Actiune in nulitatea unui act juridic civil. Criteriile de stabilire a competentei materiale a instantei dupa valoarea obiectului, atunci cand pretul stabilit prin actul a caruia nulitate se cere reprezinta motivul de nulitate.
In situatia in care pretul din contractul invocat este contestat, la stabilirea competentei materiale dupa valoare nu va fi avut in vedere pretul din contract, ci eventual valoarea invocata de titularul actiunii, conform dispozitiilor art. 112 pct. 3 cod procedura civila sau valoarea rezultata din administrarea probelor ce se impun in acest sens.
Sectia civila - Decizia civila nr. 316/24 septembrie 2009
Prin sentinta civila nr. 556/19.06.2009 a Tribunalului Sibiu – Sectia civila, a fost declinata competenta de solutionare a actiunii civile formulata de reclamantul BAV in contradictoriu cu paratii CM,CC si ME in favoarea Judecatoriei Sibiu.
S-a retinut ca prin actiunea civila inregistrata la Tribunalul Sibiu – la Sectia civila sub dosar nr. 1293/85/2009 reclamantul BAV a solicitat in contradictoriu cu paratii CM, CC si ME sa se constate nulitatea absoluta a contractului de vanzare – cumparare, autentificat sub nr. 680/23.05.2002, iar in subsidiar rezolutiunea acestuia pentru neplata pretului si a se radia dreptul de proprietate al paratilor din CF 3560 si 46228 cu nr. top. 612/I, 358/I, 612/I/I si 388/I/I cu consecinta reinscrierii dreptului de proprietate pe numele sai.
La termenul de judecata din 19.06.2009 s-a pus in discutia partilor exceptia de necompetenta materiala ridicata de parati.
Analizand in contextul art. 137 cod procedura civila exceptia invocata, instanta a admis-o, sens in care si-a declinat competenta in favoarea Judecatoriei Sibiu.
In argumentarea solutiei s-a aratat ca potrivit art. 2 lit. „b” cod procedura civila, tribunalele judeca in prima instanta procesele si cererile in materie civila a caror obiect are o valoare peste 500.000 RON.
In materie contractuala a conchis aceiasi instanta, cand se pune problema anularii sau nulitatii contractului, valoarea care se ia in calcul in stabilirea competentei materiale, este cea din contract si nu cea declarata de parte, care in opinia instantei reprezinta un element de incertitudine, asa cum s-a stabilit si de instanta suprema. Se justifica aceasta situatie, pentru ca altfel s-ar putea ajunge la situatia, ca in ciuda unui astfel de element cert, partea sa poata alege competenta prin declararea unei valori diferite de cea stipulata in contract. Prin urmare, prezinta relevanta valoarea obiectului inserata in cuprinsul actului si nu alte valori de ordin subiectiv.
Impotriva sentintei civile nr. 556/2009 a Tribunalului Sibiu – Sectia civila a declarat recurs reclamantul, aducandu-i critici sub aspectul nelegalitatii ei, solicitand modificarea acesteia in sensul respingerii exceptiei de necompetenta materiala si trimiterea cauzei pentru rejudecarea fondului la Tribunalul Sibiu.
In expunerea de motive in esenta, s-a aratat ca sentinta pronuntata este nelegala, instanta de fond ignorand faptul ca pretul consemnat in contract, respectiv valoarea data la momentul perfectarii contractului reprezinta un element distinct de nulitate invocat in actiunea introductiva.
S-a nesocotit faptul ca prin cererea introductiva s-a solicitat nulitatea contractului tocmai pentru ca pretul era unul derizoriu, mult mai mic decat cel de pe piata imobiliara la acel moment. De fapt eventuala mentinere a unei atari situatii ar echivala cu o antepronuntare a instantelor cu privire tocmai la acel motiv de nulitate.
Atunci cand insa pretul din contract este contestat ca in speta de fata, arata in continuare recurentul, la stabilirea competentei materiale dupa valoare nu va fi avut in vedere pretul din contract, ci valoarea invocata, in masura in care titularul actiunii a aratat o alta valoare, conform dispozitiilor art. 112 punct 3 cod procedura civila.
In speta, pretul – valoarea obiectului litigiului a fost contestat si invocat ca motiv de nulitate, astfel ca se impunea fine stabilirea competentei in functie de valoarea invocata in actiune, fie stabilirea competentei in raport de valoarea rezultata din probatiunea administrata in acest sens – inclusiv expertiza de evaluare.
In drept s-au invocat dispozitiile art. 304 punct 9 cod procedura civila, art. 304/1 cod procedura civila si art. 158 alin. 3 cod procedura civila.
Paratii CM si CC au depus intampinare, prin care au solicitat respingerea recursului, cu motivarea ca in ambele situatii invocate de reclamantul recurent in actiunea introductiva de instanta, valoarea dedusa judecatii este aceea inscrisa in actul juridic.
Cand obiectul cererii il reprezinta nulitatea unui act juridic, indiferent de motivul invocat, valoarea este cea inscrisa in actul contestat.
Analizand recursul prin prisma criticilor invocate, in sensul art. 304 punct 9 si art. 304/1 cod procedura civila, dar si din oficiu in limitele conferite de art. 306 alin. 2 cod procedura civila, Curtea a constatat a fi fondat in considerarea urmatoarelor aspecte:
Neindoielnic, la stabilirea competentei materiale dupa valoare, in cadrul procesual al actiunilor in nulitatea unui act juridic civil, trebuie avut in vedere pretul inserat in acel act, pentru ca atata timp cat nu este contestat, pretul reprezinta singurul element de apreciere obiectiva, fiind irelevanta pentru stabilirea competentei dupa valoare estimarea acestuia de un organ fiscal sau printr-o expertiza, pentru ca altfel stabilirea competentei ar depinde de un element subiectiv exterior actului juridic a carui anulare se cere. In acest sens este desigur si decizia civila nr. 1593/2002 a I.C.C.J invocata de parati. Din analiza considerentelor acestei decizii insa, rezulta ca in situatia in care pretul din contractul invocat este contestat, la stabilirea competentei materiale dupa valoare nu va fi avut in vedere pretul din contract, ci eventual valoarea invocata de titularul actiunii, conform dispozitiilor art. 112 pct. 3 cod procedura civila sau stabilirea competentei in functie de valoarea rezultata prin administrarea probelor ce se impun in acest sens.
In speta evident pretul a fost contestat, astfel ca se impunea administrarea unor probe concrete cu privire la valoarea litigiului, asa cum de altfel recurentul a solicitat, insa instanta nu s-a pronuntat cu privire la chestiunea invocata.
Pentru aceste motive, recursul a fost admis in sensul casarii sentintei recurate si a trimiterii cauzei spre rejudecare, in vederea administrarii probelor ce se impun cu privire la valoarea litigiului.