Doar in situatia in care cererile partilor sunt formulate confuz, impiedicand determinarea naturii si obiectului cererii, instanta, in baza rolului activ, instanta avea obligatia, respectand principiul contradictorialitatii, sa solicite precizarile necesare, pentru stabilirea cadrului corect al litigiului si pentru a putea da calificarea corespunzatoare cererii formulate, cu finalitatea de a evita, in favoarea respectarii principiului disponibilitatii, un ultra sau minus petita.
Or, in cauza, o atare situatie nu este incidenta, cererea formulata de parat avand un obiect si o denumire clara si bine conturata. Mai mult, la momentul depunerii acestei cereri la dosarul cauzei, paratul beneficia de asistenta juridica a unui avocat ales, astfel cum rezulta din imputernicirea avocatiala anexata la fila 17 dosar fond, astfel ca acesta a putut beneficia de competentele in materie ale aparatorului angajat, inclusiv la momentul formularii acestei intampinari.
Domeniu – drept procesual civil
(CURTEA DE APEL BUCURESTI - SECTIA A III-A CIVILA SI PENTRU CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE – DOSAR NR.10616/300/2010 – DECIZIA CIVILA NR.23/10.01.2013)
Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Sectorului 2 Bucuresti la 25.03.2010, data plicului, reclamanta P.S. 2, in contradictoriu cu paratul B.I., a solicitat instantei ca prin hotararea pe care o va pronunta sa dispuna obligarea acestuia sa desfiinteze lucrarile de construire executate in B., str.A.C., nr.23, sector 2, fara a detine autorizatie de construire.
In motivarea cererii, reclamanta a aratat ca prin proces verbal de contraventie intocmit de imputernicitul legal al Primarului General s-a constatat ca paratul a executat, fara a detine autorizatie de construire, lucrari de construire, motiv pentru care i s-a aplicat o amenda contraventionala, conform art. 26 lit. a din Legea nr. 50/1991 republicata, prin acelasi proces verbal dispunandu-se obligarea paratei sa intre in legalitate, ceea ce nu s-a realizat.
In drept, reclamanta a invocat dispozitiile art. 1073-1075 Cod civil si art. 26 lit. a) din Legea nr. 50/1991.
La data de 12.11.2010, paratul a formulat intampinare, solicitand respingerea cererii ca neintemeiate.
In motivare, s-a aratat ca imobilul din B., str. A.C., nr.23, sector 2 este in proprietatea sa si a sotiei sale, motiv pentru care actiunea este inadmisibila.
S-a mai invederat ca in procesul-verbal de contraventie au fost folosite date neadevarate cu privire la perioada edificarii constructiei, aceasta fiind ridicata in anul 2005, motiv pentru care constatarea contraventiei este tardiva, iar procesul-verbal de contraventie este nelegal si urmare a faptului ca obligatia de a obtine autorizatia este imposibil de executat, pentru ca nu este proprietar al terenului aferent casei, iar Primaria nu a aprobat cererea de cumparare a terenului.
Intampinarea a fost intemeiata in drept pe dispozitiile art. 115 Cpc, Lg.215/2001, Lg.50/1991.
Prin sentinta civila nr. 4427/01.04.2011, pronuntata de Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti, in dosarul nr.10616/300/2010, s-a admis cererea formulata de catre reclamanta P.S. 2, in contradictoriu cu paratul B.I.; a fost obligat paratul sa aduca la starea initiala imobilul situat in mun. B., str.A.C., nr.23, sector 2, prin desfiintarea lucrarilor executate fara autorizatie de construire, astfel cum au fost retinute in procesul-verbal de contraventie seria A 175 nr.85915 din 09.11.2009, respectiv modificarea si extinderea celor doua vestibule 9 si 10 cu aproximativ 1,00 m spre latura dreapta, in zona dintre cele doua vestibule constructia nou efectuata realizata din zidarie cu invelitoare din tabla si compartimentata, zidirea golului de usa dintre camera 2 si vestibulul 5, zidirea golului de usa dintre camera 2 si holul 3, cu realizarea unuia nou spre curte, in termen de 30 de zile de la ramanerea irevocabila a hotararii; in caz de neexecutare, a fost autorizat reclamantul sa procedeze la desfiintarea respectivelor lucrari, pe cheltuiala paratului; a fost obligat paratul la plata catre reclamant a sumei de 8,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, prima instanta a retinut ca prin procesul-verbal de contraventie seria A 175 nr.85915 din 09.11.2009 s-a dispus sanctionarea paratului cu amenda contraventionala, retinandu-se ca aceasta a realizat fara autorizatie lucrari de constructie constand in modificarea si extinderea celor doua vestibule 9 si 10 cu aproximativ 1,00 m spre latura dreapta, in zona dintre cele doua vestibule constructia nou efectuata realizata din zidarie cu invelitoare din tabla si compartimentata, zidirea golului de usa dintre camera 2 si vestibulul 5, zidirea golului de usa dintre camera 2 si holul 3, cu realizarea unuia nou spre curte.
Prin acelasi proces-verbal s-a stabilit in sarcina paratului obligatia de a intra in legalitate, prin obtinerea autorizatiei de construire, pana la data de 10.02.2010, in caz contrar, paratul fiind obligat sa desfiinteze constructiile realizate ilegal pana la data de 10.03.2010.
In drept, prima instanta a retinut incidenta art. 1 alin. 1, art. 26 si art. 28 alin. 3 din Legea nr.50/1991, constatand ca masura intrarii in legalitate nu a fost adusa la indeplinire de parat, care pana in prezent nu a obtinut autorizatia de construire, neconformandu-se celor dispuse in sarcina sa prin procesul-verbal de constatare a contraventiei.
Sustinerile paratului legate de faptul ca imobilul din B., str. A.C., nr.23, sector 2 este in proprietatea sa si a sotiei sale, constructia a fost ridicata in anul 2005, iar obligatia de a obtine autorizatia este imposibil de executat, precum si celelalte aspecte legate de temeinicia si legalitatea procesului-verbal de contraventie, nu sunt intemeiate, putand fi analizate exclusiv pe calea plangerii contraventionale, procesul-verbal de contraventie neatacat devenind titlu executoriu.
In temeiul art. 32 alin. 2 din Legea nr. 50/1991, instanta a stabilit un termen de 30 de zile de la data ramanerii irevocabile a hotararii pentru executarea obligatiei, iar in cazul in care paratul nu se va conforma, a autorizat reclamantul sa aduca la indeplinire masura dispusa pe cheltuiala paratului.
Potrivit dispozitiilor art. 274 C.pr.civ., cheltuielile de judecata efectuate vor fi suportate de parat pe temeiul culpei sale procesuale, iar prima instanta a obligat paratul la plata sumei de 8,3 lei, reprezentand taxa judiciara de timbru si timbru judiciar catre reclamant.
Impotriva sentintei civile sus mentionate, a formulat apel paratul B.I., cererea de apel fiind inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti, Sectia a III-a Civila.
In motivarea apelului sau, apelantul parat a sustinut ca in mod gresit, instanta de fond a admis cererea de chemare in judecata fara a analiza cererea sa reconventionala, intitulata in mod gresit "intampinare", deoarece, asa cum rezulta din motivarea data de avocatul pe care l-a avut la fond, a formulat plangere impotriva procesului verbal de constatare a contraventiilor nr. 85915/09.11. 2009, emis de reclamanta, prin care a invocat exceptia inadmisibilitatii actiunii si a prescriptiei constatarii contraventiei.
Tot din continutul motivelor „intampinarii" rezulta ca a formulat aparari exclusiv pe intocmirea cu incalcarea legii a procesului verbal de contraventie precum si a comunicarii, ce i-a parvenit in cursul acestui proces. Asadar, in mod gresit instanta de fond a apreciat ca nu a atacat procesul verbal si astfel acesta a devenit in acest mod titlu executoriu.
Asa cum a aratat in „intampinare", a dovedit ca procesul verbal nu i-a fost comunicat decat in cadrul acestei cauze, fiind inca in termen, fapt pentru care a formulat aparari impotriva acestui proces verbal, prin care a invocat mai multe nulitati de forma si de fond.
Este adevarat ca nu a scris despre aceste nulitati, dar invocand nelegalitatea procesului verbal este clar ca a inteles sa puna in discutie sanctiunile incalcarii normelor legale prevazute de O.G. nr.2/2001, astfel cum a fost modificata, respectiv nulitati de forma si nulitati de fond ale procesului verbal.
Considera ca instanta trebuia sa analizeze „intampinarea", nu in mod literal, ci asa cum rezulta din continutul motivelor intampinarii; daca ar fi analizat continutul "intampinarii" sale ar fi rezulta ca ceea ce a invocat nu erau simple aparari ci motive de nulitate impotriva acestui proces verbal intitulate "motive de nelegalitate", fapt pentru care instanta de fond trebuia sa deduca ca a formulat plangere impotriva acestui proces verbal prin intermediul unei cereri reconventionale.
Arata ca era in termen cand a formulat plangerea contraventionala prin "intampinare", deoarece procesul verbal nu i-a fost comunicat, potrivit art.27 din O.G.nr.2/2001. Din actele depuse la dosarul cauzei de catre intimata-reclamanta nu rezulta ca i s-a comunicat acest proces verbal conform art.27 din O.G. nr.2/2001, avand in vedere ca redactarea acestuia s-a facut la sediul agentului constatator dupa un interval de 5 zile de la data cand a venit, desi s-a deplasat la sediul imobilului supus sanctiunii contraventionale. Din intregul probatoriu administrat in fondul cauzei, nu rezulta ca a semnat vreun act de primire a acestui proces verbal, intocmit in lipsa sa si a celuilalt coproprietar, respectiv sotia sa, B.V..
Apelantul a mai sustinut ca procesul verbal a fost intocmit cu incalcarea normelor imperative ale art. 16 ale O.G. nr.2/2001, respectiv cu privire la fapta constatata de agentul constatator, in care acesta arata ca la data de 04.11.2009, orele 14,40 a fost la imobilul sau, care este si al sotiei sale, si a constatat ca in cursul anului 2009, au fost executate de catre acesta, fara autorizatie de construire lucrari de constructii, detailand modul in care au fost efectuate aceste lucrari, ca si cand ar fi intrat in aceste incaperi, precizand ce camera ce vestibule etc. au fost extinse.
Aceste lucrari de constructie le-a efectuat in anul 2005 impreuna cu sotia sa, fiind ambii coproprietari, astfel ca nu are cum sa i se aplice sanctiunea readucerii imobilului in stare initiala doar unui singur coproprietar,.
De aceea a invocat si exceptia inadmisibilitatii in "intampinare", pe care instanta de fond nu a analizat-o, fapt ce a dus la pronuntarea unei hotarari total nelegale si netemeinice.
Desi a solicitat proba cu martori, instanta de fond dupa ce a vazut inscrisurile, a constatat ca aceasta proba nu mai este utila, fapt ce a facut ca sa i se incalce dreptul la aparare, neputand sa dovedeasca ca acele lucrari au fost facute in anul 2005.
Arata ca agentul constatator nu i-a spus ca ii aplica vreo sanctiune, ci i-a spus ca a venit in urma cererii sotiei sale de prelungire a certificatului de urbanism si de eliberare a autorizatiei de constructie si ca este necesar sa vada despre ce lucrari este vorba pentru a le da aviz favorabil.
Reaua credinta a agentului constatator de a-i ascunde adevaratul scop al vizitei a reiesit si din faptul ca nu a intocmit pe loc procesul verbal, fapt pentru care a fost lipsit de dreptul de a formula obiectiuni, ci a intocmit acest proces verbal la sediul sau, tocmai pentru a fi impiedicat sa formuleze obiectiuni si sa exercit dreptul sau de a formula plangere in cunostinta de cauza in termenul legal.
Asadar un alt motiv de nulitate este neintocmirea procesului verbal de fata cu acesta, cand in mod nelegal a intocmit acest proces verbal la sediul sau dupa un interval de 5 zile de la efectuarea controlului.
In procesul verbal s-a constatat de catre agentul constatator ca lucrarile erau terminate. Or, cererea sotiei sale de eliberare certificate de urbanism dateaza din data de 09.05.2008, asa cum rezulta din certificatul de urbanism nr.2366/242C din 07.07.2008, acestia construind si ulterior au inceput demersuri pentru a obtine titlu de proprietate pe constructie.
Toate aceste aspecte susmentionate, duc la concluzia ca intocmirea procesului verbal s-a facut cu incalcarea elementului esential cerut de art.16 din O.G. nr.2/2001, cu prilejul intocmirii unui astfel de act, respectiv mentiunea exacta a datei cand a avut loc savarsirea faptei mentionate, care in cazul de fata se poate analiza ca anul in care au fost terminate lucrarile extinse la cele existente. De asemenea, nu s-a trecut faptul ca fapta a fost savarsita de catre acesta impreuna cu sotia sa, B.V..
O alta nulitate de forma, consta in faptul ca persoana care este sanctionata nu este proprietarul acestor constructii, deoarece numele sau este B.I., iar in procesul verbal este sanctionat B.I., care nu poate avea acelasi C.N.P. ca si al sau.
Faptul ca nu figureaza in procesul verbal, B.I., ci a fost amendat B.I., face ca in prezenta cauza sa nu aiba calitate procesuala.
Solicita sa se constate prin incheierea procesului verbal in lipsa sa si a martorilor s-au incalcat alte norme imperative ale O.G. nr.2/2001.
Agentul constatator nu i-a comunicat procesul verbal in termen de o luna de la data aplicarii amenzii, ci doar cu ocazia prezentei cauze, astfel ca intelege sa invoce exceptia prescrierii executarii sanctiunilor cuprinse in procesul verbal de constatare.
De asemenea, o alta exceptie pe care a invocat-o in fond, si pe care instanta de fond nu a pus-o din oficiu in discutie, este aceea a prescrierii constatarii faptei, potrivit art.26 din Legea nr.50/1991.
Faptul ca instanta de fond a concluzionat ca nu a fost atacat procesul verbal si ca aceasta aparare de fond nu este intemeiata, duce la constatarea unui alt motiv de apel al hotararii atacate.
In drept, apelul a fost intemeiat pe dispozitiile legale susmentionate si pe dispozitiile art. 282 C.pr.civ.
Intimata reclamanta nu a formulat intampinare in apel.
Prin decizia civila nr.705/A/05.09.2012, Tribunalul Bucuresti - Sectia a III-a Civila a respins ca nefondat apelul formulat de paratul B.I. impotriva sentintei primei instante.
Pentru a decide astfel, tribunalul a retinut ca apelantul parat a realizat fara autorizatie lucrari de constructie constand in modificarea si extinderea celor doua vestibule 9 si 10 cu aproximativ 1,00 m spre latura dreapta, in zona dintre cele doua vestibule; totodata, s-a retinut in sarcina sa zidirea golului de usa dintre camera 2 si vestibulul 5, zidirea golului de usa dintre camera 2 si holul 3, cu realizarea unuia nou spre curte, potrivit procesului-verbal de contraventie seria A 175 nr. 85915 din 09.11.2009, prin care s-a dispus sanctionarea paratului cu amenda contraventionala.
Prin acelasi proces-verbal s-a stabilit in sarcina paratului obligatia de a intra in legalitate, prin obtinerea autorizatiei de construire, pana la data de 10.02.2010, in caz contrar paratul fiind obligat sa desfiinteze constructiile realizate ilegal pana la data de 10.03.2010.
In aceste conditii, dupa expirarea termenului acordat apelantului parat prin procesul-verbal mentionat, reclamanta a formulat prezenta cerere, in temeiul art. 32 alin. 1 din Legea nr.50/1991, prin care a solicitat obligarea acestuia din urma sa desfiinteze lucrarile executate fara autorizatie de construire.
Conform dispozitiilor art.1 alin.1 din Legea nr.50/1991, executarea lucrarilor de constructii este permisa numai pe baza unei autorizatii de construire sau de desfiintare, emisa in conditiile prezentei legi, la solicitarea titularului unui drept real asupra unui imobil - teren si/sau constructii - identificat prin numar cadastral, in cazul in care legea nu dispune altfel, iar paratul nu detinea autorizatia prevazuta de lege la data intocmirii procesului-verbal, astfel cum rezulta din cuprinsul actului de constatare a contraventiei intocmit de reclamanta.
Cum in mod corect a apreciat prima instanta, in prezentul litigiu nu se mai poate pune in discutie legalitatea si temeinicia procesului verbal de contraventie, in conditiile in care nu s-a probat exercitarea unei plangeri contraventionale.
Apelantul parat a formulat in prima instanta o intampinare, astfel cum reiese cu claritate din denumirea si din cuprinsul acesteia iar nu o cerere reconventionala avand ca obiect plangere contraventionala impotriva procesului verbal prin care s-a retinut edificarea constructiei in litigiu fara autorizatie de construire. Nimic din modalitatea de formulare a intampinarii nu conducea la concluzia existentei unei cereri reconventionale, pentru ca prima instanta sa „deduca” aceasta. Intr-adevar, potrivit dispozitiilor art. 129 alin. 4 si alin. 5 Cod de procedura civila, judecatorii au indatorirea sa dovedeasca rol activ in solutionarea cauzei, dar, intr-un proces al intereselor private, cum este procesul civil, instanta nu se poate transforma in avocatul uneia dintre parti si nu o poate favoriza, indicandu-i ce anume cereri sa formuleze pentru a avea castig de cauza.
Ceea ce s-a invocat pe calea intampinarii in prima instanta constituie, intr-adevar, aparari raportat la legalitatea si temeinicia procesului verbal de contraventie, dar care nu pot fi analizate in prezentul litigiu, ci doar pe calea unei plangeri contraventionale, pe care apelantul parat nu a facut dovada ca a exercitat-o. In mod similar, toate sustinerile din apel, prin care apelantul detaliaza cele aratate in intampinarea depusa in prima instanta, au aceeasi natura – a unor aparari ce privesc procesul verbal de contraventie intocmit, care insa nu face obiectul cauzei. Intrucat partea invoca necomunicarea procesului verbal de contraventie, are si in prezent posibilitatea de a formula plangere contraventionala, aspectul unei eventuale tardivitati urmand a se discuta in cadrul acestei actiuni.
In mod corect a respins prima instanta si proba testimoniala solicitata de catre reclamant pentru a dovedi ca modificarea constructiei a fost realizata in anul 2005, acest fapt privind tot legalitatea procesului verbal de contraventie neatacat. De asemenea, prima instanta a calificat exceptia inadmisibilitatii ca fiind o aparare de fond si ulterior, prin sentinta apelata, a aratat ca acest aspect, alaturi de celelalte invocate, priveste temeinicia si legalitatea procesului verbal de contraventie, putand fi valorificat exclusiv pe calea plangerii contraventionale. Retinand si ca exceptia prescrierii executarii sanctiunilor cuprinse in procesul verbal de contraventie nu poate fi invocata pentru prima oara in apel, fata de prevederile art. 294 alin.1 din Codul de procedura civila, precum si ca, oricum, dispozitiile art. 14 alin. 1 din OG nr. 2/2001, incidente daca procesul-verbal de constatare a contraventiei nu a fost comunicat contravenientului in termen de o luna de la data aplicarii sanctiunii, privesc doar prescrierea executarii sanctiunii amenzii contraventionale, cu observarea tuturor considerentelor expuse, s-a respins apelul, ca nefondat.
Impotriva acestei decizii a formulat recurs paratul Bardan Ion, solicitand modificarea in tot a hotararii recurate, precum si anularea in tot a sentintei civile nr.4427 pronuntata de Judecatoria Sector 2 Bucuresti la data de 01.04.2011, iar pe fondul cauzei respingerea actiunii ca netemeinica si admiterea cererii reconventionale, care gresit a fost intitulata ca fiind "Intampinare", respectiv, admiterea plangerii (care este in termen) impotriva procesului verbal de contraventie susmentionat, in subsidiar, admiterea exceptiilor lipsei calitatii procesuale pasive a recurentului, a exceptiei inadmisibilitatii, a exceptiei prescriptiei constatarii contraventiei si exceptiei prescriptiei executarii sanctiunii; cu cheltuieli de judecata.
Invocand dispozitiile art.304 pct.9 Cod de procedura civila, recurentul parat a sustinut ca in mod gresit instanta de apel a respins apelul sau ca nefondat, mentinand solutia instantei de fond prin admiterea cererii de chemare in judecata fara a analiza cererea reconventionala, intitulata in mod gresit „intampinare", deoarece, asa cum rezulta din motivarea data de avocatul sau la fond, a formulat plangere impotriva procesului verbal de constatare a contraventiilor nr.85915/09.11.2009, emis de intimata - reclamanta, prin care a invocat exceptia inadmisibilitatii actiunii si a prescriptiei constatarii contraventiei.
Tot din continutul motivelor „intampinarii" rezulta ca a formulat aparari exclusiv pe intocmirea cu incalcarea legii a procesului verbal de contraventie precum si a comunicarii, ce i-a parvenit in cursul procesului in faza de fond, o data cu comunicarea cererii de chemare in judecata.
Recurentul considera ca instanta de apel a dat o interpretare eronata dispozitiilor art.129 alin.4 si alin 5. Cod de procedura civila, aplicand gresit aceste dispozitii la speta de fata.
Recurentul apreciaza ca, in mod gresit instanta de apel a interpretat faptul ca intr-un proces al intereselor private nu poate sa aplice dispozitiile art.129 alin.4 si alin. 5 Cod de procedura civila, caci daca ar face acest lucru intr-un proces civil si ar califica intampinarea ca fiind o cerere reconventionala, s-ar transforma in avocatul uneia dintre parti, favorizand-o prin inducerea a ce anume cereri sa formuleze pentru a avea castig de cauza.
In opinia recurentului, legiuitorul a dat judecatorului posibilitatea de a le cere partilor explicatii, in cazul in care din actele depuse la dosar rezulta situatii de fapt si de drept pe care partile le-au aratat, chiar daca nu sunt mentionate in cerere sau in intampinare.
Asadar, in speta de fata, se poate observa ca din apararile formulate in intampinare instanta era indreptatita, in cazul in care ar fi considerat ca este nelamurita, sa-l intrebe daca intampinarea cuprindea plangere contra procesului verbal contraventional, si sa constate ca intampinarea acestuia cuprinde o veritabila cerere reconventionala, fara ca prin aceasta sa se transforme in avocatul unei parti, asa cum in mod gresit a interpretat instanta de fond norma legala in discutie.
Recurentul apreciaza ca instanta de apel avea destule temeiuri de fapt si de drept, pentru a constata ca instanta de fond a incalcat dispozitiile art. 129 alin. 5 din Codul de procedura civila, prin faptul ca nu a analizat si nu a cerut explicatii in cazul in care ar fi considerat acest lucru.
In opinia recurentului, corect si legal era ca instanta de apel sa analizeze aceste aparari la procesul verbal de contraventie, ce continea neadevaruri si nelegalitati si sa administreze probe pentru aflarea adevarului.
Considera ca in mod gresit instanta de apel a constatat ca exceptia prescrierii executarii sanctiunilor cuprinse in procesul verbal de contraventie nu poate fi invocata pentru prima data in apel, fiind o exceptie de ordine publica, conform art.18 din Decretul nr.167/1958.
Fata de aceste aspecte, considera ca instanta de apel a respins exceptia prescrierii executarii sanctiunilor cuprinse in procesul verbal in mod nelegal si netemeinic.
Considera ca potrivit art.1 din Decretul nr.167/1958 si art.5 din O.G. nr.2/2001, prescriptia priveste atat sanctiunea amenzii contraventionale care este sanctiune principala conform art.5 din O.G nr.2/2001 asa cum a fost completata si modificata prin Legea nr.180/2001 cat si sanctiunea secundara - desfiintarea lucrarilor si aducerea terenului in starea initiala.
Invoca si dispozitiile art.14 alin.1 din O.G. nr.2/2001 sustinand ca prin constatarea doar a prescriptiei executarii amenzii contraventionale, separate de sanctiunea secundara, instanta de apel a aplicat gresit legea. Considera ca instanta de apel trebuia sa admita proba cu martori, pentru ca nici procesul verbal contraventional nu era semnat de vreun martor, fapt ce era necesar ca apararile paratului de fond sa fie probate cu acest mijloc de proba, prin care a dorit sa dovedeasca ca a facut acele infime modificari de constructie in anul 2005, fiind intervenita prescriptia de 2 ani prevazuta de Legea nr.50/1991.
Fiind aparari de fond, asa cum au fost constatate de cele doua instante, acestea nu erau nevoite sa constate nulitatea acestui proces verbal contraventional, insa aveau posibilitatea si obligatia legala de a analiza pe baza unui probatoriu corect administrat, daca procesul verbal putea sau nu sta la baza dovedirii pretentiilor intimatei-reclamante si in functie de constatarile legale si putea admite sau respinge in mod legal actiunea intimatei-reclamante.
O alta incalcare a Legii nr.50/1991, consta in faptul ca, prin pronuntarea unei hotarari de admitere a unei astfel de actiuni nu poate sa suplineasca obligatia intimatei reclamante de a obtine o autorizatie de demolare a modificarilor pe care paratul le-a facut. Recurentul a subliniat acest aspect de nelegalitate avand in vedere ca, potrivit art.1 alin.1 din Legea nr.50/1991 executarea lucrarilor de constructii este permisa numai pe baza de autorizatie de construire sau de desfiintare.
Procedand in modul nelegal, recurentul considera ca instanta de apel a pronuntat o hotarare cu incalcarea art.1 din Legea nr.50/1991.
Un alt aspect de nelegalitate consta in faptul ca recurentului i s-a respins in mod nejustificat exceptia lipsei calitatii sale procesuale pasive, prin care a aratat ca a fost sanctionat o alta persoana, respectiv B.I.. Or, numele recurentului este B.I., fapt pentru care considera ca nu poate sta legal la baza desfiintarii modificarilor infime pe care le-a facut in anul 2005.
Un ultim aspect al nelegalitatii hotararii atacate consta in acela ca instanta de apel nu a tinut cont de faptul ca imobilul este coproprietatea recurentului si a sotiei sale, fapt pentru care considera ca neincluzandu-o in procesul verbal contraventional, aceasta va fi cea care va fi prejudiciata grav in dreptul sau de proprietate, incalcand toate normele interne si internationale privind apararea si garantarea dreptului de proprietate a oricarui cetatean.
Recurentul considera ca prin respingerea exceptiei actiunii ca inadmisibila, instanta de apel a pronuntat o hotarare cu incalcarea tuturor legilor susmentionate, fapt pentru care solicita admiterea recursului astfel cum a fost formulat, cu cheltuieli de judecata.
Intimata reclamanta P.S. 2 B. a formulat intampinare, solicitand respingerea recursului ca nefondat.
In motivare, intimata a aratat ca instanta de apel a apreciat in mod corect faptul ca prima instanta a considerat ca sustinerile paratului legate de faptul ca imobilul din strada A.C. nr. 23 este proprietatea sa si a sotiei sale; lucrarile de constructie neautorizate si sanctionate au fost executate de fapt in anul 2005 si nu in 2009, iar obligatia de a obtine Autorizatia de construire este imposibil de executat, precum si celelalte aspecte legate de temeinicia si legalitatea procesului verbal de contraventie - nu sunt intemeiate, ele putand fi analizate exclusiv pe calea plangerii contraventionale, neexercitata de catre parat, motiv pentru care procesul verbal a devenit titlu executoriu.
Motivele invocate pe calea intampinarii in prima instanta, constituie aparari raportat la legalitatea si temeinicia procesului verbal de contraventii care nu puteau fi analizate in litigiul in cauza, ci doar pe calea unei plangeri contraventionale, pe care paratul nu a exercitat-o - Ia fel cum si toate sustinerile din apel, prin care apelantul a detaliat cele aratate in intampinarea depusa in prima instanta aveau aceeasi natura, si anume a unor aparari ce priveau procesul verbal de contraventie intocmit, care insa nu faceau obiectul cauzei supuse judecatii.
In ceea ce priveste respingerea de catre prima instanta a administrarii probei testimoniale solicitate de catre parat pentru a dovedi ca lucrarile de constructie executate neautorizat au fost realizate in anul 2005, intimata considera ca in mod corect instanta de apel a decis ca acest fapt privea tot legalitatea si temeinicia procesului verbal de contraventie neatacat.
In recurs, a fost administrata proba cu inscrisuri fiind atasata la dosar in copie, cartea de identitate a numitei B.V..
Analizand legalitatea deciziei civile recurate, prin raportare la criticile concrete cu care a fost legal sesizata, Curtea retine urmatoarele:
Referitor la critica vizand aplicarea eronata in cauza a prevederilor inscrise in art. 129 alin. 4 si 5 din Codul de procedura civila.
Critica este nefondata.
Curtea apreciaza ca in mod corect s-a apreciat de catre instanta de apel ca cererea formulata de parat, in fata primei instante, la data de 12.11.2010, a avut natura unei intampinari, instantele de fond raportandu-se in mod judicios la natura litigiului, denumirea si cuprinsul concret al acestei cereri.
Astfel, art. 119 din Codul de procedura civila, reglementeaza dreptul paratului de a formula cerere reconventionala daca are pretentii in legatura cu cererea sau mijloacele de aparare ale reclamantului. O asemenea cerere se solutioneaza, de regula, odata cu actiunea principala, asigurandu-se prin aceasta o mai buna administrare a justitiei, precum si evitarea unor solutii contradictorii referitoare la pretentii reciproce strans legate intre ele.
Pentru admisibilitatea unei cereri reconventionale, legea impune existenta unei legaturi intre aceasta si cererea principala, adica sa izvorasca din aceeasi cauza, din acelasi raport juridic.
In cauza, reclamantul si-a configurat exercitiul dreptului de acces la instanta de judecata, in scopul valorificarii pretentiei sale concrete, deduse din calitatea sa de autoritate publica cu atributii in materia autorizarii edificarii de constructii - aducerea unui imobil la starea anterioara efectuarii asupra sa a unor lucrari de constructie, in mod ilegal, fara autorizatie - prin formularea unei actiuni intemeiate pe raspunderea civila a paratului - actiune personala, intemeiata pe prevederile art. 32 alin. 1 lit. b din Legea nr.50/1991, din acest punct de vedere, forma de raspundere instituita de acest text de lege avand natura unei raspunderi delictuale si reprezentand o aplicatie particulara a prevederilor art. 998 -999 din Codul civil.
Astfel, in considerarea interesului de ordin general care consta in necesitatea edificarii unor constructii care sa respecte exigentele impuse de normele tehnice in vigoare, legea impune in toate cazurile conditia prealabila de obtinere a autorizatiei de construire urmate de inceperea lucrarilor (chiar si in cazuri urgente).
In acest sens, Curtea are in vedere ca potrivit art. 1 din Legea nr.50/1991, executarea lucrarilor de constructii este permisa numai pe baza unei autorizatii de construire, emisa in conditiile acestei legi, la solicitarea titularului unui drept real asupra unui imobil - teren si/sau constructii - identificat prin numar cadastral, in cazul in care legea nu dispune altfel si cu respectarea prevederilor acesteia, art. 11 din acelasi act normativ, enumerand, in mod limitativ, lucrarile care pot fi executate fara autorizatie de construire urmatoarele, stipuland in mod expres ca aceste lucrari sunt doar cele care nu modifica structura de rezistenta si/sau aspectul arhitectural al constructiilor. Totodata, art. 32 din lege stabileste ca in cazul in care persoanele sanctionate contraventional au oprit executarea lucrarilor, dar nu s-au conformat in termen celor dispuse prin procesul-verbal de constatare a contraventiei, potrivit prevederilor art. 28 alin. (1), organul care a aplicat sanctiunea va sesiza instantele judecatoresti pentru a dispune desfiintarea constructiilor realizate nelegal.
Executarea lucrarilor de constructii prevazute de 3 din Legea nr. 50/1991 republicata este permisa numai in temeiul unei autorizatii prealabile de construire sau desfiintare, imprejurare ce corespunde tezei a doua din primul alineat al Articolului 1 din Protocolul nr. 1 al Conventiei Europene a Drepturilor Omului, conditionarea dreptului de construire urmarind un scop legitim, recunoscut ca atare si respectat in toate sistemele de drept ale statelor membre la Conventie, si anume asigurarea aplicarii masurilor prevazute de lege, referitoare la amplasarea, proiectarea, executarea si functionarea constructiilor, deci atat interesul public, constand in principal in securitatea cladirilor invecinate, mentinerea valorii acestora prin pastrarea cadrului urbanistic si arhitectural, dar si interesul privat al proprietarului actual si al proprietarilor viitori, prin verificarea respectarii exigentelor tehnice ce vizeaza inlaturarea riscul prabusirii cladirilor, cu posibile consecinte asupra vietii sau integritatii sanatatii celor ce se afla inauntrul sau in afara acestora.
Or, prin cererea formulata, paratul a formulat doar aparari vizand pe de o parte inadmisibilitatea actiunii reclamantului, calitatea sa de coproprietar al imobilului care a facut obiectul modificarilor realizate fara autorizatie de construire, lipsa dreptului sau de proprietate asupra terenului pe care a fost edificata constructia neautorizata si implicit imposibilitatea obtinerii autorizatiei de construire, utilitatea lucrarilor realizate in raport de gradul minim de confort al constructiei si al conditiilor igienico sanitare precare ale acesteia iar pe de alta parte tardivitatea constatarii contraventiei.
Prin aceasta cerere, paratul nu a inteles sa deduca analizei instantei o pretentie proprie impotriva reclamantului care sa aiba aceeasi cauza si sa izvorasca din acelasi raport juridic, apararile sale vizand legalitatea unui proces verbal de contraventie, care contrar sustinerilor recurentului nu constituia, pentru argumentele anterior mentionate, cauza actiunii reclamantului, astfel cum dispune art. 119 din Codul de procedura civila.
Or, judecatorul are posibilitatea de a manifesta un rol activ, in limitele prevazute de lege si in legatura indisolubila cu principiul disponibilitatii, in temeiul caruia partile sunt acelea care au rolul hotarator in determinarea unui anumit proces civil, instanta de judecata fiind obligata sa statueze omnia petita, numai cu privire la ceea ce s-a cerut.
Asa cum a retinut si instanta de apel, in procesul civil, rolul activ al judecatorului, in ipostazele concretizate prin art. 129 din Codul de procedura civila, nu inseamna nici partialitate, nici ingerinta in domeniul drepturilor partilor, fiind tocmai o garantie a acestor drepturi si interese, judecatorul neputandu-se substitui partilor pentru stabilirea cadrului procesual, intrucat ar incalca unul dintre principiile de baza ale procesului civil, cel al disponibilitatii.
Doar in situatia in care cererile partilor sunt formulate confuz, impiedicand determinarea naturii si obiectului cererii, instanta, in baza rolului activ, instanta avea obligatia, respectand principiul contradictorialitatii, sa solicite precizarile necesare, pentru stabilirea cadrului corect al litigiului si pentru a putea da calificarea corespunzatoare cererii formulate, cu finalitatea de a evita, in favoarea respectarii principiului disponibilitatii, un ultra sau minus petita.
Astfel, principiul disponibilitatii, alaturi de cel al contradictorialitatii si al dreptului la aparare, se circumscrie notiunii de proces echitabil in conditiile art. 6 din Conventia europeana a drepturilor omului, fiind consacrat de dispozitiile art. 129 alin. 6 din Codul de procedura civila, potrivit carora partile pot determina nu numai existenta procesului, prin declansarea procedurii judiciare, ci pot determina continutul procesului, prin stabilirea cadrului procesual in privinta obiectului si a participantilor la proces.
Or, in cauza, o atare situatie nu este incidenta, cererea formulata de parat avand un obiect si o denumire clara si bine conturata. Mai mult, la momentul depunerii acestei cereri la dosarul cauzei, paratul beneficia de asistenta juridica a unui avocat ales, astfel cum rezulta din imputernicirea avocatiala anexata la fila 17 dosar fond, astfel ca acesta a putut beneficia de competentele in materie ale aparatorului angajat, inclusiv la momentul formularii acestei intampinari.
De altfel, verificand practicaua sentintei civile nr. 4427/01.04.2011, Curtea constata ca instanta de fond si-a exercitat rolul activ, punand in discutie natura apararii formulate in intampinare care viza tardivitatea constatarii contraventiei, aparare care fusese formulata in directa legatura cu procesul verbal de contraventie prin care paratul fusese sanctionat pentru savarsirea contraventiei prevazute de art. 26 lit. a din Legea nr. 50/2001, iar acesta, care a beneficiat de asistenta juridica calificata a unui avocat ales, a precizat ca aceasta sustinere reprezinta o simpla aparare de fond.
De altfel, chiar in recurs, recurentul arata neechivoc ca in cadrul acestei cereri a formulat aparari vizand incalcarea legii la momentul intocmirii procesului verbal de contraventie, or, simpla formulare a unor aparari de fond in legatura cu cererea dedusa judecatii nu evidentiaza intentia acestuia de a supune analizei instantelor o cerere care sa cuprinda pretentii proprii.
Asa fiind, nu poate fi primita critica vizand omisiunea instantelor de fond de a analiza cererea formulata de parat ca fiind o cerere reconventionala, din circumstantele cauzei, anterior reliefate, neputandu-se deduce o eroare a acestuia in ceea ce priveste intitularea gresita a cererii in lipsa unei manifestari de vointa neechivoce a acestuia de a formula pretentii proprii, avand ca izvor acelasi raport juridic cu dreptul invocat de reclamant, pe cale reconventionala.
Referitor la celelalte critici, Curtea are in vedere ca art. 13 din OG 2/2001, modificata si completata, reglementeaza exceptia prescriptiei dreptului de a constata contraventiile si de a aplica sanctiunile contraventionale si ca aceste norme se impun a fi corelate cu cele inscrise in art. 37 alin. 5 din Legea nr. 50/2001, potrivit cu care: „Constructiile executate fara autorizatie de construire sau cu nerespectarea prevederilor acesteia, precum si cele care nu au efectuata receptia la terminarea lucrarilor, potrivit legii, nu se considera finalizate si nu pot fi intabulate in cartea funciara. In aceasta situatie se aplica in continuare sanctiunile prevazute de lege”.
Aceasta exceptie nu se refera la dreptul de a solicita desfiintarea lucrarilor neautorizate, ci la dreptul de a constata contraventiile si de a aplica sanctiunile corespunzatoare.
Or, avand in vedere natura si obiectul litigiului cu care a fost sesizata instanta de fond prin actiunea introductiva, Curtea retine ca in mod corect a apreciat instanta de apel ca aceasta exceptie reprezinta o aparare specifica prin care se tinde la anularea actelor constatatoare si sanctionatoare de fapte contraventionale si care, pe cale de consecinta, nu poate fi invocata decat in litigiile in care se contesta legalitatea si temeinicia proceselor-verbale, pe calea speciala a plangerii contraventionale.
Recurentul sustine ca in mod eronat instanta de apel a apreciat ca aceste aparari nu puteau fi invocate decat in cadrul unei plangeri contraventionale.
Acest punct de vedere nu poate fi primit, deoarece ignora principiul de drept consacrat in art. 129 alin. 1 Codul de procedura civila, potrivit cu care partile au obligatia sa indeplineasca actele de procedura in conditiile, ordinea si termenele stabilite de lege, sa-si exercite drepturile procedurale conform dispozitiilor art. 723 alin. 1 din Codul de procedura civila.
Or, in cauza paratul avea la indemana o procedura speciala in cadrul careia are posibilitatea de a formula aparari impotriva procesului verbal de contraventie, procedura speciala, care are caracter obligatoriu, in temeiul principiului ,,specialia generalibus derogant”.
Astfel, potrivit prevederilor inscrise in art. 35 alin. 2 din actul normativ de referinta: ,,impotriva procesului-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei se poate face plangere in termen de 15 zile de la data inmanarii sau comunicarii acestuia”.
Acest text de lege consacra asadar in mod expres posibilitatea contravenientului de a contesta procesul verbal de contraventie intocmit in baza Legii nr.50/1991, in cadrul unei proceduri speciale - a plangerii contraventionale, or, cata vreme pentru contestarea procesului verbal de contraventie, s-a stabilit, prin lege, o procedura speciala, recurentul avea obligatia de a urma aceasta cale.
In aceeasi ordine de idei, Curtea retine jurisprudenta constanta a Curtii Europene a Drepturilor Omului, care, in cuprinsul mai multor decizii - Cauza Lupas impotriva Romaniei, Cauza Beian, impotriva Romaniei Curtea, a statuat cu valoare de principiu ca art.6 paragraful 1 din Conventie garanteaza fiecarei persoane, dreptul ca o instanta de judecata sa cunoasca orice contestatie referitoare la drepturile si obligatiile sale cu caracter civil, respectiv ca restrictiile aplicate sa nu restranga accesul deschis acestei persoane in asa fel incat sau pana la punctul ca dreptul sa fie atins in substanta sa intrinseca.
In acelasi sens, s-a apreciat ca dreptul de acces la un tribunal nu este absolut si se preteaza la limitari implicit admise, in special in ceea ce priveste conditiile de admisibilitate a unei cereri, avand in vedere ca presupune reglementarea din partea statului care se bucura, in aceasta privinta, de o anumita marja de apreciere insa, pentru a raspunde unor astfel de exigente, Curtea Europeana a Drepturilor Omului s-a preocupat sa verifice, „in lumina ansamblului circumstantelor cauzei”, daca gradul de acces oferit de legislatia nationala, este suficient pentru a asigura persoanei in cauza „dreptul la un tribunal, avand in vedere principiul suprematiei dreptului intr-o societate democratica”, in asa fel incat partea sa nu fie lipsita de posibilitatea clara si concreta de a avea acces la o instanta care sa statueze asupra contestatiei sale referitoare la drepturi si obligatii cu caracter civil.
Verificand din perspectiva conduitei procesuale a recurentului aceasta posibilitate, Curtea retine ca procedura instituita de prevederile art. 35 din Legea nr. 50/1991, permitea in mod obiectiv si efectiv acestuia sa formuleze aparari impotriva procesului verbal de contraventie, inclusiv exceptiile la care se face referire in recurs si aceasta cu atat mai mult cu cat sustinerile recurentului se intemeiaza pe lipsa procedurii de comunicare a procesului verbal de contraventie.
Curtea retine totodata ca, litigiul de fata are cu totul alt obiect decat cel al analizarii legalitatii intocmirii procesului-verbal, pentru a se putea pune in discutie exceptia la care recurentul face referire. Obligatia de desfiintare a lucrarilor neautorizate este intemeiata pe savarsirea unei fapte ilicite a recurentului - de a edifica lucrari de constructie fara autorizatia impusa de lege.
Prin urmare, faptul ca in dovedirea acestei fapte ilicite, intimatul reclamant se intemeiaza pe constatarile din procesul-verbal de contraventie, cata vreme cu privire la acest proces-verbal, recurentul nu a sustinut si nici nu a dovedit ca ar fi fost anulat de o instanta de judecata, nu este de natura sa creeze in persoana reclamantului un fine de neprimire al actiunii de fata.
Pe de alta parte in mod judicios a retinut instanta de apel ca invocarea prescriptiei dreptului de a executa sanctiunile contraventionale, ce i-au fost aplicate de catre parat, in apel, reprezenta o cerere noua, in sensul art. 294 din Codul de procedura civila, argumentele anterior prezentate in ceea ce priveste calea de atac speciala pe care paratul avea obligatia sa o exercite, fiind pe deplin aplicabile.
Prin urmare, nu se poate aprecia ca instanta de apel nu a cercetat fondul cererii de apel, aceasta neavand insa posibilitatea sa verifice legalitatea si temeinicia masurilor dispuse prin procesul – verbal de constatare si sanctionare a contraventiilor impotriva caruia contravenientul putea exercita dreptul de a formula plangere in conditiile O.G. nr.2/2001, modificata si completata.
Cata vreme probele cu martori, solicitate de parat, tindeau la a proba sustinerile acestuia referitoare la nelegalitatea procesului verbal de contraventie, nu se poate retine nici o aplicare gresita in cauza a prevederilor art. 167 din Codul de procedura civila si nici incalcarea dreptului la aparare al paratului.
Referitor la sustinerile in sensul lipsei calitatii procesuale pasive a recurentului, dedusa din redactarea numelui acestuia in procesul verbal de contraventie B. iar nu B., Curtea retine caracterul nefondat al acestora, in cuprinsul procesului verbal numele recurentului fiind completat B..
Totodata, se retine ca prin nici una dintre cererile formulate, recurentul nu contesta ca a efectuat lucrarile de constructie, mentionate in procesul verbal de contraventie si ca, acesta, doar ulterior declansarii litigiului a facut demersuri pentru obtinerea titlului de proprietate pentru terenul pe care au fost edificate lucrarile neautorizate, cererea acestuia nefiind solutionata favorabil intrucat acest imobil face obiectul unei notificari formulate in temeiul Legii nr. 10/2001, fiind supus asadar restrictiilor prevazute de art. 21 alin. 5 din acest act normativ.
Pe de alta parte, Curtea apreciaza, strict prin raportare la obiectul litigiului de fata, ca o conduita prudenta si diligenta ar fi presupus abtinerea recurentului de la efectuarea oricarui act de construire si nu ridicarea unor constructii prin care se aduc modificari structurii unui imobil, inclusiv desfiintarea unor pereti, fara ca anterior acestea sa faca obiectul unor expertize/ avize de specialitate, impuse de procedura eliberarii autorizatiei de construire, singurele in masura sa stabileasca daca aceste lucrari indeplinesc standardele de calitate si cele impuse de normativele tehnice in materie, in special cele care reglementeaza siguranta constructiilor.
Or, in conditiile in care nu se contesta efectuarea lucrarilor de modificare la care se face referire in nota de control nr. 16784/10.03.2009, respectarea legii ar fi presupus sa se abtina de la a construi in lipsa autorizarii.
De vreme ce recurentul a optat sa nu utilizeze caile legale, retinand totodata ca obtinerea autorizatiei de construire constituie o obligatie legala premergatoare efectuarii oricaror lucrari de asemenea natura, nerespectarea acesteia atragand obligatia de a desfiinta lucrarile de constructie executate nelegal, acesta nu se mai poate prevala de aparari prin care sa sustina o eventuala prescriptie a dreptului de a fi aplicata/executata sanctiunea contraventionala ce i-a fost aplicata, intemeiate insa pe considerente care pot fi invocate doar in procedura speciala a plangerii contraventionale.
Curtea retine, totodata, ca in cauza nu s-a facut dovada obtinerii nici pe parcursul solutionarii recursului, a unei autorizatii de construire, certificatul de urbanism, avand doar natura unui act administrativ prealabil si necesar obtinerii autorizatiei de construire - in acceptiunea Legii nr.50/1991, certificatul de urbanism fiind definit doar ca un act de informare prin care autoritatea emitenta face cunoscut solicitantului elementele privind regimul juridic economic si tehnic al terenurilor si constructiilor existente la data solicitarii, stabileste cerintele urbanistice care urmeaza a fi indeplinite in functie de specificul amplasamentului, precum si lista cuprinzand avizele si acordurile necesare in vederea autorizarii.
Nu poate fi primita nici critica vizand netemeinicia actiunii reclamantului si aplicarea gresita a art. 1 din Legea nr. 50/1991, data fiind lipsa obtinerii anterioare a unei autorizatii de demolare a constructiilor edificate fara autorizatie, cata vreme textul de lege pe care reclamantul si-a fundamentat pretentiile si care are caracter special si de stricta interpretare - art. 32 din Legea nr. 50/1991- nu impune o atare conditie.
Tot astfel, intrucat verificarea legalitatii si temeiniciei procesului verbal este posibila doar in cadrul caii de atac speciale, reprezentate de plangerea contraventionala (art. 35 alin. 2 din Legea nr. 50/1991), tagaduirea situatiei retinute in cuprinsul acestuia, nu este posibil a fi facuta ulterior pe cale incidentala in cursul solutionarii unei cereri cu alt obiect, deoarece s-ar ajunge la eludarea dispozitiilor ce reglementeaza contestarea acestuia, indeosebi a celor referitoare la termenul in care se poate introduce contestatia.
Or, in considerarea mentiunilor din procesul verbal de contraventie, avand in vedere faptul ca acesta nu a fost contestat, concluzia este aceea ca paratului ii revine obligatia de a readuce imobilul la starea initiala.
Asa fiind, criticile recurentului in sensul ca nu are calitatea de unic proprietar al imobilului care a suferit modificarile constructive ci detine acest drept in devalmasie cu sotia sa, nu pot constitui in raport de textul de lege sus mentionat, un temei pentru respingerea actiunii reclamantului, ca inadmisibila, o atare aparare vizand executarea hotararii prin care s-a stabilit obligatia de a face dispusa de instanta de fond in sarcina recurentului, care ar putea fi invocata de catre coproprietarul, tert fata de prezentul litigiu singurul care s-ar putea plange de o eventuala ingerinta in dreptul sau de proprietate.
Avand in vedere caracterul nefondat al criticilor cu care a fost sesizata, in temeiul art. 274 din Codul de procedura civila, Curtea va respinge si solicitarea recurentului avand ca obiect obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecata, ca nefondata, acesta aflandu-se in culpa procesuala.
Fata de toate considerentele anterior expuse, intrucat in cauza nu este incident motivul de recurs intemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 Codul de procedura civila, Curtea, in conformitate cu prevederile art. 312 Codul de procedura civila, va dispune respingerea recursului ca nefondat.
Totodata, in ceea ce priveste cererea intimatei avand ca obiect obligarea recurentului a plata cheltuielilor de judecata, Curtea urmeaza a o respinge ca nefondata.
Astfel, pe de o parte, se constata ca prin sentinta civila pronuntata in prima instanta, acestei parti i-au fost acordate cheltuielile de judecata in suma de 8,3 lei, solutie mentinuta in apel si necontestata in recurs.
Or, in masura in care intimata era nemultumita de cuantumul acestor pretentii, astfel acordate, avea posibilitatea de a exercita calea de atac a apelului, posibilitatea de care insa nu a inteles sa uzeze.
Tot astfel, intimata nu a inteles sa exercite calea de atac a recursului, in ceea ce priveste solutia adoptata in apel.
Pe de alta parte, in recurs, intimata nu a probat ca ar fi avansat vreo suma cu titlul de cheltuieli de judecata, prin depunerea de inscrisuri doveditoare, astfel ca, in aplicarea art. 274 din Codul de procedura civila, raportat la art. 1169 din Codul civil, cererea sa nu poate fi apreciata ca fiind intemeiata.