Arestarea preventiva. Obligativitatea indicarii temeiurilor. Nulitate absoluta
Impotriva inculpatului (A) s-a luat masura arestarii preventive, in lipsa, prin hotararea de condamnare, fara a se mentiona indeplinirea cerintelor art. 143 Cod procedura penala si fara a se mentiona vreunul din cazurile prevazute de art. 148 Cod procedura penala singurul temei mentionat de instanta fiind cel prevazut de art. 350 Cod procedura penala.
Potrivit dispozitiilor art. 350 Cod procedura penala, instanta are indatorirea ca prin hotarare sa se pronunte cu privire la revocarea, mentinerea sau luarea masurii arestarii preventive, insa in aceasta materie, in lipsa unor reglementari incluse in art. 350 Cod procedura penala, care sa aiba caracter special, trebuie aplicate dispozitiile din partea generala a Codului de procedura penala ce reglementeaza in mod expres institutia arestarii preventive.
Ca atare, potrivit art. 160/a Cod procedura penala, arestarea preventiva a inculpatului poate fi dispusa in cursul judecatii, prin incheiere motivata, daca sunt intrunite conditiile prevazute in art. 143 Cod procedura penala si exista vreunul din cazurile prevazute de art. 148 Cod procedura penala.
Cand sunt intrunite aceste conditii, judecatorul dispune arestarea preventiva a inculpatului, aratand temeiurile care justifica luarea acestei masuri si fixand durata acesteia, care nu poate depasi 30 de zile.
Aceste dispozitii, incluse in art. 149/1 alin.10 Cod procedura penala au caracter imperativ si sunt aplicabile indiferent daca masura arestarii preventive se ia in cursul urmaririi penale sau in cursul judecatii.
Cata vreme aceste dispozitii trebuie inscrise in cuprinsul actului procesual, rezulta ca lipsa lor atrage nulitatea absoluta a acestuia si nu poate fi suplinita prin mentionarea lor in cuprinsul actului procedural, care doar executa dispozitia actului procesual.
Acceptand un alt punct de vedere, s-ar ajunge la situatia (inacceptabila de altfel) in care in cuprinsul hotararii de arestare preventiva sa nu se mentioneze durata acestei masuri, fiind suficient ca aceasta din urma sa fie mentionata doar in continutul mandatului de arestare.
Ca atare, instanta de judecata avea obligatia legala de a mentiona in dispozitivul hotararii prin care a dispus arestarea preventiva temeiurile care au justificat aceasta masura, considerentele hotararii avand drept scop doar motivarea in concret, in extenso, a acestor temeiuri.
Pe de alta parte, inculpatul arestat preventiv se poate plange cu privire la nelegalitatea doar a actului procesual (respectiv a hotararii prin care s-a luat masura arestarii preventive), nu si a actului procedural (respectiv a mandatului de arestare preventiva) in conditiile retinerii in mod nelegal a unora din temeiurile prevazute de art. 148 Cod procedura penala.
Astfel, indicarea temeiurilor prevazute de art. 148 Cod procedura penala doar in cuprinsul mandatului de arestare preventiva ar echivala cu negarea dreptului inculpatului de a contesta legalitatea retinerii acestor temeiuri.