Urmărește dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Actiune in anulare Sentinta comerciala nr. 5500 din data de 09.11.2009
pronunțată de Tribunalul Bucuresti

Dosar nr.37948/3/2009

ROMANIA
TRIBUNALUL BUCURESTI - SECTIA A VII-A COMERCIALA
Sentinta comerciala nr.5499
Sedinta publica de la 09.11.2009
Tribunalul constituit din
PRESEDINTE–JUDECATOR SINDIC – NICOLAE PREPELITA
GREFIER - FLORENTA BOC

Pe rol solutionarea cauzei comerciale de fata formulata de creditoarea D.A.C.E.R. impotriva debitoarei I.T.T. , intemeiata pe disp. Lg. nr. 85/2006 privind procedura insolventei.
La apelul nominal facut in sedinta publica nu au raspuns partile.
Procedura de citare este legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta care invedereaza instantei ca s-a depus la dosar, de catre creditoare relatii ONRC cu privire la societatea debitoare, dovada achitarii unei taxe judiciare de timbru de 120 lei si timbru judiciar de 0,3 lei
Creditoarea, prin avocat, depune la dosar cerere precizatoare cu privire la creanta certa lichida si exigibila pe care o are impotriva debitoarei. Comunica un exemplar si debitoarei, prin avocat.
Debitoarea, prin avocat, invedereaza instantei ca administratorul societatii debitoare a fost convocat la conciliere directa in data de 24.08.2009, acesta s-a prezentat la sediul creditoarei si a propus o esalonare de plata a datoriei in mai multe transe, cerere cu care creditoarea a fost de acord, procesul verbal fiind semnate si stampilat de ambele parti. Depune la dosar dovada achitarii integrale a sumelor solicitate de creditoare in cererea initiala, respectiv fotocopii de pe OP nr.3 /30.10.2009 pentru suma de 20.000 Ron si OP FN din data de 09.11.2009, pentru suma de 170.697,00 Ron.
Creditoarea, prin avocat, precizeaza ca debitoarea mai are de achitat suma de 29.000,31 Ron reprezentand penalitati de intarziere.
Nemaifiind alte cereri de formulat, exceptii de invocat, instanta constata cauza in stare de judecata .
Creditoarea, prin avocat, solicita admiterea cererii asa cum a fost precizata la acest termen.
Debitoarea, prin avocat, solicita respingerea cererii de deschidere a procedurii de insolventa, ca neintemeiata, cu motivarea ca suma de 29.000, 31 Ron nu intruneste pragul.

TRIBUNALUL

Deliberand asupra actiunii comerciale de fata constata urmatoarele:
La data de 25 septembrie 2009 a fost inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti Sectia a VII-a comerciala sub nr. 37948/3/2009 cererea creditoarei D.A.C.E.R prin mandatar C.R.C.M.S,. care a solicitat, in baza Legii 85/2006, deschiderea procedurii insolventei impotriva debitorului I.T.T., care se afla in stare de insolventa si fata de care detine o creanta certa, lichida si exigibila in suma de 190.697 lei.
In motivarea in fapt a cererii creditoarea arata ca a vandut marfuri debitoarei, in baza unui contract de vanzare cumparare, pentru care emis facturi ce insumeaza 190.697 lei ce nu a fost achitata de debitor.
Cererea, legal timbrata, a fost insotita de urmatoarele inscrisuri in copie: procura speciala incheiata in forma solemna (nr. 1385/29 iulie 2009) prin care creditoarea D.A.C.E.R a imputernicit pe C.R.C.M.S sa efectueze toate demersurile in vederea recuperarii pe cale judiciara sau extrajudiciara a sumelor datorate de I.T.T, contractul nr. 115 incheiat intre D.A.C.E.R si I.T.T, facturi fiscale emise de creditoare.
La solicitarea instantei s-a depus la dosar si un certificat constatator de la ORC.
La termenul din data de 9 noiembrie 2009 creditoarea a aratat, in sedinta publica, depunand si cerere la dosar, ca isi precizeaza pretentiile la suma de 199.697,31 lei.
La acelasi termen debitoarea a depus la dosar doua ordine de plata certificate, unul in valoare de 170697 lei si altul de 20.000 lei, prin care a inteles sa faca dovada achitarii integrale a debitului datorat, precum si un proces verbal de conciliere, incheiat la data de 24 august 2009 intre debitoarea I.T.T. si mandatarul creditoarei D.A.C.E.R - C.R.C.M.S.
Fata de inscrisurile de la dosar instanta constata ca actiunea este neintemeiata.
In primul rand, la termenul din data de 9 noiembrie 2009 debitoarea a facut dovada achitarii aproape integrale a debitului in cuantum de 199.697,31 lei, ramanandu-i de plata diferenta de 9000 lei.
In al doilea rand, instanta apreciaza ca actiunea de fata este una sicanatorie, promovata cu rea credinta de creditoare, menita sa compromita imaginea debitoarei in ochii partenerilor ei de afaceri.
Astfel, prin procesul verbal incheiat la data de 24 august 2009 debitoarea I.T.T. si mandatara creditoarei C.R.C.M.S, au convenit ca datoria de 190.697 lei (deci intreaga suma achitata deja de debitoare) sa fie esalonata pe sase transe lunare, prima transa in cuantum de 20.000 lei urmand a fi achitata in data de 31 octombrie 2009.
Cu toate acestea creditoare, la data de 25 septembrie 2009, deci cu o luna de zile inainte de plata primei transe, creditoarea, cu rea credinta, promoveaza prezenta actiune.
In aceste conditii, amenintata de un posibil asalt al creditorilor, ca urmare a publicitatii care s-ar fi putut crea in jurul prezentei cauze, debitoare achita in data de 30 octombrie 20.000 lei, prima transa adica, iar la data de 9 noiembrie 2009, primul termen al cauzei, achita diferenta de 170.697 lei, probabil cu un efort considerabil.
In cadrul dezbaterilor de la ultimul termen, mandatarul creditoarei a aratat ca nu a avut mandat sa incheie procesul verbal de conciliere din data de 24 august 2009 si ca acesta a fost incheiat cu depasirea limitelor mandatului conferit de creditoare. Aceste sustineri insa sunt contrazise de prevederile pct. 8 si 9 ale procurii speciale date de creditoarea D.A.C.E.R lui C.R.C.M.Sin care se arata ca mandatara este autorizata: „8. sa negocieze, sa incheie si sa semneze conventii privitoare la conditiile si termenii de plata. 9. Sa incheie cu acesta tranzactii extrajudiciare si/sau judiciare de natura a stinge litigiul existent intre noi, prin recuperarea sumei datorate si neachitate de catre debitor.” Ori ce este procesul verbal de conciliere din 24 august 2009, daca nu o conventie privitoare la conditiile si termenii platii, daca nu o tranzactie pentru stingerea litigiului. De altfel, in opinia instantei, daca nu ar fi existat aceasta autorizare mandatarul nu ar fi semnat acest proces verbal, creditorul putandu-se indrepta impotriva lui pentru depasirea limitelor mandatului.
Potrivit art. 3 alin 1 pct. 1 din Legea 85/2006: 1. insolventa este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizeaza prin insuficienta fondurilor banesti disponibile pentru plata datoriilor exigibile:
a) insolventa este prezumata ca fiind vadita atunci cand debitorul, dupa 30 de zile de la scadenta, nu a platit datoria sa fata de unul sau mai multi creditori;
b) insolventa este iminenta atunci cand se dovedeste ca debitorul nu va putea plati la scadenta datoriile exigibile angajate, cu fondurile banesti disponibile la data scadentei;
Insolventa este acea stare a patrimoniului unei societati, care exprima neputinta societatii de a plati datoriile comerciale scadente din lipsa de lichiditati, si intervine in momentul in care obligatiile de plata, debitele depasesc activele.
Procedura insolventei nu este menita sa fie utilizata ca instrument de constrangere a debitorului pentru ca acesta sa-si plateasca datoriile „sub amenintarea cu falimentul", daca debitorul are fonduri disponibile pentru a plati.
Asadar, nu se poate retine ca debitoarea se afla in imposibilitate de a-si achita datoriile comerciale cu disponibilitatile existente, ci mai degraba se retine imprejurarea ca refuza plata de bunavoie stiind, cu buna credinta, ca a incheiat o conventie de esalonare cu mandatarul creditoarei.
Avand in vedere aceste considerente se va respinge cererea formulata de creditoarea D.A.C.E.R impotriva debitorului I.T.T..

PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:

Respinge, ca neintemeiata, cererea creditorului D.A.C.E.R., cu sediul ales la mandatarul C.R.C.M.S, in contradictoriu cu debitorul I.T.T.
Cu recurs in 10 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica, azi 9 noiembrie 2009

Presedinte, Grefier,

Red. NP
3 ex./15 decembrie 2009


Sursa: Portal.just.ro