Prevederile art.585 Cod procedura civila si cele ale art. 54 alin. 2 Legea nr. 36/1995, stabilesc, cu valoare de principiu, posibilitatea instantei, respectiv a biroului notarial, de a dispune refacerea unor inscrisuri disparute. Pornind de la aceste norme, cu valoare de principiu si retinand si prevederile art. 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, care reglementeaza dreptul oricarei persoane care se adreseaza justitiei la obtinerea unei decizii asupra drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil, instanta constata ca in mod corect cererea reclamantilor a fost analizata pe fondul ei, trecand peste chestiunea admisibilitatii cererii, solutionata gresit de catre prima instanta.
La 14 aprilie 2005 reclamantii G.D.F. si M.L. au solicitat in contradictoriu cu paratul M.A.P.D.R. reconstituirea pe cale judecatoreasca a inscrisului autentic de vinzare-cumparare emis pe numele autorului reclamantilor, G.P.
In motivarea cererii reclamantii au aratat ca in anul 1926 autorul lor, G.P., a cumparat de la Ministerul Agriculturii si Domeniilor un teren in suprafata de 300 mp formind parcela nr. 569 din localitatea Vasile Roaita, actuala Eforie Sud. S-a incheiat contractul de vinzare-cumparare nr. 1137/1927 transcris la Grefa Tribunalului Constanta, act care insa a disparut dintr-o cauza mai presus de vointa partilor.
In drept, cererea a fost intemeiata pe disp. art.109 si 111 Cod procedura civila si art. 1198 pct.4 Cod civil.
Prin intampinare, paratul M.A.P.D.R. a solicitat respingerea ca nefondata a actiunii reclamantilor, sustinind lipsa culpei acestui minister pentru pierderea actului de proprietate al bunului transmis pe cale succesorala de la G.P. la reclamanti.
Prin sentinta civila nr. 254 din 12.01.2006 Judecatoria Constanta a respins ca nefondata actiunea reclamantilor.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, prima instanta a retinut ca cererea nu poate avea ca temei art. 1198 pct.4 Cod civil care se refera la admisibilitatea probei cu martori in cadrul administrarii probatoriilor si ca nici temeiul prevazut de Codul de procedura civila nu poate fi folosit de reclamanti cata vreme acesta reglementeaza doar situatia dosarelor sau a inscrisurilor din dosare disparute de la instantele de judecata.
Apelul declarat impotriva sentintei nr. 254/2006 a Judecatoriei Constanta a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 691 din 5 octombrie 2006 a Tribunalului Constanta.
Instanta de apel a retinut din inscrisurile prezentate de reclamanti ca nu se face dovada neechivoca a identitatii intre numitul G.P., persoana in favoarea careia inscrisul ce emana de la Arhivele Nationale valoreaza inceput de dovada scrisa in sensul art. 1197 Cod civil, si persoana G.P., autorul reclamantilor si ca nu s-a facut dovada cauzei de forta majora in urma careia, actul ce atesta proprietatea in favoarea autorului G.P., a fost pierdut.
Impotriva deciziei tribunalului au declarat recurs reclamantii M.L., prin procurator M.B.M. si G.D.F.
Au sustinut ca instanta a pronuntat o hotarare nelegala, motiv de recurs incadrat la art. 304 pct. 9 Cod procedura civila, deoarece au fost omise probe care faceau dovada identitatii intre autorul reclamantilor si persoana care a cumparat imobilul. Astfel, se sustine, la fila 18 din dosar se regaseste matricola 831/1940 in care apare inscris ca proprietar P.G., iar din 1958 apar in evidentele administrativ-fiscale mostenitorii defunctului P.G. zis G.P.
De asemenea, certificatul de mostenitor nr. 323/957 face dovada transmiterii succesorale a terenului parcela 569 dobindit prin titlul de proprietate nr.1137 din 30 martie 1927 de la defunctul P.G. la mostenitorii acestuia, G.E. si P.G., autorii reclamantilor.
Au mai sustinut recurentii ca instanta a interpretat gresit actul juridic dedus judecatii, considerind fara temei ca Tabloul de la Ministerul Agriculturii si Procesul-verbal de predare-primire a lotului nr. 569 nu reprezinta un inceput de dovada scrisa.
Examinind legalitatea hotaririi recurate prin prisma criticilor din recurs, instanta constata ca recursul nu este intemeiat, pentru urmatoarele considerente:
Reclamantii au sesizat instanta cu o cerere de refacere a unui inscris disparut, temeiul de drept substantial al cererii regasindu-se in dispozitiile art. 1198 pct. 4 din Codul civil. Dintr-un inceput trebuie precizat ca, desi procedural nu este reglementata o asemenea ipoteza, art. 583 Cod procedura civila reglementand doar o procedura de refacere a inscrisurilor disparute privitoare la o pricina aflata in curs de judecata, admisibilitatea unei cereri de refacere a unor acte juridice civile este neindoielnica. Astfel, se constata ca prevederile art.585 Cod procedura civila si cele ale art. 54 alin. 2 Legea nr. 36/1995, stabilesc, cu valoare de principiu, posibilitatea instantei, respectiv a biroului notarial, de a dispune refacerea unor inscrisuri disparute. Pornind de la aceste norme, cu valoare de principiu si retinand si prevederile art. 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, care reglementeaza dreptul oricarei persoane care se adreseaza justitiei la obtinerea unei decizii asupra drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil, instanta constata ca in mod corect cererea reclamantilor a fost analizata pe fondul ei, trecand peste chestiunea admisibilitatii cererii, solutionata gresit de catre prima instanta.
Sub aspectul conditiilor cerute pentru a se putea dispune refacerea inscrisului, din interpretarea dispozitiilor legale amintite rezulta ca reclamantul trebuie sa faca dovada nu numai a cauzei de forta majora, imprejurare in care a avut loc disparitia actului, dar si continutul actului juridic.
In speta, in privinta existentei conventiei incheiate la 30 martie 1927 intre Ministerul de Agricultura si Domenii si dl. G.P. asupra lotului nr. 569 din planul de parcelare al Ministerului Agriculturii, nu exista nici un dubiu, procesul verbal incheiat la 15 martie 1927 prin care s-a predat posesia lotului nr. 569 si extrasul de la Arhivele Nationale de pe "Tablou de functionari carora li s-au vandut de Stat locuri de casa (300mp) pe mosia Tuzla-Techirghiol, judetul Constanta" facand dovada deplina a existentei unei asemenea conventii. Aceste inscrisuri au valoare de inceput de dovada scrisa, asa cum sustin reclamantii recurenti, dar numai in privinta existentei conventiei in sens de "negotium", inscrisurile depuse neavand, singure, si valoare de "instrumentum", respectiv de act material care sa cuprinda conventia partilor.
Daca in privinta existentei conventiei de vanzare, in sens de negotium, incrisurile depuse fac dovada ca la 30 martie 1927 dl. G.P. a dobandit de la Ministerul de Agricultura si Domenii lotul nr. 569 din mosia Tuzla Techirghiol, pentru refacerea incrisului disparut reclamantii trebuiau sa faca dovada continutului actului, respectiv a tuturor clauzelor cuprinse in act, precum si dovada cauzei de forta majora care a determinat pierderea sau distrugerea actului.
Or, recurentii reclamanti nu au dovedit nici clauzele actului, respectiv drepturile si obligatiile asumate de partile contractante, pretul vanzarii, clauze speciale de rezolutiune ori sarcini asumate, si nici imprejurarile care au determinat, mai presus de vointa autorului reclamantilor, pierderea ori distrugerea actului (razboi, cutremur, inundatii etc.).
In aceste conditii, instanta nu poate dispune refacerea unui inscris al carei continut ii ramane, in cea mai mare parte, necunoscut, singurele aspecte cunoscute de instanta, referitoare la identitatea partilor din act si la obiectul material asupra caruia s-a convenit nefiind suficiente pentru refacerea inscrisului. Totodata, contractul de vanzare- cumparare depus in recurs(fila 8), incheiat intre Eforia Spitalelor Civile din Bucuresti si dl. G.P. nu poate face dovada clauzelor contractuale necesare refacerii inscrisului cerut de reclamanti, pentru simplul motiv ca acest contract este incheiat cu un alt vanzator si intr-o alta perioada, cu 5 ani inainte, fiind cunoscut ca nu toate conventiile cuprind aceleasi clauze.
In ceea ce priveste critica din recurs referitoare la analiza gresita de catre instante a inscrisurilor care fac dovada identitatii intre persoana care a cumparat lotul nr. 569 din mosia Tuzla Techirghiol, de la Ministerul de Agricultura si Domenii, respectiv G.P. si Autorul reclamantilor, P.G., aceasta este intemeiata, desi schimbarea considerentelor asupra acestei chestiuni nu sunt de natura sa schimbe solutia asupra actiunii.
Astfel, din actul nou depus in recurs, respectiv certificatul de mostenitor nr. 323/1957 eliberat de Notariatul de Stat al Raionului Orasenesc Tudor Vladimirescu in dosarul succesoral nr. 323/1957, rezulta ca la succesiunea deschisa a defunctului P.G. intra in masa succesorala terenul in suprafata de 300 mp situat in localitatea Vasile Roaita, Regiunea Constanta, formand parcela nr. 569 din planul de parcelare al Ministerului de Agricultura si Domenii din anul 1926 al Mosiei Tuzla Techirghiol, mostenitorii lui P.G. fiind P.G., V.I. si G.E., autorii reclamantilor. Acest certificat de mostenitor eliberat de notarul de stat de pe urma defunctului P.G. si care cuprinde in masa succesorala acelasi bun imobil dobandit, conform inceputului de dovada scrisa de G.P., face dovada identitatii intre P.G. si G.P., greseala de consemnare a numelui in diferitele acte fiind evidenta.
Lamurirea acestei chestiuni insa, asa cum s-a aratat, nu determina admiterea actiunii pe fond, ci intareste doar legitimarea procesuala activa a reclamantilor, mostenitori ai persoanei care a incheiat actul a carui refacere se cere, precum si cerinta interesului lor in obtinerea inscrisului ca "instrumentum probationis".
Retinand insa ca nu s-au facut dovezile necesare si suficiente pentru a se putea reface inscrisul, Curtea va respinge recursul ca nefondat.