Functionar public. Sanctiune disciplinara. Solutionarea actiunii in anulare fara a se asigura participarea la procedura contencioasa a autoritatii emitente a actului administrativ contestat. Lipsa rolului activ al instantei
In cazul in care reclamantul nu a chemat in judecata pe emitentul actului administrativ contestat instanta are obligatia de a pune in discutia partilor, in conditiile art. 161 din Legea nr. 554/2004, necesitatea de a se introduce in cauza autoritatea ce a luat masura contestata.
Curtea de Apel Iasi, decizia nr. 20/CA din 19 ianuarie 2009
Prin sentinta din 25.09.2008, Tribunalul Iasi a admis in parte actiunea formulata de reclamant, in contradictoriu cu paratul Inspectoratul de Politie Judetean I., dispunand anularea dispozitiei emise de seful Politiei municipale, prin care reclamantului i s-a aplicat sanctiunea disciplinara "mustrare scrisa", precum si a dispozitiei sefului Inspectoratului de Politie Judetean I., prin care a fost a fost respins recursul ierarhic indreptat impotriva sanctiunii disciplinare mentionate, pe motiv ca aceasta a fost luata fara sa fi existat o sesizare prealabila din partea autoritatii care supravegheaza urmarirea penala in dosarele instrumentate de reclamant, ca doar procurorul era in masura sa se pronunte cu privire la chestiunea respectarii termenelor si cu privire la temeinicia masurilor dispuse de politistul ce isi desfasoara activitatea in cadrul politiei judiciare si ca nu toate faptele ce se imputa celui in cauza au fost cercetate si probate.
Impotriva acestei sentinte a introdus recurs paratul Inspectoratul de Politie Judetean I., care a criticat hotararea primei instante pe motiv ca nu s-a observat faptul ca cercetarea administrativa nu a vizat continutul si finalitatea cercetarilor penale in care era implicat reclamantul, ci doar lipsa oricaror acte de urmarire in dosarele repartizate, respectiv neprezentarea planului de cercetare procurorului, in vederea avizarii, precum si neindeplinirea sarcinilor de serviciu prin lasarea in nelucrare a sesizarilor primite.
Reclamantul are statut de politist, regimul sau disciplinar fiind guvernat de Legea nr. 360/2002 si de Ordinul nr. 400/2004 al ministrului internelor, acte normative care stabilesc, printre altele, ca sanctiunea disciplinara "mustrare scrisa" poate fi luata de seful ierarhic, fara consultarea prealabila a comisiei de disciplina.
In cauza, desi masura de sanctionare disciplinara a fost luata de seful Politiei municipale, nici acesta si nici structura administrativa pe care el o conduce, a carei existenta si functionare este prevazuta de Legea nr. 218/2002, ca structura autonoma de structura judeteana cu personalitate juridica, nu au fost chemate in judecata si nici instanta nu a pus in discutie, in conditiile art. 161 din Legea nr. 554/2004, necesitatea introducerii lor in cauza, pentru a se asigura solutionarea litigiului in raport cu toate structurile administrative implicate in raportul juridic litigios.
Daca, in principiu, structura administrativa emitenta a unui act administrativ de autoritate este cea care trebuie sa raspunda, in mod direct, pentru legalitatea actului emis in exercitarea atributiunilor conferite, tot astfel, corelativ acestei obligatii, acea structura administrativa are dreptul de a sustine in fata instantei legalitatea si temeinicia masurii luate, din moment ce acel act a generat raportul juridic litigios, ce opune functionarul public autoritatii care a dispus aplicarea sanctiunii disciplinare.
Cum, in speta, sanctiunea "mustrare scrisa" a fost luata de seful Politiei municipale, acesta este cel care trebuie sa raspunda, in mod direct si nemijlocit, de legalitatea dispozitiei emise in regim de putere publica.
In lipsa autoritatii emitenta a actului contestat, instanta nu era in drept sa anuleze dispozitia de sanctionare disciplinara.
Faptul ca reclamantul nu a chemat in judecata pe emitentul actului administrativ contestat nu exonera instanta, atata timp cat ea s-a considerat legal investita cu solutionarea cererii de anulare a dispozitiei de sanctionare disciplinara, de obligatia de a pune in discutia partilor, in conditiile art. 161 din Legea nr. 554/2004, necesitatea de a se introduce in cauza autoritatea ce a luat masura contestata.
Neasigurarea participarii la procedura contencioasa a autoritatii implicate in aplicarea sanctiunii disciplinare echivaleaza cu o incalcare a dreptului acesteia de a se apara si implicit a dreptului la un proces echitabil.
Ca atare, constatand ca solutionarea litigiului s-a realizat fara asigurarea drepturilor procesuale recunoscute autoritatii emitenta a actului administrativ contestat, recursul paratului urmeaza a fi admis, in sensul casarii hotararii atacate si a trimiterii cauzei in vederea rejudecarii aceleiasi instante, pentru a se pune in discutia partilor necesitatea introducerii in cauza a autoritatii emitente a actului contestat si a se asigura dreptul la aparare al acesteia, urmand a se stabili daca, in acest caz, sesizarea comisiei de disciplina si hotararea adoptata de aceasta, pot avea vreo semnificatie, ori, urmare, pentru masura luata de seful functionarului public, masura pe care acesta o putea aplica si fara consultarea comisiei de disciplina.
Functionar public. Sanctiune disciplinara. Solutionarea actiunii in anulare fara a se asigura participarea la procedura contencioasa a autoritatii emitente a actului administrativ contestat. Lipsa rolului activ al instantei
Decizie nr. 20/CA din data de 19.01.2009
pronunțată de Curtea de Apel Iasi
Domeniu Acte ale autoritatilor publice |
Dosare Curtea de Apel Iasi |
Jurisprudență Curtea de Apel Iasi
Sursa: Portal.just.ro