Contractul de reasigurare. Polita MAR 91.
- Articolul 157 din Legea nr.105/1992;
- Articolul 1 alin. 2 din Legea nr. 187/2003 privind competenta de jurisdictie, recunoasterea si executarea in Romania a hotararilor pronuntate in materia civila si comerciala in statele membre ale UE;
- Regulamentul CE nr.44/2001;
- Regulamentul CE nr.593/2008;
Competenta de solutionare a litigiilor ce decurg dintr-un astfel de contract nu apartine instantelor romane.
Partile au convenit expres in contractul de reasigurare dintre ele incheierea politei de reasigurare conform formularului MAR 91, potrivit careia asigurarea incheiata cu referire la aceasta polita va fi supusa jurisdictiei exclusive a instantelor engleze. Asa fiind, solutia de respingere a actiunii reclamantei ca nefiind de competenta instantelor romane este corecta.
(CURTEA DE APEL BUCURESTI-SECTIA A V- A COMERCIALA DECIZIA COMERCIALA NR. 835 din 11.05.2011)
Prin adresa inregistrata pe rolul acestei instante la 04.06.2009, Tribunalul Bucuresti-Sectia a VI-a Comerciala a inaintat spre competenta solutionare cererea de apel formulata de apelanta reclamanta SC AR ARDAF SA impotriva sentintei comerciale nr.4021/11.03.2009 pronuntata de Tribunalul Bucuresti Sectia a VI - a Comerciala, in dosarul nr.46642/3/2007, in contradictoriu cu intimata parata A S I CO.
Prin sentinta comerciala sus - mentionata instanta de fond a admis exceptia de necompetenta generala a instantelor romane in solutiunea cauzei.
Pentru a pronunta aceasta solutie instanta de fond a retinut urmatoarele:
Prin actiunea inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti Sectia a VI-a Comerciala la data de 20.12.2007 sub nr. 46642/3/2007 reclamanta SC AR ARDAF SA a chemat in judecata pe parata A S I CO, solicitand instantei ca prin hotarare a ce se va pronunta, sa se constate in principal: inexistenta unui contract de reasigurare incheiat intre reclamanta, in calitate de reasigurator, si parata, in calitate de re asigurat, prin intermediul brokerului Z S.A.L. (OFFSHORE) - B, L; in subsidiar (in masura in care instanta apreciaza simpla corespondenta comerciala purtata intre parti ca fiind un contract de reasigurare): constatarea nulitatii absolute a acestuia, cu cheltuieli de judecata.
In motivarea cererii se arata de catre reclamanta ca la data de 15.05.2007 a fost contactata de Z S.A.L. (OFFSHORE), pentru a negocia posibilitatea incheierii unui contract de reasigurare pentru unele polite de asigurare maritima.
Se sustine ca aceasta din urma, persoana juridica libaneza, avea calitatea de broker de reasigurari in aceasta tara, fara insa a avea si sucursale ori filiale pe teritoriul vreunui stat membru al Uniunii Europene sau pe teritoriul Romaniei (care, la data aceea, nu era membra a Uniunii Europene).
Temeiul juridic al actiunii reclamantei este dat de art.9, 15 ,117 din Legea nr.136/1995, de articolele 35, 43 si 44 Cod comercial, de art.10 pct.4 Cpc si art.111 Cpc, precum si de Regulamentul CE. nr.444/2001.
Reclamanta precizeaza ca legea aplicabila este cea romana ca lege nationala a asiguratorului conform articolului 103 lit.d din Legea nr.105/1992, iar competenta de solutionare a prezentei cauze ar reveni, in baza art.15 alin.2 din Legea nr.136/1995 a art.10 pct.4 Cpc, si Regulamentului CE 44/2001, instantei de la sediul asiguratorului.
Prin intampinarea formulata parata A S I la solicitat respingerea actiunii invocand in principal exceptia necompetentei generale a instantelor judecatoresti din Romania cu precizarea ca acest contract de reasigurare incheiat la distanta, ar fi supus legii si jurisdictiei engleze fata de imprejurarea incheierii sale in forma MAR 91, o forma de polita de asigurare ale carei detalii sunt stabilite de clauze standard "Institute Clauses".
Asupra exceptiei invocate, tribunalul a apreciat ca aceasta este fondata pentru urmatoarele motive:
Astfel, din inscrisurile aflate la dosarul cauzei, rezulta ca partile au incheiat la distanta prin corespondenta electronica, un acord de vointa ce poate fi asimilat, in fapt, contractului de reasigurare.
Astfel cum rezulta din aceste acte, brokerul Z SAL a trimis reclamantei un email facand acesteia oferta de a participa cu o cota de 10% la reasigurare, conform palitei atasate, existenta la dosar si in varianta tradusa, si in care se precizeaza expres ca "fiind o reasigurare efectuata de Al N I Co D, se intelege si se convine ca asiguratorii care subscriu la aceasta vor respecta conditiile, clauzele, toti termenii, amendamentele si acordurile A S I CO, Dubai"
Ulterior, printr-un agent al sau reclamata a raspuns acestei propuneri, comunicand, tot prin email acceptarea ofertei facuta de Z SAL, confirmand acordul sau de a participa cu o cota de 10% din asigurarea facultativa supusa termenelor si conditiilor propuse.
Acordul de vointa este deci nascut si incheiat la acest moment, prin negocierile ulterioare privitoare la marirea cotei de participare la reasigurare pentru 10% si la modificarile politei principale, anuntate de brokerul Z SAL, confirmandu-se, in fapt, existenta raportului juridic dintre parti.
Inexistenta calitatii de broker, raportat la lega romana, pentru mandatarul Z, este nerelevanta, neconstituind motiv de nulitate absoluta a contractului partilor, respectiv o nerespectare a unei conditii prevazuta de lege pentru incheierea valabila a actului juridic.
Nu se poate retine teoria actului inexistent afirmata de reclamanta atata timp cat acesta creeaza aparenta, in circuitul civil a raportului juridic prin faptul ca are o existenta si se bucura de prezumtia simpla de validitate.
Urmeaza a se retine, ca o consecinta fireasca, imprejurarea ca si acest din urma contract de reasigurare, a fost incheiat tot in forma MAR 91 cuprinzand aceleasi clauze standard ale I A M din L, fiind deci supus legii si jurisdictiei engleze si urmand a fi analizat conform acestei legislatii. -
Prin vointa lor partile au ales legea aplicabila conditiilor de fond ale contractului, respectiv cea engleza, astfel incat in raport de articolul 74 din Legea nr.105/1992 se apreciaza ca alegerea s-a facut tacit rezultand din circumstantele raportului juridic si din cuprinsul politei de asigurare, care vizeaza expres forma MAR 91 si elementele standard "I T C".
Este nerelevanta contestarea de catre reclamanta a existentei si valabilitatii contractului de reasigurare fata de art.82 din Legea nr.105/1992, existenta si valabilitatea contractului contestat de catre una din parti, determinandu-se in conformitate cu Legea care i s-ar fi aplicat daca era socotit ca valabil.
Nu poate fi primita sustinerea reclamantei privind aplicabilitatea numai fata de o parte a contractului a legii engleze conform articolului 75 din Legea nr.105/1992 deoarece contravine situatiei de fapt, contractul fiind realizat ca un tot unitar in forma MAR 91, acceptata de reclamanta, conform corespondentei electronice a partilor.
In ceea ce priveste competenta instantelor engleze, tribunalul apreciaza ca in raport de art.154 din Legea nr.105/1992, daca partile au supus, prin conventie, litigiile ce se vor naste din actul pe care l-au incheiat, unei anumite instante, tot aceea va fi investita general cu competenta jurisdictionala. Ori, faptul ca polita de asigurare MAR 91, prin aceasta forma speciala a ei, este supusa jurisdictiei exclusive a instantelor engleze, conform formularului/specimen depus la dosar, atrage competenta de apreciere asupra contractului pentru aceeasi jurisdictie.
Se vor retine si normele juridice comunitare, respectiv art.4 alin.1 din Regulamentul (CE) nr.44/2001. Potrivit acestui text daca paratul nu este domiciliat pe teritoriul unui stat membru, competenta este determinata in fiecare din aceste tari, de legislatia statului membru in cauza sub rezerva aplicarii dispozitiilor art.22 si 23. ,
Concluzionand, prin aplicarea Legii 105/1992 se va determina competenta de solutionare a acestor litigii ca apartinand instantelor engleze prin aplicarea disp.art.23 alin.1 din Regulament, conform carora "daca prin conventia partilor, dintre care una sau mai multe au domiciliul pe teritoriul unui stat membru, competenta in solutionare a litigiului ce a survenit sau poate surveni in legatura cu un raport juridic determinat revine instantei sau instantelor dintr-un stat membru, competenta revine acelei instantei sau instantelor respective. Aceasta competenta este exclusiva cu exceptia unei conventii contrare a partilor".
Impotriva acestei sentinte a declarat apel apelanta- reclamanta SC AR ARDAF SA apreciind solutia instantei de fond ca nelegala si netemeinica pentru urmatoarele motive:
Instanta se pronunta pe fondul cauzei, apreciind ca intre parti a existat un contract de reasigurare, privandu-o de posibilitatea administrarii a unui probatoriu pe fond si construirea unei aparari ca atare.
Faptul ca instanta s-a pronuntat pe fondul cauzei fara ca in discutia partilor sa fie pus acest aspect, dupa cum se poate observa cu usurinta din incheierile de sedinta ale dosarului de fond, nu face decat sa aduca o ampla vatamare a drepturilor reclamantei procesuale reglementate si ocrotite atat prin Constitutie, cat si prin CEDO.
In acesta conditii, Ardaf a investit initial instanta cu solutionarea unei actiunii in constatare, intemeiata pe art 111 din C.pr.CIV, o actiune provocatorie, negativa, perfect admisibila in conditiile in care se afla in fata singurei modalitati de care se putea prevala, in vederea obtinerii unei hotarari judecatoresti definitive care sa statueze lipsa acestor raporturi. Scopul actiunilor promovate este acela de a combate solicitarile intimatei asupra unor despagubiri pentru producere unor riscuri asigurate in temeiul unor polite care nu au existat niciodata !
Or, instanta trebuia sa-i ofere posibilitatea sa-si construiasca apararea pe fond, sa ilustreze ca nu orice corespondenta pe marginea posibilitatii incheierii unei polite constituie un contract. In acest caz, vazand exemplul apelantei, societatile ar trebui sa se fereasca sa mai poarte si o certa corespondenta pe email, de teama unor ulterioare solicitari care sa nu faca decat sa scada prestigiul sau pe piata asigurarilor.
Instanta retine in sentinta apelata caracterul de adeziune al unui contract de reasigurare.
Un contract de adeziune este un contract are o existenta de sine statatoare depinzand, in excelenta de alt contract initial, insa acesta nu este cazul unei polite de reasigurare. Apare rationala sustinerea intimatei dat si a instantei de fond, intrucat acesta ar insemna ca cele mai importante societati de reasigurare, cu renume mondial si cu o mare putere financiara (Cum ar fi Lloyd‘s de exemplu) ar adera fara comentarii la un contract de asigurare incheiat de doua societati, neavand niciun amendament la o polita care ar putea sa nu ii convina in ansamblu. Acest fapt ar deteriora, cu siguranta, nu numai imaginea unor astfel de societati dar si posibilitatea de negociere a unor astfel de polite, si aici nu se refera numai la posibilitatea de negociere, dar si la alte aspecte privitoare la continutul clauzelor inserate.
Achiesand la sustinerile intimatei referitor la natura contractului de reasigurare, instanta de fond apreciaza ca partile au ales competenta instantelor englezesti.
In primul rand, precizeaza ca asa cum a apreciat fireasca incheierea unui contract, instanta trebuie sa aprecieze si celalalt formular MAR 91 existent pe piata reasigurarilor din Londra, cel emis de Lloyd‘s depus de apelanta la dosarul de fond. Or, in conditiile in care functioneaza in paralel doua formulare MAR, AI S avea obligatia sa precizeze si ce formular a fost folosit in cauza.
Prevederile celor doua formulare, desi asemanatoare, sunt totusi diferite ca si exprimare, sau insereaza alte clauze, insa daca uzitam de un asemenea formular care nu deroga de la competenta, in mod absolut logic nu ar trebui sa deroge de la absolut nicio alta clauza? In consecinta, din moment ce nu a incheiat nicio polita de reasigurare, nu a aderat la niciun formular asupra caruia sa aiba cunostinta. In plus planeaza si confuzia existentei a doua forme MAR, iar in acest context, intimata nu are cunostinta ce formular ar fi utilizat (daca ar fi utilizat) pe cel Lloyd‘s sau pe cel al IAL, AI Sagr invocand exceptia si avand ca atare sarcina probei.
Mai mult, din niciun inscris de la dosar nu rezulta ca ar fi ales automat sau explicit jurisdictia prin contract, iar simpla referire la MAR 91 in polita de asigurare initiala nu implica automat legea engleza in polita de reasigurare, astfel cum ar fi si probat, daca ar fi avut ocazia.
Consultanta avocatilor specializati in acest domeniu de la C&Co si I&Co, argumenteza cele invederate mai sus. Si anume faptul ca in contract este incheiat in forma MAR 91, nu atrage automat jurisdictia engleza si pentru contractul de reasigurare, care trebuie el insusi sa prevada expres ca atrage aceasta jurisdictie, nu ca acesta sa fie dedusa din polita initiala, iar in vederea stabilirii jurisdictiei corecte a politei de reasigurare, vor fi aplicabile normele de drept comun, iar in Anglia, aceasta ar implica sa se stabileasca unde s-a incheiat sau perfectat acest contract. Or acest contract s-a perfectat in Romania, la sediul asiguratorului ARDAF.
Sentinta apelata retine doctrina si jurisprudenta, ca izvoare de drept, ceea ce contravine legislatiei noastre.
Pe intregul parcurs al hotararii, instanta de control judiciar va observa cu usurinta mentiunile instantei de fond cu privire la doctrina si jurisprudenta. Ca si izvoare de drept acestea nu pot fi acceptate, instanta, avand facultatea de a le aprecia intr-o oarecare masura, insa nu mai presus de lege. Atat doctrina, cat si jurisprudenta nu constituie izvoare de drept, intrucat contravin unui principiu statuat chiar de Constitutia Romaniei, si anume cel al separatiei puterilor in stat.
Or, mai mult, sentinta noastra tine cont mai degraba de practica si doctrina aItui stat.
Desi aparent intemeiata pe legea nr .105/1992, aceasta constitute mai, degraba o "perdea" pentru temeiul de drept al sentintei, unul de respingere nicidecum un temei concret de evaluare a necompetentei. Or, legea nr.105 statueaza ca legea aplicabila intregului contract se va aplica si cu privire la valabilitatea acestuia daca este contestata, dar raportat la ce se apreciaza legea aplicabila contractului? Sau instanta de fond apreciaza aplicabilitatea art 22 si 23 din Regulamentul 44, ci nu art. 4 invocat de reclamanta. Insa, in ce temei s-a stabilit de comun acord alta jurisdictie, posibil in temeiul unui acord de vointa pe care reclamanta sustine ca niciodata nu a fost intrunit.
In cursul judecarii apelului, intimata a depus intampinare sustinand ca: Instanta de fond in mod just a retinut faptul ca prin incheierea contractului de reasigurare in forma MAR91 si prin stabilirea conditiilor de asigurare prin trimitere la "I C", partile au ales prin conventie, in mod indirect, legea si jurisdictia aplicabile contractului, in speta legea si jurisdictia britanica.
In oferta de reasigurare propusa de brokerul Z in numele AL S I CO, se face trimitere expresa la formularul MAR91 al Institute Of L U (Institute of London U C M P F - MAR91).
Reasiguratul (prin broker) si Reasiguratorul nu negociaza si nu au negociat niciodata nici un alt element al politei, cu exceptia cotei cedate. Reasiguratorul nu poate modifica conditiile asigurarii originare pe care o subscrie, conditii care reglementeaza si raporturile dintre Reasigurat si Reasigurator cu caracter obligatoriu.
Contractul de reasigurare este un contract de adeziune!
Ca o consecinta evidenta si necesara este si faptul ca partile nu au modificat dispozitiile privitoare la jurisdictia careia trebuie sa ii fie supuse litigiile legate de contractul de reasigurare - de vreme ce nu le-au negociat in mod expres - aplicabila ramanand norma de alegere a competentei cuprinsa in polita MAR 91.
La termenul din 03.03.2010, Curtea a calificat calea de atac ca fiind recursul si nu apelul, fata de faptul ca instanta de fond s-a pronuntat pe exceptia de necompetenta .
In aceste conditii apelanta reclamanta a formulat cerere de repunere in termenul de recurs depusa la 12.03.2010.
Art. 103 alin (1) C.pr.civ. statueaza ca decaderea opereaza atunci cand partea dovedeste ca a fost impiedicata printr-o "imprejurare mai presus decat vointa sa" sa savarseasca actul de procedura in termen, iar, in aceasta ipoteza, actul ar trebui sa fie indeplinit in termen de 15 zile de la data impiedicarii, fiind ilustrate si motivele care au cauzat impiedicarea.
In conditiile in care apare evidenta inexistenta unei hotarari de declinare a competentei, reclamanta a respectat atat legislatia in vigoare, cat si dispozitiile Tribunalului. Cererea reclamantei este in deplin acord cu doctrina si jurisprudenta in materie, care statueaza ca in cazul declinarii de competenta dosarul va fi de indata trimis instantei competente. Or in acest caz, unde a fost trimis dosarul reclamantei? La vreo instanta din Anglia? In acesta situatie, considera pe deplin ca a suferit o ampla vatamare procesuala, a fost privata de dreptul la un proces echitabil ceea ce contravine dispozitiilor art. 6 din CEDO.
Or, in situatia expusa, apar evidente motivele impiedicarii exercitarii in termen legal a eventualei cai de atac. Curtea Constitutionala a fost clara in Deciziile nr.737/24.06.2008 si nr. 303/03.03.2009 cand a spus ca o eventuala greseala a magistratului nu poate fi prejudiciabila pentru o parte si a declarat ca neconstitutionale prevederile legale care le sanctionau pe plan procesual pe partile care urmau indicatiile magistratului.
Sintetizand, invedereaza instantei pe scurt motivele impiedicarii exercitarii caii de atac a recursului:
- termenul exercitarii caii de atac prevazute este de 15 zile de la comunicarea hotararii, deci cu mult ulterior celui care ar fi trebuit anticipat;
-termenul imperativ de recurs instituit de art. 158 alin (3) C.pr.civ., de 5 zile de la pronuntare a fost imposibil de realizat, in conditiile in care motivarea instantei si rationamentul acesteia trebuiau combatute efectiv prin calea de atac, iar nu ghicite de partea nemultumita;
- sentinta comerciala apelata nu declina competenta de solutionare catre alta instanta sau organ cu activitate jurisdictionala, ci are un caracter peremptoriu, stingand cursul procesului, prin respingerea actiunii introductive.
De asemenea, invedereaza ca si cea de-a doua conditie instituita de art. 103 C.pr.civ este indeplinita, intrucat ne aflam inlauntrul termenului de 15 zile scurs de la incetarea impiedicarii, moment pe care il considera a fi termenul de judecata din 10.11.2009, termen la care instanta a dispus recalificarea.
Mai mult, desi in spete similare anumite complete de judecata din cadrul aceleiasi instante, in speta Curtea de Apel Bucuresti, au dispus recalificarea caii de atac, ca dupa sa repuna pe recurenta in termenul de recurs (situatia existenta in dosarul nr.46628/3/2007 sau au respins direct cererea partii adverse de recalificare (situatie existenta in dosarele nr.46599/3/2007 si nr.46606/3/2007).
La termenul din 12.05.2010, luandu-se in discutie cererea recurentei reclamante de sesizare a Curtii Constitutionale, instanta a admis cererea de sesizare a Curtii Constitutionale in solutionarea exceptiilor de neconstitutionalitate invocate in temeiul articolului 29 din legea nr. 47/1992 si a dispus suspendarea cauzei.
La data de 04.04.2011, prin adresa 1841/28.03.2011 Curtea Constitutionala a inaintat copia deciziei nr.310/03.03.2011 pronuntata de Curtea Constitutionala.
Ca urmare instanta a dispus repunerea pe rol a cauzei si citarea partilor pentru continuarea judecatii .
Asupra cererii de repunere in termenul de declarare a recursului, avand in vedere ca instanta a calificat calea de atac ca fiind recursul si nu apelul, fata de dispozitiile articolului 103 alin. 1 Cod procedura civila urmeaza a admite cererea avand in vedere ca partea a fost impiedicata de o imprejurare mai presus de vointa sa de a exercita calea de atac.
Astfel, in aprecierea asupra caii de atac, instanta a avut in vedere dispozitiile articolului 158 alin. 3 Cod procedura civila si articolul 157 din legea nr. 105/1992 .
Fiind in situatia in care instanta s-a declarat necompententa s-a pronuntat o hotarare care echivaleaza cu o declinare a competentei insa in sensul respingerii cererii ca nefiind de competenta instantei romane conform articolului 157 din legea nr.105/1992.
Vazand si dispozitiile articolului 1 alin. 2 din legea nr. 187/2003 privind competenta de jurisdictie, recunoasterea si executarea in Romania a hotararilor pronuntate in materie civila si comerciala pronuntate in statele membre ale Uniunii Europene potrivit cu care dispozitiile legii nr.105/1992 sunt aplicabile in masura in care legea nu stabileste o alta reglementare precum si fata de dispozitiile articolelor 31-33 din lege care reglementeaza declinarea de competenta in favoarea instantei straine, Curtea a apreciat ca fiind o hotarare prin care instanta s-a dezinvestit, fiind aplicabile dispozitiile procedurale in materie de declinare a competentei care reglementeaza calea de atac ca fiind recursul si nu apelul.
Avand in vedere ca s-a facut calificarea caii de atac de catre instanta la 03.03.2010, iar cererea de repunere in termenul de recurs a fost depusa prin serviciul registratura al instantei la 12.03.2010 adica in termen de mai putin de 15 zile de la data impiedicarii, pentru a nu se incalca articolul 6 CEDO pentru a asigura partii dreptul de a exercita calea de atac si de a beneficia de dreptul la dublul grad de jurisdictie, instanta va admite cererea de repunere in termenul de recurs.
In ceea ce priveste criticile recurentei asupra solutiei pronuntata de instanta de fond examinand recursul prin prisma motivelor de nelegalitate invocate de recurenta, se constata ca acesta nu este fondat, instanta de fond pronuntand o hotarare legala si temeinica.
Se constata,in acest sens, ca partile au convenit expres in contractul de reasigurare dintre ele incheierea politei de reasigurare conform formularului "MAR 91" , conditiile de asigurare de timp acceptate de parti de comun acord, fiind cele eIaborate de I A M (Londra), cu precizarile si modificarile expres convenite si operate prin contractul din litigiu, (exemplar depus de reclamanta recurenta), aratandu-se cu titlu de exemplu, ca atunci cand au dorit-o, partile au exclus aplicarea unora dintre conditii precum cea referitoare la raspunderea pentru coliziune, sau au adaugat altele precum cea referitoare la includerea in asigurare a "activitatii de ansamblare si comisionare a dragorului , sau la includerea "renuntarii la subrogare impotriva coasiguratilor daca se solicita. Potrivit politei tip MAR 91 "asigurarea - incheiata cu referire la aceasta polita - va fi supusa jurisdictiei exclusive a instantelor engleze, exceptie facand cazurile in care, in prezenta se stipuleaza altfel" .
Cum recurenta nu a dovedit ca - asa cum a procedat cu privire la conditiile de asigurare a convenit "altfel", de comun acord cu parata, respectiv ca partile ar fi convenit expres sa renunte la jurisdictia instantelor engleze in favoarea instantelor romane, in mod intemeiat instanta de fond a respins actiunea recurentei reclamante ca nefiind de competenta instantelor romane.
Solutia este corecta atat in lumina Regulamentului CE nr.44/200 1 si a "Regulamentului CE nr.593/2008 (Regulamentul "Roma I"), cat si in lumina art.154 din Legea nr.105/1992, care prevede posibilitatea partilor la un litigiu cu element de extraneitate - ca cel de fata - de a supune prin conventie litigiile ce se vor naste din contractul pe care l-au incheiat competentei unei anumite instante, sub conditia ca acele litigii sa nu intre in competenta exclusiva a unei instante romane, ceea ce nu se poate retine cu privire la pricina de fata si raportat a dispozitiile art.11 alin.3 Cod procedura civila.
Este total eronata sustinerea recurentei referitoare la necesitatea ca formularul MAR 91 - pentru a fi valid - sa fi fost stampilat de emitent, cata vreme polita de reasigurare in speta nu se rezuma la acest formular, ci cuprinde si alte clauze, precum cele referitoare la conditiile de reasigurare, iar trimiterea la formularul MAR 91 are valoare a ceea ce teoria dreptului international privat numeste receptare contractuala,o stampila din partea emitentului fiind necesara numai daca polita MAR 91, ca titlu de valoare negociabil, ar fi fost o polita concreta, completata de asiguratorul emitent. Receptarea contractuala face ca, prin vointa lor comuna, partile la un contract sa trimita, pentru a diminua efortul de redactare a instrumentului contractual, la un contract tip, la un formular deja elaborat, la conditii generale existente in materie, ale caror clauze inteleg sa le preia in contractul lor asa, cum sunt, sau modificandu-le pe cele neconvenabile lor, ori eliminandu-le, modificari pe care, in cauza de fata, partile nu le-au adus continutului formularului MAR 91 pe care l-au preluat in contractul de reasigurare, cum am vazut.
Cat priveste determinarea legii aplicabile contractului, acest aspect urmeaza a fi calificat de instanta competenta sa solutioneze litigiul, respectiv de catre instanta engleza, neputand fi examinat de instantele romane, necompetente.
Se retine de asemenea, ca instanta de fond si-a verificat competenta in temeiul art.157 din Legea nr.105/1992 si nu in aplicarea practicii si doctrinei engleze, cum, nefondat sustine recurenta, litigiul de fata fiind un litigiu nascut dintr-un contract de element de extraneitate, respectiv un litigiu privind raporturi de drept international privat, decizia recurata fiind, astfel, corect si coerent motivata, cu luarea in considerare a prevederilor contractului de reasigurare din litigiu si ale formularului tip de polita, MAR 91, dispozitiile art.103 lit. d din Legea nr. 105/1992 nefiind incidente, cum corect a stabilit instanta criticata.
Astfel fiind, criticile formulate de recurenta nefiind intemeiate, cu aplicarea dispozitiilor.alt.312 alin.1 Cod procedura civila recursul declarat de aceasta impotriva sentintei instantei de fond a fost respins ca nefondat.
2