Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Obligatia de timbrare a caii de atac exercitata de o societate intrata in insolventa. Hotarare nr. 260 din data de 05.02.2013
pronunțată de Curtea de Apel Bucuresti

Art.20 din Legea nr.146/1997

Curtea a apreciat ca obligatia de timbrare subzista in sarcina recurentei si ulterior deschiderii procedurii insolventei sale, atata timp cat recursul a fost declarat anterior acestui moment, iar obligatia de achitare a taxelor judiciare este o obligatie anticipata, ce trebuia indeplinita inca de la data sesizarii instantei de recurs.


(CURTEA DE APEL BUCURESTI - SECTIA A V-A CIVILA,
DECIZIA CIVILA NR. 260 din 05.02. 2013)


Asupra cauzei civile de fata:
Prin sentinta civila nr.17560/20.11.2012 pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VI-a Civila in dosar nr.43421/3/2012, s-a admis exceptia necompetentei generale a instantelor judecatoresti si s-a respins, ca inadmisibila, cererea formulata de reclamanta SC R SRL, pe calea ordonantei presedintiale, avand ca obiect suspendarea efectelor notificarii de reziliere contract, in contradictoriu cu parata C. N. A.D. N. R. SA.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs, in termen legal, reclamanta SC R. SRL, acesta fiind inregistrat pe rolul Curtii de Apel Bucuresti – Sectia a V-a Civila sub acelasi nr. unic 43421/3/2012.
Ulterior exercitarii caii de atac, recurenta SC R. SRL a intrat in procedura insolventei, motiv pentru care a fost citata prin administrator judiciar C.I. T.- F. B. SPRL.
Desi recurenta-reclamanta a fost legal citata atat la sediul sau, cat si la sediul administratorului judiciar, cu mentiunea de a depune taxa judiciara de timbru de 5 lei si 0,15 lei timbru judiciar mobil (filele 6 si 43), conform art.3 lit. b) coroborat cu art.11 alin.1 din legea nr.146/1997, aceasta nu s-a conformat dispozitiilor instantei.
La termenul din 05.02.2013 Curtea, din oficiu, a invocat exceptia de netimbrare a recursului si a ramas in pronuntare pe acest aspect.
Analizand cu prioritate aceasta exceptie care, conform art. 137 Cod procedura civila, face de prisos cercetarea in fond a pricinii, Curtea retine urmatoarele:
Potrivit prevederilor art.9 din OG nr.32/1995 si art.20 din Legea nr.146/1997, in cazul in care partea nu achita taxele judiciare de timbru, cererea acesteia se anuleaza, ca netimbrata.
Pe cale de consecinta, constatand ca recursul nu a fost timbrat anticipat, ca recurenta nu s-a conformat obligatiei legale de timbrare comunicata si ca nu opereaza scutirea legala de plata a taxelor judiciare conform art.17 din Legea nr.146/1997, Curtea va admite exceptia si va anula recursul ca netimbrat.
Curtea a apreciat ca obligatia de timbrare subzista in sarcina recurentei si ulterior deschiderii procedurii insolventei sale, atata timp cat recursul a fost declarat anterior acestui moment, iar obligatia de achitare a taxelor judiciare este o obligatie anticipata, ce trebuia indeplinita inca de la data sesizarii instantei de recurs.

Sursa: Portal.just.ro