Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

somatie europeana de plata – lipsa caracterului cert al creantei; cuantumul facturii nesemnate nu rezulta din contract Hotarare nr. 15261 din data de 20.09.2016
pronunțată de Judecatoria Sectorului 1

INSTANTA,

Deliberand asupra cauzei de fata, constata urmatoarele:
Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante la data de 21.07.2016 sub nr. …, prin completarea formularului A mentionat in Regulamentul CE 1896/2006, creditoarea SC J.V. S.R.L. a chemat in judecata pe debitoarea K.P. LTD. solicitand instantei ca, prin hotararea ce o va pronunta, sa o someze pe aceasta la plata sumei de 2100 euro, reprezentand contravaloarea facturii nr. 106666/29.08.2014.
In probatiune, creditoarea a depus inscrisuri.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarea situatie de fapt:
Procedura somatiei europene de plata este o procedura speciala care necesita indeplinirea unor conditii speciale de admisibilitate a cererii prin care se declanseaza aceasta procedura, in conformitate cu dispozitiile Regulamentului (CE) nr. 1896/2006 al Parlamentului European si al Consiliului de instituire a unei proceduri europene a somatiei de plata.
Potrivit dispozitiilor art. 4 din Regulamentul (CE) nr. 1896/2006 al Parlamentului European si al Consiliului „se instituie o procedura europeana de somatie de plata pentru recuperarea creantelor pecuniare lichide si exigibile la data la care se introduce cererea de somatie europeana de plata”.
In conformitate cu dispozitiile paragrafelor 13 si 14 din Preambulul Regulamentului (CE) nr. 1896/2006 al Parlamentului European si al Consiliului, „reclamantul ar trebui sa fie obligat sa furnizeze, in cererea de somatie europeana de plata, informatii suficiente pentru identificarea si justificarea clara a creantei astfel incat sa permita paratului sa decida in cunostinta de cauza fie sa se opuna acesteia, fie sa nu o conteste. In acest context, reclamantul ar trebui sa fie obligat sa includa o descriere a elementelor de proba in sprijinul creantei. In acest scop, formularul de cerere ar trebui sa cuprinda o lista cat mai exhaustiva posibil a elementelor de proba prezentate in mod obisnuit in sprijinul creantelor pecuniare”.
Astfel, in primul rand, creditorul trebuie sa aiba o creanta a carei obligatie corelativa consta in indatorirea debitorului de a plati o suma de bani, fara a prezenta relevanta, in principiu, izvorul acestei obligatii (cu exceptia cazurilor prevazute de art. 2 din Regulament), cerinta fiind ca litigiul sa aiba caracter transfrontalier.
In al doilea rand, creanta trebuie sa fie certa, lichida si exigibila. Creanta este certa atunci cand existenta ei neindoielnica rezulta din insusi titlul executoriu, este lichida atunci cand obiectul ei este determinat sau cand titlul executoriu contine elementele care permit stabilirea lui, si este exigibila (scadenta) daca obligatia debitorului este ajunsa la scadenta sau acesta este decazut din beneficiul termenului de plata.
Fata de aceste cerinte, instanta observa ca, in cauza de fata, prin cererea formulata de creditoarea SC J.V. S.R.L. privind emiterea unei somatii europene de plata impotriva debitoarei K.P. LTD.., se pretinde existenta unei creante impotriva acesteia din urma, in cuantum de 2100 euro, reprezentand debit restant.
Caracterul cert si lichid al creantei supuse procedurii somatiei europene de plata presupune existenta neindoielnica a creantei din care sa rezulte cuantumul acesteia, instanta neputand proceda la cercetarea raportului juridic din care s-a nascut obligatia si deci, nu va putea stabili in aceasta procedura daca exista sau nu creanta. Creditorul este cel care, prin probele pe care le administreaza, va trebui sa dovedeasca existenta certa a creantei, astfel incat instanta va trebui sa realizeze o minima cercetare asupra existentei creantei.
Conform art. 9 alin. 1 din Regulamentul (CE) nr. 1896/2006, “in cazul in care nu sunt indeplinite conditiile mentionate la articolul 7, instanta da reclamantului posibilitatea sa completeze sau sa rectifice cererea, cu exceptia cazului in care aceasta este in mod vadit nefondata sau inadmisibila. In acest scop, instanta utilizeaza formularul tip B din anexa II”.
De asemenea, in temeiul art. 11 din Regulamentul mentionat, instanta respinge cererea in cazul in care: (a) nu sunt indeplinite conditiile mentionate la articolele 2, 3, 4, 6 si 7; (b) cererea este vadit nefondata; (c) reclamantul omite sa trimita raspunsul in termenul stabilit de instanta in conformitate cu articolul 9 alineatul (2); (d) reclamantul omite sa trimita raspunsul in termenul stabilit de instanta sau refuza propunerea instantei, in conformitate cu articolul 10. Reclamantul este informat cu privire la motivele respingerii prin formularul tip D din anexa IV. (2) Respingerea cererii nu poate fi atacata cu recurs.
In speta, instanta apreciaza ca nu este certa creanta invocata de creditoare, cuantumul acesteia nerezultand din contract, factura nefiind semnata si nu reiese din inscrisurile depuse indeplinirea obligatiilor de catre creditoare si nici prestarea serviciilor respective in favoarea debitoarei. Totodata nu se poate retine cu certitudine, raportat la inscrisurile depuse, transmiterea obligatiilor R.S.G.G.K. catre K.P. LTD., reclamanta depunand in acest sens doar o notificare de site-ul debitoarei si corespondenta, nu insa si un extras oficial din care sa reiasa preluarea societatii R.S.G.G.K. de catre K.P. LTD
Pentru considerentele anterior expuse, in raport de disp. art 11 lit a din Regulamentul 1896/2006, instanta va respinge cererea, urmand ca societatea creditoare sa fie informata cu privire la motivele respingerii, prin formularul tip D din Anexa IV a Regulamentului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE,

In temeiul art. 11 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 1896/2006, respinge cererea de emitere a unei somatii europene de plata formulata de catre creditoarea SC J.V. SRL, avand CUI RO …, cu sediul in …. in contradictoriu cu debitoarea K.P. LTD, cod de identificare fiscala …,cu sediul in ….. ca neintemeiata.
Conform art. 11 alin. (1) ultima teza din Regulamentul (CE) nr. 1896/2006, formularul D din anexa IV face parte din prezenta hotarare.
Definitiva.
Pronuntata in sedinta publica, astazi, 20.09.2016.

Presedinte Grefier

Sursa: Portal.just.ro