Urmărește inteligent dosarul din instanță.

Primești notificări la fiecare modificare.

Din anul 2015, zi de zi!

Revizuire. Art.322 pct.2 Cod de procedura civila. Decizie nr. 1496 din data de 08.11.2011
pronunțată de Curtea de Apel Bucuresti

Revizuire. Art.322 pct.2 Cod de procedura civila.

Chiar daca cererea de chemare in judecata nu a avut ca petit si stabilirea cotelor cuvenite persoanelor indreptatite, ea continand astfel de solicitari incat sa produca efecte si in favoarea celei de-a doua notificatoare ce nu a devenit si parte in proces (S.I.M.), de vreme ce prin hotararea sa, prima instanta a disociat analiza pe care facut-o in privinta drepturilor acestora si a stabilit ca se poate pronunta si se va pronunta doar in privinta drepturilor cuvenite reclamantei P.S.A.M., (una din notificatoare si din cele trei succesoare in drepturi ale fostului proprietar), era absolut necesar sa determine totodata si limitele juridice ale drepturilor recunoscute pe baza inscrisurilor doveditoare, decurgand din calitatea ei de succesoare in drepturi a numitului C.G.C, alaturi de notificatoarea S.I.M. si de numita G.C.O.C.
Cum acest lucru s-a realizat in mod gresit de catre prima instanta, a fost corectat prin decizia instantei de recurs, in solutionarea criticii pe acest aspect sustinuta de recurentul parat.
Judecand astfel cauza, instanta de recurs nu s-a pronuntat asupra unui lucru care nu s-a cerut ci, dimpotriva, a stabilit un element absolut necesar unei juste solutionari a cauzei.

(CURTEA DE APEL BUCURESTI - SECTIA A III-A CIVILA SI PENTRU CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE – DOSAR NR.6745/2/2011 – DECIZIA CIVILA NR.1496/8.11.2011)

Prin cererea de revizuire inregistrata pe rolul acestei instante la data de 22.07.2011sub nr.6745/2/2011, s-a solicitat de catre revizuienta P.S.A.M., ca in contradictoriu cu intimatii P.M.B. si P.M.B., in temeiul art.322 pct.2 Cod de procedura civila, sa se revizuiasca decizia nr.851/27.06.2011 a Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a III-a Civila si pentru Cauze cu Minori si de Familie, in sensul schimbarii sale in parte, in privinta solutiei pronuntate cu privire la cota ce urmeaza a fi consemnata in dispozitie, solutie ce urmeaza a fi inlaturata din dispozitiv.
In motivarea cererii de revizuire, s-a sustinut ca instanta ce a judecat recursul declarat impotriva sentintei civile nr.2007/16.12.2010, s-a pronuntat asupra unor lucruri care nu s-au cerut si, totodata, a dat mai mult decat s-a cerut.
In acest sens, s-a aratat ca prin cererea de chemare in judecata pe care revizuienta a formulat-o, s-a cerut instantei sa constate calitatea de persoana indreptatita, urmand ca parata sa fie obligata la emiterea dispozitiei pe numele tuturor persoanelor, fara ca instanta sa fi fost investita si cu judecarea unui capat de cerere prin care sa stabileasca vreo cota. Instanta de fond a solutionat cererea, respingand-o in partea sa privitoare la numele persoanei semnatare a notificarii dar care nu a fost si parte in procesul finalizat prin pronuntarea acesteia. Aceasta solutie nu a fost criticata prin cererea de recurs, iar paratul nu a solicitat stabilirea cotelor nici in fata instantei de fond, solutia acesteia devenind irevocabila pe aspectul relevat.
In plus, mentinerea solutiei instantei de recurs semnifica si ca instanta a dat mai mult decat s-a cerut deoarece S.I.M. nu poate justifica prin nici un document si nici nu a pretins o cota de ? , cota succesorala a revizuientei fiind mai mare decat cea determinata de instanta ca fiind ?. Chestiunea stabilirii cotelor urmeaza a fi rezolvata intre semnatarii notificarii, metodologia de aplicare a Legii nr.10/2001 aratand ca dispozitia se poate emite si fara aratarea cotelor ideale.
Revizuienta a mai solicitat si judecarea cauzei in lipsa.
Intimatul nu a formulat intampinare.
Instanta a luat masura atasarii la prezenta cauza a dosarului de recurs nr.2140/3/2009 in care a fost pronuntata decizia nr.851/27.06.2011 supusa procedurii revizuirii.
Analizand cererea de revizuire in raport de temeiul de drept pe care aceasta s-a intemeiat, respectiv dispozitiile art.322 pct.2 Cod de procedura civila (daca instanta s-a pronuntat asupra unor lucruri care nu s-au cerut …, ori s-a dat mai mult decat s-a cerut), Curtea stabileste cu prioritate ca aceasta este admisibila deoarece a fost promovata impotriva unei decizii de recurs care evoca fondul, prin decizia nr.851/27.06.2011 in cauza fiind admis recursul declarat de P.M.B., modificata in parte sentinta primei instante in sensul respingerii capatului de cerere privind inaintarea dosarului la S.C.C.S.D, ca nefondat, si al precizarii ca propunerea de acordare de masuri reparatorii va viza cota de ?, celelalte dispozitii fiind mentinute.
Promovand prezenta cerere de revizuire indreptata impotriva acestei decizii, revizuienta a sustinut ca instanta de recurs s-ar fi pronuntat asupra unor lucruri care nu s-au cerut deoarece nu determinarea cotelor de proprietate asupra imobilului din str.Nicolae Filipescu nr.32-34, sector 2, cuvenite notificatoarelor, a constituit aspectul litigios dedus judecatii prin cererea formulata, ci faptul culpabil al nesolutionarii notificarii lor de catre intimat si obligarea lui la acordarea masurilor reparatorii la care reclamanta si cealalta persoana notificatoare ar fi indreptatite.
Solutionand cererea formulata, prima instanta a admis-o in parte si a obligat pe paratii P.M.B. si P.M.B.la emiterea unei dispozitii motivate prin care sa propuna reclamantei P.S.A.M., acordarea de masuri reparatorii prin echivalent in cuantum de 6.657.966 lei pentru imobilul din Bucuresti, str.Nicolae Filipescu nr.32-34, sector 2, format din teren si constructie, aceeasi instanta apreciind ca cererea de chemare in judecata formulata in numele celei de-a doua persoane notificatoare, S.I.M.,trebuie respinsa.
Prin urmare, hotararea primei instante a statuat exclusiv asupra drepturilor cuvenite reclamantei P.S.A.M., si a hotarat ca efectele sale urmeaza sa se produca doar faca de aceasta, nu si fata de notificatoarea S.I.M., care nu a figurat si in calitate de titular al cererii de chemare in judecata si, deci, de parte in proces.
Solutionand recursul declarat de paratul M.B. impotriva acestei sentinte, instanta de recurs l-a admis, modificand in parte hotararea de prima instanta stabilind, printre altele, ca propunerea de acordare de masuri reparatorii ce urmeaza sa fie emisa de catre recurentul parat potrivit celor hotarate de judecatorul fondului, va viza doar cota de ? din imobil, adica doar cea cuvenita reclamantei, singura notificatoare parte in proces, potrivit dezlegarilor instantei de recurs.
In pronuntarea acestei solutii, instanta de recurs a avut in vedere, pe de o parte, cota succesorala stabilita ca revenind reclamantei pe baza inscrisurilor doveditoare pe care le-a analizat, dar si imprejurarea ca prima instanta nu putea sa dispuna emiterea unei dispozitii prin care sa propuna acordarea de masuri reparatorii in favoarea reclamantei pentru acelasi imobil, atat pentru cota mostenitoarei G.C.O.C. (in privinta careia instanta de recurs i-a retinut calitatea de succesoare in drepturi a fostului proprietar, dar a stabilit ca, desi a fost trecuta in notificarea formulata, ea nu a semnat-o), cat si pentru cota apartinand mostenitoarei S.I.M..
Fata de obiectul cererii de chemare in judecata si de problemele de drept asupra carora instantele au fost chemate sa se pronunte in solutionarea acesteia, in functie de probatoriile administrate si de aspectul hotarat al cauzei, inca prin dispozitiile primei instante necontestate de nici o parte (si singurele care au intrat in puterea lucrului judecat), anume ca disputate in cauza si supuse cenzurii instantei sunt doar drepturile cuvenite reclamantei, iar nu si celeilalte notificatoare ce nu a fost parte in proces, doar asupra acestora instantele avand a se pronunta si doar in privinta lor hotararea pronuntata urmand sa produca efecte, statuarile instantei de recurs apar ca un act firesc de indreptare a unei greseli de judecata savarsita de prima instanta, efectuat in cadrul controlului de legalitate si temeinicie pe care l-a exercitat, solutionand un recurs intemeiat pe dispozitiile art.3041 Cod de procedura civila.
In alte cuvinte, daca judecarea cererii de chemare in judecata avea a se rezuma la drepturile cuvenite notificatoarei P.S.A.M.,, iar hotararea pronuntata avea a produce consecinte doar in privinta drepturilor cuvenite acesteia, era firesc ca, intre statuarile absolut necesare ale instantelor ce au solutionat cauza, sa se regaseasca si precizarea cu privire la limitele juridice ale acestui drept, eronat omisa de catre prima instanta si ulterior indreptata prin hotararea instantei de recurs.
Curtea apreciaza ca, pastrand neschimbata hotararea de prima instanta, s-ar fi ajuns la o solutie nelegala de recunoastere in favoarea reclamantei a unor drepturi mai largi decat i se cuveneau ei, potrivit inscrisurilor doveditoare.
Asadar, date fiind circumstantele concrete in care judecata cauzei analizate a avut loc, si apreciind ca determinarea intinderii drepturilor cuvenite reclamantei se inscria in statuarile obligatorii pe care instantele ce au solutionat aceasta pricina ar fi trebuit sa le faca, Curtea apreciaza ca fiind nefondata critica revizuientei de pronuntare a instantei de recurs asupra unor lucruri care nu s-au cerut.
Chiar daca cererea de chemare in judecata nu a avut ca petit si stabilirea cotelor cuvenite persoanelor indreptatite, ea continand astfel de solicitari incat sa produca efecte si in favoarea celei de-a doua notificatoare ce nu a devenit si parte in proces (S.I.M.), de vreme ce prin hotararea sa, prima instanta a disociat analiza pe care facut-o in privinta drepturilor acestora si a stabilit ca se poate pronunta si se va pronunta doar in privinta drepturilor cuvenite reclamantei P.S.A.M., (una din notificatoare si din cele trei succesoare in drepturi ale fostului proprietar), era absolut necesar sa determine totodata si limitele juridice ale drepturilor recunoscute pe baza inscrisurilor doveditoare, decurgand din calitatea ei de succesoare in drepturi a numitului C.G.C, alaturi de notificatoarea S.I.M. si de numita G.C.O.C.
Cum acest lucru s-a realizat in mod gresit de catre prima instanta, a fost corectat prin decizia instantei de recurs, in solutionarea criticii pe acest aspect sustinuta de recurentul parat.
Judecand astfel cauza, instanta de recurs nu s-a pronuntat asupra unui lucru care nu s-a cerut ci, dimpotriva, a stabilit un element absolut necesar unei juste solutionari a cauzei.
Cea de-a doua critica a revizuirii, intemeiata tot pe dispozitiile art.322 pct.2 Cod de procedura civila, constand in aceea ca instanta de recurs s-a pronuntat plus petita, acordand mai mult decat s-a cerut, nu este aplicabila cauzei rezolvata potrivit celor descrise anterior intrucat vizeaza ipoteza in care instanta recunoaste un drept mai mare sau drepturi mai largi decat s-au cerut prin cererea de chemare in judecata si care au constituit obiectul judecatii, ceea ce nu este cazul in speta.
Asa cum, de altfel, a sustinut si revizuienta, recunoasterea dreptului la o anume cota succesorala ori cota din bunul litigios nu a constituit petitul cererii de chemare in judecata, fiind doar un element inerent unei judecati privitoare la stabilirea drepturilor cuvenite mai multor persoane indreptatite, iar efectul judecatii de recurs nu a fost cel al recunoasterii unor drepturi mai largi titularului cererii de chemare in judecata, pentru ca acesta sa fie in postura de a invoca o critica de plus petita, ci dimpotriva.
De asemenea, Curtea apreciaza ca o critica de plus petita nu ar putea fi invocata fata de dezlegarile unei hotarari judecatoresti ce nu a rezolvat si recunoscut expres drepturi in favoarea altor persoane decat partile din proces, dupa cum se sustine de catre revizuienta in legatura cu drepturile numitei S.I.M., ce nu a fost parte in proces si nu a putut avea, deci, nici o cerere in procesul finalizat prin decizia supusa revizuirii.
Cum s-a aratat anterior, critica de plus petita intemeiata pe dispozitiile art.322 pct.2 Cod de procedura civila, trebuie sa fie in mod necesar corelata cu un petit al unei cereri formulate in cauza si, desigur, cu dispozitia instantei asupra acestuia.
In considerarea tuturor acestor motive, Curtea va respinge ca neintemeiata cererea de revizuire formulata.

Sursa: Portal.just.ro