ROMANIA JUDECATORIA MOINESTI JUDETUL BACAU Dosar nr. 3018/260/2010 Pretentii
JUDECATOR: Patrasc-Balan Mihai-Cristinel
MOTIVARE
SENTINTA CIVILA nr. 1212/2011 Asupra cauzei civile deduse judecatii, constata urmatoarele:
Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante in data de 08.06.2010 sub nr. 3018/260/2010 reclamanta RNP a solicitat in contradictoriu cu paratul S.S obligarea acestuia la plata sumei de 1392,35 lei reprezentand prejudiciul constatat prin procesul-verbal seria BC nr. 0024697/11.12.2006.
In motivarea cererii reclamanta a aratat ca in data de 11.12.2006 paratul a fost depistat de catre organele silvice savarsind fapta de taiere si sustragere ilegala de arbori prevazuta de art. 97 si art. 98 din Legea nr. 26/1996, intocmindu-se in acest sens proces-verbal de constatare a infractiunii.
in urma cercetarilor efectuate de Parchetul de pe langa Judecatoria Moinesti s-a dispus scoaterea de sub urmarire penala a paratului intrucat fapta nu prezinta gradul de pericol social al unei infractiuni si s-a dispus aplicarea unei sanctiuni cu caracter administrativ. Reclamanta a mai aratat ca sunt intrunite elementele raspunderii civile delictuale - respectiv fapta ilicita constand in taierea si sustragerea ilegala a arborilor nemarcati, prejudiciul, vinovatia si raportul de cauzalitate intre fapta si producerea prejudiciului. in drept reclamanta a invocat dispozitiile art. 998 - 999 C.civ. in dovedirea cererii reclamanta a depus la dosarul cauzei o serie de inscrisuri(fila 615 dosar).
Cererea a fost timbrata cu taxa judiciara de timbru in cuantum de 122,38 lei si timbru judiciar in cuantum de 0,15 lei.
Legal citat, paratul s-a prezentat in fata instantei insa nu a formulat intampinare. Analizand actele dosarului instanta retine urmatoarele:
Prin ordonanta data in dosarul nr. 49/P/2007 din 18.05.2007(fila 11-12 dosar) Parchetul de pe langa Judecatoria Moinesti a dispus scoaterea de sub urmarire penala a paratului pentru savarsirea infractiunii de sustragere ilegala de arbori prevazuta de art. 32 alin. 1 din OG 96/1998 si art. 98 alin. 1 din Codul Silvic intrucat faptele nu prezinta gradul de pericol social al unei infractiuni si aplicarea pentru parat a unei sanctiuni cu caracter administrativ, respectiv amenda de 1000 lei.
in baza art. 998-999 C.civ. orice fapta a omului care cauzeaza altuia un prejudiciu obliga pe acela din a carui greseala s-a ocazionat, a-1 repara. Pentru a fi intrunite conditiile raspunderii civile delictuale trebuie sa se faca dovada unei fapte ilicite, a vinovatiei celui ce a savarsit fapta ilicita, a unui prejudiciu, si a raportului de cauzalitate dintre fapta ilicita si prejudiciul cauzat. Fapta ilicita ale paratului, respectiv sustragerea ilegala de arbori precum si vinovatia acestuia rezulta din ordonanta de scoatere de sub urmarire penala, Parchetul de pe langa Judecatoria Moinesti constatand vinovatia acestuia, aplicandu-i o sanctiune cu caracter administrativ.
in ceea ce priveste prejudiciul suferit de catre reclamanta acesta rezulta din fisa de calcul din 09.12.2006 (fila 15). intre actiunea de taiere si sustragere a paratului si prejudiciul suferit de reclamanta exista un raport de cauzalitate.
in consecinta, fiind indeplinite conditiile raspunderii civile delictuale instanta urmeaza sa admita actiunea si sa-1 oblige pe parat la plata catre reclamanta a sumei de 1392,35 lei, reprezentand contravaloarea pagubei produse ca urmare a taierii si sustragerii ilegale de arbori.
in temeiul art. 274 cod procedura civila, instanta va admite si cererea reclamantei privind obligarea paratului la plata cheltuielilor de judecata in cuantum de 122,53 lei reprezentand taxa de timbru si timbru judiciar.
Plata
Sentinta civila nr. 1212 din data de 08.04.2011
pronunțată de Judecatoria Moinesti
Sursa: Portal.just.ro