Prin sentinta penala nr.367 din 10.04.2008 a Judecatoriei Tulcea s-a dispus, in temeiul art.178 al.2 Cod penal cu aplicarea art.74 lit.a, b Cod penal si art.76 lit.d Cod penal, condamnarea inculpatului H.P.I. la o pedeapsa de 1 an si 6 luni inchisoare.
In temeiul art.71 Cod penal, au fost interzise inculpatului drepturile prevazute de art. 64 lit. a teza a II-a si lit. b Cod penal, pe durata pedepsei.
In baza art.81 alin.1 Cod penal, a fost dispusa suspendarea conditionata a executarii pedepsei pe o durata de 3 ani si 6 luni, ce constituie termen de incercare potrivit art.82 alin.1 Cod penal.
In baza art.359 Cod procedura penala, a fost atrasa atentia inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendarii conditionate a executarii pedepsei, prevazute de art.82-84 Cod penal.
In baza art.71 alin.5 Cod penal, a fost dispusa suspendarea executarii pedepselor accesorii pe durata suspendarii conditionate a executarii pedepsei.
A fost admisa, in parte, actiunea civila formulata, astfel cum a fost precizata, de catre partea civila M.V., atat in nume propriu cat si ca reprezentanta legala a partilor civile minori M.M. si M.G.
In baza art. 346 Cod procedura penala, raportat la art.14 Cod procedura penala, cu aplicarea art. 998 si urm. Cod civil, a fost obligat inculpatul H.P.I. la plata sumei de 318.000.000 lei ROL (31800 RON), catre partile civile, din care suma de 18.000.000 lei ROL (1800 RON) reprezinta despagubiri civile pentru prejudicii materiale iar 300.000.000 ROL (30000 RON), reprezinta despagubiri civile pentru daune morale.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 16,83 lei, lunar, catre partea civila minor M.G. si la plata sumei de 17,83 lei, lunar, catre partea civila minor M.M. - in total 34,66 lei, lunar -, cu titlul de prestatie periodica, incepand cu data pronuntarii prezentei hotarari si pana la majoratul minorilor.
S-a dispus ca hotararea sa fie opozabila, sub aspectul laturii civile, asiguratorului S.C. A. S.A. Sucursala Tulcea, in limitele si in conditiile Legii nr. 136/1995.
In temeiul art. 191 al. 1 Cod procedura penala, inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare catre stat, insuma de 290 lei.
Pentru a se pronunta, instanta de fond a analizat probele administrate in cauza, respectiv declaratia inculpatului, a partii civile, declaratiile martorilor, decizia privind acordarea pensiei de urmas, actele referitoare la veniturile pe care victima le realizeaza din munca, precum si concluziile raportului de expertiza tehnica auto, stabilind ca infractiunea de ucidere din culpa exista si vinovat de savarsirea acesteia este inculpatul H.P.I.
Prin decizia penala nr.119 din data de 25 noiembrie 2008, pronuntata in dosarul penal nr.5146/327/2007, tribunalul Tulcea a respins ca nefondate apelurile declarate de inculpatul H.P.I. si intimatul asigurator S.C. A. S.A. Tulcea.
In termen legal, impotriva hotararilor pronuntate in cauza s-au declarat recurs de catre inculpatul H.P.I. si de asiguratorul S.C."A.R." V.I.G., cu sediul in Tulcea.
Recursul inculpatului vizeaza solutionarea atat a actiunii penale cat si a actiunii civile a procesului penal.
Astfel, pe actiune penala, solicita aplicarea unei pedepse sub limita minima a textului incriminator, dand o eficienta mai mare circumstantelor atenuante, iar pe actiune civila solicita ca asiguratorul S.C."A.R." V.I.G. sa fie obligat la plata despagubirilor civile.
Recursul asiguratorului S.C."A.R." V.I.G. vizeaza imprejurarea ca in mod netemeinic nu s-a retinut si culpa ambilor participanti la trafic, astfel incat si victima a contribuit la producerea accidentului, solicitand asadar culpa comuna in producerea accidentului.
Ca urmare a retinerii culpei comune se impune si reducerea daunelor materiale si morale acordate partilor civile constituite in cauza.
Examinand legalitatea si temeinicia in raport de criticile formulate, Curtea constata urmatoarele:
Atat instanta de fond cat si instanta de apel au stabilit in mod corect situatia de fapt in baza probelor administrate atat in cursul urmaririi penale cat si in mod nemijlocit in cursul cercetarii judecatoresti.
Din declaratiile martorilor si din expertizele efectuate, rezulta ca impactul dintre cele doua vehicule in urma caruia s-a produs decesul victimei M.M. a avut loc pe sensul opus de mers celui pe care ar fi trebuit sa circule inculpatul, autovehiculul acestuia intrand pe contrasens intr-o curba, in timp ce victima conducea regulamentar motoreta pe sensul sau de mers.
Intrarea de catre inculpat pe contrasens a fost cauzata atat de faptul ca acesta a bordat curba cu o viteza peste limita legala in acea zona, viteza autovehiculului fiind intre 67-80 km/h, cat si de neatentia sa in conducere.
Faptul ca victima se afla sau nu se afla in stare de ebrietate nu are nicio importanta atata timp cat impactul nu s-a produs din vina sa ci din vina inculpatului care a intrat pe contrasens.
Prin urmare, instantele au apreciat fara putinta de tagada ca vinovat de producerea accidentului este inculpatul H.P.I. atata timp cat acesta a intrat pe contrasens si a lovit victima in deplasare.
In aceste conditii, rezulta culpa exclusiva a inculpatului astfel ca, motivele de recurs care vizeaza retinerea culpei comune in producerea accidentului este neintemeiata.
Cu privire la solicitarea recurentului inculpat de redozare a pedepsei, si acest motiv de recurs este neintemeiat in conditiile in care, instantele au analizat cerintele art.72-74 Cod penal si au retinut largi circumstante atenuante in sarcina inculpatului astfel ca, o noua reindividualizare nu se impune.
In cauza, urmeaza a analiza si ultimul motiv de recurs privind obligarea asiguratorului la plata despagubirilor civile.
Din motivarea deciziei in apel, retinem ca pentru autoturismul marca Dacia apartinand inculpatului H.P.I. exista in evidenta recurentei S.C. A. S.A. politia de asigurare civila auto valabila de la data de 18.07.2006, conform adresei de la fila nr.43 dosar Tribunalul Tulcea.
Cum fapta a avut loc pe data de 18 iulie 2006 instanta a motivat "ca se impune casarea hotararii pronuntata de prima instanta si trimiterea cauzei spre rejudecare insa raportat la caracterul devolutiv al apelului, a apreciat ca actiunea civila poate fi solutionata si in apel".
Analizand criticile, in apel Tribunalul a respins ca nefondate apelurile declarate in cauza inclusiv a asiguratorului S.C. A. S.A. Tulcea.
Potrivit art.54 alin.4 si art.57 din Legea nr.36/1995 societatea de asigurare participa in procesul penal in calitate de asigurator de raspundere civila, iar nu ca parte responsabila civilmente sau garant al platii despagubirilor civile.
Prin urmare, se va dispune casarea in parte a hotararilor pronuntate si rejudecand se va dispune in baza art.54 si urm. din Legea nr.136/1995, obligarea si a asiguratorului S.C."A.R." V.I.G. la plata despagubirilor civile in suma de:
- 31.800 lei catre partile civile M.V. si M.G., M.M., acestia din urma reprezentati de prima;
- 16,83 lei lunar prestatie periodica pentru minorul M.G.;
- 17,83 lei lunar prestatie periodica pentru minora M.M.;
cu incepere de la pronuntarea sentintei si pana la majoratul fiecaruia.
Curtea de Apel Constanta, in baza art.38515 pct.1 lit."b" Cod procedura penala, a respins ca nefondat recursul declarat de S.C."A.R." V.I.G. - cu sediul in Tulcea, str.U. nr.4, impotriva deciziei penale nr.119 din data de 25 noiembrie 2008, pronuntata de Tribunalul Tulcea, in dosarul penal nr.5146/327/2007.
Conform art.192 alin.2 Cod procedura penala, a obligat recurenta la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare catre stat.
In baza art.38515 pct.2 lit."d" Cod procedura penala, a admis recursul declarat de inculpatul H.P.I. impotriva deciziei penale nr.119 din data de 25 noiembrie 2008, pronuntata de Tribunalul Tulcea, in dosarul penal nr.5146/327/2007 si a sentintei penale nr.367 din data de 10.04.2008, pronuntata de Judecatoria Tulcea, in dosarul penal nr.5146/327/2007, a casat hotararile si, rejudecand, a dispus:
In baza art.54 si urm. din Legea nr.136/1995, obligarea si a asiguratorului S.C."A.R." V.I.G. la plata despagubirilor civile in suma de:
- 31.800 lei catre partile civile M.V. si M.G., M.M., acestia din urma reprezentati de prima;
- 16,83 lei lunar prestatie periodica pentru minorul M.G.;
- 17,83 lei lunar prestatie periodica pentru minora M.M.;
cu incepere de la pronuntarea sentintei si pana la majoratul fiecaruia.
Actiunea civila exercitata in cadrul procesului penal. Calitatea procesuala. Societatea de asigurare.
Decizie nr. 52/P din data de 29.01.2009
pronunțată de Curtea de Apel Constanta
Domeniu Procedura civila si penala (cai de atac, competente etc.) |
Dosare Curtea de Apel Constanta |
Jurisprudență Curtea de Apel Constanta
Sursa: Portal.just.ro