Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante, reclamantii T.Z. si P.E.D. au solicitat in contradictoriu cu paratii I. .V.I. si H.A. evacuarea acestora din imobilul situat in Bucuresti,..., sector 1, cu cheltuieli de judecata.
In motivarea cererii, reclamantii au invederat in esenta faptul ca la data de 17.06.2015 au incheiat contractul de inchiriere prin care au dat in chirie imobilul situat in Bucuresti,..., sector 1, compus din teren si constructie, avand 2 camere, 2 antreuri, 2 marchize, camera , pivnita 2 magazii, baie si garaj, ca parata si colocatarul H.A. incepand cu luna ianuarie 2016 nu au mai achitat chiria aferenta contractului, astfel ca prin notificarea din 09.06.2016 a denuntat contractul si a solicitat evacuarea locatarilor din imobil. Au aratat reclamantii ca paratii nu au platit de buna-voie sumele de bani aferente si nici nu au inteles sa elibereze imobilul, desi reclamantii au tolerat aceasta situatie mai bine de 6 luni.
Au aratat reclamantii ca au notificat paratii cu privire la nerespectarea obligatiilor prin corespondenta purtata cu chiriasul Istrati si colocatarul acesteia pentru achitarea chiriilor restante, insa nu au inteles sa dea curs notificarii.
In drept , au invocat art. 1034 s.u. C.pr.civ.
In sustinere au depus inscrisuri (f. 5-25).
Paratii nu au formulat intampinare, dar s-au prezentat in fata instantei la termenul de judecata din data de 28.07.2016, cand au depus un inscris, respectiv ordinul de plata al sumai de 3.000 euro din data de 28.07.2016 (f.37).
Analizand inscrisurile administrate in cauza, instanta retine urmatoarele:
In fapt, la data de 17.06.2015 s-a incheiat intre reclamanti in calitate de proprietari si parata I. V. I. in calitate de chirias contractul de inchiriere, avand ca obiect inchirierea imobilului situat in Bucuresti,..., sector 1 compus din teren si constructie, avand 2 camere, 2 antreuri, 2 marchize, camera , pivnita 2 magazii, baie si garaj de la data de 01.01.2015 pana la data de 30-06-2018, cu obligatia lunara a chiriasului de a achita o chirie lunara de 500 euro, scadenta la data de 10a fiecarei luni pentru care se face plata, asa cum rezulta din inscrisul de la fila 10 dosar.
Predarea- primirea imobilului obiect al contractului de inchirierea s-a realizat la data de 17.06.2015, cand parata I. V. I. a intrat in folosinta imobilului (f. 14).
Contactul de inchirierea a fost inregistrat la MFP ANAF DGRFPB Administratia Sectorului 1 a Finantelor Publice, asa cum rezulta din viza de inregistrare aflata pe prima pagina a contractului de inchiriere depus la dosar (f. 10) si din inscrisul de la fila 16 (declaratia privind venitul estimat/norma de venit 200).
La data de 14.03.2016, reclamanta prin mandatar a notificat parata I. V. I. ca pana la data de 15.04.2016 sa procedeze la achitarea chiriei restante (f. 18).
Din inscrisul de la fila 20-21, semnat de paratii din prezenta cauza, rezulta recunoasterea paratilor a primirii notificarii din 14.03.2016 si pozitia procesuala a paratilor raportat la notificare, in sensul ca recunoasterii restantei la plata chiriei.
La data de 09.06.2016, reclamantii au emis notificarea de reziliere a contractului de inchiriere si de predarea a spatiului obiect al contractului, comunicata prin intermediul executorului judecatoresc SCPEJ paratilor din prezenta cauza la locul situarii imobilului, asa cum rezulta din inscrisul de la fila 8-9 dosar. Prin notificarea de reziliere s-a stabilit un termen pentru realizarea predarii imobilului de 30 de zile de la primirea notificarii.
In drept, potrivit art. 1034 alin 1 C.pr.civ., dispozitiile prezentului titlu se aplica in litigiile privind evacuarea din imobilele folosite sau, dupa caz, ocupate fara drept de catre fostii locatari sau alte persoane.
Potrivit art. 1038 alin 1 C.pr.civ., atunci cand dreptul locatarului de a folosi un imobil s-a stins ca urmare a incetarii locatiunii prin expirarea termenului, prin actiunea locatorului, prin neplata chiriei sau a arenzii, precum si din orice alta cauza si locatorul doreste sa intre in posesia imobilului, acesta va notifica locatarul, in scris, prin intermediul executorului judecatoresc, punandu-i in vedere sa elibereze si sa-i predea liber imobilul, in termen de cel mult 30 de zile de la data comunicarii notificarii.
Potrivit art. 10383 alin 3 C.pr.civ., cand locatiunea este pe durata determinata, notificarea de evacuare a imobilului trebuie facuta cu cel putin 30 de zile inainte de expirarea termenului, daca prin lege nu se prevede altfel.
Potrivit art. 1553 C.civ. din 2009, rezolutiunea sau rezilierea contractului poate avea loc prin notificarea scrisa a debitorului atunci cand partile au convenit astfel, cand debitorul se afla de drept in intarziere ori cand acesta nu a executat obligatia in termenul fixat prin punerea in intarziere.
Potrivit art. 1522 C.civ. din 2009, alin 1 debitorul poate fi pus in intarziere fie printr-o notificare scrisa prin care creditorul ii solicita executarea obligatiei, fie prin cererea de chemare in judecata; alin (2) daca prin lege sau prin contract nu se prevede altfel, notificarea se comunica debitorului prin executor judecatoresc sau prin orice alt mijloc care asigura dovada comunicari; alin (3) prin notificare trebuie sa se acorde debitorului un termen de executare, tinand seama de natura obligatiei si de imprejurari.
Raportand situatia de fapt retinuta in considerentele de mai sus la normele juridice precitate, instanta retine ca prin inscrisul de la fila 18 dosar coroborat cu recunoasterea paratilor din cuprinsul inscrisului de la fila 20-21 in ce priveste primirea de catre parati a notificarii de punere in intarziere cu privire la obligatia de achitare a chiriei restante, s-a realizat punerea in intarziere a paratilor cu privire la executarea obligatiei de plata a chiriei restante pe ultimele 3 luni, art. 1522 alin 1 si 2 C.civ. din 2009 permitand ca punerea in intarziere a debitorului obligatiei sa se realizeze prin simpla comunicare si primire de catre debitori a comunicarii avand ca obiect solicitarea de executare a obligatiei restante.
Ca urmare, la data de 15.04.2016, termenul acordat de reclamanti pentru plata chiriei restante, paratii au fost pusi in intarziere cu privire la obligatia de plata a chiriei.
Ulterior, la data de 10.06.2016, reclamantii au notificat paratilor, prin executor judecatoresc, declaratia unilaterala de reziliere a contractului de inchiriere pentru neplata chiriei, in exercitarea dreptului de optiune intre a cere executarea silita a contractului sau reziliere unilaterala.
Fata de art. 1553 C.civ. din 2009, pentru a putea opera rezilierea unilaterala legiuitorul a instituit conditia de fond unica a neexecutarii insemnate a unei obligatii din contract si conditiile de forma referitoare la punerea in intarziere a debitorului obligatiei contractuale neexecutare la scadenta, a emiterii declaratiei unilaterale de reziliere din partea creditorului si a notificarii rezilierii catre debitor.
In cauza, atat conditia de fond a neexecutarii unei obligatii insemnate din contract constand in neplata chiriei, cat si conditiile de forma sunt indeplinite, intervenind rezilierea contractului de inchiriere la data de 10.06.2016.
Faptul ca la data de 28.07.2016 paratii au achitat chiria restanta in temeiul contractului, fata de care de la data de 10.06.2016 a operat cauza de incetare a contractului, instanta retine ca achitarea dupa scadenta si dupa operarea rezilierii unilaterala a contractului a obligatiei de catre parati nu constituie o cauza de repunere in situatia anterioara declaratiei de rezolutiune, incetarea contractului dintre parti producandu-si efectele la data de 10.06.2016.
Raportat la aceste considerente, instanta retine ca paratii, care au recunoscut ca si la termenul de judecata se aflau in detentia precara a imobilului, nu detin un titlu valabil care sa justifice detentia exercitata de acestia asupra imobilului in discutie.
Avand in vedere dispozitiile art. 555 Cod civil, potrivit carora proprietatea privata este dreptul titularului de a poseda, folosi si dispune de un bun in mod exclusiv, absolut si perpetuu, in limitele stabilite de lege, instanta apreciaza ca cererea reclamantilor este intemeiata, neavand justificare legala lipsirea lor de posesia si atributul folosintei imobilului, prin actiunea paratilor de a locui in acesta.
In consecinta, constatand ca paratii ocupa in fapt imobilul aflat in proprietatea reclamantilor fara permisiunea ori ingaduinta acestora, precum si ca au refuzat sa evacueze imobilul in termen de 30 zile de la primirea Notificarii nr. 234/09.06.2016, in temeiul art. 1040 si art. 1041 Cod procedura civila, instanta va admite cererea si va dispune evacuarea paratilor din imobilul situat in Bucuresti,..., sector 1, ocupat fara titlu.
Raportat la art. 397 alin 3 C.pr.cviv., fata de solicitarea expresa a paratilor formulata verbal la termenul de judecata din data de 28.07.2016 si pozitia procesuala a reclamantilor exprimata prin mandatar avocat la acelasi termen, va acorda un termen de gratie de 15 zile de la data pronuntarii hotararii pentru evacuare, retinand ca hotararea pronuntata are caracter executoriu in temeiul art. 1042 alin 5 C.pr.civ., iar termenul de gratie urmeaza sa isi produca efectele de la data dobandirii caracterului executoriu, respectiv de la data pronuntarii sale.
In temeiul art. 453 C.pr.civ. va obliga paratii in solidar, fata de natura raspunderii in temeiul careia sunt obligatia la plata cheltuielilor de judecata, respectiv raspunderea civila delictuala, pentru care este instituita cauza legala de solidaritate intre debitori, la pata catre reclamanti a cheltuielilor de judecata constand in onorariu avocat de 2.000 lei potrivit chitantei de la fila 38 si 199 lei onorariu executor pentru comunicarea somatiei prev de art. 1038 C.pr.civ. care au de asemenea natura unor cheltuieli necesare pentru judecata prezentei cereri si 100 lei taxa judiciara de timbru potrivit chitantei de la fila 1 dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Admite cererea de evacuare formulata de reclamantii T.Z. si P.E.D.,ambii cu DOMICILIUL procesual ALES LA ….., in contradictoriu cu paratii IVI, cu domiciliul prezumat in ….. si H.A. cu domiciliul prezumat in ….
Dispune evacuarea paratilor IVI si H.A. din imobilul situat in Bucuresti, …..sector 1.
Acorda termen de gratie pentru evacuare de 15 zile de la data pronuntarii.
Obliga paratii in solidar sa plateasca reclamantilor suma de 2.199 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.
Executorie de drept.
Cu drept de apel in 5 zile de la pronuntare, cererea de apel se depune la Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti.
Pronuntata in sedinta publica, azi, ….