Faliment – Procedura insolventei. Suspendarea executarii hotararii recurate. Instanta competenta.
Potrivit art. 300 Cod procedura civila, (1) Recursul suspenda executarea hotararii numai in cauzele privitoare la stramutarea de hotare, desfiintarea de constructii, plantatii sau a oricaror lucrari avand o asezare fixa, precum si in cazurile anume prevazute de lege.
(2) La cerere, instanta sesizata cu judecarea recursului poate dispune, motivat, suspendarea executarii hotararii recurate si in alte cazuri decat cele la care se refera alin. 1
Pe de alta parte, art. 8 alin. l din Legea nr. 85/2006 prevede faptul ca :”(l) Curtea de apel va fi instanta de recurs pentru hotararile pronuntate de judecatorul-sindic in temeiul art. 11.”
Curtea retine in acest context prevederile art. 149 din Legea nr.85/2006,in sensul ca „ Dispozitiile prezentei legi se completeaza, in masura compatibilitatii lor, cu cele ale Codului de procedura civila…”.
Prin suspendarea exercitiului dreptului de administrare conferit domnului P.A., masura dispusa vremelnic, pana la solutionarea recursului formulat impotriva Incheierii din sedinta din data de 17.10.2012, al carei dispozitiv a fost lamurit prin Incheierea din data de 12.12.2012, si aceasta recurata, de catre aceeasi instanta, prin acelasi judecator sindic care a pronuntat incheierile mentionate, s-au eludat dispozitiile procedurale cuprinse in art.300 Cod proc. civ. referitoare la posibilitatea suspendarii executarii hotararii/incheirii recurate de catre instanta investita cu solutionarea recursului, raportat la art.8 alin.1 din legea insolventei.
Prin urmare, numai instanta investita cu solutionarea recursului poate aprecia cu privire la suspendarea executarii hotararii recurate.
(CURTEA DE APEL BUCURESTI SECTIA A VI-A CIVILA
DECIZIA CIVILA NR. 1414 din 25.06.2013)
Prin sentinta civila nr. 1161 din 07.02.2013, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Civila s-a admis cererea formulata de reclamantul E I SPRL in contradictoriu cu paratul W T C B SA.
S-a dispus suspendarea exercitiului dreptului de administrare (de a conduce activitatea) debitorului W T C B SA de catre administratorul special P.A. pana la solutionarea recursului promovat de catre lichidatorul judiciar W T C B SA impotriva incheierilor de sedinta din data de 17.10.2012 si 12.12.2012.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, tribunalul a retinut ca activitatea debitoarei este condusa deficitar de administratorul special, prin depasirea atributiilor ce i-au fost conferite si ca ele rezulta din cele doua incheieri din data de 17.10.2012 si 12.12.2012 care de altfel sunt recurate de administratorul judiciar.
Prin urmare, urgenta luarii acestor masuri de suspendare a conducerii activitatii debitoarei rezida din clarificarea reglementarilor acestor doua incheieri in baza recursului, cat si din faptul ca debitoarea nu-si mai poate efectua platile zilnice pentru ca bancile nu autorizeaza transferurile prin nerecunoasterea calitatii administratorului special de a ordona plati fara semnatura conjuncta a administratorului judiciar.
Pentru ca dreptul de administrare al debitoarei s-a ridicat irevocabil prin incheierea din1.02.2012, atributiile de conducere ale debitoarei se vor exercita de administratorul judiciar pana la solutionarea recursului mentionat.
Fata de cele aratate tribunalul a constatat ca sunt indeplinite conditiile prevazute de art. 581 c.p.civ. pentru luarea acestor masuri vremelnice pentru pastrarea dreptului de continuarea activitatii debitoarei si efectuarea platilor curente si in lipsa careia s-ar produce pagube iminente ce nu s-ar putea repara si ar aduce debitoarea la starea de faliment.
Impotriva acestei sentinte au declarat recurs SC W T C B SA, prin administrator special P.A., si P.A. in calitate de administrator special al debitoarei SC W T B SA, solicitand admiterea prezentului recurs astfel cum a fost formula si respingerea cererii de ordonanta presedintiala formulata de catre intimata E I.
S-au formulat urmatoarele motive de recurs:
1. Sentinta Civila nr. 1161/07.02.2013 incalca normele de competenta prevazute la art. 300 alin. 2 din codul de procedura civila dar si procedura prevazuta de art. 300 alin. 3 cod proc. civ. Tribunalul Bucuresti nu are competenta in a solutiona o cerere de suspendare a efectelor propriei hotarari.
Prin cererea adresata judecatorului sindic (instantei de fond), administratorul judiciar a solicitat acestuia suspendarea executarii incheierilor pronuntate de acelasi judecator sindic la data de 17.10.2012, respectiv 12.12.2012, pana la solutionarea recursurilor formulate impotriva acestor incheieri.
Suspendarea efectelor/executarii unei hotarari judecatoresti ce este atacabila cu recurs, astfel cum sunt incheierile pronuntate de judecatorul sindic la data de 17.10.2012 si 12.12.2012, este reglementa de art. 300 cod proc. civ.
Codul de procedura civila stabileste, in mod imperativ, in art. 300 Cod proc civ competenta exclusiva a instantei de recurs in a dispune cu privire la suspendarea executarii hotararii recurate. Numai instanta investita cu solutionare recursului poate aprecia in concret asupra necesitatii suspendarii executarii hotararii atacate.
Or, in mod nelegal si cu incalcarea normelor de competenta prevazute de dispozitiile art. 300 alin. 2, instanta de fond a pronuntat o hotarare judecatoreasca prin care a suspendat executarea propriilor incheieri, pronuntate de aceeasi instanta la data de 17.10.2012 si 12.12.2012.
Sunt incidente fata de acest motiv de recurs si dispozitiile art. 304 pct. 4 din codul de procedura civila.
De altfel, procedand de o asemenea maniera, instanta de fond a eludat controlul judiciar al instantei ierarhic superioare in grad, unica in masura sa se pronunte cu privire la suspendarea executarii hotararii recurate.
Pe de alta parte, prin pronuntarea Sentintei Civile nr. 1161/07.02.2013, instanta de fond a incalcat dispozitiile art. 300 alin. 3, care prevad faptul ca suspendarea la cerere a executarii hotararii poate fi acordata numai dupa depunerea unei cautiuni ce se va stabili, prin incheiere, cu ascultarea partilor in camera de consiliu.
Or, instanta de fond a incalcat aceste dispozitii procedurale imperative. De altfel, pentru a ocoli prevederile art. 300 cod proc. civ., intimata E I a promovat o cerere de ordonanta presedintiala, inadmisibila si adresata unei instante necompetente, instanta de fond procedand la admiterea nelegala a acesteia din urma.
2. Sentinta Civila nr. 1161/07.02.2013 este netemeinica, nefiind indeplinite conditiile de admisibilitate ale unei cereri de ordonanta presedintiala. Cererea adresata judecatorului sindic de catre administratorul judiciar este nefondata si nedovedita.
Dreptul de administrator special a domnului P.A. cu privire la debitoarea WTCB SA, a fost constatat prin hotarare judecatoreasca la data de 17.10.2012. Ulterior, aceasta calitate de administrator special este confirmata conventional prin Contractul de Administrare nr. 422/01.11.2012. Acest din urma contract este incheiat intre debitoarea W T C B SA prin administrator judiciar E I SPRL, pe de o parte, si domnul P.A., in calitate de administrator special, pe de alta parte.
In conditiile in care administratorul special detine calitatea conventionala de a isi indeplini atributiile, calitate confirmata prin contractul mai sus mentionat chiar de catre administratorul judiciar, sentinta pronuntata de judecatorul sindic este netemeinica.
In al doilea rand, conditiile de admisibilitate ale unei cereri de ordonanta presedintiala nu erau indeplinite iar administratorul judiciar a prezentat argumente nefondate in sustinerea cererii sale.
a. Urgenta masurii solicitate nu se justifica intrucat, administratorul special nu a luat nici o decizie pagubitoare in ceea ce priveste debitoarea WTCB SA si a respectat atributiile stabilite in sarcina sa de judecatorul sindic. Pe de alta parte, administratorul special a facut repetate demersuri pentru a colabora cu administratorul judiciar in conducerea activitatii societatii, sens in care sustinerile E I de la fondul cauzei sunt nefondate si neadevarate. Deci nu exista nici un „pericol iminent" si nici o situatie pagubitoare care se urmarea a fi inlaturata de catre administratorul judiciar, nefiind indeplinita urgenta.
b. Caracterul vremelnic al masurii dispune nu exista, instanta de fond neputand sa isi suspende printr-o hotarare ulterioara propriile incheieri pronuntate in dosarul de insolventa.
Deci, instanta de fond nu avea cum sa pronunte o masura cu caracter vremelnic fata de propriile hotarari, aflate in recurs.
c. Neprejudecarea fondului nu poate fi pusa in discutie ca o conditie, din moment ce administratorul judiciar nu a inregistrat un astfel de litigiu de fond pe rolul Tribunalului Bucuresti.
Nu in ultimul rand, cererea de ordonanta presedintiala formulata de catre administratorul judiciar este nefondata si trebuia respinsa ca atare de catre judecatorul sindic.
Contrar celor afirmate la fondul cauzei de catre E I SPRL, niciun document care priveste activitatea curenta a debitoarei W T C SA Bucuresti de la acordarea dreptului de administrare administratorului special P.A., nu a fost semnat exclusiv de administratorul special.
In plus, ipoteza riscului de "blocare a conturilor" pretinsa de catre E I SPRL nu are niciun fundament real avand in vedere ca :
Administratorul judiciar a efectuat corespondenta cu bancile cu care debitoare isi desfasoara activitate, iar prin adresa nrl 137/04.02.2013 banca I-R a raspuns ca intelege sa deruleze relatiile cu administratorul special sub supravegherea administratorului judiciar, iar P B a comunicat ca este necesar doar schimbarea specimenului de semnatura; deci, nu se poate pune problema unor impedimente de genul celor invocate de catre administratorul judiciar la fondul cauzei
Intimata E I SPRL a formulat intampinare, prin care a solicitat respingerea recursului, aratand ca ceea ce s-a solicitat si ce instanta a incuviintat a fost luarea unei masuri grabnice (suspendarea exercitiului dreptului de administrare), iar nu suspendarea de catre judecatorul sindic a unor hotarari pronuntate tot de catre aceasta instanta.
Administratorul judiciar a solicitat ca suspendarea sa isi produca efectele pana la solutionarea recursului declarat de acesta impotriva incheierii pronuntata de Tribunalul Bucuresti - Sectia a VII-a Civila, in dosarul nr. 45619/3/2011, la data de 17.10.2012, astfel cum a fost lamurita prin incheierea pronuntata in acelasi dosar la data de 12.12.2012.
Argumentele pentru care s-a solicitat pronuntarea unei ordonante presedintiale prin care recurentul P.A. sa fie impiedicat de a exercita dreptul de administrare s-au centrat pe o exercitare abuziva a acestui drept.
Administratorul special P.A. are conducerea in tot a debitoarei W T C si in acest mod s-a si comportata acesta fata de Societate, luand decizii discretionare, fara a consulta administratorul judiciar si in detrimentul Societatii pe care a expus-o riscului falimentului.
Aceste manifestari de vointa contravin art. 3 pct. 26 din Legea insolventei, teza ultima, care prevede ca "in cazul in care ulterior adunarea asociatilor / actionarilor alege un administrator special, acesta va prelua procedura in stadiul in care se gaseste la data desemnarii.
La data desemnarii d-lui P.A. in calitate de administrator special dreptul de administrare al Societatii era ridicat prin incheierea din 01.02.2012 pronuntata de Tribunalul Bucuresti - Sectia a Vll-a Civila, in dosarul nr. 45619/3/2011, incheiere prin care instanta a stabilit ca administratorul judiciar va prelua conducerea in tot a activitatii Societatii.
In contextul evocat, in care dreptul de administrare al Societatii a fost ridicat, administratorul special nu poate avea atributii de conducere a activitatii debitoarei alaturi de administratorul judiciar si cu atat mai putin de conducere exclusiva, pentru ca acelasi art. 3 pct. 26, prima teza din Legea Insolventei prevede ca administratorul este reprezentantul desemnat de adunarea generala a actionarilor/asociatilor debitorului, persoana juridica, imputernicit sa efectueze in numele si pe contul acestuia actele de administrare necesare in perioadele de procedura cand debitorului i se permite sa isi administreze activitatea si sa le reprezinte interesele in procedura pe perioada in care debitorului i s-a ridicat dreptul de administrare.
In acest context a fost promovata de catre administratorul judiciar ordonanta presedintiala, existand la data promovarii fara niciun dubiu aparenta dreptului de a solicita, pe calea urgenta a ordonantei presedintiale, suspendarea exercitiului dreptului de a conduce activitatea debitoarei.
Necompetenta invocata de catre recurent este privata si nu poate fi valorificata pe calea motivului de recurs prevazut in art. 304 pct. 3 din Codul de procedura civila, intrucat acesta sanctioneaza incalcarea necompetentei de ordine publica, iar nu privata.
2. In ceea ce priveste cel de-al doilea motiv de recurs, si acesta este neintemeiat, toate conditiile de admisibilitate fiind indeplinite la momentul promovarii ordonantei presedintiale.
Urgenta rezida in situatia speciala in care se afla debitoarea, care se vedea in situatia de a nu-si putea onora furnizorii si de a nu putea efectua platile zilnice, pentru ca bancile nu autorizau transferurile, intrucat nu recunosteau calitatea administratorului special de a ordona plati fara semnatura conjuncta a administratorului judiciar.
Paguba iminenta a fost data de posibilitatea intrarii debitoarei in faliment, daca situatia persoanei care are calitatea de a angaja debitoarea in raporturile cu tertii nu s-ar fi clarificat.
Aparenta de drept este in favoarea administratorului judiciar, care a aratat ca administratorul special nu putea avea atributii de conducere in tot a activitatii debitoarei, avand in vedere faptul ca dreptul de administrare a fost ridicat prin incheierea din 01.02.2012.
Asupra recursului:
Prin formularea primului motiv de recurs, recurentul tinde la respingerea cererii formulate de reclamant ca inadmisibila, astfel cum si dezvolta in cuprinsul cererii de recurs, aspect pus in discutie de Curte la termenul de judecata din 25.06.2013.
Din actele si lucrarile dosarului, Curtea retine ca prin cererea formulata, administratorul judiciar E I SPRL a solicitat judecatorului sindic pronuntarea unei hotarari judecatoresti pe cale de ordonanta presedintiala pentru suspendarea dreptului de administrare al activitatii debitoarei, drept apartinand administratorului special al debitoarei, domnul P.A., acordat de catre judecatorul sindic la data de 17.10.2012, prin incheierea de la acea data.
Cererea de ordonanta presedintiala a fost adresata aceleiasi instante de fond, prin acelasi judecator sindic, care a pronuntat incheierile prin care domnul P.A. a fost numit administrator special al debitoarei WTCB SA, in contextul in care incheierile prin care judecatorul sindic a acordat domnului P.A. dreptul de administrare al debitoarei WTCB SA au fost atacate cu recurs de catre administratorul judiciar.
Astfel, administratorul judiciar a solicitat si obtinut din partea judecatorului sindic, pe cale de ordonanta presedintiala, suspendarea efectelor propriilor incheieri ale judecatorului sindic pronuntate in cadrul procedurii de insolventa, pana la solutionarea recursului, de catre instanta ierarhic superioara, declarat impotriva Incheierii din data de 17.10.2012, prin care s-a acordat domnului P.A. dreptul de administrare al debitoarei WTCB SA, precum si a Incheierii din data de 12.12.2012 prin care s-a dispus lamurirea dispozitivului precedentei incheiri de sedinta.
Astfel, prin Incheierea de sedinta de la data de 17.10.2012, judecatorul sindic, in cadrul dosarului de fond privind insolventa debitoarei WTCB SA, a acordat domnului P.A. dreptul de administrare al debitoarei WTCB SA.
Prin Incheierea de la data de 12.12.2012, administratorul special al debitoarei promoveaza o cerere de lamurire a dispozitivului incheierii din data de 17.10.2012, cerere prin care a urmarit clarificarea atributiilor pe care avea sa le exercite in calitate de administrator special.
Cererea este admisa de judecatorul sindic, care stabileste faptul ca administratorul special P.A. va exercita atributiile prevazute de Legea nr. 85/2006 si cele statuate in cuprinsul Actului Constitutiv al Societatii, conform dispozitiilor Legii nr. 31/1990 privitoare la consiliul de administratie.
Ambele incheieri au fost recurate.
Potrivit art. 300 Cod procedura civila, (1) Recursul suspenda executarea hotararii numai in cauzele privitoare la stramutarea de hotare, desfiintarea de constructii, plantatii sau a oricaror lucrari avand o asezare fixa, precum si in cazurile anume prevazute de lege.
(2) La cerere, instanta sesizata cu judecarea recursului poate dispune, motivat, suspendarea executarii hotararii recurate si in alte cazuri decat cele la care se refera alin. 1
Pe de alta parte, art. 8 alin. l din Legea nr. 85/2006 prevede faptul ca :”(l) Curtea de apel va fi instanta de recurs pentru hotararile pronuntate de judecatorul-sindic in temeiul art. 11.”
Curtea retine in acest context prevederile art. 149 din Legea nr.85/2006,in sensul ca „ Dispozitiile prezentei legi se completeaza, in masura compatibilitatii lor, cu cele ale Codului de procedura civila…”.
Prin suspendarea exercitiului dreptului de administrare conferit domnului P.A., masura dispusa vremelnic, pana la solutionarea recursului formulat impotriva Incheierii din sedinta din data de 17.10.2012, al carei dispozitiv a fost lamurit prin Incheierea din data de 12.12.2012, si aceasta recurata, de catre aceeasi instanta, prin acelasi judecator sindic care a pronuntat incheierile mentionate, s-au eludat dispozitiile procedurale cuprinse in art.300 Cod proc. civ. referitoare la posibilitatea suspendarii executarii hotararii/incheirii recurate de catre instanta investita cu solutionarea recursului, raportat la art.8 alin.1 din legea insolventei.
Prin urmare, numai instanta investita cu solutionarea recursului poate aprecia cu privire la suspendarea executarii hotararii recurate.
In mod corect arata recurenta ca, printr-un astfel de demers procedural, instanta de fond a eludat controlul judiciar al instantei ierarhic superioare in grad, unica in masura sa se pronunte cu privire la suspendarea executarii hotararii recurate.
Avand in vedere ca finalitatea promovarii cererii de ordonanta presedintiala a fost suspendarea efectelor incheierilor pronuntate de acelasi judecator sindic, Curtea constata intemeiate criticile recurentei referitoare la inadmisibilitatea unei asemenea cereri.
In consecinta, pentru aceste motive, Curtea a constatat recursul fondat si l-a admis, conform art. 312 alin.1 si alin.3 Cod proc. civ., a modificat sentinta civila atacata, in sensul ca pe fond a respins actiunea ca inadmisibila..