Taxa pentru serviciul public de radiodifuziune. Hotarare irevocabila a instantei de contencios administrativ prin care s-a anulat un act administrativ cu caracter normativ.
- art.3 alin.1 din Hotararea de Guvern nr.977/2003
Faptul ca prevederile art.3 alin.(1) din H.G. nr.977/2003 impun obligativitatea platii taxelor pentru serviciul public de radio difuziune, fara niciun fel de distinctie, contrar dispozitiilor art.40 alin.(3) din Legea nr.41/1994, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, a determinat constatarea nelegalitatii si anularea acestora prin Decizia nr.2102/2009 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie, cu ocazia examinarii recursului declarat de S.C. K. C. S.R.L. impotriva sentintei civile nr.712/2008 a Curtii de Apel Cluj - Sectia comerciala, de contencios administrativ.
Aceasta decizie a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I nr. 691 din 14 octombrie 2009.
Fiind o hotarare definitiva si irevocabila, prin care s-a anulat in parte un act administrativ cu caracter normativ, este general obligatorie si are putere pentru viitor, potrivit art.23 din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.
(CURTEA DE APEL BCUURESTI - SECTIA A VIII A CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL, DECIZIA CIVILA NR.2312/08.11.2010)
Deliberand asupra recursului de fata, constata urmatoarele :
Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Sectorului 2 Bucuresti sub nr.7212/300/2008, reclamanta SRR a chemat in judecata pe parata SC D. SRL, solicitand ca prin sentinta ce se va pronunta sa se dispuna obligarea acesteia la plata sumei de 1392,48 lei reprezentand taxa pentru serviciul public de radiodifuziune pentru anii 2005-2007 si penalitati.
Prin sentinta civila nr.7560/11.09.2008, Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti a respins ca prematur introdusa actiunea.
Prin decizia civila nr.1894/10.12.2008, Tribunalul Bucuresti - Sectia a VI-a Comerciala a admis recursul declarat de reclamanta si a casat sentinta recurata, trimitand cauza spre competenta solutionare in fond la Tribunalul Bucuresti - Sectia a IX-a de Contencios Administrativ si Fiscal, apreciind ca litigiul priveste achitarea unei taxe pentru un serviciu public, ceea ce determina competenta instantei de contencios administrativ si fiscal potrivit art.10 alin.1 din Legea nr.554/2004.
Pe rolul acestei sectii, cauza a fost inregistrata sub nr.847/3/2009, iar prin sentinta civila nr.755/24.02.2009 pronuntata de Tribunalul Bucuresti - Sectia a IX-a Contencios Administrativ si Fiscal s-a declinat competenta in favoarea Curtii de Apel Bucuresti, serviciul public fiind prestat de o institutie de nivel central.
Prin sentinta civila nr.2373/3.06.2009 a Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a VIII-a Contencios Administrativ si Fiscal s-a declinat competenta in favoarea Tribunalului Bucuresti - Sectia a IX-a, cu motivarea ca dezlegarea aspectelor de drept privind competenta de solutionare s-a facut prin decizia irevocabila pronuntata de Sectia a VI-a a Tribunalului Bucuresti.
In regulator de competenta, Inalta Curte de Casatie si Justitie a statuat, prin Decizia nr.5410/26.11.2009, ca revine Tribunalului Bucuresti - Sectia a IX-a competenta solutionarii cauzei, cuantumul taxei pretinse fiind mai mic de 500.000 lei.
Dosarul a fost reinregistrat pe rolul acestei Tribunalului Bucuresti - Sectia a IX-a Contencios Administrativ si Fiscal sub nr.847./3/2009.
Pe baza probei cu inscrisuri administrata in cauza, Tribunalul Bucuresti - Sectia a IX-a Contencios Administrativ si Fiscal a pronuntat sentinta civila nr.184/16.03.2010, prin care a dispus respingerea actiunii ca neintemeiata.
Pentru a hotari astfel, Tribunalul a retinut urmatoarele :
Potrivit art.3 alin.2 din HG nr.977/2003, persoanele juridice cu sediul in Romania, inclusiv filialele acestora, precum si sucursalele si celelalte subunitati ale lor fara personalitate juridica si sucursalele sau reprezentantele din Romania ale persoanelor juridice straine, au obligatia sa plateasca o taxa lunara pentru serviciul public de radiodifuziune.
Conform DEX, taxa reprezinta o plata efectuata in favoarea bugetului de stat de catre diferite persoane fizice sau juridice in cazul cand acestea se bucura de anumite servicii sau drepturi, respectiv o suma de bani care se plateste unei institutii in schimbul unor servicii prestate sau al anumitor drepturi.
De altfel, conform art.40 alin.3 din Legea nr.41/1994, persoanele juridice cu sediul in Romania, inclusiv filialele, sucursalele, agentiile si reprezentantele acestora, precum si reprezentantele din Romania ale persoanelor juridice straine, au obligatia sa plateasca o taxa pentru serviciul public de radiodifuziune si o taxa pentru serviciul public de televiziune, in calitate de beneficiari ai acestor servicii.
Asadar pentru a putea pretinde taxa de la parata reclamanta trebuia sa dovedeasca faptul ca aceasta beneficiaza de serviciul public de radiodifuziune, fara a achita contravaloarea acestui serviciu. Legiuitorul nu poate prezuma calitatea de beneficiar al serviciului public de radiodifuziune pentru toate persoanele juridice, ci poate institui numai obligatia oricarei persoane juridice de a achita o suma pentru un serviciu de care beneficiaza. A accepta ca taxa este datorata de orice persoana juridica, indiferent daca aceasta beneficiaza sau nu de serviciul public de radiodifuziune echivaleaza cu o imbogatire fara just temei pentru prestatorul de servicii de radiodifuziune, care poate taxa si persoane juridice in favoarea carora nu presteaza nici un serviciu.
Prin urmare, in conditiile in care reclamanta nu a dovedit, conform art.1169 Cod civil, ca parata are calitatea de beneficiar al serviciului public de radiodifuziune conform art.40 alin.3 din Legea nr.41/1994, Tribunalul a considerat ca nu este intemeiata cererea acesteia de obligare a paratei la plata taxei radio, cu penalitatile aferente, pentru anii 2005-2007.
Impotriva sentintei civile nr.884/16.03.2010 pronuntata de Tribunalul Bucuresti - Sectia a IX a Contencios Administrativ si Fiscal, in dosarul nr.847./3/2009, reclamanta a declarat recurs, sustinand ca este nelegala si netemeinica, intrucat in mod eronat s-a dispus respingerea actiunii.
Recurenta a criticat hotararea instantei de fond, pentru urmatoarele motive :
Obligatia de plata a unei taxe pentru serviciul public de radiodifuziune, atat de catre persoanele fizice, cat si de catre persoanele juridice, isi are temeiul in Legea nr.41/1994 de organizare si functionare a SRR si a SRT republicata care, la art. 40, prevede urmatoarele :
"(1) Veniturile proprii ale SRR si SRT provin, dupa caz, din:
a) sume incasate din realizarea obiectului de activitate;
b) taxe pentru serviciul public de radiodifuziune, respectiv pentru serviciul public de televiziune;
c) penalitati de intarziere pentru neachitarea la termen a taxelor datorate;
d) sume incasate din publicitate;
e) sume incasate din amenzi si despagubiri civile;
f) donatii si sponsorizari;
g) alte venituri realizate potrivit legii.
(2) Persoanele fizice cu domiciliul in Romania au obligatia sa plateasca o taxa pentru serviciul public de radiodifuziune si o taxa pentru serviciul public de televiziune, in calitate de beneficiari ai acestor servicii cu exceptia celor care declara pe propria raspundere ca nu detin receptoare de radio, respectiv de televiziune, si a celor care, potrivit legii, beneficiaza de scutire de la plata acestor taxe.
(3) Persoanele juridice cu sediul in Romania, inclusiv filialele, sucursalele, agentiile si reprezentantele acestora, precum si reprezentantele din Romania ale persoanelor juridice straine, au obligatia sa plateasca o taxa pentru serviciul public de radiodifuziune si o taxa pentru serviciul public de televiziune, in calitate de beneficiari ai acestor servicii."
In aplicarea acestui articol a fost emisa HG nr.977/2003 privind taxa pentru serviciul public de radiodifuziune, care impune persoanelor fizice si juridice din Romania, inclusiv filialelor, sucursalelor, agentiilor si reprezentantelor acestora sa plateasca o taxa pentru serviciul public de radiodifuziune, in calitate de beneficiari (calitate prezumata de legiuitor) ai acestor servicii, fara a mai prevedea, spre deosebire de art.40 alin.2 al aceleiasi legi ce se refera la persoanele fizice, posibilitatea persoanelor juridice de exonerare de la plata taxei radio printr-o simpla declaratie pe proprie raspundere ca nu detin receptor radio.
Prin urmare, legiuitorul institute prezumtia legala ca toate persoanele fizice si juridice au calitatea de beneficiari ai serviciilor publice de radio si TV, instituindu-se conform art.53 din Constitutia Romaniei contributii financiare speciale.
In acest sens, Curtea Constitutionala sesizata cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art.40 a retinut prin deciziile nr.159/2004, nr.297/2004 si nr.331/2004, ca art.31, 134 si 135 alin I din Constitutia Romaniei nu sunt incalcate, deoarece serviciile publice, definite ca activitati desfasurate sau autorizate de administratia publica, prin care se realizeaza nevoi sociale de interes public, au regim specific de drept public, derogatoriu de la dreptul comun. S-a mat aratat ca "in functie de contextul economico - financiar si de strategia de dezvoltare a anumitor ramuri de activitate, statul poate interveni prin masuri care sa raspunda nevoilor de stimulare anumitor activitati, fara ca optiunea legiuitorului care stabileste destinatarii acestor masuri sa aiba caracter discriminatoriu."
Avand in vedere ca parata are calitatea de persoana juridica cu sediul in Romania, ii sunt aplicabile prevederile legate mat sus mentionate si ii revene obligatia de achitare a taxei pentru serviciul public de radiodifuziune.
Daca legiuitorul ar fi dorit ca aceasta taxa sa fie achitata doar de cei cu privire la care se poate stabili calitatea de beneficiar al serviciului respectiv, cum gresit interpreteaza instanta de judecata, textul de lege, ar fi avut cu totul al continut: "daca beneficiaza de aceste servicii" in loc de "in calitate de beneficiari ai acestor servicii"(calitate prezumata, asa cum am mai aratat).
Articolul 31 din Constitutie prevede dreptul tuturor cetatenilor la informare, iar serviciile publice de radiodifuziune si televiziune constituie modalitatile principale prin care statul asigura respectarea acestui drept.
In concluzie, recurenta a sustinut ca hotararea instantei de fond este in contradictie cu dispozitiile legale si a solicitat, in temeiul art.3041 si art.312 Cod procedura civila, admiterea recursului, modificarea sentintei recurate, in sensul admiterii actiunii, astfel cum a fost formulata.
Intimata, desi a fost legal citata, nu a formulat intampinare in cauza.
Curtea, examinand sentinta recurata, prin prisma criticilor formulate, in raport de actele si lucrarile dosarului, de dispozitiile legale incidente, constata ca recursul este nefondat, in considerarea urmatoarelor argumente :
Solutia pronuntata de instanta de fond, in sensul respingerii actiunii ca neintemeiata, se bazeaza pe interpretarea corecta a dispozitiilor art.40 din Legea nr.41/1994 de organizare si functionare a SRR si a SRT.
Astfel, dispozitiile art.40 alin.3 din acest act normativ conditioneaza obligatia de plata a unei taxe pentru serviciul public de radiodifuziune de calitatea de beneficiar al acestor servicii. Se face astfel distinctie in ceea ce priveste plata taxelor pentru serviciul public de radiodifuziune intre persoanele juridice care au calitatea de beneficiari ai acestor servicii si cele care nu au aceasta calitate.
A interpreta in sens contrar, fara a se face aceasta distinctie, insemna a impune plata acestor taxe, spre exemplu, si persoanelor juridice carora legiuitorul le recunoaste dreptul de a-si suspenda temporar activitatea sau de a declara ca nu desfasoara activitate la sediul social, or, acest lucru nu poate fi admis, intrucat s-ar aduce prejudicii acestor persoane juridice, prin vatamarea drepturilor si intereselor lor legitime.
Dispozitiile art.3 alin.(1) din H.G. nr.977/2003, invocate de recurenta, impun obligativitatea persoanelor juridice de a plati o taxa lunara pentru aceste servicii, indiferent daca sunt sau nu beneficiare ale acestora. Sunt instituite astfel derogari de la dispozitiile art.40 alin.(3) din Legea nr.41/1994, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, fapt ce nu este posibil, intrucat aceste derogari se pot face numai printr-un act normativ de nivel cel putin egal cu cel al reglementarii de baza, aceasta interdictie fiind instituita de art.4 din Legea nr.24/2000, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.
Faptul ca prevederile art.3 alin.(1) din H.G. nr.977/2003 impun obligativitatea platii taxelor pentru serviciul public de radio difuziune, fara niciun fel de distinctie, contrar dispozitiilor art.40 alin.(3) din Legea nr.41/1994, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, a determinat constatarea nelegalitatii si anularea acestora prin Decizia nr.2102/2009 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie, cu ocazia examinarii recursului declarat de S.C. K. C. S.R.L. impotriva sentintei civile nr.712/2008 a Curtii de Apel Cluj - Sectia comerciala, de contencios administrativ.
Aceasta decizie a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I nr. 691 din 14 octombrie 2009.
Fiind o hotarare definitiva si irevocabila, prin care s-a anulat in parte un act administrativ cu caracter normativ, este general obligatorie si are putere pentru viitor, potrivit art.23 din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.
Prin urmare, nu poate fi primita interpretarea recurentei in sensul existentei unei prezumtii legale conform careia toate persoanele fizice si juridice au calitatea de beneficiari ai serviciilor publice de radio si televiziune.
In aceste conditii, conform art.1169 Cod civil, revine reclamantei obligatia de a dovedi ca parata a beneficiat de serviciile publice de radiodifuziune in perioada 2005-2007, pentru a pretinde instituirea in sarcina acesteia a obligatiei de plata a taxei pentru acest serviciu si a penalitatilor de intarziere aferente. Cum aceasta dovada nu a fost efectuata, in mod corect instanta de fond a dispus respingerea actiunii ca neintemeiata.
In concluzie, pentru considerentele evidentiate, Curtea constata ca sunt neintemeiate criticile formulate de recurenta si urmeaza sa dispuna, in temeiul art.312 alin.(1) Cod Procedura Civila, respingerea recursului ca nefondat.