Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Conflict negativ de competenta. Sentinta penala nr. 47/F din data de 22.09.2006
pronunțată de Curtea de Apel Brasov

Conflict negativ de competenta.

Prin sentinta penala nr.459/S/17.08.2006, pronuntata de Tribunalul Brasov in dosar penal nr.1162/2006, s-a dispus, in baza art.42 Cod procedura penala , declinarea competentei de solutionare a cererii avand ca obiect contestatie contra executarii formulata de contestatorul FMC, detinut in Penitenciarul Codlea, in favoarea Judecatoriei Brasov, iar in baza art.43 Cod procedura penala a fost sesizata Curtea de Apel Brasov pentru solutionarea conflictului negativ de competenta ivit.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, Tribunalul a retinut ca prin sentinta penala nr.1061/20.04.2006, Judecatoria Brasov a declinat competenta de solutionare a contestatiei la executarea sentintei penale nr.220/20.07.2000 a Tribunalului Brasov, formulata de contestatorul FMC, in favoarea Tribunalului Brasov, aratand in motivare ca petentul executa pedeapsa de 12 ani inchisoare, aplicata prin sentinta penala nr.831/28.03.2006 a Judecatoriei Brasov, prin care au fost contopite pedepsele aplicate prin mai multe sentinte, printre care si sentinta penala nr.220/20.07.2000 a Tribunalului Brasov.
Judecatoria Brasov a retinut ca, potrivit art.461 alin.2 Cod procedura penala, instrumentarea unei contestatii la executare pe temeiul prev. de art.461 alin.1 lit.c Cod procedura penala este data in competenta instantei care a pronuntat hotararea, contestatorul referindu-se la sentinta Tribunalului Brasov prin care a fost condamnat pentru savarsirea unei infractiuni cu consecinte deosebit de grave.
De asemenea, Tribunalul Brasov a retinut ca nu poate fi primit punctul de vedere al Judecatoriei Brasov, cele mentionate de contestator neincadrandu-se in art.461 alin.1 lit.c Cod procedura penala, nefiind vorba de o redactare gresita a dispozitivului, erori materiale sau gresirea calculului computarii masurilor preventive, contestatorul referindu-se la marirea cuantumului sumei de bani pentru a se retine dispozitiile art.146 Cod penal referitoare la consecintele deosebit de grave. De altfel, chiar contestatorul a indicat ca temei al cererii sale dispozitiile art. 461 alin.1 lit.d Cod procedura penala, competenta apartinand instantei de executare, care, dupa contopirea dispusa prin sentinta penala 831/28.03.2006, este Judecatoria Brasov.
Avand a se pronunta asupra conflictului de competenta ivit intre Tribunalul si Judecatoria Brasov, Curtea constata ca, in raport de motivele invocate de contestator in cererea formulata, temeiul juridic in baza caruia poate fi solutionata este cel retinut de Tribunalul Brasov, respectiv, art.461 alin.1 lit.d Cod procedura penala, prin raportare insa la dispozitiile art.458 Cod procedura penala si art.15 Cod penal.
In urma modificarii art. 146 Cod penal, prin majorarea la 200.000 lei RON a valorii pagubei materiale peste care o infractiune se considera ca a produs consecinte deosebit de grave, contestatia la executare poate fi intemeiata pe prevederile art. 15 Cod penal si art. 458 Cod procedura penala, aplicarea legii penale mai favorabile fiind facultativa, iar nu obligatorie. In raport de aceste dispozitii legale, la solutionarea contestatiei ar trebui sa se aiba in vedere infractiunea savarsita, persoana condamnatului, conduita acestuia dupa pronuntarea hotararii sau in timpul executarii pedepsei si timpul cat a executat din pedeapsa.
Prin urmare, o atare analiza si apreciere nu poate fi facuta decat de instanta de executare a pedepsei aplicata pentru infractiunea cu consecinte deosebit de grave, in speta, de Tribunalul Brasov, care a pronuntat sentinta penala nr.220/S/20.07.2000.
Imprejurarea ca in prezent ceea ce executa contestatorul este o pedeapsa rezultanta in urma contopirii realizata printr-o sentinta a Judecatoriei Brasov nu atrage competenta acestei instante in solutionare cererii formulata cata vreme contestatorul, prin motivele invocate, a avut in vedere modificari legislative care privesc infractiunea pentru care a fost judecat si condamnat, in prima instanta, de Tribunalul Brasov.
In considerare acestor argumente, vazand si dispozitiile art.43 Cod procedura penala, constatand ca in speta exista un conflict negativ de competenta, Curtea va admite sesizarea Tribunalului Brasov si va stabili competenta de solutionare a contestatiei la executare formulata de condamnatul FMC in favoarea Tribunalului Brasov.

Sentinta penala nr. 47/F din 22 septembrie 2006

Sursa: Portal.just.ro