Cerere de pronuntare a unei hotarari care sa tina loc de contract cu privire la promisiunea de vanzare cumparare incheiata intre reclamant si parat, precum si document de numire in functia de administrator a reclamantului. Hotarare nr. 19118 din data de 21.10.2015
pronunțată de Judecatoria Sectorului 1

In fapt, la data de 04.12.2013 intre parti, - AG, in calitate de promitent vanzator si -, in calitate de promitent cumparator, a fost incheiat un act juridic denumit „Head of Terms Agreement” (f. 11 in original in limba engleza si f. 8 in traducere legalizata) prin care partile au convenit cu privire la vanzarea de catre - AG a 60% din participatia sa la - Ro lui - la pretul de 1 Euro. „Se intentioneaza ca termenii din contract sa fie executati inainte de 31.12.2013”.
In drept, instanta retine dispozitiile art. 1669 alin. 1 din Codul civil prevede ca atunci “cand una dintre partile care au incheiat o promisiune bilaterala de vanzare refuza, nejustificat, sa incheie contractul promis, cealalta parte poate cere pronuntarea unei hotarari care sa tina loc de contract, daca toate celelalte conditii de validitate sunt indeplinite.”, iar art. 1669 alin. 2 prevede ca “dreptul la actiune se prescrie in termen de 6 luni de la data la care contractul trebuia incheiat”.
De asemenea, in baza art. 1270 alin. 1 din Codul civil, “contractul valabil incheiat are putere de lege intre partile contractante”.
Fata de aceste dispozitii legale, instanta constata ca actul juridic incheiat intre parti si consemnat in inscrisul denumit „Head of Terms Agreement” are natura unei promisiuni bilaterale de vanzare-cumparare care nu a avut ca efect transmiterea in patrimoniul reclamantului a dreptului de proprietate asupra a 60% din partile sociale din participatia - AG in - RO ce face obiectul prezentei cauze, ci a generat doar un drept de creanta in patrimoniul reclamantului. Astfel conventia partilor reprezinta un antecontract bilateral de vanzare cumparare, dand insa nastere in sarcina partilor unei obligatii de a face, constand in obligatia de a incheia conventia de instrainare a partilor sociale in cauza, oricare dintre parti putand cere incheierea contractului de vanzare.
Actiunea cu care este investita instanta are caracter personal, deoarece, prin intermediul ei, reclamantul isi valorifica un drept de creanta, si anume dreptul de a cere incheierea contractului, drept corespunzator obligatiei paratului de a efectua demersurile necesare in vederea incheierii acestuia. Pe cale de consecinta, in temeiul art. 1669 alin. 2 C. civ. o atare actiune este prescriptibila intr-un termen de 6 luni, ce trebuie sa curga de la data cand se naste dreptul la actiune, „data la care contractul trebuia incheiat”.
Potrivit conventiei partilor, „Se intentioneaza ca termenii din contract sa fie executati inainte de 31.12.2013/ It is intended that the terms of this agreement shall be executed prior to 31.12.2013” . Fata de acest lucru, instanta apreciaza ca dreptul la actiune se poate considera nascut la data la data de 31.12.2013.
In speta, dincolo de faptul ca promitentul vanzator ar putea sa fie culpabil de faptul ca nu a intreprins niciun demers in sensul perfectarii contractului de vanzare asupra caruia partile au cazut de acord, dat fiind ca „nu a dat curs invitatiei” de a semna documentele cu privire la o noua garantie bancara, procedura ce nu ar fi putut fi finalizata de catre reclamant, conform sustinerilor sale, instanta are a analiza daca reclamantul a manifestat, la randul sau, diligente in valorificarea dreptului de a cere pronuntarea unei hotarari care sa tina loc de act de vanzare-cumparare in intervalul de timp prevazut de lege, sub sanctiunea procesuala de a nu mai putea cere concursul justitiei in valorificarea acestuia daca termenul a fost depasit.
Sub acest aspect, instanta a constatat ca dreptul la actiune al reclamantului in a solicita pronuntarea unei hotarari care sa tina loc de act de vanzare-cumparare a inceput sa curga de la data convenita de parti si mentionata in promisiunea bilaterala, respectiv data de 31.12.2013. Prin raportare la aceasta data si momentul la care reclamantul s-a adresat instantei de judecata (10.07.2014), instanta, avand in vedere dispozitiile art. 1669 alin 2 C. civ. apreciaza ca actiunea este prescrisa.
Instanta considera ca este gresita sustinerea in sensul ca data inscrisa in contract, respectiv 31.12.2013 este o data de recomandare. Astfel, instanta apreciaza ca, nici din originalul in limba engleza, nici din versiunea in limba romana, nu se poate desprinde o astfel de interpretare cata vreme termenii conveniti de parti sunt suficienti de clari, partile convenind ca contractul de cesiune de parti sociale in favoarea reclamantului sa fie incheiat inainte de data limita 31.12.2013 („Se intentioneaza ca termenii din contract sa fie executati inainte de 31.12.2013/ It is intended that the terms of this agreement shall be executed prior to 31.12.2013”) .
Avand in vedere cele retinute anterior, instanta va respinge sustinerile reclamantului, prin avocat, referitor la neclaritatea termenului consemnat in contract, 31.12.2013, precum si sustinerile referitoare la caracterul de recomandare al acestuia. Instanta, apreciaza ca din termenii in care a fost redactata promisiunea nu reiese ca s-ar fi considerat „preferabil” ca respectivul contract sa fie incheiat la data de 31.12.2013, ci din contra, ca termenul mentionat este unul limita.
In ceea ce priveste neclaritatea termenului 31.12.2015, ceea ce ar duce la concluzia ca se aplica termenul general de prescriptie de 3 ani, prevazut de art. 3 din Decretul 167/1958, care ar incepe sa curga de la data semnarii contractului, respectiv 04.12.2013, sustinere facuta de reclamant, prin avocat, atat in sedinta publica din data de 14.10.2015 cat si prin concluziile scrise, instanta atrage atentia ca promisiunea bilaterala intre parti a fost incheiata la data de 4.12.2013, la mai mult de 3 ani de la intrarea in vigoare a Codului civil din 2009 (legea 287/2009), intrat in vigoare la 01.10.2011, in cauza fiind deci aplicabile dispozitiile art. 1669 C. civil rap la art. 6 alin 5 C. civ. referitor la aplicarea in timp al legii civile. Instanta retine de altfel ca dispozitiile art. 1669 C. civ. sunt dispozitiile pe care insusi reclamantul si-a intemeiat pretentiile.
Chiar si apreciind ca reclamantul, prin avocat, s-a referit la termenul general de 3 ani de prescriptie prevazut de art. 2517 C. civ. , instanta apreciaza ca aceste dispozitii nu sunt aplicabile in cauza. Astfel, instanta retine ca dispozitiile 2517 C.Civ. prevad ca termenul de prescriptie este de 3 ani, daca legea nu prevede un alt termen, or, in cauza, art. 1669 alin 2 c. civ. prevede un termen de prescriptie de 6 luni.
Pentru considerentele mai sus aratate, instanta va admite exceptia prescriptiei invocate de parat prin intampinare si va respinge actiunea ca prescrisa.