Actiune in revendicarea unui imobil ce a facut obiectul Legii nr. 18/1991. Aplicarea principiilor electa una via non datur recursus ad alteram si specialia generalibus derogant. Conditiile comparatiei de titluri.
Raportul intre legea speciala si dreptul comun a fost transat de catre instanta suprema prin mai multe decizii in interesul legii in sensul ca, in principiu, nu exista posibilitatea de a opta intre legea speciala si dreptul comun in materia revendicarii, caci ar insemna sa se incalce principiul specialia generalibus derogant.
Sectia I civila – Decizia civila nr. 85/23.02.2012
Prin actiunea inregistrata sub dosar nr. 3501/320/2007 al Judecatoriei Targu – Mures, reclamantii TE si TJ in contradictoriu cu Municipiul TM, prin primar au solicitat ca prin hotarare judecatoreasca: sa se constate ocuparea abuziva din dispozitia intimatului a terenului situat in T.M., str. C, nr. 33, in suprafata de 255,85 mp; sa se dispuna obligarea intimatului la recunoasterea dreptului reclamantilor de proprietate cu privire la suprafata de 255,85 mp teren intravilan situat in TM, str. C, nr. 33, intabulat in CF nr. 2896 T.M., nr. top. 596/2 si 596/1/1 si la predarea in deplina posesiune a acestuia.
Paratul Municipiul TM a formulat cerere reconventionala in contradictoriu cu reclamantii parati reconventionali TE si TJ si cu paratii reconventionali NE, KJ, MB, ME, KE, KKI, TA, KA, HM-I solicitand ca prin hotararea judecatoreasca ce se va pronunta sa se dispuna constatarea nulitatii absolute a contractului de vanzare-cumparare autentificat prin incheierea nr. 193/7.02. 2007 a BNP NG, in baza caruia reclamantii TE si TI au dobandit dreptul de proprietate asupra imobilului-teren in suprafata de 255,85 mp, pentru lipsa obiectului contractului si, implicit, a cauzei obligatiei cumparatorului.
Prin actiunea civila inregistrata sub dosar 8659/176/2009 al Judecatoriei Alba Iulia (disjunsa initial din dosarul 2422/176/2009), reclamantii MB, KI, ME, KA, KJ, HMI, NE, KE si TA in contradictoriu cu paratul Municipiul TM au solicitat obligarea acestuia din urma sa lase in deplina proprietate reclamantilor si posesie imobilul in suprafata totala de 935,15 mp situat administrativ in municipiul T.M., str. C, nr. 33, jud. Mures, inscris in CF 2896 cu nr. top. 596/2 si 596/1/1.
Prin sentinta civila nr. 719/2010 pronuntata de Judecatoria Alba Iulia a fost admisa actiunea civila formulata de reclamantii TE si TJ in contradictoriu cu paratul Municipiul TM si, in consecinta a fost obligat paratul sa recunoasca reclamantilor dreptul de proprietate cu privire la suprafata de 255 mp, teren intravilan situat in T.M., str. C, nr. 33, jud. Mures ce face parte din CF 2896 T.M. cu nr. top. 596/2 si nr. top. 596/1/1 si sa predea acest imobil in deplina posesiune reclamantilor. A fost respinsa cererea reconventionala formulata de paratul reclamant reconventional Municipiul T.M. A fost respinsa actiunea civila conexa (dosar nr. 8659/176/2009 al Judecatoriei Alba Iulia), formulata de reclamantii MB, KI, ME, KA, KJ, HMI, NE, KE si TA in contradictoriu cu paratul Municipiul TM, prin primar.
Impotriva hotararii instantei de fond au declarat recurs (calificat apel) reclamantii NE, KJ, MB, ME, KE, KKJ, TA, KA, HMI solicitand admiterea recursului si modificarea in parte a hotararii atacate in sensul admiterii cererii reconventionale conexe prin care au solicitat obligarea paratului Municipiul TM sa le lase in deplina proprietate si posesie terenul in suprafata de 935,15 mp, situat in Municipiul T.M., str. C, nr. 33, jud. Mures, inscris in CF 2896 T.M, nr. cadastral 596/2, 596/1/1.
Prin decizia civila nr.100/A/2011 Tribunalul Alba a respins apelul declarat de reclamantii NE, KJ, MB, ME, KE, KKJ, TA, KA, HMI.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, instanta de apel a retinut si motivat urmatoarele:
In cauza reclamantii apelanti au promovat o actiune in revendicare intemeiata pe dispozitiile dreptului comun, prin care au solicitat obligarea paratului sa le lase in deplina proprietate si posesie imobilul in suprafata de 935,15 mp, inscris in CF 2896, nr. top 596/1, 596/1/1, situat administrativ in T.M, str. C, nr. 33.
Temeiul juridic al cererii de chemare in judecata indicat de apelanti vizeaza dispozitiile art. 480 C. civil si art. 1 din Protocolul nr. 1 aditional la Conventia europeana a drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului (cu privire la garantarea dreptului de proprietate).
Legiuitorul roman a adoptat un act normativ special, Legea nr. 18/1991, care instituie o procedura administrativa, prealabila si obligatorie pentru restituirea in natura sau acordarea de masuri reparatorii prin echivalent, procedura care se finalizeaza prin emiterea unui titlu de proprietate sau printr-o hotarare a comisiei locale sau a comisiei judetene, care poate fi atacata in instanta.
Legea nr. 18/1991 a inteles sa reglementeze toate situatiile juridice in legatura cu regimul juridic al terenurilor, astfel ca dupa anul 1991, persoanele indreptatite la retrocedarea in natura sau prin echivalent au fost obligate sa se conformeze conditiilor, procedurii si termenelor stabilite prin acest act normativ sub sanctiunea pierderii dreptului de a solicita in justitie masuri reparatorii sau in echivalent.
In acest sens, instanta a retinut ca raportul intre legea speciala si dreptul comun a fost transat de catre instanta suprema prin mai multe decizii in interesul legii (pe deplin aplicabile in speta) in sensul ca, in principiu, nu exista posibilitatea de a opta intre legea speciala si dreptul comun in materia revendicarii caci ar insemna sa se incalce principiul specialia generalibus derogant.
Asadar, existenta Legii nr. 18/1991, derogatorie de la dreptul comun, nu incalca art. 6 din Conventie in situatia in care calea oferita de legea speciala pentru valorificarea dreptului dedus pretins este una efectiva.
Cu toate acestea, nu se poate aprecia ca existenta legii speciale exclude, in toate situatiile, posibilitatea de a se recurge la actiunea in revendicare, in masura in care reclamantul intr-o atare actiune se prevaleaza de un bun in sensul normei europene si trebuie sa i se asigure accesul la justitie.
Asadar, proprietarul care nu detine un „bun actual" nu poate obtine mai mult decat despagubirile prevazute de legea speciala, astfel incat s-a constatat in speta, ca reclamantii nu au un drept la restituire care sa-i indreptateasca la redobandirea posesie.
Fata de aceste considerente s-a constatat ca reclamatii nu au un drept la restituirea in natura, astfel cum pretind pe calea actiunii in revendicare, ci au un drept de creanta (dreptul la despagubiri) stabilit in procedura Legii nr.18/1991, de natura sa excluda incidenta dreptului comun care sa permita promovarea cu succes a actiunii in revendicare (electa una via non datur recursus ad alteram).
In plus, s-a constatat, astfel cum s-a mentionat anterior, ca acestia au ales sa-si valorifice prerogativele ce decurg din calitatea lor de succesori ai fostilor proprietari ai imobilului in litigiu pe calea reglementata de Legea nr.18/1991.
Astfel, urmarea cererilor formulate in procedura administrativa, acestora le-au fost acordate despagubiri.
Impotriva acestei ultime hotarari au declarat recurs reclamantii.
In expunerea criticilor, se arata in esenta urmatoarele:
Hotararea atacata este lipsita de temei legal si a fost data cu incalcarea gresita a legii. In cauza nu au fost respectate prevederile art. 1 din Protocolul 1 aditional la CEDO care prevad ca nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat pentru cauza de utilitate publica. Dispozitiile legilor speciale pe care este motivata solutia incalca CEDO. In cauza, instanta este investita cu compararea celor doua titluri de proprietate de care se pot prevala partile litigante. Recurentii sustin ca sunt mostenitorii proprietarilor tabulari ai imobilului in litigiu ce a fost expropriat de Statul Roman in baza Decretului nr. 235/1988, in suprafata de 935,15 mp. Respingerea ca inadmisibila a cererii in revendicare incalca directivele trasate de CEDO in aceasta materie prin pronuntarea Hotararilor Finkbert contra Romaniei si Draghici contra Romaniei, prin care s-a atestat ca Fondul Proprietatea nu functioneaza. De asemenea se incalca dreptul la acces la o instanta prevazut de art. 6 din Conventie. Faptul ca partile interesate au la dispozitie cai alternative prevazute de legea speciala nu satisface exigentele art. 6 al. 1.
Examinand hotararea atacata prin prisma criticilor formulate Curtea a constatat recursul nefondat, pentru urmatoarele:
Corect si just argumentat in drept s-a respins cererea conexa formulata de catre reclamanti, de revendicare a imobilului in litigiu, in suprafata de 935,15 mp, intemeiata pe dispozitiile art. 480 din Codul civil si art. 1 din Protocolul nr. 1 Aditional la Conventia Europeana a Drepturilor Omului, in conditiile in care reclamantii nu contesta aplicabilitatea Legii nr. 18/1991 - si au initiat procedura prevazuta de aceasta lege speciala si au contestat in instanta propunerile Comisiei Locale de acordare de despagubiri.
Conform jurisprudentei CEDO, natura de bun actual a cunoscut nuantari, in functie de circumstantele particulare ale fiecarei cauze.
CEDO a statuat ca nu pot fi considerate „bun” in sensul articolului mentionat, speranta de a redobandi un drept de proprietate care s-a stins de mult timp ori o creanta conditionala care a devenit caduca prin neindeplinirea conditiei, spre exemplul Cauza Pentia si Pentia impotriva Romaniei.
Odata cu hotararea – pilot pronuntata in cauza Maria Atanasiu si data impotriva Romaniei, CEDO a analizat din nou notiunile de „bun actual” si „valoare patrimoniala” si a statuat ca existenta unui bun actual in patrimoniul unei persoane este in afara oricaror dubii daca, printr-o hotarare definitiva si executorie, instantele i-au recunoscut acesteia calitatea de proprietar si daca in dispozitivul hotararii ele au dispus in mod expres restituirea bunului.
Astfel, conform principiilor ce se degaja din jurisprudenta CEDO pentru protectia oferita de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie, bunul actual presupune existenta unei decizii administrative sau judecatoresti definitive prin care sa se recunoasca dreptul de proprietate.
La momentul sesizarii instantei de judecata, cu prezenta actiune in revendicare intemeiata pe dispozitiile art. 480 C. civ. si art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventie, reclamantii nu au un bun actual, pentru ca nu exista o decizie administrativa sau judecatoreasca definitiva care sa le recunoasca direct sau indirect dreptul de proprietate.
Recurentii au initiat procedura administrativa in conformitate cu prevederile Legii nr. 18/1991 prin care au cerut sa beneficieze de masuri reparatorii, sub forma restituirii in natura sau prin echivalent, pentru bunul expropriat de catre stat inainte ca Romania sa ratifice Conventia, procedura administrativa astfel declansata fiind supusa controlului judecatoresc.
In speta, reclamantii nu au facut dovada unei hotarari definitive si executorii prin care sa le fie recunoscuta calitatea de proprietari ai imobilului in litigiu, deci nu se pot prevala de existenta in patrimoniul lor a unui „bun actual” sau interes patrimonial in legatura cu imobilul revendicat si prin urmare, actiunea in revendicare intemeiata pe dreptul comun si pe CEDO este de neprimit.
Sustinerile recurentilor privitoare la art. 6 alin. 1 din CEDO sunt cu evidenta de neprimit.
Corect a retinut instanta de apel ca aplicarea principiului specialis generalibus derogant nu incalca art. 6 din Conventie.
In recenta cauza Maria Atanasiu si altii impotriva Romaniei (paragraful 115) s-a subliniat de instanta europeana ca parcurgerea unei proceduri administrative prealabile este compatibila cu limitarile acceptate de CEDO, ale dreptului de acces la o instanta.
Or, Legea nr. 18/1991 reglementeaza toate situatiile juridice in legatura cu regimul juridic al terenurilor si privitoare la procedura administrativa de urmat si care de altfel, reclamantii au inteles sa uzeze.
Prin urmare, reclamantii nu pot solicita instantei, aplicarea normelor dreptului comun, respectiv art. 480 C. civ. astfel s-ar incalca principiul specilia generalibus derogant.
Astfel, mecanismul instituit prin Legea nr. 18/1991, respectiv art. II alin. 3 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, potrivit carora „despagubirile acordate in baza Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicata, cu modificari si completari ulterioare, a Legii nr. 1/2000 vor urma procedura si se va supune dispozitiilor privind acordarea despagubirilor din aceasta lege, nu releva o incalcare a dispozitiilor art. 6 paragraful 1 din Conventie, deoarece accesul la justitie si dreptul la un proces echitabil este asigurat, sub toate aspectele, in cadrul procedurii judiciare prevazute de Legea nr. 18/1991, deci in conditiile si prin caile prevazute de legea speciala.
Prin urmare, Curtea a constatat ca instanta de apel a dat o interpretare corecta dispozitiilor legale incidente si a stabilit in mod legal, in acord cu principiul specialis generalibus derogant, ca dispozitiile Legii nr. 18/1991 in concurs cu normele dreptului comun, se aplica in mod prioritar, astfel ca dupa adoptarea legii de reparatie nu mai exista posibilitatea unei optiuni intre a urma procedura Legii nr. 18/1991 si a recurge in continuare la dreptul comun, respectiv promovarea unei actiuni intemeiata pe Codul civil.
Sustinerile recurentilor referitoare la comparatia titlurilor nu poate fi primita, pe de o parte pentru cele ce preced, iar pe de alta parte, pentru urmatoarele:
Reclamantii din prezenta actiune, invocand in drept prevederile art. 480 C. civ, trebuie sa dovedeasca calitatea de proprietar a lor si a antecesorilor lor, la data introducerii actiunii, or acestia nu au putut face aceasta dovada intrucat antecesorii sai au pierdut dreptul de proprietate asupra imobilului in litigiu prin decretul de expropriere din 1988.
Desi chiar daca reclamantii au dovedit calitatea de succesibili ai fostilor proprietari de carte funciara ei nu pot mosteni decat ceea ce era in patrimoniul defunctilor la data decesului, iar imobilul in litigiu nu putea fi transmis prin mostenire atata timp cat au fost trecute in proprietatea Statului Roman in anul 1987 si nu se mai afla in patrimoniul fostilor proprietari de carte funciara, la data decesului.
Mai mult, Curtea retine ca nu este legala o comparatie a titlurilor invocate de catre recurenti.
Astfel, proprietarul actual, intabulat in cartea funciara al imobilului in litigiu este paratul. Actiunea in revendicare este actiunea proprietarului neposesor impotriva posesorului neproprietar. In sistemul de publicitate prin carti funciare, proprietar este cel intabulat in cartea funciara iar dreptul de proprietate se dovedeste cu inscrierea in cartea funciara. Potrivit dispozitiilor art. 30 din Legea nr. 7/1996, daca in cartea funciara s-a inscris un drept real, in conditiile acestei legi, in folosul unei persoane, se prezuma ca dreptul care este in folosul ei, daca a fost dobandit sau constituit cu buna credinta, cat timp nu se dovedeste contrariul. Si dispozitiile art. 32 si 33 din DL 115/1938 instituie principiul fortei probatorii a inscrierii in cartea funciara. In speta, nu s-a facut dovada ca decretul de expropriere ar fi fost nelegal, nicio instanta de judecata nu
a anulat acest titlu al statului, constatand ca fiind legal intabulat in cartea funciara.
Pentru motivele expuse, Curtea a constatat ca actiunea conexa a reclamantilor nu putea fi admisa, asa cum au stabilit si instantele de fond, care au interpretat si aplicat corect legea iar motivele de recurs invocate nu sunt incidente in speta.