Litigii cu profesionistii.
Creanta a Agentiei Domeniilor Statului. Interventia prescriptiei extinctive. Cauze de intrerupere a termenului de prescriptie.
Potrivit disp. art.1 alin.1 din Decretul nr.167/1958 „dreptul la actiune, avand un obiect patrimonial, se stinge prin prescriptie, daca nu a fost exercitat in termenul stabilit in lege”, iar potrivit art.7 alin.1 „prescriptia incepe sa curga de la data cand se naste dreptul la actiune sau dreptul de a cere executarea silita”. In situatia in care dreptul este afectat de un termen suspensiv, prescriptia incepe sa curga de la data cand a expirat termenul, dupa cum prevede art. 7 alin. 3 din decretul mentionat.
Curtea constata ca, desi recurenta a sustinut ca a intervenit intreruperea cursului prescriptiei, avand in vedere ca adresa emisa la 29.09.2011 (fila 36 din dosar fond) nu reprezinta titlu executoriu, urmeaza a aprecia ca, prin inscrisurile depuse reclamanta nu a dovedit ca a intervenit niciuna din cauzele prevazute limitativ de disp.art.16 din Decretul nr.167/1958.
(CURTEA DE APEL BUCURESTI SECTIA A VI-A CIVILA
DECIZIA CIVILA NR. 198 din 20.01.2014)
Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti – Sectia a VI-a Civila, la data de 14.06.2012 sub nr.22258/3/2012, reclamanta ADS a chemat in judecata pe parata SDP Focsani, solicitand instantei ca, prin hotararea ce va pronunta, sa constate faptul ca clauza compromisorie inscrisa la art.11.1, Cap.11 din contractul de concesiune nr.77/22.04.2002 a devenit inoperanta si sa dispuna obligarea paratei la plata sumei de 283.704,12 lei, din care 49.130,70 lei reprezentand redeventa neachitata la termenele scadente si 234.573,42 lei reprezentand penalitati de intarziere, calculate pana la data de 15.09.2011, in baza contractului de concesiune nr.19/18.02.2002, modificat prin actele aditionale nr.1/06.03.2003 si nr.2/17.02.2005, precum si obligarea la plata penalitatilor de intarziere calculate in continuare de la data de 15.09.2011 si pana la data stingerii debitului, cu cheltuieli de judecata.
Prin sentinta civila nr.4573/31.05.2013 prima instanta a admis exceptia prescriptiei dreptului material la actiune, respingand cererea de chemare in judecata formulata.
Pentru a concluziona in acest sens, prima instanta a retinut ca intre reclamanta ADS, in calitate de concedent, si parata SDP Focsani, in calitate de concesionar, s-a incheiat plata redeventei si a penalitatilor de intarziere aferente pentru anii 2002 si 2003, fiind indicate datele scadentei sumelor la 31.08.2002, 31.12.2002 si 06.03.2003, aceasta din urma data reprezentand data renuntarii paratei la terenul agricol din domeniul privat al statului.
In raport de cele aratate, Tribunalul a apreciat ca exceptia prescriptiei dreptului material la actiune este intemeiata, cu consecinta respingerii cererii de chemare in judecata, formulata de reclamanta ADS, in contradictoriu cu parata SDP Focsani, ca fiind prescris dreptul material la actiune.
In acest sens, a apreciat ca sunt incidente prevederile art.1 alin.1 din Decretul nr.167/1958, in conformitate cu care „dreptul la actiune, avand un obiect patrimonial, se stinge prin prescriptie, daca nu a fost exercitat in termenul stabilit in lege”.
In conformitate cu art.3 alin.1 din acelasi act normativ, termenul prescriptiei este de 3 ani, iar potrivit art.7 alin.1 „prescriptia incepe sa curga de la data cand se naste dreptul la actiune sau dreptul de a cere executarea silita”. In situatia in care dreptul este afectat de un termen suspensiv, prescriptia incepe sa curga de la data cand a expirat termenul, dupa cum prevede art.7 alin.3 din decretul mentionat.
Aplicand aceste dispozitii legale situatiei din speta, Tribunalul a constatat ca data exigibilitatii debitului principal s-a implinit la 31.08.2002, 31.12.2002 si 06.03.2003, conform precizarilor efectuate de catre reclamanta, in acord cu clauzele contractuale anterior mentionate, astfel ca termenul general de prescriptie de 3 ani s-a implinit la 31.08.2005, 31.12.2005 si 06.03.2006. In schimb, prezenta cerere de chemare in judecata a fost introdusa la data de 14.06.2012, cu mult dupa implinirea prescriptiei.
Chiar daca s-ar aprecia ca obligatiile de plata ce formeaza obiectul prezentei judecati ar constitui obligatii fiscale si ca ar fi aplicabil termenul de prescriptie de 5 ani in materie fiscala, se constata ca si intr-o astfel de ipoteza prescriptia este implinita, prin raportare la data scadentei sumelor si a cererii in pretentii.
Totodata s-a apreciat ca reclamanta nu a sustinut si, cu atat mai putin, nu a probat incidenta vreunei cauze de suspendare sau de intrerupere a cursului prescriptiei, prevazute de art.13, art.14 si art.16 din Decretul nr.167/1958.
Desi la termenul din data de 13.11.2012 reclamanta a solicitat amanarea solutionarii exceptiei pentru a proba intervenirea intreruperii cursului prescriptiei extinctive, aceasta nu a precizat in ce ar consta cauza de intrerupere invocata si nici nu a depus la dosar vreo dovada in acest sens. Totodata, s-a observat ca reclamanta nu a atasat niciun inscris care sa emane de la parata si prin care aceasta sa recunoasca, in interiorul termenului de 3 ani, faptul ca datoreaza redeventa pentru anii 2002 si 2003.
Fata de cele aratate, a rezultat ca dreptul material la actiune in privinta debitului principal era prescris la data sesizarii instantei judecatoresti si, pe cale de consecinta, este prescris dreptul material la actiune si in privinta penalitatilor de intarziere solicitate, deoarece art.1 alin.2 din Decretul nr.167/1958 dispune ca „odata cu stingerea dreptului la actiune privind un drept principal se stinge si dreptul la actiune privind drepturile accesorii”.
Impotriva sentintei civile a formulat in termen legal recurs ADS, prin care a solicitat, in principal casarea cu trimitere spre rejudecare pentru ca instanta sa se pronunte cu privire la capatul 1 de cerere, precum si cu privire la pretentii, in situatia in care instanta de recurs respinge exceptia prescriptiei dreptului material la actiune, iar in subsidiar modificarea in parte a sentintei recurate si admiterea actiunii asa cum a fost formulata, mentinand dispozitiile de respingere a cheltuielilor de judecata,
In motivarea cererii se arata ca, prin actiunea formulata si inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti sub nr.22258/3/2012, subscrisa a solicitat instantei sa constate inoperabilitatea clauzei compromisorii inscrisa la Capitolul 11, art.ll.l din Contractul de concesiune nr.19fi8.O3.2002, solicitare intemeiata pe reorganizarea ADS in baza Legii nr.329/2009, in sensul schimbarii regimului de finantare, si anume din institutie finantata integral din venituri proprii in institutie finantata integral de la bugetul de stat.
In considerentele retinute in cuprinsul Sentintei civile nr.4573/31.05.2013 se mentioneaza o „cerere precizatoare depusa de reclamanta la data de 13.11.2012", dar la data anterior mentionata subscrisa nu a depus nici o cerere precizatoare, iar instanta a amanat cauza, a fixat termen la data de 11.12.2012, pentru a da posibilitate reclamantei sa depuna intampinare in combaterea exceptiei invocata de parata.
Totodata, la termenul din data de 11.12.2012, instanta a hotarat suspendarea judecarii cauzei in temeiul art.242 alin.1 pct.2 din Codul de procedura civila, in conformitate cu incheierea din data de 11.12 2012, iar, odata cu cererea subscrisei de repunere pe rol a dosarului nr.22258/3/2012, formulata la data de 08.04.2013, ADS a depus si adresa nr. 128378/23.10.2013, care precizeaza modul de calcul detaliat al sumelor solicitate de reclamanta.
Prin urmare, reiese cu certitudine ca ADS nu a depus, la termenul din data de 13.11.2012, o cerere precizatoare in baza careia sa renunte la capatul 1 din cererea de chemare in judecata, fiind, evident, vorba de o eroare, astfel ca solicita instantei de recurs casarea cu trimitere spre rejudecare pentru ca instanta sa se pronunte cu privire la capatul 1 de cerere, in vederea respectarii dreptului la aparare al ADS, conform art.6 Ia CEDO, precum si al art.21 din Constitutia Romaniei.
In ceea ce priveste admiterea exceptiei dreptului material la actiune, sentinta recurata este netemeinica si nelegala, intrucat a fost pronuntata cu interpretarea si aplicarea gresita a legii, astfel:
Potrivit prevederilor art. 3, alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, termenul prescriptiei este de 3 ani si se aplica tuturor actiunilor sau cererilor personale - intemeiate pe drepturi de creanta, ca exceptia cazurilor pentru care exista termene speciale de prescriptie, acest termen gasindu-si aplicare si ia pretentiile patrimoniale care insotesc o actiune indiferent daca ea insasi este ori nu prescriptibila extinctiv.
Veniturile incasate de APS se fac venituri la bugetul de stat, conform art. 8 alin (3) ian OTJG nr.147/2002 pentru reglementarea unor probleme financiare si pentru modificarea unor acte normative, situatie in care sunt aplicabile in cauza termene speciale de prescriptie.
Precizeaza pe aceasta cale ca, potrivii dispozitiilor art. 13 alin.5 din OUG nr. 51/1998 privind valorificarea unor active bancare, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, act normativ ce se aplica si ADS, termenul de prescriptie a dreptului de a cere executarea silita a creantelor preluate de AVAB, constatate prin acte care constituie titlu executoriu sau care, dupa caz, au fost investite cu formula executorie, este de 7 ani
Asadar, solicita sa se constatate ca sentinta atacata este netemeinica si nelegala, in ceea ce priveste admiterea exceptiei prescriptiei dreptului la actiune, avand in vedere armatoarele dispozitii legale:
Potrivit art. A, alin.(l) din Legea nr. 268/2001: «Se infiinteaza ADS, institutie de interes public cu personalitate juridica, cu caracter financiar si comercial, in subordinea MADR», avand ca atributii cele mentionate in acest articol.
Potrivit H.G. nr.1503/2009 privind reorganizarea ADS, adoptata de Guvern in baza Legii nr.329/2009, publicata in Monitorul Oficial in data de 09.12.2009, ADS i-a fost schimbat regimul de finantare, respectiv din institutie finantata integral din venituri proprii in institutie finantata integral de la bugetul de stat.
Solicita sa se retina ca si pana la schimbarea regimului de finantarea a subscrisei prin HG nr. 1503/2009, recurenta era o institutie de interes public finantata din surse extrabugetare, iar veniturile incasate de A.D.S., dupa scaderea tuturor cheltuielilor de organizare si functionare, se faceau venituri Ia bugetul de stat (art. 8 alin. 3 din O.U.G. nr. 147/2002), astfel ca sumele incasate de A.D.S. din exploatarea terenurilor agricole proprietate a statului, reprezinta contributie la bugetul de stat.
In acelasi sens, precizeaza ca prevederile OUG nr.47/2012 pentru modificarea si completarea unor acte normative si reglementarea unor masuri fiscal-bugetare, aprobata prin Legea nr.98/2013, care, la art.VIII, dispune cu caracter imperativ modificarea alineatului 4 al art.1 din OG nr.92/2003, care va avea urmatorul cuprins: "Prezentul cod nu se aplica pentru administrarea creantelor datorate bugetului general consolidat rezultate din raporturi juridice contractuale, cu exceptia redeventelor miniere, d redeventelor petroliere si a redeventelor rezultate din contracte de concesiune, arenda si alte contracte de exploatare eficienta a terenurilor cu destinatie agricola, incheiate de A.D.S.”
De asemenea, OUG nr.64/2012 privind modificarea unor acte normative si pentru reglementarea unor masuri tranzitorii in domeniul executarii unor creante datorate statului, aprobata prin Legea nr. 173/2013, consacra aplicabilitatea OG nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala asupra redeventelor rezultate din contractele de concesiune, arenda si alte contracte de exploatare eficienta a terenurilor cu destinatie agricola incheiate de ADS cu partenerii contractuali, statuand expres caracterul fiscal al acestora, in acest sens instituindu-se competenta ANAF de a administra aceste redevente, si anume colectarea si recuperarea acestora.
Potrivit dispozitiilor legale invocate, veniturile incasate de ADS se fac venituri la bugetul de stat, situatie in care sunt aplicabile in cauza termene speciale de prescriptie, respectiv termenul de 7 ani prevazut de art.13 alin.5 din OUG nr.51/1998, astfel cum, in mod corect si legal a retinut si inalta Curte de Casatie si Justitie, prin Decizia nr.1524/20.03.2012.
Pretentiile ADS sunt aferente termenelor scadente la 31.08.2002, 31.12.2002 si 06.03.2003, astfel ca termenul de 7 ani pentru executarea creantei bugetare/fiscale s-ar fi implinit la data de 06.03.2010, or, dupa cum se poale constata din inscrisurile depuse la dosar, prin emiterea actelor de executare silita la data de 29.10.2009, respectiv la data de 30.10.2009, prescriptia s-a intrerupt, conform art.16 lit. c din Decretul nr.167/1958.
Intrucat la data de 20.10.2009, prin comunicarea titlului executoriu s-a intrerupt prescriptia dreptului de a cere executarea creantei ADS, este evident ca de la aceasta data incepe sa curga un nou termen.
Pe cale de consecinta, termenul pentru exercitarea dreptului la actiune a inceput sa curga de la 29.10.2009, iar ultima zi pentru introducerea actiunii ar fi fost 20.10.2016, reclamanta formuland cererea de chemare in judecata la data de 28.05.2012, inregistrata in data de 14.06.2012 la Tribunalul Bucuresti sub nr.22258/3/2012, astfel ca, in prezenta cauza nici nu poate fi pusa in discutie prescriptia dreptului material la actiune, iar solutia instantei de fond este vadit eronata si nelegala, motiv pentru care solicita ca, prin hotarare sa se respinga exceptia prescriptiei dreptului material la actiune pentru pretentiile mentionate la punctele 2 si 3 din cererea de in judecata.
Analizand actele si lucrarile dosarului, Curtea urmeaza a constata legalitatea si temeinicia hotararii primei instante pentru urmatoarele considerente:
Astfel, Curtea retine ca recurenta a solicitat obligarea intimatei la plata redeventei si a penalitatilor de intarziere aferente pentru anii 2002 si 2003, fiind indicate datele scadentei sumelor la 31.08.2002, 31.12.2002 si 06.03.2003, aceasta din urma data reprezentand data renuntarii paratei la terenul agricol din domeniul privat al statului, in temeiul contractului de cesiune nr.19/18.03.2002, modificat prin actele aditionale nr.1 din 06.03.2003 si nr.2 din 17.02.2005, avand ca obiect transmiterea dreptului de exploatare a unor suprafete de teren din domeniul public si privat al statului in schimbul platii unor redevente.
Data scadentei a fost prevazuta in mod expres in art. 5.2 din conventie, respectiv 40% pana la 31.08 si 60% pana la 31.12.
Potrivit disp. art.1 alin.1 din Decretul nr.167/1958 „dreptul la actiune, avand un obiect patrimonial, se stinge prin prescriptie, daca nu a fost exercitat in termenul stabilit in lege”, iar potrivit art.7 alin.1 „prescriptia incepe sa curga de la data cand se naste dreptul la actiune sau dreptul de a cere executarea silita”. In situatia in care dreptul este afectat de un termen suspensiv, prescriptia incepe sa curga de la data cand a expirat termenul, dupa cum prevede art.7 alin.3 din decretul mentionat.
Raportat la dispozitiile legale mentionate, Curtea constata ca data exigibilitatii debitului principal s-a implinit la 31.08.2002, 31.12.2002 si 06.03.2003, in acord cu clauzele contractuale anterior mentionate (art.5.2).Pentru aceste considerente,chiar daca s-ar aprecia ca obligatiile de plata ce formeaza obiectul prezentei judecati ar constitui obligatii fiscale si ca ar fi aplicabil termenul de prescriptie de 7 ani in materie fiscala, Curtea constata ca si intr-o astfel de ipoteza prescriptia este implinita, prin raportare la data scadentei sumelor si data formularii cererii in pretentii.
Totodata Curtea constata ca, desi recurenta a sustinut ca a intervenit intreruperea cursului prescriptiei, avand in vedere ca adresa emisa la 29.09.2011 (fila 36 din dosar fond) nu reprezinta titlu executoriu, urmeaza a aprecia ca, prin inscrisurile depuse reclamanta nu a dovedit ca a intervenit niciuna din cauzele prevazute limitativ de disp.art.16 din Decretul nr.167/1958.
In aceste conditii, Curtea apreciaza ca in mod intemeiat prima instanta a admis exceptia prescriptiei dreptului material la actiune, motiv pentru care, in conformitate cu disp. art. 312 alin.1 C.proc civ. va respinge recursul ca nefondat.
Sub alt aspect, raportat la primul motiv de recurs invocat, facand aplicarea disp. art. 137 C.proc. civ. la modalitatea de solutionare a exceptiei, Curtea constata ca in mod intemeiat Tribunalul nu a retinut cauza spre solutionare si asupra aspectelor legate de fondul pretentiilor deduse judecatii.