Plata taxei pentru serviciul public de radiodifuziune in cazul persoanelor juridice Sentinta civila nr. 16 din data de 08.01.2013
pronunțată de Judecatoria Medias

Constata ca prin actiunea civila inregistrata la data de 14.12. 2012, reclamanta
S. R. R., cu sediul in B., str. G. B. nr. -, sector -, a chemat in judecata pe parata SC F. SRL, avand sediul in M., str. S., nr.-, jud. S., solicitand obligarea acesteia la plata sumei de 813,02 lei reprezentand, taxa pentru serviciul public de radiodifuziune in cuantum de 720 lei, aferenta perioadei ianuarie 2010 - decembrie 2011 si penalitati de intarziere in cuantum de 93,02 lei, stabilite la data de 14.11.2012 ; cu cheltuieli de judecata.
In motivarea cererii, reclamanta arata ca potrivit art.40 alin.3 din Legea 41/1994 persoanele juridice au obligatia sa plateasca o taxa pentru serviciul public de radiodifuziune si o taxa pentru serviciul public de televiziune, in calitate de beneficiari ai acestor servicii. In aplicarea art. 40 alin.4 din Legea 41/1994 a fost adoptata Hotararea Guvernului nr.977/2003 privind taxa pentru serviciul public de radiodifuziune si care stabileste cuantumul taxei pe categorii de platitori, modalitatea de incasare si de calcul al penalitatilor de intarziere. In conformitate cu prevederile HG 977/2003 taxa pentru serviciul public de radiodifuziune se va incasa de la platitorii acesteia o data cu plata energiei electrice consumate, iar potrivit art. 6 alin.1,2 din HG 977/2003, pentru neplata la termen a taxei se percep penalitati pentru fiecare zi de intarziere.
Fata de cele aratate, conclude reclamanta, ca parata sa fie obligata la plata sumelor solicitate.
In drept, s-au invocat art.112 C.pr.civila; art. 40 alin.3,4 din Legea 41/1994; HG 977/2003.
In probatiune, reclamanta a precizat ca se prevaleaza de proba cu inscrisuri, atasand in sensul acesta o situatie de calcul al penalitatilor de intarziere; situatia facturilor emise de E. T. S. SA, pentru perioada ianuarie 2010- decembrie 2011, precum si extras din registrul comertului.
Parata, legal citata, nu a trimis reprezentant in instanta si nu a depus intampinare.
Din examinarea actelor si lucrarilor dosarului, instanta retine urmatoarele:
Potrivit inscrisurilor de la filele 9-32 dosar, rezulta ca in perioada ianuarie 2010- decembrie 2011, furnizorul de energie electrica SC FFEE „E. F. T. S. SA” – A. S., o data cu facturarea energiei electrice consumata de societatea parata a facturat si costul taxei radio-tv.
Prin actiunea de fata, reclamanta a solicitat obligarea paratei la plata sumei de 813,02 lei, reprezentand taxa radio datorata pe perioada amintita, precum si plata penalitatilor de intarziere.
In justificarea cererii sale, reclamanta a aratat ca obligatia de plata a taxei izvoraste din lege, si prin urmare, independent de faptul ca parata a beneficiat sau nu de astfel de servicii, taxa trebuie platita.
Din aceasta perspectiva este de mentionat ca Legea 41/1994 prevede la art. 40 alin.3 ca: „ persoanele juridice din Romania, inclusiv filiale, sucursalele, agentiile si reprezentantele acestora, precum si reprezentantele din Romania ale persoanelor juridice straine, au obligatia sa plateasca o taxa pentru serviciul public de radiodifuziune si o taxa pentru serviciul public de televiziune, in calitate de beneficiari ai acestor servicii” pentru ca apoi, la alin. 4 sa se dispuna ca cuantumul taxelor, pe categorii de platitori, modalitatea de incasare si scutire, penalitatile de intarziere se stabilesc prin hotarare a Guvernului.
In sensul acesta au fost emise doua hotarari, HG 977/2003 pentru activitatea de radiodifuziune si HG 978/2003 pentru cea de televiziune.
In cadrul HG 977/2003 la art.3 se stabileau conditiile de impunere a acestei
taxe de radiodifuziune tuturor persoanelor juridice, iar in controlul de legalitate exercitat de sectia de contencios administrativ al Inaltei Curti de Casatie si Justitie, hotararea fiind atacata in justitie, prin decizia nr.2102/2009 ce a fost publicata si in Monitorul Oficial nr.691/2009, s-a dispus anularea art. 3 pe considerentul ca taxa nu poate fi impusa, nefiind datorata, decat daca persoana juridica detine un receptor radio si beneficiaza efectiv de serviciul respectiv.
Asa fiind, si fata de imprejurarea ca si legea la alin. 3 al art. 40 face precizarea ca taxa este datorata numai in ipoteza in care persoanele juridice sunt beneficiarii serviciilor respective, si cum aceasta dovada nu a fost facuta in cauza, simpla facturare unilaterala, fara a avea ca temei beneficiul serviciului pentru care se cere plata taxei, neputand constitui temei pentru atragerea raspunderii paratei, urmeaza ca actiunea reclamantei sa fie respinsa ca neintemeiata.