Imobil cumparat cu buna credinta anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 10/2001. Valabilitatea intabularii dreptului de proprietate astfel dobandit. Incidenta dispozitiilor art. 21 alin.5 din Legea nr. 10/2001.
Conform art.21 al.5 din Legea nr.10/2001, sub sanctiunea nulitatii absolute, pana la solutionarea procedurilor administrative si, dupa caz, judiciare, generate de prezenta lege, este interzisa instrainarea, concesionarea, locatia de gestiune, asocierea in participatiune, ipotecarea, locatiunea precum si orice inchiriere sau subinchiriere, in beneficiul unui nou chirias, schimbarea destinatiei, grevarea sub orice forma a bunurilor imobile notificate potrivit Legii nr.10/2001.
Sectia civila - Decizia civila Nr. 344/02 octombrie 2009
Prin actiunea inregistrata la 11.12.2008 pe rolul Judecatoriei Sibiu sub dosar nr. 9230/306/2008, reclamantii MK, SW si SK au solicitat in contradictoriu cu paratii CL, CMA, SC U SA si Municipiul Sibiu prin Primar, ca prin hotarare judecatoreasca sa se constate nulitatea absoluta a incheierii de intabulare nr. 18257/27.03.2008 inscrisa sub B 49 - 52 in CF Turnisor, nr. top. 9545/1/108/2, pentru nevalabilitatea inscrierii si sa se dispuna restabilirea situatiei anterioare de CF.
Reclamantii au sustinut, in esenta, ca incheierea atacata este lovita de nulitate absoluta intrucat, potrivit art. 21 pct. 5 din Legea nr.10/2001, sunt interzise instrainarea sau grevarea in orice mod a imobilelor care fac obiectul notificarilor, pana la solutionarea procedurilor administrative generate de Legea nr.10/2001. Ca urmare a radierii dreptului de proprietate al Statului Roman asupra imobilului in litigiu, a fost inlaturata posibilitatea Primarului de a se pronunta prin dispozitie asupra restituirii in natura a imobilelor.
Prin sentinta civila nr. 902/2009, Judecatoria Sibiu a respins actiunea reclamantilor, care au fost obligati la plata sumei de 1500 lei, cheltuieli de judecata in favoarea paratelor C.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, prima instanta a retinut ca imobilul in litigiu a fost proprietatea antecesorilor reclamantilor, fiind preluat de Statul Roman in baza Decretului 223/1974.
In 1997 parata CL impreuna cu defunctul sau sot au cumparat de la SC U SA, apartamentul in litigiu, dar nu au solicitat inscrierea dreptului de proprietate decat la data de 27.03.2008.
Reclamantii au obtinut in anul 2000 recunoasterea dreptului de proprietate si anularea incheierilor prin care s-a intabulat Statul Roman, dar prin decizia civila nr. 1331/2003 a ICCJ, data in recurs in anulare, au fost desfiintate hotararile date in revendicare si s-a trimis cauza spre rejudecare.
In al doilea ciclu procesual, s-a constat nevalabilitatea titlurilor Statului Roman de preluare, dar s-a respins cererea de anulare a incheierilor de intabulare si de restabilire a situatiei anterioare.
Reclamantii au depus notificare in baza Legii nr.10/2001, prin care au solicitat restituirea in natura a imobilului in litigiu, si au formulat actiune separata, de anulare a contractului de vanzare-cumparare incheiat de paratii C. Prin sentinta civila nr.4536/2006 a Judecatoriei Sibiu, ramasa irevocabila prin decizia civila nr.149/2007 a Tribunalului Sibiu, s-a constatat valabilitatea contractului de vanzare-cumparare incheiat de paratii C.
La randul lor, paratii C. au solicitat radierea dreptului de proprietate al reclamantilor (inscris in baza sentintei civile nr.7716/2000 a Judecatoriei Sibiu, ulterior desfiintata) si in consecinta, reintabularea Statului Roman si obligarea OCPI sa intabuleze dreptul de proprietate al sotilor C.
Prin sentinta civila 1973/2004 a Judecatoriei Sibiu, irevocabila prin decizia civila nr.42/2008 a Curtii de Apel Alba Iulia, a fost admisa in parte actiunea formulata de sotii C, in sensul ca s-a radiat dreptul de proprietate al reclamantilor din prezenta cauza, s-a reintabulat dreptul de proprietate al Statului Roman, dar s-a respins cererea de obligare a OCPI sa intabuleze dreptul de proprietate al familiei C. Argumentele instantelor in ce priveste respingerea actiunii fata de OCPI s-au bazat in esenta pe faptul ca procedura de inscriere in CF a dreptului de proprietate este reglementata expres de Legea nr.7/1996, presupune formularea unei cereri catre OCPI, in cadrul unei proceduri necontencioase, si numai in caz de refuz, solicitantii se pot adresa instantei de judecata.
Ulterior, parata CL a adresat OCPI Sibiu cerere de intabulare a dreptului de proprietate in baza contractului de vanzare-cumparare, cerere inregistrata la 27.03.2008, care a fost admisa, dispunandu-se prin incheierea nr.18.257/2008 intabularea dreptului de proprietate in favoarea sotilor C.
Prima instanta a retinut ca incheierea atacata a fost data cu respectarea dispozitiilor legale, intrucat contractul de vanzare-cumparare a fost verificat si constatat valabil prin sentinta civila nr. 4536/2006, iar dispozitiile art. 21 pct. 5 din Legea nr.10/2001 nu sunt incidente intrucat sanctioneaza cu nulitate absoluta actele de instrainare anterioare aparitiei legii. Incheierea de intabulare atacata nu constituie act translativ de proprietate in sensul legii, ci are ca efect asigurarea publicitatii imobiliare si opozabilitatii fata de terti.
Impotriva acestei sentinte au declarat apel reclamantii, criticand-o pentru ca instanta de fond nu a luat in considerare faptul ca ei au notificat intentia de a redobandi imobilul in litigiu, iar notarea in CF a contractului paratilor nu se putea face pana la solutionarea definitiva a cererii lor de retrocedare.
Prin decizia civila nr.236/2009, Tribunalul Sibiu a respins apelul reclamantilor, retinand ca reclamantii au notificat intentia lor de retrocedare abia in anul 2005, in timp ce paratii au dobandit dreptul de proprietate prin cumparare in 1997. Desi cererea acestora din urma a fost respinsa, aceasta nu inseamna ca nu se mai poate nota dreptul de proprietate al paratilor, singurii care au titlu de proprietate asupra imobilului in litigiu.
Impotriva acestei decizii, reclamantii au declarat recurs, solicitand modificarea deciziei si sentintei atacate si admiterea actiunii asa cum a fost formulata.
In expunerea motivelor recurentii sustin ca decizia instantei de apel este nelegala, fiind data cu incalcarea dispozitiilor art. 21 pct. 5 si art. 42 din Legea 10/2001 intrucat la data inscrierii dreptului de proprietate al paratilor, era notata notificarea recurentilor reclamanti, O.C.P.I era obligat sa respinga intabularea contractului de vanzare-cumparare pana la solutionarea notificarii. Neprocedand in acest fel, au fost incalcate prevederile art. 21 pct. 5 si art. 42 din Legea 10/2001 si a fost pecetluita solutia Primarului, care nu va mai putea restitui imobilul in natura, deoarece nu mai este in proprietatea Statului Roman.
Recurentii invoca practica C.E.D.O in materie, sustinand ca Statul Roman a fost obligat sa restituie un imobil instrainat cu buna credinta chiriasului, intrucat ulterior vanzarii s-a stabilit ca imobilul a fost preluat fara titlu valabil.
Recurentii critica hotararea instantei de apel si pentru ca nu au fost analizate dispozitiile art. 21 pct.5 din Legea nr.10/2001, invocate ca argument de catre acestia.
In drept se invoca art. 304 pct. 9 Cod proc. civ.
Paratele C. au depus intampinare prin care au solicitat respingerea recursului ca neintemeiat, cu cheltuieli de judecata.
Verificand legalitatea deciziei atacate prin prisma criticilor formulate, Curtea a respins recursul reclamantilor pentru urmatoarele motive:
Recurentii sustin nevalabilitatea inscrierii dreptului de proprietate al intimatilor, motivat de incalcarea dispozitiilor art.21 al.5 si art.42 din Legea 10/2001.
Conform art.21 al.5 din Legea nr.10/2001, sub sanctiunea nulitatii absolute, pana la solutionarea procedurilor administrative si, dupa caz, judiciare, generate de prezenta lege, este interzisa instrainarea, concesionarea, locatia de gestiune, asocierea in participatiune, ipotecarea, locatiunea precum si orice inchiriere sau subinchiriere, in beneficiul unui nou chirias, schimbarea destinatiei, grevarea sub orice forma a bunurilor imobile notificate potrivit Legii nr.10/2001.
Potrivit art.42 din Legea nr.10/2001, imobilele care in urma procedurilor prev. la cap. III nu se restituie persoanelor indreptatite, raman in administrarea detinatorilor actuali (alin.1).
Cele doua texte legale nu impun nici o interdictie cu privire la inscrierea drepturilor dobandite anterior aparitiei Legii nr.10/2001.
De altfel, nici o norma juridica din cuprinsul acestei legi nu cuprinde vreo astfel de interdictie.
Contractul de vanzare-cumparare al familiei C. a fost incheiat in anul 1997, iar prin hotarare irevocabila s-a constatat, in contradictoriu cu recurentii din prezenta cauza, valabilitatea acestui contract.
In aceste conditii, nu se poate retine incalcarea dispozitiilor art.21 al.5 sau ale art. 42 din Legea nr.10/2001. Intimatii au dobandit dreptul de proprietate din 1997, iar recurentii au avut cunostinta de existenta contractului, pe care de altfel l-au atacat, criticandu-l ca fiind nevalabil.
Inscrierea contractului de vanzare-cumparare doar in anul 2008 nu aduce atingere dreptului de proprietate al intimatilor, aceasta operatiune fiind necesara pentru realizarea publicitatii imobiliare si a opozabilitatii fata de terti.
Asadar, in mod corect au retinut instantele de fond ca incheierea atacata este valabila. Imprejurarea ca instanta de apel nu a facut referire la dispozitiile art.21 al. 5 din Legea nr.10/2001 nu este de natura sa atraga nelegalitatea deciziei, cata vreme s-au analizat efectele inscrierii si s-a concluzionat in sensul valabilitatii acestei incheieri.
Ca urmare, O.C.P.I in mod corect a dispus inscrierea dreptului de proprietate al intimatilor, in temeiul contractului de vanzare-cumparare. Sustinerea recurentilor ca prin aceasta inscriere s-a pecetluit solutia cu privire la notificare nu corespunde realitatii, deoarece la data notificarii, imobilul nu mai era detinut de Statul Roman, astfel ca acesta nu mai putea dispune cu privire la imobil, chiar daca nu era intabulat dreptul de proprietate al familiei C.
Recurentii fac referire la jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, sustinand ca aceasta instanta s-a pronuntat in sensul obligarii Statului Roman la restituirea apartamentului instrainat cu buna credinta chiriasului, intrucat imobilul a fost preluat in mod abuziv, ceea ce implica recunoasterea indirecta si retroactiva a dreptului de proprietate al fostilor proprietari.
Sustinerile recurentilor corespund numai partial realitatii, pentru ca C.E.D.O a statuat in mod constant in jurisprudenta sa ca reprezinta o incalcare a art.1 din Protocolul 1 "zadarnicirea dreptului de proprietate al fostilor proprietari asupra bunului lor, asociata cu o lipsa totala de despagubiri" (cauza Giurgiu contra Romaniei, cauza Strain contra Romaniei; cauza Porteanu contra Romaniei, cauza Czaran si Grofcsik contra Romaniei).
Mai mult, CEDO a aratat ca atenuarea vechilor prejudicii nu trebuie sa creeze noi neajunsuri disproportionate si ca, in orice caz, nu poate fi incalcat principiul securitatii raporturilor juridice, ca element fundamental al suprematiei dreptului (cauza Raicu contra Romaniei).
Fata de toate aceste considerente, constatand ca in cauza nu este incident motivul de recurs prev. de art.304 pct.9 c. proc. civ., Curtea a constatat ca nefondat recursul reclamantilor.