Legea nr. 221/2009. Mostenitorii celor ce au facut obiectul unor masuri administrative cu caracter politic au calitate procesuala activa de a solicita constatarea acestui caracter in justitie.
Potrivit art. 4 alin. 1 din Legea nr. 221/2009, „persoanele condamnate penal in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru alte fapte decat cele prevazute la art. 1 alin. (2) pot solicita instantei de judecata sa constate caracterul politic al condamnarii lor, potrivit art. 1 alin. (3). Cererea poate fi introdusa si dupa decesul persoanei, de orice persoana fizica sau juridica interesata ori, din oficiu, de parchetul de pe langa tribunalul in circumscriptia caruia domiciliaza persoana interesata. Persoanele care au facut obiectul unor masuri administrative, altele decat cele prevazute la art. 3, pot, de asemenea, solicita instantei de judecata sa constate caracterul politic al acestora.”
Sectia civila – Decizia civila nr. 101/1 aprilie 2011
Prin actiunea inregistrata la data de 16.02.2010 pe rolul Tribunalului Alba sub dosar nr. 1489/107/2010, reclamantii B.G., O.M. si B.N. au solicitat in contradictoriu cu paratii Statul Roman, prin MFP sa se constate caracterul politic al masurilor administrative luate fata de defunctii B.I. si B.M. de catre organele fostei militii constand in stabilirea de domiciliu obligatoriu in perioada 03.05.1952-01.12.1954, sa fie obligat paratul la plata de daune morale in suma de 147.00 Euro, respectiv 140.700 Euro pentru prejudiciul suferit prin luarea masurii stabilirii domiciliului obligatoriu.
Prin sentinta civila nr. 3258/2010 prima instanta a admis in parte actiunea in contradictoriu cu paratul Statul Roman, reprezentat de MFP, a constatat ca masura administrativa luata fata de defunctii B.I. si B.M. de catre organele fostei militii constand in stabilirea de domiciliu obligatoriu a avut caracter politic. Au fost respinse celelalte cereri formulate de reclamanti in contradictoriu cu paratul Statul Roman, reprezentat de MFP.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, instanta de fond a retinut ca bunicilor reclamantilor, defunctii B.I. si B.M., li s-a fixat, la data de 03.05.1952, domiciliul obligatoriu in comuna C., in temeiul deciziei MAI 239/1952.
Masura administrativa luata fata de bunicii reclamantilor a fost considerata ca avand de drept caracter politic, conform art. 3 alin. 1 lit. e din Legea nr. 221/2009, astfel incat instanta a constatat caracterul politic de drept al acesteia.
In ceea ce priveste daunele morale, s-a retinut ca prin decizia nr. 1358/2010, Curtea Constitutionala a admis exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 5 alin.1 lit. a teza intai din Legea nr.221/2009, astfel ca aceasta dispozitie legala, care constituie temei al actiunii si-a incetata efectele si nu mai poate fi aplicata, instanta fiind obligata sa respecte deciziile Curtii Constitutionale.
Impotriva acestei sentinte a declarat apel paratul Statul Roman solicitand respingerea actiunii ca fiind introdusa de o persoana fara calitate procesuala activa.
In expunerea motivelor, apelantul sustine ca, potrivit art. 4 alin. 2 din Legea nr.221/2009, constatarea caracterului politic al masurilor administrative poate fi solicitata numai de catre persoanele care au facut obiectul acestor masuri, calitate pe care reclamantii nu o au.
Verificand legalitatea si temeinicia sentintei atacate, prin prisma criticilor formulate, Curtea a respins apelul declarat de parat, retinand urmatoarele:
Conform art. 4 alin. 1 din Legea nr.221/2009, „persoanele condamnate penal in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru alte fapte decat cele prevazute la art. 1 alin. (2) pot solicita instantei de judecata sa constate caracterul politic al condamnarii lor, potrivit art. 1 alin. (3). Cererea poate fi introdusa si dupa decesul persoanei, de orice persoana fizica sau juridica interesata ori, din oficiu, de parchetul de pe langa tribunalul in circumscriptia caruia domiciliaza persoana interesata.” Alineatul 2 din acelasi articol prevede ca „persoanele care au facut obiectul unor masuri administrative, altele decat cele prevazute la art. 3, pot, de asemenea, solicita instantei de judecata sa constate caracterul politic al acestora.”
Acest din urma text legal nu cuprinde nicio precizare referitoare la posibilitatea formularii actiunii de catre mostenitori, iar din economia lui ar rezulta ca o asemenea actiune nu ar putea fi formulata decat de catre persoanele care au facut obiectul masurilor administrative.
Totusi, pornind de la principiile si metodele de interpretare a legii civile, o astfel de abordare a textului legal nu poate fi primita.
Astfel, este de observat ca art. 5 din lege prevede dreptul persoanei care a facut obiectul unor masuri administrative cu caracter politic, precum si, dupa decesul acestei persoane, sotul sau descendentii acesteia pana la gradul al II-lea inclusiv de a solicita instantei acordarea de despagubiri pentru prejudiciul moral sau de despagubiri reprezentand echivalentul valorii bunurilor confiscate ca efect al masurii administrative.
Interpretarea din punct de vedere teleologic si structural a art. 4 si 5 din Legea nr.221/2009 duce la concluzia ca, de vreme ce mostenitorii persoanei fata de care s-au luat masuri administrative cu caracter politic, pot solicita daune pentru prejudiciul cauzat de aceste masuri, trebuie recunoscut dreptul acestora de a solicita mai intai constatarea acestui caracter. Altfel, dreptul la daune, stabilit de legiuitor in beneficiul mostenitorilor acestor persoane prin art. 5, nu mai este unul efectiv, ci doar un drept iluzoriu, imposibil de realizat.
Ca urmare, desi dispozitiile art. 4 din lege nu prevad dreptul mostenitorilor de a solicita constatarea caracterului politic al masurilor administrative, fata de prevederile art. 5, care le dau acestora dreptul de a cere despagubiri, trebuie recunoscut dreptul mostenitorilor de a solicita inclusiv constatarea caracterului politic al masurii administrative. A interpreta altfel Legea nr. 221/2009, sub aspectul analizat, inseamna a aduce atingere dreptului acestor persoane la un proces echitabil, garantat de art. 6 paragraful 1 din CEDO, prin impiedicarea accesului la un proces efectiv si prin recunoasterea de catre Statul Roman a unor drepturi iluzorii.
Pentru aceste considerente, curtea a retinut ca reclamantii au calitate procesuala activa, astfel ca apelul paratului fiind nefondat, a fost respins, in baza art. 296 Cod procedura civila.