Drepturi salariale. Sarcina probei. Administrarea probelor.
Legea nr. 53/2003-Codul Muncii: art.163, 287, 288
Codul de procedura civila: art.129 alin.(1), art.723
Potrivit art.287 Codul Muncii „sarcina probei in conflictele de munca revine angajatorului, acesta fiind obligat sa depuna dovezile in apararea sa pana la prima zi de infatisare”.
Este de asemenea de mentionat, ca potrivit art. 129 alin.(1) cod procedura civila partile au indatorirea ca, in conditiile legii, sa urmareasca desfasurarea si finalizarea procesului, precum si obligatia de a indeplinii actele de procedura in conditiile, ordinea si termenele stabilite de lege sau de judecator, sa-si exercite drepturile procedurale conform dispozitiilor art. 723 alin( 1) cod procedura civila, precum si sa-si probeze pretentiile si apararile
Sectia pentru conflicte de munca si asigurari sociale – Decizia civila nr. 329/01 martie 2010.
Prin actiunea in conflict de drepturi inregistrata la Tribunalul Sibiu sub dosar nr. 2300/85/2009, reclamantul L.I. a chemat-o in judecata pe parata S.C. „F” S.A Medias, solicitand obligarea acesteia la: plata drepturilor salariale aferente lunilor martie, aprilie si mai 2009, includerea in salariu a sporului de vechime, precum si orele suplimentare efectuate in perioada de preaviz; plata primei de Pasti 2009; compensarea in bani a tichetelor de masa cuvenite pentru perioada ianuarie-mai 2009; compensarea in bani a zilelor de concediu neefectuate pe anul 2009 si a 3 zile ramase din anul 2008; plata salariului compensator conform art. 59 alin.(1) din CCM; cu cheltuieli de judecata.
In motivarea actiunii sale reclamantul arata ca a fost angajatul paratei pana la data de 01.06.2009 cand i-a incetat contractul de munca in baza art.65 alin.(1) Codul muncii si ca parata nu i-a platit drepturile solicitate.
In drept se invoca: art.40 alin.(2) lit.c Codul Muncii, art.57 alin.(2) si (3) din CCM si Legea nr. 554/2004.
Parata nu a depus intampinare.
Prin sentinta civila nr. 919/26.10.2009 pronuntata de Tribunalul Sibiu in dosar nr. 2300/85/2009 s-a admis, in parte, actiunea civila formulata de reclamantul L.I in contradictoriu cu parata S.C. „F.” S.A Medias si in consecinta:
A fost obligata parata sa plateasca reclamantului urmatoarele drepturi: drepturile salariale restante pe lunile martie, aprilie si mai 2009, precum si sporul de vechime aferent salariului pe luna mai 2009; prima de Pasti aferenta anului 2009 in suma de 100 lei net; compensarea in bani a concediului de odihna neefectuat in anii 2008 si 2009; un salariu compensator prev. de art. 59 alin.(1) din Actul Aditional la C.C.M. la nivel de unitate.
S-au respins celelalte cereri.
Pentru a hotari, astfel, tribunalul a retinut, in esenta, cu referire la probele dosarului si dispozitiile legale incidente ca reclamantul a desfasurat activitatea prevazuta in contractul sau de munca, iar parata nu i-a platit drepturile salariale aferente.
In ce priveste tichetele de masa s-a retinut ca cererea este neintemeiata, deoarece acordarea acestora nu a fost prevazuta in contractul colectiv de munca, parata nu si-a asumat obligatia acordarii unor astfel de drepturi, iar Legea speciala nr. 142/1998 prevede ca acordarea lor este o facultate.
In ce priveste plata orelor suplimentare s-a retinut ca art. 57 alin.3 din CCM prevede dreptul salariatilor sa absenteze 4 ore /zi in perioada de preaviz pentru a-si cauta un loc de munca, dar faptul ca nu au beneficiat de acest drept nu justifica plata suplimentara a acestor ore.
Impotriva acestei sentinte a declarat, recurs, in termenul legal prev. de art. 79 din Legea nr.168/1999, parata S.C. „F.” S.A Medias, solicitand admiterea acestuia, rejudecarea pe fond a cauzei in sensul admiterii in parte a actiunii formulate si anume in ceea ce priveste drepturile salariale restante pe lunile anterioare desfacerii contractului individual de munca, excluzand obligarea de la plata sporurilor si primelor. In subsidiar se solicita admiterea recursului, casarea sentintei atacate si trimiterea cauzei spre rejudecare la instanta de fond, intrucat nu s-au respectat dispozitiile procedurale privind administrarea probelor. Cu cheltuieli de judecata.
In dezvoltarea motivelor de recurs, parata critica sentinta atacata ca fiind nelegala si netemeinica sub urmatoarele aspecte: 1) prin actiunea formulata s-au solicita drepturi salariale pretins neachitate, dupa incetarea CIM din data de 01.06.2009, desi procedura de citare nu s-a indeplinit corect instanta a trecut la solutionarea cauzei fara ca la dosarul cauzei sa existe dovezi privind cuantumul drepturilor salariale; 2) fiind un litigiu de munca sarcina probei apartine paratei, asa incat societatea trebuia sa faca dovada sumelor pretinse, ori instanta de fond s-a limitat la documentele depuse de reclamant; 3) reclamantul a pretins plata contravalorii zilelor de concediu neefectuate din anul 2009, fara sa mentioneze numarul acestora si fara sa depuna nici o dovada in acest sens; 4) in dovedirea cuantumului drepturilor salariale instanta a avut in vedere doar afirmatia reclamantului ca nu i-au fost achitate drepturile pentru lunile martie, aprilie si iunie 2009; 5) societatea a fost obligata la plata unor sporuri si prime fara sa se analizeze situatia financiara a societatii si conditiile in care trebuiau acordate aceste sporuri.
In drept se invoca: art.80-82 din Legea nr. 168/1999, art. 304 punct 9 Cod procedura civila; art.274 Cod procedura civila; Codul Muncii, Contractul colectiv de munca.
Intimatul nu a depus intampinare in aceasta faza procesuala.
CURTEA, analizand sentinta atacata prin prisma criticilor formulate cat si din oficiu conform cerintelor art. 304 indice 1 Cod procedura civila, in limitele statuate de art. 306 alin.(2) cod procedura civila, a retinut urmatoarele:
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 163 alin.(1) Codul Muncii, „plata salariului se dovedeste prin semnarea statelor de plata, precum si prin alte documente justificative care demonstreaza efectuarea platii catre salariatul indreptatit”.
Sarcina probei in acest sens revine angajatorului potrivit art. 287 Codul Muncii, care cuprinde o reglementare expresa in acest sens.
Potrivit acestui articol „sarcina probei in conflictele de munca revine angajatorului, acesta fiind obligat sa depuna dovezile in apararea sa pana la prima zi de infatisare”.
Acest articol de lege instituie, astfel, o exceptie de la regula care prevede ca sarcina probei revine reclamantului (art.1169 Cod Civil ) potrivit adagiului probatio incumbit ei qui dicit non ei qui negat.
Este de asemenea de mentionat, ca potrivit art. 129 alin.(1) cod procedura civila partile au indatorirea ca, in conditiile legii, sa urmareasca desfasurarea si finalizarea procesului, precum si obligatia de a indeplinii actele de procedura in conditiile, ordinea si termenele stabilite de lege sau de judecator, sa-si exercite drepturile procedurale conform dispozitiilor art. 723 alin( 1) cod procedura civila, precum si sa-si probeze pretentiile si apararile.
Aflandu-ne in cadrul unui conflict de drepturi, administrarea probelor potrivit art. 288 Codul Muncii se face cu respectarea regimului de urgenta, legiuitor permitand instantei sa decada din beneficiul probei admise partea care intarzie in mod nejustificat administrarea acesteia.
Ca atare, in speta, atata vreme cat intimatul reclamant a probat cu inscrisurile depuse la dosar (copie carnet de munca, contract colectiv de munca incheiat la nivelul unitatii, decizia de incetarea a contractului individual de munca in temeiul art.65 alin.(1) Codul Muncii, nota de lichidare, cerere inregistrata la societate sub nr. 448/2009 de plata a drepturilor salariale pretinse) faptul ca a prestat activitate in baza contractului individual de munca in beneficiul societatii recurente pana la data de 01.06.2009, aceasta avea obligatia de plata a salariului aferent conform art. 154 si 161 Codul Muncii.
Contrar sustinerilor recurentei, procedura de citare a sa in fata instantei de fond a fost indeplinita cu respectarea cerintelor art.90- 92 Cod procedura civila la toate termenele de judecata, inclusiv dezbaterea cauzei in fond, aspect pe deplin confirmat de dovezile de indeplinire a procedurii aflate la dosarului cauzei care poarta semnatura functionarului insarcinat cu primirea corespondentei conform mentiunilor din continutul actului.
Or, in contextul in care recurenta parata, desi legal citata la termenele de judecata nu a inteles sa-si formuleze apararea si sa depuna acte doveditoare in acest sens, in mod corect prima instanta a analizat si dat eficienta probatoriului administrat in cauza de reclamant si a admis pretentiile sale, obligand recurenta parata la plata drepturilor salariale cuvenite acestuia pentru activitatea prestata in lunile martie-mai 2009-deci anterioare datei de 01.06.3009-data incetarii raportului juridic de munca.
Recurenta nu justifica in vreun fel ca ar fi fost impiedicata in formularea apararii si in exercitiul dreptului sau de a-si propune probe in aparare - mai mult nici in recurs nu a inteles sa se prevaleze de alte inscrisuri decat cele aflate la dosarul instantei de fond - asa incat nu-si poate invoca propria culpa in nerespectarea dispozitiei procedurale privind administrarea probelor pentru a pretinde casarea sentintei cu trimiterea cauzei spre rejudecare. Potrivit principiului de drept nemo auditur propriam turpitudinem allegans (nimeni nu poate invoca in sustinerea intereselor sale propria sa culpa), iar casarea cu trimitere spre rejudecare este prevazuta expres de legiuitor (art. 312 alin.(5) cod procedura civila) doar in doua situatii - cand s-a solutionat procesul fara a intra in cercetarea fondului si cand judecata s-a facut in lipsa parti care nu a fost regulat citata atat la administrarea probelor, cat si dezbaterea fondului-situatii care nu se regasesc in speta.
Sub un alt aspect, faptul ca nu este mentionat cuantumul valoric al acestor drepturi salariale nu constituie un impediment in executarea sentintei deoarece acesta se poate determina pe baza actelor contabile care se afla in pastrarea recurentei; art. 163 alin(2) codul muncii, instituind chiar o obligatie legala in sarcina acesteia de pastrare si arhivare a statelor de plata si a celorlalte documente justificative care demonstreaza efectuarea platii catre salariatul indreptatit, in aceleasi conditii si termene ca si in cazul actelor contabile.
In fine, situatia financiara a societatii nu are relevanta in recunoasterea drepturilor salariale cuvenite salariatului asa cum au fost negociate in contractul incheiat intre parti, respectiv Contractul colectiv de munca la nivel de unitate (art.59 alin.1), care constituie legea partilor potrivit art.7 din Legea nr. 130/1996, obligand partile la executarea intocmai a obligatiilor asumate. In acelasi sens sunt si dispozitiile art.40 alin.(2) Codul Muncii care obliga angajatorul sa acorde salariatului toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de munca aplicabil si din contractul individual de munca.
In speta, cu referire strict la sporuri, prima de Pasti si compensatia la desfacerea contractului individual de munca - contestate prin recursul de fata de parata- este de mentionat ca acestea isi au o deplina reglementare legala in contractul colectiv de munca incheiat la nivel de unitate (art. 33, 34, 57 si 59) si ca atare au fost corect acordate de prima instanta.
Fata de cele ce preced, Curtea constatand ca solutia primei instante reflecta o interpretare si aplicare corecta a legislatiei in materia drepturilor salariale la starea de fapt confirmata de probele dosarului; in temeiul art. 312 alin.(1) Cod procedura civila, a respins ca nefondat recursul cu care a fost investita de catre parata, mentinand ca legala si temeinica sentinta primei instante.