Revendicare formulata dupa intrarea in vigoare a Legii 10/2001. Aplicarea jurisprudentei CEDO cauza Mosteanu contra Romaniei. (decizia civila nr. 209/8 martie 2010)
Art. 18 lit. c din Legea 10/2001
Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Sectorului 2 Bucuresti la data de 19.12.2006, reclamantele AL si MD au chemat in judecata pe parata OC solicitand obligarea paratei sa le lase in deplina proprietate si posesie apartamentul nr.6 situat in Bucuresti, str. Traian nr.222, sector 2.
In motivare, reclamantele au aratat ca sunt mostenitoarele defunctului MG, proprietar al apartamentului revendicat, in calitate de succesor al parintilor sai.
Prin sentinta civila nr.2688/3.03.2000 s-a luat act de renuntarea reclamantului MG la judecata cererii de revendicare a apartamentelor vandute din imobil.
Prin Dispozitia Primarului General al Municipiului Bucuresti s-a restituit in natura imobilul mai putin apartamentele vandute in baza Legii nr 112/1995.
Prin sentinta civila nr.3088/19.04.2007 pronuntata in dosarul nr. 5978/300/2006, Judecatoria Sectorului 3 Bucuresti 2 Bucuresti a admis actiunea formulata de reclamantele , in contradictoriu cu parata OC si obligat parata sa lase reclamantelor in deplina proprietate si posesie apartamentul nr.6, situat in Bucuresti, str. Traian nr. 222, sector 2 compus din 3 camere, vestibul, wc, degajament, camara, baie, bucatarie, lojie (2), balcon, boxa, (mansarda), boxa (subsol), precum si o cota indiviza de 4,41 % din partile de folosinta comune ale imobilului si 19,47 m.p. teren situat sub constructie.
Impotriva acestei sentinte a formulat recurs, cale de atac recalificata ca fiind apel, OC.
Prin sentinta civila nr.162/9.02.2009 Tribunalul Bucuresti Sectia a V a Civila a respins ca neintemeiata cererea formulata de reclamante, in contradictoriu cu parata ;a obligat reclamanta la plata sumei de 1190 lei RON cheltuieli de judecata paratei.
Pentru a hotari astfel Tribunalul a retinut ca reclamantele au dobandit apartamentul nr 6 situat in Bucuresti, str. Trai an nr.222. sector 2 in baza actului de vanzare-cumparare nr. 3612/24.05.1940 si a autorizatiei de constructie nr. 8/‘T/16.06.1942.
Prin Decretul nr. 92/1950, imobilul situat in Bucuresti, Str. Traian nr. 222, ap. 6. sector 2 a fost nationalizat de la bunicul reclamantelor, imobilul fiind astfel preluat de catre stat.
Prin Decretul nr.92/1950, imobilul a fost nationalizat de la bunicul reclamantelor, imobilul fiind astfel preluat de catre stat.
In prezent exista doua titluri de proprietate pentru imobilul in litigiu.
Reclamantele au investit instanta cu solutionarea unei actiuni in revendicare imobiliara prin comparare de titluri. Cu privire la exceptia inadmisibilitatii cererii invocata de catre parata, instanta apreciaza ca este neintemeiata, urmand a fi respinsa pentru urmatoarele motive care se subsumeaza atat normelor de procedura civila, cat si dispozitiilor de drept substantial.
Pentru toate aceste considerente instanta a apreciat ca exceptia inadmisibilitatii cererii invocata de parat, este neintemeiata, urmand a fi respinsa.
Reclamantii nu au facut dovada recunoasterii calitatii lor de proprietari ai imobilul situat in Bucuresti, Str. ‘Traian nr. 222, ap. 6, sector 2 printr-un act emis de putere judecatoreasca sau de cea executiva, anterior dobandirii dreptului de proprietate de catre autorul paratului , in aplicarea Legii nr. 112/1995.
Impotriva sentintei pronuntata de Tribunalul Bucuresti au declarat apel reclamantele, criticand solutia pentru nelegalitate si netemeinicie, aplicand gresit principiile de drept material.
In primul motiv de apel reclamantele au aratat ca s-au incalcat dispozitiile art. 45 din Legea nr. 10/2001, art. 1295 alin. 2 Cod civil , articolele 644- 645 Cod civil.
Reclamantele au invocat faptul ca, potrivit art. 1295 alin. 2 Cod civil titlul acestora are preferabilitate, deoarece a fost cel dintai transcris, fiind incheiat la o data anterioara, in conformitate cu dispozitiile mentionate. Aceasta rezulta din data transcrierii si incheierii actului de vanzare - cumparare si anume 24.05.1940.
S-a mai aratat de catre reclamante, ca potrivit art. 644 - 645 Cod civil, titlul acestora de proprietate este un titlu valabil dobandit in conformitate cu legea.
Cu privire la sustinerea instantei ca nu s-a facut dovada recunoasterii calitatii reclamantelor de proprietare a imobilului printr-o hotarare judecatoreasca, s-a precizat ca nu este necesara o astfel de hotarare deoarece actul acestora de proprietate nu a fost niciodata desfiintat iar Decretul nr. 92/1950 in baza caruia a fost preluat imobilul , a fost declarat abuziv prin Legea nr. 247/2005.
S-a mai invocat de catre apelante ca in cauza trebuie aplicat art. 148 si art. 20 din Constitutia Romaniei precum si art. 1 din Protocolul nr. 1 din CEDO. Au fost invocate si cauzele Faimblat, Puscas, Butu si Bobulescu, Dragos, Silimon si Gross, Dumitrescu si cauza Yohanna Huber contra Romaniei din care rezulta ca prin nerestituirea imobilului catre fostul proprietar au fost incalcate dispozitiile Conventiei.
Apelul este nefondat.
Examinand actele si lucrarile dosarului, se constata ca tribunalul a pronuntat o hotarare legala si temeinica, solutionand in mod just litigiul dedus judecatii.
In cauza instanta a facut aplicatiunea dispozitiilor Legii nr. 10/2001, in raport de decizia nr. 33 /2008 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie in recurs in interesul legii, prin care s-a statuat: concursul dintre legea speciala si legea generala se rezolva in favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant, chiar daca acesta nu este prevazut expres in legea speciala.
In aceasta situatie nu se poate dispune restituirea in natura a bunului, deoarece in raport de dispozitiile art. 18 lit. c din Legea nr. 10/2001, masurile reparatorii se stabilesc numai in echivalent atunci cand imobilul a fost instrainat cu respectarea dispozitiilor Legii nr. 112/1995, cu modificarile ulterioare.
Pentru ca reclamantele sa beneficieze de masurile reparatorii prevazute de Legea nr. 10/2001, acestea trebuiau sa apeleze la procedurile administrative prevazute de acest act normativ, in cadrul carora puteau sa dovedeasca faptul ca au calitatea de persoane indreptatite la masuri reparatorii pentru imobile preluate in mod abuziv de catre Statul Roman.
In masura in care reclamantele nu au apelat la legea speciala, nu pot invoca in baza dreptului comun existenta dreptului de proprietate in patrimoniul autorilor lor, pentru a se prevala de actiunea in revendicare.
In raport de decizia nr.33/2008, mentionata anterior, prevaleaza dispozitiile legii speciale, respectiv ale Legii nr.10/2001, ceea ce inseamna ca atata timp cat reclamantele nu au un drept de proprietate recunoscut printr-o hotarare judecatoreasca sau printr-o decizie de restituire emisa intr-o procedura administrativa, nu pot dovedi existenta bunului in patrimoniul lor, conditie esentiala pentru formularea actiunii in revendicare pe calea dreptului comun.
In raport de jurisprudenta CEDO, trebuie avuta in vedere notiunea de "bun", asa cum rezulta din considerentele mai multor litigii, respectiv cauza Mosteanu contra Romaniei si cauza Constandache contra Romaniei. In cauza Mosteanu, CEDO a statuat ca: "Notiunea de bunuri poate acoperi atat bunuri actuale cat si bunuri patrimonial, inclusiv creante in baza carora reclamantul poate pretinde sa aiba cel putin o speranta legitima pentru a obtine utilizarea efectiva a unui drept de proprietate. In schimb, speranta de a i se vedea recunoscuta supravietuirea unui fost drept de proprietate, pentru care este de multa vreme in imposibilitatea de a-l exercita efectiv, nu poate fi considerata drept un bun in sensul art.1 din Protocolul 1 aditional la Conventie".
In ceea ce priveste actiunea in revendicare, aceasta este acea actiune reala prin care reclamantul cere instantei de judecata sa i se recunoasca dreptul de proprietate asupra unui bun determinat si, pe cale de consecinta, sa-l oblige pe parat la restituirea bunului. Asadar, la fel ca in oricare alt proces, reclamantul revendicant, fiind cel care a declansat procesul, este tinut sa dovedeasca pretentia sa ca este proprietarul acelui imobil.
Spre deosebire de cauzele Puscas, Butu si Bobulescu, Dragos, Silimon si Gross, Dumitrescu si cauza Yohanna Huber contra Romaniei, unde partile aveau hotarari judecatoresti din care rezulta ca nationalizarea imobilelor a fost ilegala, in speta, reclamantii nu pot face dovada existentei dreptului de proprietate in patrimoniul lor, prin aceeasi modalitate juridica, astfel incat actiunea in revendicare este nefondata.
Atata timp cat instanta de fond a constatat ca actiunea in revendicare este neintemeiata si nu s-a stabilit preluarea abuziva a imobilului, in raport de dispozitiile legii speciale, nu se poate invoca o privare a reclamantilor de dreptul lor de proprietate si, in consecinta, nu se poate solicita restituirea imobilului daca nu s-a stabilit o incalcare a drepturilor reclamantilor.
De altfel, atata timp cat titlul paratei este valabil, in cauza devin incidente dispozitiile din decizia nr.33/2008 a ICCJ, ce se refera la situatia in care nu se poate aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securitatii raporturilor juridice, ceea ce este esential pentru pastrarea ordinii de drept.
In acest context, sustinerile apelantelor-reclamante, referitoare la aplicarea dispozitiilor art. 1295 alin. 2 raportat la art. 644 - 645 Cod civil, precum si criticile formulate in ceea ce priveste aplicarea Legii nr. 247/2005, sunt nefondate.
Fata de aceste considerente, Curtea in baza dispozitiilor art.296 Cod procedura civila, urmeaza sa respinga apelul ca nefondat.