Solutionarea conflictului intre art. 10 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 si art. 228 din Hotararea Plenului nr.130/2010 prin aplicarea principiului ierarhiei actelor normative.
Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante sub nr. 386/64/2013 la data de 05.02.2013 reclamantul R.G.G. in contradictoriu cu parata Curtea de Conturi a Romaniei a investit instanta cu actiunea avand ca obiect : anularea incheierii 75/2013 emisa de Comisia de solutionare a contestatiilor constituita in cadrul institutiei parate si anularea partiala a deciziei 21/2013 a Camerei de Conturi B., in ceea ce priveste masurile dispuse la capitolul II, pct. 1 si 2; cu cheltuieli de judecata.
Parata si-a manifestat pozitia procesuala prin intampinare invocand exceptia de necompetenta materiala prin raportare la prevederile art. 223 lit. e din Regulamentului privind organizarea si desfasurarea activitatii Curtii de Conturi aprobat prin Hotararea 130/04.11.2010 modificata prin Hotararea nr. 135/16.05.2013 publicata in Monitorul Oficial nr. 538/26.08.2013.
Reclamantul a depus la dosarul cauzei raspuns la intampinare solicitand respingerea exceptiei cu motivarea ca la momentul sesizarii instantei de judecata (14.08.2013) Hotararea nr. 135/2013 nu fusese publicata in Monitorul Oficial, fiind in vigoare dispozitiile regulamentare anterioare care instituiau in mod expres competenta de solutionare in favoarea sectiei de contencios administrativ si fiscal a curtii de apel din raza teritoriala in care se afla sediul unitatii verificate.
Solutionand cu prioritate exceptia necompetentei materiale, potrivit art. 130 si urmatoarele Noul Cod de procedura civila, Curtea retine urmatoarele:
Obiectul cererii de chemare in judecata il constituie anularea in tot a Incheierii nr. 75/2013 a Curtii de Conturi a Romaniei, precum si anularea in parte a deciziei nr. 21/2013 emisa de Camera de Conturi B..
Potrivit art. 2 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificarile si completarile ulterioare, notiunea de act administrativ este definita ca fiind „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publica, in regim de putere publica, in vederea organizarii executarii legii sau a executarii in concret a legii, care da nastere, modifica sau stinge raporturi juridice”.
In raport de obiectul cererii de chemare in judecata si de dispozitiile art. 2 alin. 1 lit. c) mentionate, se impune a stabili care este actul administrativ care da nastere, modifica sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executarii si care poate constitui obiectul unei cereri adresate instantei de contencios administrativ.
In acord cu opinia reclamantului, Curtea apreciaza ca, fata de data sesizarii instantei, sunt aplicabile dispozitiile Regulamentului privind organizarea si desfasurarea activitatii specifice Curtii de Conturi, precum si valorificarea actelor de control rezultate din aceste activitati, aprobat prin Hotararea Plenului nr. 130/2010 publicata in Monitorul Oficial al Romaniei nr. 832 din 13.12.2010, Partea I, fara a fi avuta in vedere modificarea survenita prin Hotararea nr. 135/2013.
Potrivit dispozitiilor art. 204 si 210 din Regulamentul privind organizarea si desfasurarea activitatii specifice Curtii de Conturi, precum si valorificarea actelor de control rezultate din aceste activitati, aprobat prin Hotararea Plenului nr. 130/2010 publicata in Monitorul Oficial al Romaniei nr. 832 din 13.12.2010, Partea I, impotriva masurilor dispuse prin decizia camerei de conturi judetene se poate formula contestatie in termen de 15 zile, care „suspenda obligatia executarii deciziei pana la solutionarea ei de catre Comisia de Solutionare a Contestatiilor. Executarea masurilor devine obligatorie de la data comunicarii incheierii formulate de Comisia de Solutionare a Contestatiilor, prin care se respinge integral sau partial contestatia”.
In raport de dispozitiile legale mentionate, se retine ca actul administrativ care produce efecte juridice, fiind supus obligatiei executarii este decizia structurii Curtii de Conturi prin care se respinge integral sau partial contestatia, acesta fiind actul care indeplineste cerintele de a fi apreciat ca avand natura juridica a unui act administrativ, astfel cum acesta este definit in art. 2 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificarile si completarile ulterioare.
Este adevarat ca regulamentul mentionat cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor judetene ale Curtii de Conturi, prevazandu-se la art. 227 ca impotriva incheierii emise de comisia de solutionare a contestatiilor, conducatorul entitatii verificate poate sesiza instanta de contencios administrativ competenta in conditiile Legii contenciosului administrativ.
Potrivit art. 228 din acelasi regulament, „competenta de solutionare a sesizarii formulate de conducatorul entitatii verificate impotriva incheierii emise de comisia de solutionare a contestatiilor, apartine Sectiei de contencios administrativ si fiscal din cadrul curtii de apel in a carei raza teritoriala se afla sediul entitatii verificate in conditiile Legii contenciosului administrativ”.
Referindu-se la competenta instantelor de contencios administrativ, dispozitiile art. 10 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, prevad ca: „Litigiile privind actele administrative emise sau incheiate de autoritatile publice locale si judetene, precum si cele care privesc taxe si impozite, contributii, datorii vamale, precum si accesorii ale acestora de pana la 500.000 de lei se solutioneaza in fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau incheiate de autoritatile publice centrale, precum si cele care privesc taxe si impozite, contributii, datorii vamale, precum si accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se solutioneaza in fond de sectiile de contencios administrativ si fiscal ale curtilor de apel, daca prin lege organica speciala nu se prevede altfel``.
Dat fiind faptul ca dispozitiile din regulament mentionate fac trimitere la Legea contenciosului administrativ, se pune problema stabilirii competentei materiale de solutionare a cauzei, referitoare la actul administrativ care constituie obiectul cererii deduse judecatii, acesta fiind emis de o structura judeteana a Curtii de Conturi, respectiv de o autoritate publica judeteana.
Dispozitiile art. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotararea Plenului Curtii de Conturi nr. 130/2010, sunt contrare prevederilor art. 10 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, care reprezinta dreptul comun in materia contenciosului administrativ, inclusiv in ceea ce priveste competenta instantelor de contencios administrativ.
De la dreptul comun prevazut de art. 10 alin. 1 din Legea nr. 554/ 2004, se poate deroga doar prin dispozitii speciale cuprinse intr-o lege organica speciala.
Regulamentul aprobat prin Hotararea Plenului Curtii de Conturi nr. 130/2010 nu intra in categoria legilor organice speciale, astfel ca se va stabili competenta materiala in raport de dispozitiile art. 10 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, cu modificarile si completarile ulterioare.
In alta ordine, chiar daca solutiile in ceea ce priveste exceptiile de nelegalitate produc efecte juridice doar intre partile din litigiu, faptul ca prin Decizia nr. 4522 din 4 octombrie 2011 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie - Sectia de contencios administrativ si fiscal in dosarul nr. 259/32/2011, a fost respins recursul impotriva Sentintei civile nr. 112/ 2011 a Curtii de Apel Bacau prin care s-a admis exceptia de nelegalitate si s-a constatat nelegalitatea dispozitiilor pct. 228 si 229 din Regulamentul aprobat prin Hotararea Plenului Curtii de Conturi nr.130/2010, intareste argumentele expuse anterior cu privire la competenta materiala de solutionare a unor astfel cauze. De asemenea, si prin Decizia nr. 421 din 27 ianuarie 2012 a aceleiasi instante s-a constatat nelegalitatea acelorasi dispozitii.
Pentru aceste motive instanta va admite exceptia invocata si va dispune declinarea competentei de solutionare in favoarea Tribunalului Brasov.