Urmărește dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Titlu executoriu. Imposibilitatea executarii silite a institutiilor bugetare. Decizie nr. 1790/A din data de 18.11.2004
pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia

Titlu executoriu. Imposibilitatea executarii silite a institutiilor bugetare.

Potrivit O.G. nr. 22/2002, aprobata prin Legea nr. 288/2002, executarea obligatiilor de plata a institutiilor publice in temeiul executarii se realizeaza din sumele aprobate prin bugetele acestora la capitolul cheltuieli la care se incadreaza creanta respectiva.
Aceste norme speciale au prioritate fata de normele generale din codul de procedura civila privind executarea silita.

Sectia civila - decizia civila nr. 1790/A/18 noiembrie 2004

Prin incheierea civila nr. 2652/2004 pronuntata de Judecatoria Medias a fost incuviintata executarea silita solicitata de creditorul G.U.R. prin executor judecatoresc T.V.P. impotriva Consiliului local Dumbraveni pana la realizarea dreptului de creanta stabilit prin sentinta civila nr. 359/2004 a Tribunalului Sibiu, a cheltuielilor de executare si a celor de executare stabilite prin procesul-verbal de catre executorul judecatoresc.
Impotriva acestei hotarari a declarat apel debitorul Consiliul local Dumbraveni solicitand schimbarea in tot a acesteia in sensul respingerii cererii de incuviintare a executarii silite, cu motivarea ca fiind o institutie publica bugetara, executorul judecatoresc nu are competenta materiala de a efectua o asemenea executare silita. Petru executarea acestor obligatii sunt aplicabile prevederile OGR. nr.22/2002 aprobata prin Legea nr. 288/2002, a carei constitutionalitate a fost analizata si confirmata de Curtea Constitutionala.
Prin decizia civila nr. 1790/A/2004 Curtea de Apel Alba Iulia a admis apelul si a schimbat in tot hotararea atacata in sensul respingerii cererii de executare silita formulata de creditorul G.V.R., retinand ca potrivit OGR. nr. 22/2002 aprobata prin Legea nr.288/2002 executarea obligatiilor de plata a institutiilor publice in temeiul executarii se realizeaza din sumele aprobate prin bugetele acestora la capitolul cheltuieli la care se incadreaza creanta respectiva, iar ordonatorii principali de credite bugetare au obligatia de a dispune toate masurile ce se impun, inclusiv credite bugetare, pentru asigurarea sumelor datorate. Aceste prevederi legale constituie norma speciala in raport de Codul de procedura civila, care are caracter general, aceste prevederi speciale fiind aplicabile in cauza, debitorul fiind institutie bugetara.

Sursa: Portal.just.ro