Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Contencios administrativ. Achizitii publice. Respingerea ofertei ca neconforma, in conditiile in care oferta financiara nu cuprinde toate costurile prevazute in caietul de sarcini, iar raspunsul la solicitarea de clarificari nu este concludent. Decizie nr. 598 din data de 14.04.2011
pronunțată de Curtea de Apel Bacau

Prin Decizia nr. 401/27C7/7297 din 28.01.2011, pronuntata de Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor (C.N.S.C.) s-a respins ca nefondat capatul de cerere din contestatia formulata de Asocierea S.C. „E”. S.R.L – S.C. „S”.S.R.L., in contradictoriu cu Judetul Neamt (Consiliul Judetean Neamt), prin care s-a solicitat admiterea contestatiei si anularea deciziei contractante comunicata prin adresa nr. 26129/26.11.2010, si s-a respins ca inadmisibil, capatul de cerere prin care s-a solicitat desemnarea ofertei depuse de Asocierea S.C. „E” S.R.L – S.C. „S” S.R.L. ca oferta castigatoare a procedurii de atribuire. Totodata s-a dispus continuarea procedurii de atribuire.
In motivarea deciziei C.N.S.C. se retin urmatoarele aspecte:
Autoritatea contractanta Judetul Neamt (Consiliul Judetean Neamt) a initiat, prin publicarea in SEAP a unei invitatii de participare nr. 270129/26.10.2010, o procedura de atribuire, prin cerere de oferte, a contractului de achizitie publica avand ca obiect „Servicii de audit in cadrul proiectului Reabilitarea, modernizarea si extinderea Centrului Scolar pentru Educatie Incluziva Alexandru Rosea", criteriul de atribuire fiind „pretul cel mai scazut".
Data de deschidere a ofertelor a avut loc in 08.11.2010, ora 14.00, ocazie cu care s-a incheiat procesul-verba! nr. 245/09.11.2010.
Conform mentiunilor din raportul procedurii nr. 12127/26.11.2010, oferta depusa de ASOCIEREA „S.C. „E.” S.R.L. - S.C. „S.” S.R.L." a fost respinsa, ca neconforma, oferta declarata castigatoare fiind cea depusa de S.C „T.” S.R.L., cu o valoare de 99.000 lei.
Impotriva rezultatului procedurii de atribuire, ASOCIEREA a formulat prezenta contestatie, criticand decizia luata de autoritatea contractanta, de respingere a ofertei sale, motivat de faptul ca explicatiile date, urmare solicitarilor de clarificari, cu privire la pretul propus, nu au fost concludente.
Sub acest aspect, Consiliul a avut in vedere ca pentru achizitia serviciilor de audit ce constituie obiectul prezentei proceduri de atribuire, autoritatea contractanta a estimat o valoare de 107.401 lei (aprox. 25.454, 74 euro), fapt consemnat in „Nota justificativa" nr. 10790/26.10.2010, privind selectarea procedurii de achizitie publica in cauza.
Cu ocazia sedintei de deschidere a ofertelor care a avut loc in data de 09.11.2010 a fost intocmit procesul-verbal nr. 245 in care, printre altele, au fost consemnate si preturile propuse de cei patru operatori economici care au depus oferte. S-a constatat ca trei dintre ofertanti au propus preturi aparent neobisnuit de scazute prin raportare la valoarea estimata a contractului de achizitie publica in cauza, ofertantul S/C „T.”S.R.L . fiind singurul care a ofertat un pret apropiat de cel estimat de autoritatea contractanta.
S-a retinut ca prin adresele nr. 11405/10.11.2010, in baza art. 202 din OUG nr. 34/2006, cu modificarile si completarile ulterioare, comisia de evaluare Ie-a solicitat ofertantilor S.C. „S” S.R.L, S.C. „E” S.R.L. si ASOCIEREA „S.C. „E” S.R.L. - S.C. „S” S.R.L." „documente si justificari care sa clarifice oferta depusa cu privire la Propunerea Financiara astfel:
Detaliat-analiza costurilor aferente desfasurarii serviciilor, inclusiv a celor referitoare la realizarea raportarilor solicitate conform caietului de sarcini si contractelor subsecvente, a costurilor aferente deplasarilor membrilor echipei de audit (combustibil si alte cheltuieli aferente transportului), altor costuri ce pot interveni in realizarea contractului, modul de organizare si metodele utilizate in cadrul procesului de lucru, nivelul de salarizare a fortei de munca, performantele si costurile implicate de anumite echipamente de lucru."
Prin adresa nr. 414/15.11.2010, inregistrata la JUDETUL NEAMT (CONSILIUL JUDETEAN NEAMT) cu nr. 11583/15.11.2010, asocierea contestatoare a raspuns solicitarilor de clarificari inaintate de autoritatea contractanta, prezentand „I. Fundamentarea economica a modului de formare a pretului din oferta", prin detalierea aspectelor legate de „modul de organizare" (Lista cuprinzand echipamentele tehnice si resursele de studiu si cercetare, Descrierea si nominalizarea activitatilor in ordinea si programarea lor in timp, Nivelul de salarizare), de „II. Activitatea de audit" si de „III. indeplinire a cerintelor din caietul de sarcini".
Referitor la pretul propus s-a avut in vedere faptul ca in documentatia de atribuire, fisa de date a achizitiei, cap. VI.5)-„Modul de prezentare a propunerii financiare" s-a prevazut ca in tariful de servicii ofertat trebuiau incluse toate costurile aferente desfasurarii serviciilor, inclusiv cele referitoare la realizarea raportarilor solicitate conform caietului de sarcini si contractelor subsecvente, costurile aferente deplasarilor membrilor echipei de audit (combustibil si alte cheltuieli aferente transportului), alte costuri ce pot fi impuse ofertantului, precum si profitul acestuia.
Prin raportare doar la unul dintre aspectele retinute de autoritatea contractanta in decizia de respingere a ofertei depusa de ofertantul contestator, si anume la costurile cu personalul implicat in derularea contractului, s-a constatat ca referitor la auditorul senior M. E. ofertantul contestatorul a mentionat ca, in ceea ce priveste costurile de deplasare ale auditorului din Bucuresti, acestea nu au fost trecute in oferta financiara, deoarece costurile nu vor fi decontate pe seama nici uneia dintre cele doua societati din cadrul Asocierii „S.C. „S” S.R.L. - S.C „E” S.R.L.", transportul, cazarea si masa auditorului M. E. vor fi asigurate in plan personal, „avand in vedere relatiile de prietenie cu persoane care fac naveta saptamanal pe ruta Bucuresti-Piatra Neamt si care au domiciliul in orasul Piatra Neamt", in oferta fiind mentionate doar." costurile aferente deplasarilor pentru vizitele efectuate pentru.; identificarea lucrarilor (vizite care constituite o procedura obligatorie de audit) si care au fost cuantificate si luate in calculul ofertei.
Or, o astfel de justificare nu putea fi retinuta de autoritatea contractanta care, in mod temeinic, a motivat ca pentru auditorul senior desemnat, domiciliat in Bucuresti, pentru care s-a mentionat in propunerea tehnica un numar de 250 ore aferente celor 8 rapoarte de audit, respectiv calculat 8 ore/zi, insemnand cel putin 31 de zile lucratoare, in costul total al transportului pentru deplasarile necesare la locul de implementare a proiectului nu au fost prevazute si costurile pentru diurna si cazarea aferenta acestuia.
De asemenea, s-a retinut ca intemeiate si sustinerile autoritatii contractante conform carora deplasarile necesare derularii contractului, asumate prin declaratie, au fost estimate de ofertantul contestator la suma de 500 lei, pentru toate cele 6 persoane delegate, in conditiile in care numai auditorul din Bucuresti trebuia sa faca 8 deplasari de la Bucuresti la Piatra Neamt.
In conditiile in care ofertantul in cauza nu si-a justificat temeinic pretul propus, decizia de respingere a ofertei depuse de acesta in cadrul procedurii de atribuire, pentru pret aparent neobisnuit de scazut, apare ca fiind legala, motiv pentru a fost mentinuta.
In consecinta, in baza art. 278 alin. (5) si alin. (6) din OUG nr. 34/2006, cu modificarile si completarile ulterioare, Consiliul a respins, ca nefondat, capatul de cerere din contestatia formulata ASOCIEREA „S.C. „E”S.R.L. - S.C. „S” S.R.L.", in contradictoriu cu JUDETUL NEAMT (CONSILIUL JUDETEAN NEAMT), prin care s-a solicitat admiterea contestatiei si anularea deciziei autoritatii contractante comunicata prin adresa nr. 26129/26.11.2010.
A respins, ca inadmisibil, capatul de cerere prin care s-a solicitat desemnarea ofertei depuse de ASOCIEREA „S.C. „E”S.R.L. - S.C. „S”S.R.L." ca oferta castigatoare a procedurii de atribuire, date fiind prevederile art. 200 alin. (1) din OUG nr. 34/2006, cu modificarile si completarile ulterioare, conform carora stabilirea ofertei castigatoare cade in sarcina autoritatii contractante, coroborate cu dispozitiile art. 72 alin. (2) lit. j) din HG nr. 925/2006, cu modificarile si completarile ulterioare, conform carora comisia de evaluare are atributia de stabilire a ofertei castigatoare.
In baza art. 278 alin. (6) din OUG nr. 34/2006, cu modificarile si completarile ulterioare, Consiliu! National de Solutionare a Contestatiilor a dispus continuarea procedurii de atribuire.
Asocierea S.C. „E”S.R.L. – S.C. „S”S.R.L. a formulat plangere impotriva deciziei C.N.S.C. solicitand anularea deciziei autoritatii contractante si obligarea acesteia la reevaluarea ofertelor si desemnarea unui nou castigator al licitatiei.
In motivarea plangerii petenta arata ca C.N.S.C. a retinut in mod gresit ca o parte din costurile cu personalul implicat in derularea contractului nu ar fi trecute in oferta financiara a petentei, in realitate fiind vorba despre cheltuieli care sunt facute in cadrul altor proiecte deja derulate de cele doua societati care fac parte din asociere, conditii in care autoritatea contractanta poate beneficia de costuri mai reduse (in speta fiind vorba despre cheltuielile de cazare si diurna ale auditorului M. E.).
In ceea ce priveste aprecierea autoritatii contractante asupra pretului neobisnuit de scazut al ofertei sale, petenta sustine ca autoritatea contractanta nu trebuia sa se raporteze doar la valoarea estimata a contractului, ci si la celelalte oferte ale participantilor la licitatie, acestia avand preturi cu mult mai mici decat ea.
Ca urmare, sustine petenta, oferta sa de pret era corecta, raportat la prevederile art. 202 alin. 11 din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 34/2006, situandu-se aproape de o medie a celorlalte oferte, nefiind incidente dispozitiile art. 36 lit. (f) din Hotararea Guvernului nr. 925/2006.
Intimatul Consiliul Judetean Neamt, in calitate de autoritate contractanta, a depus la dosar intampinare, solicitand respingerea plangerii ca nefondata.
Analizand actele de la dosar, in raport de sustinerile partilor si de dispozitiile legale aplicabile, Curtea constata nefondata plangerea de fata, pentru considerentele ce urmeaza a fi expuse:
Autoritatea contractanta a respins ca neconforma oferta asocierii S.C. „E”S.R.L – S.C. „S”S.R.L., in temeiul art. 36 alin. 82) lit. (a) si art. 79 alin. (1) din Hotararea Guvernului nr. 925/2006, considerand ca nu au fost respectate cerintele caietului de sarcini, iar explicatiile prezentate la solicitarea de clarificari nu au fost concludente.
C.N.S.C. a retinut ca aceasta decizie a autoritatii contractante este intemeiata, avand in vedere ca in oferta financiara a petentei nu au fost incluse costurile de deplasare ale auditorului din Bucuresti, precum si costurile pentru diurna si cazare, iar pe de alta parte, cheltuielile pentru deplasarile necesare derularii contractului au fost subestimate vadit.
In contestatia adresata C.N.S.C. petenta a recunoscut ca in oferta sa financiara nu au fost trecute costurile cu transport, cazare, diurna pentru auditorul M. E., cu justificarea ca aceste cheltuieli vor fi asigurate personal de auditor, care „are relatii de prietenie cu persoane care fac naveta saptamanal pe ruta Bucuresti – Piatra Neamt si care au domiciliul in orasul Piatra Neamt”.
In plangerea adresata instantei, petenta sustine ca aceasta justificare ar fi o formulare neinspirata si ca, in realitate, costurile sus mentionate nu sunt incluse in oferta deoarece anumite cheltuieli sunt facute de catre cele doua societati asociate sau de catre asociatii acestora independent de participarea la acest proiect, in virtutea altor relatii contractuale in care sunt implicate cele doua societati.
Instanta nu poate retine aceste afirmatii, avand in vedere ca nu sunt probate si sunt aparari noi, care nu au fost invocate in fata C.N.S.C. si nu au fost mentionate ca justificari in raspunsul la solicitarea de clarificari.
In conditiile in care autoritatea contractanta a solicitat clarificari clare si punctuale asupra cheltuielilor aferente membrilor echipei de audit, iar petenta a justificat neicluderea in oferta a unor cheltuieli pe baza relatiei de prietenie a auditorului cu persoane din Piatra Neamt, in mod corect s-a apreciat ca pretul propus nu a fost justificat temeinic, raportat la dispozitiile art. 36 lit. (f) din Hotararea de Guvern nr. 925/2006 coroborat cu art. 202 din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 34/2006.
Curtea constata neintemeiate si celelalte critici ale petentei, vizand gresita interpretare si aplicare a dispozitiilor art. 202 alin. 11 din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 34/2006.
Potrivit textului citat „o oferta prezinta un pret aparent neobisnuit de scazut in raport cu ceea ce urmeaza a fi furnizat, executat sau prestat atunci cand pretul ofertat, fara TVA, reprezinta mai putin de 85% din valoarea estimata a contractului respectiv, sau, in cazul in care in procedura de atribuire sunt cel putin 5 oferte care nu sunt considerate inacceptabile/neconforme, atunci cand pretul ofertat reprezinta mai putin de 85% din media aritmetica a ofertelor, calculate fara a se avea in vedere propunerea financiara cea mai mica si propunerea financiara cea mai mare”.
Textul are in vedere doua situatii distincte, respectiv: 1) cea in care se depun mai putin de 5 oferte conforme/acceptabile – cand pretul ofertat se raporteaza la valoarea estimata a contractului si 2) cea in care se depun cel putin 5 oferte conforme/acceptabile – cand pretul ofertat se raporteaza la media aritmetica a ofertelor, calculata in modalitatea reglementata de lege.
In speta, fiind o licitatie cu patru participanti, sunt incidente dispozitiile tezei I din art. 202 alin. (11), valoarea ofertata raportandu-se la valoarea estimata a contractului (teza a II-a aplicandu-se numai la procedurile in care se depun cel putin 5 oferte acceptabile si conforme).
Legea nu face distinctia precizata de petenta, privind posibilitatea ofertantului de a-si indeplini obligatiile la parametri solicitati sau neregularitati cu privire la cheltuielile considerate accesorii.
In conditiile in care petenta nu a oferit justificarile solicitate de autoritatea contractanta referitoare la oferta financiara, decizia autoritatii contractante a fost legal mentinuta de C.N.S.C., plangerea de fata fiind nefondata.
Pe cale de consecinta, in temeiul art. 285 alin. (4) din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 34/2006, Curtea va respinge plangerea petentei ca nefondata.

Sursa: Portal.just.ro