Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Drept civil. Nulitatea clauzei penale din titlul executoriu. Neindeplinirea cerintelor constatarii nulitatii actelor de executare si a incheierii de intabulare a acestora. Decizie nr. 97 din data de 09.10.2014
pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia

Drept civil. Nulitatea clauzei penale din titlul executoriu. Neindeplinirea cerintelor constatarii nulitatii actelor de executare si a incheierii de intabulare a acestora.

Pentru anularea procesului verbal de vanzare la licitatie si a actului de adjudecare era necesar ca instanta sa indice motive de nulitate care sa afecteze actele de executare intocmite de executorul judecatoresc, motive care nu au fost invocate si care nu exista.

Sectia I civila - Decizia civila nr. 97/09 octombrie 2014

Prin actiunea civila inregistrata pe rolul Tribunalului Sibiu sub numarul 284/787/2013, ca urmare a declinarii competentei de solutionare a cauzei prin sentinta civila nr. 316/2013 pronuntata de Judecatoria Avrig, reclamantul C.N. a solicitat in contradictoriu cu paratii B.C. si Biroul Executorului judecatoresc M.D.:
- sa se constate nulitatea absoluta a clauzei penale privind penalitatile de 0,4 % pe zi de intarziere din contractul de imprumut autentificat sub nr. 769/4 iulie 2008 de BNP C.E.;
- sa se constatate nulitatea absoluta a procesului-verbal de vanzare la licitatie din data de 16.05.2012 si a actului de adjudecare din data de 07.06.2012 ;
- sa se constatate nulitatea absoluta a incheierii de intabulare nr. 6527/25.06.2012 din CF 101213 Talmaciu si sa se dispuna revenirea la situatia anterioara de carte funciara;
- obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata.
In motivarea actiunii, reclamantul a aratat ca prin contractul de imprumut autentificat sub nr. 769/4 iulie 2008 de BNP C.E., a imprumutat suma de 15.000 Euro de la intimatul B.C., intelegerea fiind de a inapoia suma de 25.000 Euro sau un apartament ce era in constructie, executat de reclamant.
Suma stabilita prin actele de executare ca debit restant respectiv 25.000 Euro plus 121.00 Euro penalitati de intarziere conform clauzei mai sus mentionate este nereala si nelegala, executarea efectuata prin adjudecarea imobilului la suma de 82.500 Euro fiind fara fundament legal, bazata pe un debit abuziv si inexistent intrucat este lovita de nulitate absoluta clauza prin care s-au stabilit penalitati de intarziere de 0,4% pe zi.
Cum clauza este lovita de nulitate absoluta, si suma de executat este lipsita de temei legal si faptic astfel incat toate actele de executare incheiate sunt lovite de nulitate absoluta in ceea ce priveste executarea penalitatilor de intarziere.
Pe cale de consecinta si procesul verbal de licitatie cat si actul de adjudecare a imobilului pentru suma de 82.500 Euro precum si incheierea de intabulare a acestor acte sunt lovite de nulitate absoluta.
Se mai arata ca partile s-au mai judecat in cadrul unei contestatii la executare respinsa ca tardiva si in care instanta de fond a constatat nulitatea acestei clauze penale insa Tribunalul Sibiu a decis ca in cadrul contestatiei la executare nu se poate solutiona petitul privind constatarea nulitatii unor clauze din contract.
La cererea instantei reclamantul si-a precizat actiunea aratand ca isi intemeiaza cererea pe dispozitiile dreptului comun invocand art. 5 alin 1 si 2 din O.G. nr.13/24.08.2011 si dispozitiile legale privind nulitatea absoluta a actelor juridice si a actelor subsecvente unui act nul absolut.
Paratul B.C. a formulat intampinare prin care a invocat exceptia autoritatii de lucru judecat, exceptia insuficientei timbrari, exceptia necompetentei materiale si a inadmisibilitatii cererii.
Prin sentinta civila nr. 873/2014 Tribunalul Sibiu a admis in parte actiunea formulata de reclamantul C.N. si in consecinta:
- a constatat nulitatea clauzei penale privind penalitatile de 0,4 % pe zi de intarziere din contractul de imprumut autentificat sub nr. 769/4 iulie 2008 de BNP C.E.;
- a constatat nulitatea absoluta a procesului verbal de vanzare la licitatie din data de 16.05.2012 si a actului de adjudecare din data de 07.06.2012 al Biroului executorului judecatoresc M.D.;
- a constatat nulitatea absoluta a incheierii de intabulare nr. 6527/25.06.2012 din CF 101213 Talmaciu si a dispus restabilirea situatiei anterioare de carte funciara cu privire la imobil.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, Tribunalul a retinut ca prin contractul de imprumut autentificat sub nr.769/2008 de BNP C.E., paratul B.C. a imprumutat reclamantului suma de 25.000 Euro avand termen de restituire data de 20.12.2008, urmand ca in cazul in care la termenul stabilit nu va fi restituita suma, debitorul sa achite, pana la restituirea intregii sume, penalitati de intarziere de 0,4%pe zi .
Deoarece suma imprumutata nu a fost restituita B.C. a solicitat executarea silita a reclamantului C.N.
Contractul de imprumut fiind incheiat in anul 2008 dobanda penalizatoare era reglementata de O.G. nr.9/2000. In contract s-a stipulat o clauza penala in sensul ca in cazul cand obligatia debitorului de a restitui la scadenta suma imprumutata nu este executata la termen, debitorul este obligat la „plata unei penalitati de 0,4% pe zi de intarziere." Aceasta clauza este nelegala si, ca atare, este nula absolut. Astfel art. 1 din O.G. nr. 9/2000 prevede ca partile sunt libere sa stabileasca, in conventii, rata dobanzii pentru intarzierea la plata unei obligatii banesti. Acest text trebuie corelat cu art. 5 potrivit caruia in raporturile civile dobanda nu poate depasi dobanda legala cu mai mult de 50% pe an. Dobanda din contractul analizat depaseste in mod evident, de foarte multe ori, dobanda legala si ca urmare se aplica dispozitiile din art.9 ce prevad ca in raporturile civile obligatia de a plati o dobanda mai mare decat cea stabilita prin Ordonanta, este nula de drept.
In legatura cu valabilitatea unei asemenea clauze penale in contractele de imprumut s-a pronuntat, in recurs in interesul legii si Inalta Curte de Casatie si Justitie, prin Decizia nr. XI din 24 octombrie 2005, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei nr.123 din 09 februarie 2006, concluzia fiind ca in raporturile civile privind obligatiile banesti exista temei legal pentru stabilirea conventionala de dobanzi moratorii (datorate in caz de intarziere in executarea obligatiei) limitate la posibilitatea de a depasi dobanda legala cu cel mult 50% pe an, dobanzile moratorii care depasesc acest plafon legal reprezentand clauza penala interzisa, nula absolut pentru cauza ilicita, in raport cu dispozitiile art. 5 din Ordonanta ?i ale art. 968 Cod civil.
Paratul s-a aparat invocand faptul ca aceasta nulitate nu mai poate fi solicitata intrucat contractul a incetat odata cu executarea lui. Aceasta aparare nu a fost primita deoarece nicio dispozitie legala nu limiteaza introducerea actiunii in nulitate la perioada anterioara executarii contractului. Executarea contractului nu transforma acest act intr-unul inexistent, iar nulitatea absoluta poate fi invocata oricand.
Urmare a nulitatii clauzei penale s-a constatat ca executarea silita a pornit si s-a desfasurat pentru o suma nedatorata de 121000 euro, cu efecte dezastruoase asupra debitorului deoarece daca nu ar fi existat un asemenea debit de executat ar fi fost probabil ca debitorul sa plateasca suma datorata care era mult mai mica. Desi anularea actului de adjudecare este deschisa pe calea dreptului comun doar tertilor, partile avand deschisa calea contestatiei la executare, in situatii de natura celei din speta, cand debitorul nu a putut invoca din motive obiective cauza de nulitate in termenul pentru atacarea actului de executare pe calea contestatiei, Tribunalul a considerat ca trebuie recunoscut si acestuia dreptul de a formula in justitie o actiune in nulitate pe dreptul comun. Ca urmare, in baza principiului potrivit caruia nulitatea actului principal duce la desfiintarea actelor subsecvente, s-a constatat nulitatea actelor de executare aratate prin actiune.
Actiunea a fost respinsa fata de Biroului Executorului Judecatoresc, acesta nefiind parte in contractul atacat si deci neavand calitate procesuala pasiva, aceeasi fiind situatia si in ceea ce priveste anularea actelor de executare si rectificarea de carte funciara.
Prin decizia civila nr. 97/9.10.2014 pronuntata in dosar 284/787/2013 Curtea de Apel Alba Iulia a admis apelul declarat de paratul B.C. impotriva sentintei pronuntate de Tribunalul Sibiu, a schimbat in tot sentinta atacata si rejudecand cauza a admis in parte actiunea civila formulata de reclamant si a constatat nulitatea absoluta a clauzei penale privind penalitatile de 0,4% pe zi de intarziere din contractul de imprumut.
S-au respins celelalte capete de cerere formulate de reclamant in contradictoriu cu paratul B.C.
Pentru a decide astfel Curtea a retinut urmatoarele:
In ceea ce priveste nulitatea clauzei penale din titlul executoriu contractul de imprumut nr.765/2008, s-a constatat ca hotararea instantei de fond este temeinica si legala, clauza fiind nula absolut, in temeiul art. 9 din O.G. nr.9/2000. Conform acestei clauze, daca debitorul nu restituie la scadenta suma imprumutata este obligat la plata unei penalitati de 0,4% pe zi de intarziere, ceea ce depaseste dobanda legala prevazuta de art.1 si 5 din O.G. nr.9/2000, astfel ca in mod corect Tribunalul a constatat nulitatea acestei clauze.
S-a constatat ca apelul paratului este intemeiat insa in ceea ce priveste admiterea capetelor de cerere referitoare la nulitatea absoluta a procesului verbal de vanzare la licitatie din 16.05.2012 si a actului de adjudecare din data de 7.06.2012 precum si nulitatea incheierii de intabulare nr.6527/2012 din CF 101213 Talmaciu.
Pentru anularea celor doua acte emise de executorul judecatoresc M.D. era necesar ca instanta sa indice motive de nulitate care sa afecteze actele de executare intocmite de executorul judecatoresc, motive care nu au fost invocate si care nici nu exista.
Procesul verbal de vanzare la licitatie a fost incheiat cu respectarea disp. art. 511 Cod procedura civila, acesta avand toate mentiunile cerute de legiuitor, retinerea instantei ca executarea silita a pornit si s-a desfasurat pentru o suma nedatorata este eronata, intrucat nu a fost desfiintat titlul executoriu, ci doar o clauza din cuprinsul acestuia.
Pe de alta parte, actul de adjudecare este titlu de proprietate si poate fi inscris in cartea funciara, iar pentru adjudecatar constituie titlu executoriu impotriva debitorului, anularea actului de adjudecare putand fi ceruta numai de terti, pentru motive prevazute expres de legiuitor. Conform art. 518 Cod procedura civila prin actul de adjudecare proprietatea imobilului se transmite de la debitor la adjudecatar, iar prin intabulare adjudecatarul dobandeste dreptul de a dispune de imobilul cumparat.
Prin urmare, atata timp cat nu exista niciun motiv de anulare a actului de adjudecare, ca act final al executarii silite imobiliare, in mod corect si in temeiul art.516 pct. 8 si art.518 Cod pr. civila, a fost inscris dreptul de proprietate al paratului B.C. in cartea funciara, in baza incheierii de intabulare nr. 6527/25.06.2012.
In consecinta, s-a retinut ca nu sunt indeplinite dispozitiile art.908 alin. 1 pct.1 NCC pentru a se dispune revenirea la situatia anterioara de carte funciara si in mod gresit a fost anulata incheierea de intabulare a paratului in cartea funciara.

Sursa: Portal.just.ro