Obligatie de a face

Sentinta civila nr. 2788 din data de 16.05.2011 pronunțată de Judecatoria Piatra Neamt

SENTINTA CIVILA NR. 2788 din 16.05.2011 - - obligatie de a face -

Deliberand asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:
Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante la data de 16.09.2010, sub nr. 8594/279/2010, reclamantul xx a chemat in judecata pe paratul xx, solicitand ca, prin hotararea ce se va pronunta, sa poata radia autoturismul din evidentele sale fiscale.
In motivarea actiunii, reclamantul a aratat ca, la data de 05.10.2007, a vandut paratului autoturismul marca Dacia 1300, cu nr. de inmatriculare xx. Deoarece intelegea a intervenit la sfarsit de an partile au convenit ca legalizarea actelor de vanzare-cumparare sa se realizeze ulterior. Ulterior reclamantul a fost plecat din tara iar la revenire a constat ca paratul a instrainat unui tert autoturismul. Reclamantul a mai aratat ca este nevoit a promova prezenta actiune avand in vedere ca este in continuare obligat la plata taxelor datorate in calitatea de proprietar al autoturismului.
Cererea nu a fost motivata in drept.
In dovedirea cererii, reclamantul a depus la dosar, in fotocopie: adresa nr. 60494/17.02.2011 din partea Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor din cadrul Institutiei Prefectului – Judetul Neamt, certificat de atestare fiscala nr. 3127C/15.02.2011, chitanta din data de 09.03.2011 solicitand si administrarea probei testimoniale, incuviintata de instanta.
Desi legal citat cu aceasta mentiune, paratul xx nu a formulat intampinare si nici nu s-a prezentat in fata instantei.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
La data de 05.10.2007, printr-un contract de vanzare-cumparare, reclamantul xx a vandut autovehiculul marca Dacia 1300, cu nr. de inmatriculare xx paratului xx.
Potrivit art. 1295 C.civ., contractul de vanzare-cumparare are un caracter consensual, putand fi incheiat prin simplul acord de vointa al partilor, fara indeplinirea vreunei formalitati.
Desi a avut loc instrainarea autovehiculului mentionat mai sus, partile nu au efectuat formalitatile legale in vederea radierii bunului de pe numele reclamantei si inscrierii acesteia pe numele paratului.
Conform disp. art. 24 din Ordinul nr. 1501 din 13 noiembrie 2006, privind procedura inmatricularii, inregistrarii, radierii si eliberarea autorizatiei de circulatie provizorie sau pentru probe a vehiculelor, proprietarii de vehicule inmatriculate sau inregistrate pot solicita radierea din circulatie, in termen de 30 de zile de la data trecerii vehiculului inregistrat in proprietatea altei persoane.
In baza art. 25 din acelasi act normativ, radierea se face pe baza depunerii certificatului de inmatriculare sau de inregistrare si a placutelor cu numar de inmatriculare ori de inregistrare, dupa caz, a cartii de identitate a vehiculului (doar pentru vehiculele inmatriculate dupa 1 iulie 1993), a fisei de inmatriculare cu viza organului fiscal competent al autoritatii administratiei publice locale, stabilita potrivit legii, ori a certificatului de atestare fiscala, precum si a documentelor care atesta faptul ca a intervenit una dintre situatiile prevazute la art. 24 alin. 1 - 4.
Din analiza textelor mentionate mai sus, rezulta ca proprietarul de vehicul inregistrat este obligat sa radieze masina care a fost instrainata. Avand insa in vedere dovezile administrate rezulta faptul ca, cel putin in parte, documentele necesare indeplinirii acestei formalitati administrative sunt in posesia paratului acesta avand obligatia contractuala si legala de a pune la dispozitia vanzatorului inscrisurile necesare radierii autoturismului de pe numele acestuia.
Fiind vorba despre o obligatie de a face ce deriva din faptul ca autovehiculele inmatriculate sunt supuse anumitor formalitati administrative de inregistrare instanta considera intemeiata cererea avand ca obiect obligarea paratului la a face demersurile necesare privind radierea autovehiculului de pe numele reclamantului, acesta urmand a fi admisa.

Sursa: Portal.just.ro