Art.6, art.8, art.11, art.33 - Legea nr.85/2006
Prin cererea inregistrata sub nr.657/118/2010 la Tribunalul Constanta - sectia comerciala, creditoarea SC N.I.C. SRL a solicitat deschiderea procedurii insolventei impotriva debitoarei SC E.Q.S. SRL, aratand ca se legitimeaza cu o creanta certa, lichida si exigibila impotriva debitoarei.
Debitoarea SC E.Q.S. SRL, in temeiul dispozitiilor art.33 alin.3 din Legea nr.85/2006, a solicitat judecatorului sindic obligarea creditoarei SC N.I.C. SRL la plata unei cautiuni de 10% din valoarea creantei detinute de creditoarea sus citata.
Motivandu-si cererea, debitoarea a relevat natura litigioasa a creantei pretinse, contestand caracterul cert, lichid si exigibil al acesteia.
Prin incheierea nr.1971/com/29.03.2010, judecatorul sindic a admis cererea debitoarei si a dispus obligarea creditoarei sa consemneze la o banca, in favoarea Tribunalului Constanta, o cautiune in cuantum de 25.000 lei, in termen de 15 zile de la comunicarea incheierii.
Pentru a pronunta aceasta solutie, judecatorul sindic a retinut ca masura consemnarii cautiunii se justifica in raport de motivele invocate in contestatie si valoarea creantei pretinse si din perspectiva dispozitiilor art.33 alin.3 din Legea nr.85/2006.
S-a apreciat ca, desi textul legal are caracterul unei norme supletive, lasand la aprecierea judecatorului sindic daca se impune sau nu masura, solicitarea are caracter fondat, pornind tocmai de la scopul urmarit de legiuitor. S-a motivat ca, intrucat, la momentul formularii cererii de initiere a procedurii concursuale, judecatorul sindic nu e in masura a antama buna sau reaua-credinta a creditoarei initiatoare, cautiunea urmeaza a fi stabilita tocmai pentru a preintampina o eventuala prejudiciere.
Impotriva sentintei mentionate a declarat recurs creditoarea SC N.I.C. SRL care a criticat solutia judecatorului sindic ca fiind nelegala si netemeinica.
In motivarea recursului se arata ca instanta de fond a dat curs cererii debitoarei fara sa aiba in vedere faptul ca aceasta avea posibilitatea contestarii creantei pana la momentul introducerii cererii de deschidere a procedurii falimentului si prin alte proceduri, dar nu a facut acest lucru. Arata recurenta ca in continuare sufera pierderi prin neplata facturilor cat si prin indisponibilizarea sumelor retinute drept cautiune si care nu duc decat la o prejudiciere in plus a societatii.
Nu se poate contesta ca aceasta creanta reprezentata prin factura seria NORD nr.174/18.11.2009 nu este una certa, lichida si exigibila, cata vreme aceasta a fost inregistrata in contabilitatea societatii creditoare si s-au virat sumele necesare platii impozitelor si taxelor datorate bugetului de stat. Este o creanta certa pentru ca este determinata in mod clar si neechivoc intinderea ei, in baza prevederilor art.17 din contractul de subantrepriza nr.78A din 01.08.2008 si nu poate fi negata in niciun fel existenta ei. Debitoarea nu a respectat dispozitiile inserate in contractul nr.78A/01.08.2008, neexecutandu-si in totalitate si la termen obligatiile pe care si le-a asumat.
In drept, au fost invocate dispozitiile art.304 pct.7 si 9 Cod procedura civila coroborat cu art.6, 8 si 11 din Legea nr.85/2006.
Intimata debitoare, legal citata, nu a depus la dosar intampinare si nu a formulat aparari in cauza.
Analizand cauza sub aspectul motivelor invocate, Curtea constata ca recursul este fondat.
Potrivit disp. art.33 alin.3 din Legea nr.85/2006 "La cererea debitorului, judecatorul-sindic ii poate obliga pe creditorii care au introdus cererea sa consemneze, in termen de 15 zile, la o banca, o cautiune de cel mult 10% din valoarea creantelor. Cautiunea va fi restituita creditorilor, daca cererea lor va fi admisa. Daca cererea va fi respinsa, cautiunea va fi folosita pentru a acoperi pagubele suferite de debitori. Daca nu este consemnata in termen cautiunea, cererea introductiva va fi respinsa."
Este adevarat ca scopul instituirii dispozitiilor mentionate este acela al protejarii debitorului impotriva unor cereri nejustificate ale creditorilor privind deschiderea procedurii. Insa, dat fiind faptul ca legea nu prevede motivele pentru care judecatorul sindic poate obliga creditorii la plata unei cautiuni, in practica s-a decis ca cererea debitorului trebuie sa aiba o justificare conforma scopului cautiunii, adica impiedicarea abuzului de drept din partea creditorilor.
Judecatorul sindic are posibilitatea si nu obligatia de a dispune consemnarea cautiunii, iar pentru a se justifica o astfel de masura, debitorul trebuie sa invoce motive temeinice care privesc eventualele pagube pe care le-ar suferi in cazul respingerii cererii de deschidere a procedurii. Prin urmare, nu este suficienta contestarea starii de insolventa sau contestarea creantei, ci trebuie ca debitorul sa dovedeasca iminenta producerii unui prejudiciu in patrimoniul sau, prejudiciu ce urmeaza a fi acoperit din cautiune.
In speta, debitoarea contestatoare a invocat doar generic caracterul litigios si incert al creantei, fara a arata in concret in ce ar consta prejudiciul pe care l-ar putea suferi in situatia in care cererea de insolventa formulata impotriva sa ar fi respinsa.
Faptul ca debitoarea considera actiunea creditorului abuziva si facuta cu rea credinta nu este suficient pentru a justifica indatorarea creditorului cu plata unei sume in plus.
Pentru considerentele expuse, apreciind ca motivele invocate de recurenta sunt fondate, urmeaza a admite recursul in baza art.312 alin.1 si 304/1 Cod de procedura civila si a modifica in tot incheierea in sensul respingerii cererii de obligare a creditoarei la plata cautiunii ca nefondata.