plata prin ea insasi nu este suficienta pentru a proba existenta creantei in sensul dispozitiilor art. 327 C.p.c.
Ca atare, creditorul nu a probat in nici un fel creanta pretinsa in suma de 20.991,20 lei.
Procedura insolventei prevazuta de Lg.85/2006 nu este menita a fi utilizata ca instrument de constrangere a debitorului pentru ca acesta sa-si plateasca datoriile sub amenintarea cu falimentul, daca creanta nu este una certa, lichida si exigibila, acest aspect putand fi stabilit pe calea unui litigiu de drept comun in care pot fi analizate atat obligatiile partilor cat si intinderea raspunderii contractuale a acestora.
Creditorul nu a putut uza de aceasta executare silita pe considerentul ca prin aceasta procedura realizata cu cheltuieli minime (taxa judiciara timbru fixa mica) si ca o modalitate simplificata de solutionare a chestiunilor ce decurg din raspunderea contractuala, procedura insolventei are ca scop expres instituirea unei proceduri executionale colective si nu stabilirea raspunderii contractuale a partilor in cauza.
Potrivit dispozitiilor art. 371/1 alin. 3 C.p.c., executarea silita are loc in oricare dintre formele prevazute de lege pana la realizarea dreptului recunoscut prin titlu executoriu, ceea ce in cauza nu s-a putut prezenta.
Pentru aceste considerente, in cauza cerintele Lg. 85/2006 nu au fost indeplinite, motiv pentru care cererea creditorului a fost respinsa iar lichidarea societatii a continuat in procedura prevazuta de Lg. 31/1990.

Sursa: Portal.just.ro