Prin rezolutia din data de 01.04.2011, urmarirea penala s-a inceput fata de inculpat pentru savarsirea infractiunii prev. de art. 217 alin.1 Cod penal, iar prin rechizitoriu, a fost trimis in judecata pentru alineatul 4 al art. 217 Cod penal, respectiv neregularitati ale urmaririi penale sanctionate cu nulitatea relativa in conditiile prev. de art. 197 alin.1-4 cod procedura penala. Ori, inculpatul nu a facut dovada vreunei vatamari si nici ca nu ar putea fi inlaturate decat prin refacerea urmaririi penale.
Cum nu exista nici vreun caz de nulitate absoluta a actelor de umarire penala, de nerespectare a dispozitiilor privitoare la competenta dupa materie sau dupa calitatea persoanei, sesizarea instantei, prezenta invinuitului sau a inculpatului si asistarea acestuia de catre aparator, nu se impune refacerea urmaririi penale si, implicit, restituirea cauzei la procuror in baza art.332 alin.2 cod procedura penala.
Art.263 Cod procedura penala
Deliberand in secret asupra recursului penal de fata, s-a pronuntat urmatoarea hotarare:
I. Circumstantele cauzei
Prin rechizitoriul Parchetului de pe langa Judecatoria Medgidia nr.4299/P/2010 din 14.07.2011, s-a dispus punerea in miscare a actiunii penale si trimiterea in judecata printre altii a inculpatului U.T. pentru savarsirea infractiunilor de:
- lovire sau alte violente, infractiune prev. si ped. de art.180 alin.2 Cod penal, (8-9 zile ingrijiri medicale, parte vatamata S.G.);
- distrugere, in forma agravata, prev. si ped. de art.217 alin.4 Cod penal, (parte vatamata S.G.);
- exercitarea de acte de cruzime fata de animale, prev. si ped. de art.6 alin.2 lit.j din Legea nr.205/2004, modif. si completat prin art.23 alin.11 lit.c din Legea nr.9/2008; (parte vatamata S.G.);
- cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal, cu privire la cele 3 fapte.
2. hotararea primei instante
Prin sentinta penala nr.1430 din data de 5 iunie 2012, pronuntata in dosarul penal nr.5287/256/2011, Judecatoria Medgidia a restituit cauza, in baza art.300 alin.2 cod procedura penala rap. la art.197 alin. 2 Ccod procedura penala, la procuror in vederea refacerii actului de sesizare retinand urmatoarele:
La dosarul nr.4299/P/2010 al Parchetului de pe langa Judecatoria Medgidia se afla rezolutia din data de 01.04.2011 de incepere a urmaririi penale fata de inculpatul U.T. pentru savarsirea infractiunilor prev. de art.180 Cod penal, art.217 alin.1 Cod penal, art.6 alin.2 lit.j Cod penal si 23 alin.11 lit.c din Legea nr. 205/2004.
Prin rezolutia din 01.04.2011, Parchetul de pe langa Judecatoria Medgidia a confirmat inceperea urmaririi penale pentru aceleasi infractiuni.
Inculpatul U.T. a fost trimis in judecata pentru savarsirea infractiunilor prev. de art.180 Cod penal, art.217 alin.4 Cod penal, art.6 alin.2 lit.j Cod penal si 23 alin.11 lit.c din Legea nr.205/2004, fara sa se fi dispus schimbarea incadrarii juridice, desi continutul constitutiv al infractiunii de distrugere in modalitatea reglementata de art.217 alin.4 Cod penal este diferit de continutul constitutiv al aceleiasi infractiuni in modalitatea reglementata de art.217 alin.1 Cod penal.
In acest mod, i-a fost incalcat dreptul la aparare caci a fost lipsit de posibilitatea de a formula aparari pentru infractiunea pentru care a fost trimis in judecata, motiv pentru care se impune restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmaririi penale.
II. Recursul, cale de atac exercitata impotriva sentintei de desesizare
Impotriva hotararii, in termenul legal, Parchetul de pe langa Judecatoria Medgidia a declarat recurs motivand "chiar daca s-ar putea retine ca dintre cele trei infractiuni pentru care inculpatul U.T. a fost trimis in judecata, fapta de distrugere a primit prin rechizitoriu o incadrare juridica eronata, acest lucru nu poate atrage neregularitatea intocmirii actului de sesizare, dispozitiile art.263 cod procedura penala fiind respectate in cauza", iar restituirea cauzei la procuror pentru refacerea actului de sesizare nu se impune.
Aprecierea Curtii, ca instanta de control judiciar
Examinand hotararea prin prisma criticilor formulate de procuror si din oficiu in limitele art. 3856 Cod procedura penala, Curtea constata recursul fondat pentru urmatoarele considerente:
Conform art.332 alin.2 cod procedura penala, instanta se desesizeaza si restituie cauza procurorului pentru refacerea urmaririi penale in cazul nerespectarii dispozitiilor privitoare la competenta dupa materie sau dupa calitatea persoanei, sesizarea instantei, prezenta invinuitului sau a inculpatului si asistarea acestuia de catre aparator adica in cazul in care nerespectarea dispozitiilor legale atrage sanctiunea nulitatii absolute prev. de art.197 alin.2 cod procedura penala.
In cauza, Judecatoria a dispus restituirea deoarece "prin rezolutia din data de 01.04.2011, urmarirea penala s-a inceput fata de inculpatul U.T. pentru savarsirea infractiunii prev. de art. 217 alin.1 Cod penal, iar prin rechizitoriu, a fost trimis in judecata pentru aliniatul 4 al art. 217 Cod penal", respectiv neregularitati ale urmaririi penale sanctionate cu nulitatea relativa in conditiile prev. de art. 197 alin.1-4 cod procedura penala. Ori, inculpatul nu a facut dovada vreunei vatamari si nici ca nu ar putea fi inlaturate decat prin refacerea urmaririi penale.
Cum nu exista nici vreun caz de nulitate absoluta a actelor de umarire penala, de nerespectare a dispozitiilor privitoare la competenta dupa materie sau dupa calitatea persoanei, sesizarea instantei, prezenta invinuitului sau a inculpatului si asistarea acestuia de catre aparator, nu se impune refacerea urmaririi penale si, implicit, restituirea cauzei la procuror in baza art.332 alin.2 cod procedura penala.
Instanta de fond a facut referire la art.300 alin.2 cod procedura penala privind restituirea dosarului "cand sesizarea nu este facuta potrivit legii, iar neregularitatea nu poate fi inlaturata de indata sau prin acordarea unui termen in acest scop". Critica Judecatoriei este neintemeiata deoarece, conform art. 263 cod procedura penala, rechizitoriul Parchetului de pe langa Judecatoria Medgidia cuprinde fapta, incadrarea juridica, probele pe care se intemeiaza invinuirea precum si dispozitiile de punere in miscare a actiunii penale si de trimitere in judecata; in conditiile in care faptele imputate inculpatului sunt descrise, este indicata incadrarea in drept a acestora, o eventuala eroare de incadrare juridica nu atrage neregularitatea actului de inculpare.
Prin urmare, criticile formulate de procuror sunt intemeiate cu consecinta admiterii recursului, in temeiul art.38515 pct.2 lit."c" cod procedura penala raportat la art.332 alin.4 cod procedura penala, casarii sentintei primei instante si trimiterii cauzei la Judecatoria Medgidia pentru continuarea judecatii.