Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Aplicarea anexei 3 din Legea 19/2000 si a anexei 9 din Ordinul 340/2001 Decizie nr. 1472/R din data de 17.12.2010
pronunțată de Curtea de Apel Brasov

Aplicarea anexei 3 din Legea 19/2000 si a anexei 9 din Ordinul 340/2001


Instanta a constatat ca prin sentinta civila nr. 1157/2010 a Tribunalului Brasov, a fost admisa contestatia formulata de contestatorul V.J. in contradictoriu cu intimata C.J.P. Cv., si s-a dispus anularea deciziei nr. 88534 din 31.o3.2010 emisa de intimata, precum si obligarea intimatei sa emita o noua decizie de pensionare pentru limita de varsta, prin trecerea de la pensia de invaliditate de gradul III, de care beneficiaza, incepand cu data de 31 martie 2010.
Pentru a pronunta aceasta sentinta instanta a retinut urmatoarele:
Contestatorul s-a nascut la data de 1 ianuarie 1952, cum rezulta din decizia emisa de intimata.
La data de 7 ianuarie 2010 a depus cerere pentru acordarea pensiei pentru limita de varsta, inregistrata sub nr. 20139, deci la data inregistrarii cererii avea o varsta de 58 ani si 1 luna. Are un stagiu de cotizare de 35 ani, conform L. 19/2000, actualizata
Prin decizia nr. 88534 din 31 martie 2010 (f.3), C.J.P.Cv a respins cererea de deschidere a dreptului la pensie pentru limita de varsta, in considerarea neindeplinirii conditiilor de reducere a varstei standard de pensionare prevazute de art. 48 alin.(1) pct.2 in sensul ca in conformitate cu art. 48 alin(1) pct.2 varsta de pensionare redusa datorita stagiului realizat in conditii deosebite si legilor speciale nu poate fi mai mic decat varstele prevazute de art. 42.
Contestatorul are un stagiu de cotizare realizat de 26 ani, 2 luni si 14 zile in grupa II, in acceptiunea L 3/1977, in conditii normale 5 ani, 3 luni si 7 zile iar stagiu asimilat 5 ani, 10 luni si 9 zile, totalizand 43 ani, 10 luni si 4 zile.
A beneficiat de o reducere a varstei de pensionare standard de pensionare cu 6 ani si 6 luni, corespunzatoare perioadei lucrate in conditii deosebite, potrivit art. 42 alin(1) din L. 19/2000, actualizata.
Intimata cum se poate constata din dosarul de pensie intocmit a retinut ca indeplinita cerinta stagiului complet de cotizare si neindeplinita cerinta varstei de pensionare chiar si dupa aplicarea reducerii de 6 ani si 6 luni, in considerarea faptului ca se raporteaza la varsta de 65 ani, cea ce este incorect.
Art. 41 alin(2) din legea amintita statorniceste ca, pensia pentru limita de varsta se acorda asiguratilor care indeplinesc cumulativ, la data inregistrarii cererii de pensionare varsta standard de pensionare de 65 ani pentru barbati.
Insa, atingerea varstei standard de pensionare se va indeplini intr-un termen de 13 ani de la data intrarii in vigoare a L.19/2000 prin cresterea varstelor de pensionare, avandu-se in vedere pragul de 57 ani pentru femei si 62 ani pentru barbati, potrivit esalonarii pe ani si luni, instituite prin anexa 3 a legii pentru perioada aprilie 2001 – martie 2015.
La esalonare, la stabilirea varstei standard de pensionare se va tine cont de data inregistrarii cererii de pensionare care pana in anul 2015 va fi de 65 ani.
Conform tabelului din anexa 3, raportat la data depunerii cererii, 5 februarie 2010, contestatorului ii corespunde o varsta standard de pensionare de 63 ani si 9 luni.
Din aceasta varsta se deduc cei 6 ani si 6 luni cuveniti pentru munca depusa in conditii deosebite, necontestati de intimata, fata de prescriptiile art. 42 alin.(1) din lege rezultand pentru contestator o varsta redusa de 57 ani si 9 luni.
Pornind de la acest calcul, vazand ca la data depunerii cererii, cum a sustinut si intimata, petentul avea 58 ani si 1 luna, instanta considera ca si cea de-a doua conditie, varsta de pensionare necesara este realizata.
Mai mult nici prevederile art. 42 alin(2) din lege nu sant nesocotite, contestatorul nu are o varsta de pensionare de sub 55 ani.
Apararea intimatei vizand varsta de pensionare de 65 ani asupra careia a operat scaderea celor 6 ani si 6 luni este contrara normelor legale la care ne-am oprit anterior, aceasta se aplica cererilor care se vor depune in intervalul de timp dintre decembrie 2014 – martie 2015.
Impotriva acestei sentinte s-a declarat recurs de recurenta C.J.P. Cv., criticandu-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
In dezvoltarea motivelor de recurs sentinta este criticata pentru faptul ca potrivit anexei 9 din Ordinul 340/2001 pentru aplicarea legii 19/2000 persoanele nascute in anul 1950 ating varsta standard de pensionare de 65 de ani numai in anul 2015.
Intrucat intimatul este nascut in anul 1952 acesta nu se mai incadreaza in tabelul de la anexa 9 ori de la anexa 3, nemaifiind un an de referinta.
Astfel recurenta a aplicat corect prevederile art. 42 alin.1 din tabelul nr.1 din legea 19/2000, in sensul ca pentru cei 26 de ani, 2 luni si 14 zile realizati in conditii deosebite de munca, reducerea s-a efectuat din varsta standard de pensionare respectiv din varsta de 65 de ani.
Se mai arata ca prin introducerea unor elemente noi in anexa 9 precum „luna si anul nasterii” si „luna si anul pensionarii”, se detaliaza conditiile in care asiguratii pot iesi la pensie, avandu-se in vedere de fapt prevederile art. 41 din legea 19/2000. Comparand insa cele doua anexe, se poate observa ca atat in privinta varstei standard de pensionare cat si a stagiului de cotizare, acestea coincid, anexa 3 la legea 19/2000, stabilind intervalul in care se atinge varsta standard de pensionare si stagiul de cotizare, iar anexa 9 prin elementele noi introduse, reprezinta concretizarea modului de aplicare a legii, fiind emisa in sensul asigurarii unui mod unitar de stabilire a conditiilor de pensionare prevazute de art. 41 din lege, nefacandu-se in nici un caz diferentiere intre beneficiarii pensiei aflati in situatii identice.
In concluzie, se mai arata in cuprinsul motivelor de recurs, faptul ca anexa 9 la Ordinul 340/2001, reglementeaza caracterul tranzitoriu al perioadelor de esalonare si a varstelor standard de pensionare, asigurand astfel o modalitate corecta si concreta de aplicare unitara a legii 19/2000. Deci varstele standard de pensionare cuprinse in cele doua anexe nu pot fi diferite.
In consecinta se impune admiterea recursului si modificarea in tot a sentintei atacate si in consecinta respingerea cererii de chemare in judecata.
Examinand sentinta atacata in raport de criticile formulate instanta a apreciat ca recursul este intemeiat si in consecinta va fi admis, iar sentinta primei instante, va fi modificata in tot in sensul respingerii contestatiei formulata de contestatorul V.J., in temeiul disp. art. 312 c.p.c. pentru urmatoarele considerente:
Instanta de fond si-a fundamentat rationamentul, in esenta, pe faptul ca limita de varsta din care se deduc cei sase ani si sase luni, ca urmare a desfasurarii activitatii in conditii deosebite de munca, este cea mentionata in tabelul de la anexa 3, tinandu-se cont de data depunerii cererii , respectiv varsta de 63 de ani si 9 luni.
Acest rationament este unul eronat.
Potrivit dispozitiilor art. 41 si urmatoarele din legea 19/2000, varsta standard de pensionare este de 60 de ani pentru femei si 65 de ani pentru barbati. Atingerea acestei varste, se va realiza, in intervalul de 13 ani de la data intrarii in vigoare a dispozitiilor legii 19/2000, incepand cu data de 1.04.2001.In ceea ce priveste stagiul complet de cotizare, potrivit legii noi, este de 30 de ani pentru femei si 35 pentru barbati, fata de 25 de ani pentru femei si 30 de ani pentru barbati. Pentru reglementarea situatiei tranzitorii, creata ca urmare a modificarilor aduse de legea 19/2000, privind, varsta standard de pensionare cat si stagiul complet de cotizare, legiuitorul a apreciat ca este necesara o perioada de 13 ani, perioada care expira in anul 2014 pentru femei si 2015 pentru barbati. Astfel, pentru atingerea treptata a varstei standard de pensionare si a stagiului complet de cotizare asa cum prevad noile dispozitii legale, legiuitorul a esalonat, in tabelul de la anexa 3 a legii, toate aceste situatii, indicandu-se si intervalul de timp in care se poate solicita stabilirea dreptului la pensie.
Anexa 9, cuprinsa in Ordinul 340/2001, emis in aplicarea legii 19/2000, detaliaza in realitate, anexa nr. 3 din legea 19/2000, aratandu-se exact, in functie de data nasterii, care este varsta standard de pensionare si care este stagiul complet de cotizare, necesar deschiderii dreptului la pensie. Comparand cele doua anexe, se poate constata, ca acestea nu contin dispozitii potrivnice, ci dimpotriva, anexa 9 din Ordinul 340/2001, completeaza si detaliaza anexa 3 din lege.
Persoanele carora l-i se aplica dispozitiile tranzitorii ale legii 19/2000, trebuie sa fie nascute in intervalele urmatoare:
- femeile, nascute in intervalul de timp, aprilie 1944 si decembrie 1954;
- barbatii nascuti in intervalul de timp, ianuarie 1939 si martie 1950.
Reclamantul apreciaza ca varsta standard de pensionare este corelata cu data depunerii cererii de pensionare si cum cererea de pensionare formulata de acesta, a fost inregistrata in 7 ianuarie 2010, varsta standard de pensionare, la care se aplica reducerea pentru munca desfasurata in conditii deosebite, este 63 de ani si noua luni. In anexa 3 este mentionat acest lucru, insa varsta standard de pensionare de 63 de ani si noua luni, este necesara persoanelor nascute in luna aprilie 1946, si nu reclamantului care este nascut in luna ianuarie 1952.
Dupa cum se poate observa in ambele tabele, atat in anexa 3 cat si in anexa 9, situatia tranzitorie se incheie cu persoanele nascute in luna martie a anului 1950, pentru barbati si cu decembrie 1954 pentru femei. Ori daca reclamantul s-a nascut in ianuarie 1952, este logic, ca ne aflam in situatia in care, varsta standard de pensionare este de 65 de ani si din aceasta, urmeaza sa fie dedusi cei sase ani si sase luni, lucrati in conditii deosebite, asa cum prevad dispozitiile art. 42 din legea 19/2000.
Dispozitiile art. 167 alin.1 lit. a) din legea 19/2000, potrivit carora persoanele care au desfasurat activitati incadrate in prezenta lege, in conditii deosebite de munca beneficiaza de reducerea varstei standard de pensionare, cu respectarea conditiilor prevazute de disp. art. 42, in raport cu varsta standard de pensionare, prevazuta in anexa 3, nu vin in contradictie cu rationamentul mai sus expus.
Prin urmare, criticile din recurs formulate de recurenta C.J.P. Cv., sunt fondate si in consecinta sentinta primei instante a fost modificata in tot in sensul celor mai sus mentionate, in baza disp. art. 312 Cod procedura civila.

Decizia civila nr.1472/R din 17 decembrie 2010 – N.G.


Sursa: Portal.just.ro