LATURA CIVILA A PROCESULUI PENAL. CALITATEA IN CARE RASPUNDE CIVIL ASOCIATIA FONDUL DE PROTECTIE A VICTIMELOR STRAZII. GARANT. ASIGURATOR.
Decizia nr. 87/4.02.2010
Prin sentinta penala nr. 1197/ 9.06.2009 pronuntata de Judecatoria Bacau in dosarul nr 4020/180/2008 s-a dispus condamnarea inculpatului I.R. pentru savarsirea infractiunii de vatamare corporala din culpa prevazuta de art 184 alin 1 si 3 Cp.
Intrucat autovehiculul condus de catre inculpat nu avea incheiata polita de asigurare obligatorie de raspundere civila, a fost introdusa in cauza Asociatia Fondul de protectie a Victimelor Strazii.
Pe fond inculpatul a fost obligat la plata despagubirilor civile catre partea civila B. M. si s-a constatat ca plata despagubirilor este asigurata de Asociatia Fondul de protectie a Victimelor Strazii.
Impotriva sentintei penale a declarat apel apelanta Asociatia Fondul de protectie a Victimelor Strazii si apelantul inculpat I. R .
In motivele de apel scrise apelanta Asociatia Fondul de protectie a Victimelor Strazii a invocat faptul ca, potrivit legii raspunde civil doar in calitate de garant al platii si
Prin decizia penala nr. 386/ 27.10.2009 pronuntata de Tribunalul Bacau s-a respins ca nefondat apelul declarat de catre inculpat, a fost admis apelul declarat de apelanta Asociatia Fondul de protectie a Victimelor Strazii si a fost obligata, in calitate de garant al obligatiei de despagubire a partii civile Bucsa Maria.
Impotriva sentintei a declarat recurs in termen recurentul apelanta Asociatia Fondul de protectie a Victimelor Strazii care a invocat nelegalitatea si netemeinicia sentintei prin aceea ca in mod nelegal instantele nu au obligat in principal pe inculpat si pe Asociatie in calitate de garant.
Examinand cauza de fata sub aspectul motivelor de recurs invocate si sub aspectul cazurilor de casare care, potrivit art 385/10 alin 2/1 Cpp se iau in considerare din oficiu Curtea constata ca recursul de fata este nefondat, si in consecinta il va respinge din urmatoarele considerente.
Curtea retine ca instanta de fond, hotarare modificata in apel ,in expunerea argumentelor faptice si juridice ce au condus la pronuntarea solutiei criticate, a facut o descriere amanuntita atat a temeiurilor de drept pe baza carora a dispus obligarea Asociatiei Fondul de protectie a Victimelor Strazii, in calitate de garant al obligatiei de despagubire a partii civile B.M. si nu pe inculpat .
Potrivit art 61 din Legea 136/1995 Se constituie Fondul de protectie a victimelor strazii, in vederea protejarii persoanelor pagubite prin accidente de vehicule supuse inmatricularii/inregistrarii, precum si de tramvaie, in care autorul a ramas neidentificat sau vehiculul, respectiv tramvaiul, nu este asigurat pentru raspundere civila pentru pagube produse prin accidente de vehicule.
Fondul de protectie a victimelor strazii este destinat platilor de despagubiri pentru vatamari corporale sau decese, daca autorul a ramas neidentificat, respectiv platilor de despagubiri pentru avarierea ori distrugerea de bunuri si vatamari corporale sau decese, daca vehiculul, respectiv tramvaiul, a fost neasigurat.
In caz de litigiu, drepturile persoanelor pagubite prin accidente de vehicule supuse inmatricularii/inregistrarii, precum si de tramvaie, in care autorul a ramas neidentificat sau vehiculul, respectiv tramvaiul, nu este asigurat de raspundere civila pentru pagube produse prin accidente de vehicule, se exercita impotriva administratorului Fondului de protectie a victimelor strazii, desemnat de Comisia de Supraveghere a Asigurarilor, in conformitate cu prevederile alin. 5.
In mod temeinic a considerat instanta de apel calitatea procesuala a Asociatiei ca fiind diferita de cea a unui asigurator. Intr-adevar daca in cazul unui asigurator de raspundere civila, obligatia sa de despagubire are dubla natura delictuala si contractuala (dupa cum reiese si din considerentele deciziei 1/2005 a ICCJ data in solutionarea recursului in interesul legii) si nu exista decat limitat un drept de regres fata de persoana vinovata, in cazul Asociatiei obligatia sa de raspundere are natura atat delictuala cat si legala, izvorand din dispozitiile Legii 136/1995 mai sus citate si exista posibilitatea de regres a Asociatiei fata de persoana vinovata .
Calitatea de garant invocata de recurenta nu rezulta din dispozitiile legii , care prevede clar ca ,,drepturile persoanelor pagubite se exercita …impotriva administratorului Fondului “asa incat Asociatia este obligat principal si nu un fidejusor asa cum pretinde. Astfel, cererea sa de obligare a inculpatului in principal nu poate fi primita, nici alaturi nici in solidar cu recurenta.
Recurenta se poate indrepta ulterior potrivit ART. 61^1*) din Legea 136/1995, impotriva inculpatului ,pe calea unei actiuni civile separate: Comisia de Supraveghere a Asigurarilor si administratorul fondului au legitimare procesuala activa, in orice proces impotriva persoanelor aflate intr-o relatie juridica cu fondurile prevazute la art. 60 si 61, pentru obligatiile de plata achitate sau care urmeaza cu certitudine sa fie achitate de catre fonduri.
In vederea recuperarii sumelor cheltuite din fondurile respective, Comisia de Supraveghere a Asigurarilor si administratorul fondurilor au drept de regres impotriva entitatii care a determinat prejudiciul.
Nu se pot retine sustinerile recurentei ca nu poate garanta o obligatie inexistenta cata Vreme inculpatul nu a fost obligat, intrucat fata de cele expuse chiar recurenta este cea obligata prin lege la despagubirea victimei , dreptul sau la regres impotriva inculpatului fiind in acest moment un drept ulterior si existent doar in masura in care va plati.
In baza art art 385 ind 15 pct 1 lit b Cpp recursul declarat de Asociatia Fondul de protectie a Victimelor Strazii , a fost respins ca nefondat ca nefondat.
Vazand si dispozitiile art 192 alin 2Cpp.
