Functionar public. Sanctiune disciplinara. Nulitatea absoluta.
Necuprinderea in actul administrativ de sanctionare disciplinara a mentiunilor prevazute in articolul 35 alin. 2 din Hotararea Guvernului nr. 1210/14 octombrie 2003 privind organizarea si functionarea Comisiilor de disciplina din cadrul autoritatilor si institutiilor publice ( in prezent art.50 alin.3 din H.G. nr. 1344/2007) se sanctioneaza cu nulitatea absoluta.
Sectia de contencios administrativ si fiscal – Decizia nr. 889/3 septembrie 2008
Reclamanta M.V. a contestat decizia nr.290/17.12.2007 emisa de catre directorul executiv al Casei Judetene de Pensii Alba prin care a fost sanctionata disciplinar cu diminuarea drepturilor salariale cu 5 % pe o perioada de 2 luni incepand cu luna ianuarie 2008.
Prin sentinta civila nr. 652/CAF/2008 Tribunalul Alba - Sectia comerciala si contencios administrativ a admis contestatia reclamantei si ca urmare a anulat decizia atacata cu motivarea ca decizia de sanctionare nu cuprinde toate elementele prevazute de articolul 35 alin. 2 din H.G. nr.1210/2003 privind organizarea si functionarea comisiilor de disciplina si comisiilor paritare din cadrul autoritatilor si institutiilor publice.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs parata solicitand modificarea hotararii atacate in sensul respingerii actiunii reclamantei ca neintemeiata.
In dezvoltarea motivelor de recurs parata arata ca sentinta atacata este nelegala si netemeinica intrucat decizia de sanctionare cuprinde toate elementele prevazute de articolul 35 alin. 2 din H.G. nr. 1210/2003, fapta savarsita de reclamanta este descrisa, iar data savarsirii rezulta din sesizarea comisiei fiind mentionata si instanta competenta la care poate fi contestata decizia respectiv instanta de contencios administrativ.
Recursul este nefondat.
Din actele dosarului rezulta ca in mod corect prima instanta a retinut ca decizia de sanctionare disciplinara emisa de parata este lovita de nulitate absoluta deoarece nu intruneste toate cerintele prevazute in articolul 35 alin. 2 din H.G. nr. 1210/2003.
Articolul 35 alin. 2 din H.G. nr.1210/2003 in vigoare la data emiterii deciziei de sanctionare nr.290/17.12.2007 prevedea ca actul administrativ de sanctionare a functionarului public trebuie sa cuprinda obligatoriu sub sanctiunea nulitatii absolute , urmatoarele:
- descrierea faptei care constituie abaterea disciplinara;
- temeiul legal in baza caruia sanctiunea disciplinara se aplica;
- precizarea prevederilor din procesul-verbal al Comisiei de disciplina;
- motivele pentru care au fost inlaturate apararile formulate de catre functionarul public in cursul cercetarii disciplinare;
- termenul in care sanctiunea disciplinara poate fi contestata;
- instanta competenta la care actul administrativ prin care s-a dispus sanctionarea disciplinara poate fi contestat;
Decizia de sanctionare nr.290/17.12.2007 nu cuprinde toate aceste elemente obligatorii respectiv nu este descrisa fapta care constituie abaterea disciplinara, data si locul comiterii acesteia, mentionandu-se doar in preambulul deciziei despre raportul Comisiei de disciplina iar in articolul 1 se arata ca sanctiunea disciplinara se aplica la propunerea comisiei de disciplina.
De asemenea in decizie nu se face referire cu privire la apararile formulate de reclamanta in timpul cercetarii disciplinare si motivele pentru care au fost inlaturate aceste aparari, reclamanta pe tot parcursul cercetarii disciplinare a formulat aparari scrise si obiectiuni sustinand ca nu a savarsit abaterea imputata, respectiv nu a adresat cuvinte jignitoare directorului executiv al paratei.
In preambulul deciziei se arata doar temeiul de drept cu caracter general al admiterii sesizarii ca fiind Legea nr.188/1999-republicata, Legea nr.7/2004 privind Codul de Conduita al functionarilor publici, H.G. nr.1210/2003 si Raportul Comisiei de disciplina fara a se arata in mod concret incadrarea juridica a faptei retinuta ca abatere disciplinara iar in dispozitiv se face referire doar la art.77 alin.3 lit. b din Legea nr. 188/1999- republicata, care prevede sanctiunea disciplinara a diminuarii drepturilor salariale.
De asemenea, in cuprinsul decizie s-a aratat doar faptul ca aceasta poate fi contestata la instanta de contencios administrativ in termen de 30 de zile fara a se indica in concret instanta competenta respectiv tribunalul Alba.
Ca urmare, fata de cele retinute si prevederile articolului 35 alin. 2 din H.G. nr.1210/2003 in mod corect prima instanta a admis contestatia reclamantei constatand nula decizia atacata.
In consecinta, nefiind incidente prevederile articolului 304 pct.9 si art.304/1 Cod procedura civila recursul paratei s-a impus a fi respins ca nefondat , conform articolului 312 alin. 1 din acelasi cod.