Indeplinirea cerintelor art. 143 alin. 1 C. Pr. Pen. si natura faptei retinute in sarcina inculpatului nu justifica luarea fata de inculpat a celei mai severe masuri preventive, atat timp cat masura preventiva nu este justificata prin interesul urmaririi penale si scopul masurilor preventive, iar impactul social al faptei nu este unul major, pentru a starni o reactie puternica de nesiguranta si insecuritate pentru membrii societatii, asa cum cere cazul prev. de art. 148 alin. 1 lit. f C. Pr. Pen.
Cu toate ca infractiunea retinuta in sarcina inculpatului S.T. prezinta un grad destul de ridicat de pericol social generic, in contextul urmarilor produse asupra statului de drept, evolutiei societatii prin comiterea infractiunilor de coruptie, se impune a se analiza in principal pericolul social concret al faptei, din care sa se extraga si impactul social al faptei. Modul in care a actionat inculpatul a fost unul simplist. Nici persoana inculpatului nu prezinta caracteristici care sa sustina potentialul pericol concret pentru ordinea publica. Drept urmare, se apreciaza ca nu este incident cazul prev. de art. 148 alin. 1 lit. f C. Pr. Pen., care nu poate fi retinut exclusiv pe baza pericolului generic al faptelor de coruptie si al actualului context social, marcat printr-o perceptie aproape generalizata a fenomenului coruptiei, fiind esential a se tine seama de circumstantele concrete ale cauzei.
Masura arestarii preventive nu este justificata, finalizarea urmaririi penale putand fi asigurata eficient prin luarea masurii obligarii de a nu parasi tara. Aceasta masura preventiva asigura un echilibru intre interesul general al societatii, care impune o reactie prompta a organelor judiciare in cazul unor infractiuni cu un anumit impact social, cum este situatia infractiunilor de coruptie, precum si interesul urmaririi penale (pentru a se evita posibile intelegeri intre persoanele audiate in cauza, prin instituirea unui control al conduitei inculpatului), pe de o parte, dar si drepturile individuale ale inculpatului, a carui fapta nu impune adoptarea unei masuri preventive privative de libertate, pe de alta parte.
Prin incheierea nr. 26/21.05.2010 pronuntata de Tribunalul Tulcea in dosarul nr. 1604/88/2010 s-a dispus admiterea propunerii Parchetului de pe langa Tribunalul Tulcea.
In temeiul art.1491 Cod pr.penala, cu ref.la art.136, 146 si 148 alin.1 lit. f Cod pr.penala s-a dispus arestarea preventiva a inculpatului S.T., in prezent retinut in Arestul IPJ Tulcea, pentru savarsirea infractiunii de dare de mita prev.de art.255 alin.1 Cod penal pe o perioada de 29 zile, incepand cu 22 mai 2010 si pana la 19 iunie 2010 inclusiv.
In temeiul art.192 alin.3 Cod pr.penala cheltuielile judiciare au ramas in sarcina statului.
Pentru a pronunta aceasta hotarare prima instanta a retinut ca prin rezolutia nr.474/P/2010 din 20 mai 2010, s-a dispus inceperea urmarii penale a faptuitorului S.T. pentru sav.infr.de dare de mita prev.de art.255 alin.1 Cod penal.
Prin ordonanta nr.474/P/2010 din 20 mai 2010, Parchetul a dispus retinerea invinuitului si tot in aceeasi zi, prin ordonanta, a dispus punerea in miscare a actiunii penale impotriva lui S.T.
Din actele premergatoare administrate (proces-verbal de constatare a infractiunii flagrante, proces-verbal de redare a imaginilor inregistrate, proces-verbal de redare a convorbirilor inregistrate, declaratiile inculpatului, ale agentului de politie C.G., ale martorilor I.G. si G.F.) tribunalul a constatat ca exista indicii temeinice in sensul art.681 Cod pr.penala, ca inculpatul a savarsit o fapta prevazuta de legea penala.
Astfel, din actele premergatoare aratate a rezultat ca in ziua de 20 mai 2010, la ora 14,40, inculpatul S.T., cercetat intr-o lucrare penala s-a oferit sa-i dea agentului de politie C.G. o suma de bani pentru a nu da curs acelei lucrari penale, fiind surprins in flagrant a doua zi, in timp ce ii oferea politistului suma de 1000 lei.
Conform art.143 Cod pr.penala, masurile preventive se pot lua daca sunt probe sau indicii temeinice ca o persoana a savarsit o fapta penala, indici care, asa cum am precizat, exista, cu prisosinta.
In ceea ce priveste dispoz.art.148 alin.1 lit.f Cod pr.penala, s-a constatat ca pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea de dare de mita ce se contureaza a fi savarsita de inculpat este inchisoarea de la 6 luni la 5 ani, deci mai mare de 4 ani.
Relativ la conditia ca lasarea in libertate a inculpatului sa prezinte un pericol concret pentru ordinea publica, s-a aratat ca in aprecierea pericolului pentru ordinea publica nu poate fi facuta abstractie de gravitatea faptei. Sub acest aspect, existenta pericolului public poate rezulta si din insusi pericolul social al infractiunii de care este invinuit inculpatul, de reactia publica la comiterea unor astfel de infractiuni, de posibilitatea comiteri a unor fapte asemanatoare de catre alte persoane, care s-ar simti incurajate de lipsa de reactie a autoritatilor fata de cei banuiti de savarsirea unor astfel de fapte.
In cazul nostru, desi pare sa faca parte din asa numita"mica coruptie" fapta pusa in sarcina inculpatului se inscrie in savarsirea actelor de coruptie. Astfel de acte denota manifestarea unui fenomen social complex, cu modalitati de realizare si consecinte sociale ce intereseaza atat opinia publica cat si factorii de decizie care submineaza autoritatea statului si afecteaza, in ultima instanta, societatea la nivel global.
S-a constatat ca sunt indeplinite conditiile prevazute de lege, dar si cele prevazute de art.5 alin.1 lit. c din Conventia Europeana privind Drepturile Omului, in sensul ca masura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci cand exista motive verosimile ca a savarsit o infractiune, pentru buna desfasurare in conditii corespunzatoare a procesului penal, consideram ca este oportuna luarea masurii arestarii preventive fata de inculpat.
Impotriva incheierii nr. 26/21.05.2010 pronuntata de Tribunalul Tulcea in dosarul nr. 1604/88/2010 a declarat recurs inculpatul S.T., care a criticat-o pentru netemeinicie, sustinand ca masura arestarii preventive s-a dispus cu usurinta, in conditiile in care nu au fost administrate si mijloacele de proba solicitate de inculpat, iar pericolul pentru ordinea publica este generic, nefiind analizate datele personale ale inculpatului; inculpatul a mai sustinut ca infractiunea a fost provocata de lucratorul de politie, care l-ai fi contactat telefonic pe inculpat pentru a veni sa-i dea o suma de bani. Inculpatul a solicitat casarea incheierii penale recurate, respingerea propunerii de arestare preventiva, iar in subsidiar luarea masurii obligarii de a nu parasi localitatea.
Examinand legalitatea si temeinicia incheierii recurate, prin prisma criticilor formulate de recurent si din oficiu, conform art. 385 ind. 6 alin. 3 C. Pr. Pen., curtea constata ca recursul formulat de inculpatul S.T. este fondat.
Potrivit art. 1491 alin. 1 C. Pr. Pen. instanta poate dispune arestarea inculpatului in faza de urmarire penala daca sunt intrunite conditiile prevazute in art. 143 si exista vreunul dintre cazurile prevazute in art. 148, fiind in interesul urmaririi penale luarea acestei masuri preventive.
Masura arestarii preventive trebuie sa asigure indeplinirea scopului masurilor preventive, astfel cum este reglementat de art. 136 alin. 1 C. Pr. Pen., respectiv asigurarea bunei desfasurari a procesului penal, impiedicarea sustragerii invinuitului sau inculpatului de la urmarirea penala, de la judecata ori de la executarea pedepsei.
Asa cum a retinut si prima instanta, din mijloacele de proba administrate in cauza si enumerate in incheierea recurata rezulta indicii temeinice privind comiterea de catre inculpat a infractiunii de dare de mita prev. de art. 255 alin. 1 C. Pen., constand in aceea ca in data de 20 mai 2010 inculpatul S.T. a promis agentului de politie C.G. o suma de bani pentru a nu i se intocmi un dosar penal, fiind surprins in flagrant a doua zi, in timp ce ii oferea agentului de politie suma de 1000 lei. Mijloacele de proba administrate pana in prezent nu sustine varianta inculpatului privind provocarea sa in comiterea faptei de catre lucratorul de politie. De altfel, inculpatul a sustinut ca ar fi necesara administrarea unor probe noi care sa demonstreze sustinerile sale.
In opinia curtii, indeplinirea cerintelor art. 143 alin. 1 C. Pr. Pen. si natura faptei retinute in sarcina inculpatului nu justifica luarea fata de inculpat a celei mai severe masuri preventive, atat timp cat masura preventiva nu este justificata prin interesul urmaririi penale si scopul masurilor preventive, iar impactul social al faptei nu este unul major, pentru a starni o reactie puternica de nesiguranta si insecuritate pentru membrii societatii, asa cum cere cazul prev. de art. 148 alin. 1 lit. f C. Pr. Pen.
Cu toate ca infractiunea retinuta in sarcina inculpatului S.T. prezinta un grad destul de ridicat de pericol social generic, in contextul urmarilor produse asupra statului de drept, evolutiei societatii prin comiterea infractiunilor de coruptie, se impune a se analiza in principal pericolul social concret al faptei, din care sa se extraga si impactul social al faptei. Modul in care a actionat inculpatul a fost unul simplist, acesta promitand darea unei sume de bani, pentru ca a doua zi sa se prezinte la locul de munca al agentului de politie C.G., pentru a-i remite suma de 1.000 lei, astfel incat a fost posibila depistarea cu usurinta a inculpatului. Nici persoana inculpatului nu prezinta caracteristici care sa sustina potentialul pericol concret pentru ordinea publica. Drept urmare, curtea apreciaza ca nu este incident cazul prev. de art. 148 alin. 1 lit. f C. Pr. Pen., care nu poate fi retinut exclusiv pe baza pericolului generic al faptelor de coruptie si al actualului context social, marcat printr-o perceptie aproape generalizata a fenomenului coruptiei, fiind esential a se tine seama de circumstantele concrete ale cauzei.
Totodata, asa cum se prevede in art. 136 alin. 8 C. Pr. Pen., in alegerea masurii preventive ce trebuie dispusa fata de un inculpat, trebuie sa se tina seama de natura si gravitatea faptei, dar si circumstantele reale in care se retine ca ar fi comisa fapta, dar si de persoana inculpatului, utilitatea masurii preventive pentru faza de urmarire penala (conditie care este subsumata scopului masurii preventive), insa, pe langa circumstantele reale mentionate mai sus si care nu justifica privarea de libertate a inculpatului, nici persoana inculpatului sau scopul masurii preventive nu impun luarea celei mai severe masuri preventive.
Dintre circumstantele care ar justifica masura arestarii preventive, raportat la art. 136 alin. 1 C. Pr. Pen., singura care ar putea fi luata in considerare este cea privind asigurarea bunei desfasurari a procesului penal, intrucat nu sunt minime date ca inculpatul s-ar sustrage de la urmarirea penala sau de la judecata, dat fiind pozitia sa procesuala de colaborare cu organele de politie (chiar daca sustine partial o alta stare de fapt) si datele personale (are o familie si 3 copii minori in intretinere, locuieste cu chirie si lipsirea de suport material pentru familie ar pune in pericol pastrarea locuintei), insa cercetarile penale sunt aproape finalizate, iar persoanele audiate au calitatea de lucratori de politie, fiind redusa posibilitatea a fi influentata negativ desfasurarea procesului penal prin punerea in libertate a inculpatului .
De asemenea, masura arestarii preventive nu se impune a fi luata fata de inculpat si prin prisma interesului pentru faza de urmarire penala, conditie prev. de art. 149 ind. 1 alin. 1 C. Pr. Pen. In cauza au fost administrate principalele mijloace de proba, enumerate mai sus, eventual mai ramanand de administrat mijloacele de proba propuse in aparare de inculpat. Ca atare, activitatile de urmarire penala care mai trebuie desfasurate in continuare nu justifica privarea de libertate a inculpatului, in conditiile in care mare parte din faza de urmarire penala este deja efectuata.
In concluzie, curtea apreciaza ca masura arestarii preventiva nu este justificata, finalizarea urmaririi penale putand fi asigurata eficient prin luarea masurii obligarii de a nu parasi tara. Aceasta masura preventiva asigura un echilibru intre interesul general al societatii, care impune o reactie prompta a organelor judiciare in cazul unor infractiuni cu un anumit impact social, cum este situatia infractiunilor de coruptie, precum si interesul urmaririi penale (pentru a se evita posibile intelegeri intre persoanele audiate in cauza, prin instituirea unui control al conduitei inculpatului), pe de o parte, dar si drepturile individuale ale inculpatului, a carui fapta nu impune adoptarea unei masuri preventive privative de libertate, pe de alta parte.
Pentru aceste considerente, in baza art. 385 ind. 15 pct. 2 lit. d C. Pr. Pen., curtea va admite recursul formulat de recurentul - inculpat S.T. impotriva incheierii nr. 26/21.05.2010 pronuntata de Tribunalul Tulcea in dosarul nr. 1604/88/2010.
Se va casa incheierea penala recurata si, rejudecand, se va dispune in baza art. 149 ind. 1 alin. 9 C. Pr. Pen. respingerea ca nefondata a propunerii de arestare preventiva a inculpatului S.T., formulata de Parchetul de pe langa Tribunalul Tulcea .
In baza art. 1403 alin. 7 C. Pr. Pen. se va revoca masura arestarii preventive a inculpatului S.T., dispusa prin incheierea nr. 26/21.05.2010, pronuntata de Tribunalul Tulcea in dosarul nr. 1604/88/2010.
Se va dispune punerea de indata in libertate a inculpatului S.T. de sub puterea mandatului de arestare preventiva nr. 14/1604/88/2010 din data de 21.05.2010 emis de Tribunalul Tulcea, daca nu este retinut sau arestat in alta cauza.
In baza art. 1451 alin. 1 C. Pr. Pen raportat la art. 145 C. Pr. Pen. se va dispune luarea masurii obligarii de a nu parasi tara fata de inculpatul S.T. pe o perioada de 30 zile, de la data de 25.05.2010 la data de 23.06.2010 inclusiv.
In baza art. 145 alin. 1 ind. 1 lit. a-d C. Pr. Pen. si art. 145 alin. 1 ind. 2 lit. c C. Pr. Pen. pe durata masurii obligarii de a nu parasi tara inculpatul S.T. este obligat sa respecte urmatoarele obligatii :
a) sa se prezinte la organul de urmarire penala sau, dupa caz, la instanta de judecata ori de cate ori este chemat;
b) sa se prezinte la organul de politie din raza teritoriala unde locuieste, conform programului de supraveghere intocmit de organul de politie sau ori de cate ori este chemat;
c) sa nu isi schimbe locuinta fara incuviintarea organului judiciar care a dispus masura;
d) sa nu detina, sa nu foloseasca si sa nu poarte nicio categorie de arme;
e) sa nu se apropie de numitii C.G., I.G., G.F., A.E. si sa nu comunice cu acestia direct sau indirect;
Prezenta hotarare se va comunica institutiilor prev. de art. 145 alin. 21 C. Pr. Pen.
In baza art.1451 alin. 2 C. Pr. Pen raportat la art. 145 alin. 22 C. Pr. Pen. se va atrage atentia inculpatului S.T. ca, in caz de incalcare cu rea-credinta a masurii sau a obligatiilor care ii revin, se va lua fata de acesta masura arestarii preventive.
Masura dispusa se va comunica administratiei locului de detinere.
Se vor inlatura din incheierea recurata dispozitia de admitere a propunerii de arestare preventiva si dispozitiile art. 136, 146, 148 lit. f si art. 1491 C. Pr. Pen., urmand a fi mentinute celelalte dispozitii ale incheierii penale recurate.
In baza art. 192 alin. 3 C. Pr. Pen. cheltuielile judiciare avansate de stat la solutionarea recursului vor ramane in sarcina acestuia.