Dosar nr.12228/302/2008
Sentinta penala nr.340
Sedinta publica din data de 23.02.2009
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LANGA JUDECATORIA SECTOR 5 A FOST REPREZENTAT PRIN PROCUROR D A
Pe rol solutionarea procesului penal privind pe petenta SC S SRL, intimat G D, avind ca obiect plingere rezolutie sau ordonanta procuror.
La apelul nominal facut in sedinta publica a raspuns petenta prin avocat ales, cu imputernicire avocatiala la dosarul cauzei lipsind intimatul.
Procedura legal indeplinita.
S-a expus referatul cauzei de catre grefierul de sedinta.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat instanta constata cauza in stare de judecata si acorda cuvintul in dezbateri.
Aparatorul petentei solicita admiterea plingerii, desfiintarea rezolutiei parchetului, trimiterea dosarului la parchet pentru cercetari, avind in vedere disp.art.275 al.1 pct.2 din Lg.31/1990, in calitatea sa de asociat majoritar a refuzat sa convoace Adunarea Generala in termenul legal, iar la insistenta asociatiilor majoritari a avut loc Adunarea Generala insa nu s-au discutat toate punctele de pe ordinea de zi, „disputele dintre parti au fost rezolvate pe calea actiunilor civile”, astfel a argumentat P de pe linga JS 5 Bucuresti, dar fapta a fost savirsita la momentul respectiv.
Reprezentantul Ministerului Public solicita respingerea plingerii ca neintemeiata, obligarea petentei la plata cheltuielilor de judecata, apreciaza rezolutia procurorului ca legala si temeinica.
INSTANTA
Prin plingerea inregistrata pe rolul Judecatoriei sector 5 sub nr.12228/302/2008 petenta SC S SRL a solicitat desfiintarea rezolutiei nr. 10016/P/2006 din 02.10.2008 a P de pe langa J S 5 si a rezolutiei nr. 3251/II 2/2008 din 05.11.2008 a Prim procurorului Parchetului de pe langa Judecatoria Sector 5.
In motivarea plangerii, petenta a aratat ca in mod gresit P J S 5 a retinut ca adunarea generala a asociatilor s-a intrunit in conditii legale, cu toate ca pe ordinea de zi nu se gaseau problemele solicitate initial de asociatul B E R. A mai aratat petenta ca in data de 03.10.2006 a avut loc Adunarea Generala Ordinara a asociatilor SC S SRL, insa administratorul G D a propus discutarea altor probleme decat cele solicitate de asociatul majoritar B E R, respectiv prezentarea raportului pt. anul 2005, discutarea aprobarii bilantului contabil pe anul 2005, discutare modului in care administratorul a gestionat patrimoniul si afacerea societatii, revocarea administratorului, numirea unui nou administrator, atragerea raspunderii administratorului in conditiile legii 31/1990, revocarea dreptului de semnatura a administratorului si imputernicirea altei persoane, deschiderea unui punct de lucru la adresa din B str. .. nr. bl. sc. et. ap. sector 5. Petenta a mai aratat ca adunarea generala trebuia sa aiba loc in termen de o luna de la cererea asociatului, insa desi administratorul G D a primit cererea la 18.09.2006 nu a dat curs solicitarii, si mai mult SC H SRL a vandut petentei autoturismul marca SAAB 9 4 DLTS, factura fiind scadenta la 20.03.2006 si neachitata. Petenta a mai aratat ca deoarece nu a achitat factura la data de 14.09.2006 SC H SRL a convocat-o la conciliere directa in vederea solutionarii pe cale amiabila a litigiului, iar administratorul G D a votat, in cadrul adunarii generale din 03.10.2006, pentru restituirea autoturismului si stornarea facturii, insa nu a efectuat demersuri pentru radierea autoturismului , desi acesta a fost predat SC H SRL. A mai aratat petenta ca organul de cercetare era obligat sa procedeze la confruntarea persoanelor audiate, existand contraziceri intre declaratiile acestora.
Analizand actele dosarului, instanta retine in fapt urmatoarele:
Prin rezolutia nr. 10016/P/2006 din 02.10.2008 a P J s 5 Bucuresti, in temeiul art.228 al.6 rap.la art.10 lit.b din C.Pr.Pen ,s-a confirmat propunerea de neincepere a urmaririi penale fata de numitul G D, sub aspectul savirsirii infractiunii prev.de art.275 al.1 pct.2 din legea nr.31/1990 rep. intrucit fapta nu este de natura penala.
Impotriva acestei solutii, petenta SC S SRL a formulat plangere la primul procuror al Parchetului de pe langa Judecatoria Sector 5, iar prin rezolutia nr. 3251/II 2/2008 din 05.11.2008 a Prim procurorului Parchetului de pe langa Judecatoria sector 5 Bucuresti plangerea a fost respinsa ca nefondata.
Instanta mai retine ca la data de 04.12.2006 Parchetul de pe linga Judecatoria Sectorului 5 Bucuresti a fost sesizat prin plingere de catre SC S SRL, cu sediul social in Bucuresti, str..... nr. bl.ap. sector 5, prin reprezentant legal B E R cu privire la faptul ca asociatul minoritar al societatii G D, care indeplineste si functia de administrator , refuza sa convoace AGA , in conditiile legii.
La data de 03 12 2004 a fost inregistrata la ORC-TB sub nr.J/40/19969/2004 SC S SRL, avindu-i ca asociati pe B E R, cu 60% din partile sociale si pe G D, cu restul de 40 % din partile sociale, care, prin Actul constitutiv a fost numit in functia de administrator al societatii, pe durata nelimitata.
Printr-o notificare din data de 15 09 2006 numitul B E R ii invedereaza administratorului SC S SRL, G D, faptul ca nu se poate prezenta la adunarea generala convocata de acesta pentru data de 23 09 2006 si totodata, solicita includerea pe ordinea de zi a mai multor probleme , printre care si revocarea din functie a administratorului.
La data de 3 10 2006 s-a intrunit in conditiile legale, adunarea generala a asociatilor SC S SRL, ordinea de zi fiind prezentata de administratorul G D si insusita de asociatul majoritar B E R desi nu se regaseau toate problemele solicitate initial de catre acesta. Cu aceasta ocazie, s-a hotarit schimbarea sediului social al societatii si a fost imputernicit G D pentru a inregistra modificarea la Registrul Comertului ( fila 35 ).
Prin sentinta comerciala nr.9106 din data de 07.08.2007 Tribunalul Bucuresti-Sectia a VI a Comerciala a respins, ca neintemeiata, cererea reclamantului B E R, aflat in contradictoriu cu paratii G D si SC S SRL, avand ca obiect autorizarea convocarii adunarii generale ordinare a SC S SRL ( fila 40 ) intrucit dispozitiile legale invocate reglementeaza strict posibilitatea autorizarii convocarii A.G.A. doar in cazul societatilor pe actiuni, nu si in cazul societatilor cu raspunderea limitata.
In ceea ce priveste celelalte aspecte mentionate in plingere, referitoare la litigiul cu SC H SRL, din inscrisurile depuse rezulta ca acesta a fost solutionat pe cale civila, prin sentinta nr.3948/ 06 06 2007 a Judecatoriei Sector 5 Bucuresti.
Potrivit art. 195 alin. 2 din Legea 31/1990 rep., „un asociat (....) care reprezinta cel putin o patrime din capitalul social, va putea cere convocarea adunarii generale, aratind scopul acestei convocari”.In al.3 al aceluiasi articol, se mentioneaza :”convocarea adunarii se va face (....) prin scrisoare recomandata, cu cel putin 10 zile inainte de ziua fixata pentru tinerea acesteia, aratindu-se ordinea de zi”.
Potrivit art.73 al.1 lit.d din Lg 31/1990 rep. , administratorii sunt solidar raspunzatori fata de societate pentru exacta indeplinire a hotaririlor adunarilor generale, insa actiunea in raspundere impotriva administratorilor va putea fi exercitata numai in caz de deschidere a procedurii reorganizarii judiciare si a falimentului.
Fata de cele retinute mai sus, instanta apreciaza ca solutia Parchetului este legala si temeinica, si in baza art. 278 ind. 1 alin. 8 lit. a c.p.p. va respinge ca nefondata plangerea formulata de petenta SC S SRL impotriva Rezolutiei nr. 10016/P/2006 din 02.10.2008 a Parchetului de pe langa Judecatoria Sector 5 si a Rezolutiei nr. 3251/II2/2008 din 05.11.2008 a Prim procurorului Parchetului de pe langa Judecatoria Sector 5.
In baza art. 192 alin. 2 c.p.p. va obliga petenta la 300 lei cheltuieli judiciare catre stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII HOTARASTE
In baza art. 278 ind. 1 alin. 8 lit. a c.p.p. respinge ca nefondata plangerea formulata de petenta SC S SRL –cu sediul social in Bucuresti , str..... nr.... bl.... , sc...., et.... ap.... sector 5 si sediul procesual ales in B str.I--- nr.... sector ..., in contradictoriu cu intimatul G. D.-domiciliat in ... .. nr.--- bl:--- sc. et ap sector impotriva Rezolutiei nr. 10016/P/2006 din 02.10.2008 a Parchetului de pe langa Judecatoria Sector 5 si a Rezolutiei nr. 3251/II2/2008 din 05.11.2008 a Prim procurorului Parchetului de pe langa Judecatoria Sector 5.
In baza art. 192 alin. 2 c.p.p. obliga petenta la 300 lei cheltuieli judiciare catre stat.
Cu recurs.
Pronuntata in sedinta publica, azi 23.02.2009.
