Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

succesiune - lipsa incheierii emise de notarul public cu privire la verificarea evidentelor succesorale prevazute de Codul civil Hotarare nr. 15676 din data de 11.09.2015
pronunțată de Judecatoria Sectorului 1

INSTANTA

Deliberand asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:
Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante la data de 03.12.2013 sub nr. 47316/299/2013, reclamantii C.E. si C.S., prin reprezentant conventionala Cabinet Individual de Avocat „M.R.C.”, si reclamanta E.I. au chemat in judecata pe paratele V.P. SI M.C., in calitate de mostenitoare dupa C.I.S. (nascuta la data de 07.11.1904), solicitand instantei ca prin hotararea ce va pronunta sa constate dobandirea dreptului de proprietate prin uzucapiune de 30 de ani in favoarea reclamantilor asupra teren in suprafata de circa 1.000 m.p. si constructiile situate pe acesta, imobil situat in Bucuresti, …., sector 1.
In data de 07 aprilie 2014, parata M.C. a formulat cerere reconventionala prin care a solicitat: deschiderea succesiunii de pe urma defunctilor C.D., C.R., S.C., C.I., C.P., C.O., C.E., C.E., C.V., C.M., M.E. si M.H.V.; constatarea calitatii de mostenitori pentru C.S., C.E., I.E., I.E., I.V., I.M.G., I.P., M.C., P.V. si M.C.; sa se constate ca masa succesorala se compune din imobilul teren in suprafata de circa 1.000 m.p. si constructiile situate pe acesta, imobil situat in Bucuresti, …, sector 1; sa se dispuna iesirea din indiviziune. Totodata, parata-reclamanta M.C. a solicitat introducerea in cauza a numitilor C.S., C.E., I.E., I.E., I.V., I.M.G., I.P., M.C. si P.V.
Prin Incheierea din 07.11.2014 pronuntata de Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti in dosarul nr.47316/299/2014, instanta a dispus disjungerea cererii reconventionale si formarea unui nou dosar. Drept pentru care, s-a format dosarul nr. 5566/299/2015.
Prin incheierea din 26 iunie 2015 pronuntata in dosarul nr.5566/299/2015, instanta a dispus citarea reclamantei cu mentiunea de a depune la dosarul cauzei actele de stare civila care sa ateste legatura de rudenie intre partile litigante si cei 11 defuncti cu privire la care s-a solicitat dezbaterea succesiunii. De asemenea, pentru a se depune dovezi in sensul ca s-a deschis succesiunea de pe urma celor 11 defuncti precum de a preciza si data deschiderii succesiunii, de pe urma fiecaruia, indicand valoarea acesteia si modul de calcul, urmand ca taxa de timbru sa fie stabilita dupa evaluare. Totodata, s-a pus in vedere reclamantei M.C. sa indice mostenitorii pentru fiecare defunct.

Analizand prioritar, in baza art. 248 alin. 1 C.pr.civ., exceptia inadmisibilitatii actiunii pentru neindeplinirea procedurii prealabile prevazuta de art.193 alin.3 C.pr.civila, invocata de instanta din oficiu, exceptie de procedura, peremptorie si absoluta, instanta retine urmatoarele:
Potrivit art.193 (3) C.pr.civila, la sesizarea instantei cu dezbaterea procedurii succesorale, reclamantul va depune o incheiere emisa de notarul public cu privire la verificarea evidentelor succesorale prevazute de Codul civil. In acest caz, neindeplinirea procedurii prealabile va fi invocata de catre instanta, din oficiu, sau de catre parat.
In speta, avand in vedere faptul ca reclamanta a omis sa depuna incheierile notarului public cu privire la verificarea evidentelor succesorale privind defunctii C.D., C.R., S.C., C.I., C.P., C.O., C.E., C.E., C.V., C.M., M.E. si M.H.V., instanta constata ca prezenta actiune a fost formulata cu nesocotirea dispozitiilor art.193 alin.3 C.pr.civila.
Certificatele si adresele emise de Camera Notarilor Publici Bucuresti nu pot substitui incheierile notarului public, intrucat, pe de o parte, o parte dintre cei 11 defuncti au avut ultimul domiciliu in circumscriptia altor curti de apel (cum ar fi M.E., M.H.V. f.107), iar, pe de alta parte, aceste inscrisuri nu atesta ca s-au facut verificari privind dezbaterea succesiunii, existenta unor legate/testamente sau exercitarea drepturilor de optiune succesorala. In plus, aceste inscrisuri nu se refera la toti cei 11 autori ai reclamantei.
Drept pentru care, in baza art.193 alin.3 C.pr.civila, instanta va admite exceptia inadmisibilitatii cererii pentru neindeplinirea procedurii prealabile si va respinge cererea, ca inadmisibila.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:

Admite exceptia inadmsibilitatii, invocata din oficiu.
Respinge cererea privind pe reclamant M.C. cu domiciliul in …. si pe parat C.E. si parat C.S. ambii cu domiciliul ales in ….”, parat I.E. cu domiciliul in …, parat P.V. cu domiciliul in …, parat I.E. cu domiciliul in …, parat I.V. cu domiciliul in …, parat I.M.G. cu domiciliul in …., parat I.P. cu domiciliul in …., parat M.C. cu domiciliul in …., ca inadmsibila.
Cu drept de apel in termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti.
Pronuntata in sedinta publica, astazi, 11.09.2015.

PRESEDINTE GREFIER

Sursa: Portal.just.ro