Revizuire conform art.322 pct.7 Cod procedura civila
(CURTEA DE APEL BUCURESTI - SECTIA A III-A CIVILA SI PENTRU CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE - DOSAR NR.49975/3/2008 - DECIZIA CIVILA NR.1560/12.11.2009)
Prin cererea inregistrata la data de 31.12.2008, pe rolul Tribunalul Bucuresti - Sectia a IV-a Civila sub nr.49975/3/2008, revizuientii B.I.I. si B.A. in contradictoriu cu intimatii N.V. si N.M., au solicitat revizuirea deciziei civile nr.2109 din 27.11.2008 pronuntata in dosarul nr.17913/300/2006 de Tribunalul Bucuresti - Sectia a V-a Civila, precum si a sentintei civile nr.12501/30.10.1997 pronuntata de Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti.
In dezvoltarea motivelor cererii de revizuire, revizuientii au aratat ca cele doua hotarari sunt potrivnice, intrucat prin sentinta civila nr.12501 din 30.10.1997 le este recunoscuta o speranta legitima si un bun in sensul art.1 din Protocolul nr.1 aditional la Conventia Europeana a Drepturilor Omului, iar prin decizia civila nr.2109 din 27.11.2008 le este infirmat de catre instanta de judecata bunul in sensul art.1 din acelasi act normativ.
Revizuientii arata ca prin sentinta civila nr.12501/30.10.1997, in contradictoriu cu M.B. autorul paratilor persoane fizice din cea de a doua cauza, s-a constatat in primul rand ca preluarea imobilului a fost una abuziva, iar, in al doilea rand, acesta a fost obligat sa le restituie proprietatea. M.B. s-a conformat hotararii civile si a emis dispozitia primarului nr.450/23.02.1998 prin care s-a dispus restituirea proprietatii.
Ulterior, prin procesul verbal de punere in posesie emis de administratorul bunului vandut in baza Legii nr.112/1995 le-a fost restituita proprietatea mai putin ceea ce a fost instrainat de catre SC R. SA prin actele de vanzare cumparare, inclusiv pentru contractul de vanzare cumparare nr.192/2/19.02.1997 incheiat pentru apartamentul nr.1 din corp A al imobilului situat in str.P.B. nr.50, sector 2 B., cu N.V. si N.M..
Totodata, revizuientii invedereaza faptul ca M.B. a instrainat in baza Legii nr.112/1995 doua apartamente din imobilul situat in str.P.B.nr.50, sector 2 B. si anume, un apartament care a reintrat in proprietatea acestora in baza sentintei civile nr.13686/31.10.2000 pronuntata in dosarul 11315/1998 de catre Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti prin care a fost admisa actiunea in revendicare formulata de revizuienti pentru restituirea corpului C din imobilul situat in str.P.B. nr.50, sector 2 si a fost respins capatul de cerere privind constatarea nulitatii absolute a actului de vanzare cumparare nr.302/2/21.01.1997 incheiat intre M.B. si N.T. si N.E., iar pentru cel de-al doilea apartament le-a fost respinsa actiunea in revendicare prin decizia civila nr.2109/27.11.2008 pronuntata de Tribunalul Bucuresti Sectia a V-a in faza procesuala a recursului.
Asadar, revizuientii sunt in situatia in care pentru doua apartamente distincte pentru care, in ambele situatii, a fost respinsa actiunea in constatarea nulitatii absolute a actului de vanzare cumparare, intr-o cauza s-a dispus admiterea actiunii in revendicare, iar in cealalta cauza a fost respinsa, desi erau doua situatii identice.
Analizand actele si lucrarile dosarului, Curtea de Apel Bucuresti constata urmatoarele:
Prin cererea formulata, petentii B.I.I. si B.A. au solicitat revizuirea deciziei civile nr.2109/27.11.2008 pronuntata de Tribunalul Bucuresti invocand contrarietatea acestei hotarari fata de sentinta civila nr.12501/30.10.1997 in temeiul dispozitiilor art.322 pct.7 Cod procedura civila.
Pentru a analiza si a stabili daca sunt indeplinite cumulativ conditiile prevazute de textul de lege sus-mentionat, Curtea apreciaza necesara o examinare prealabila a solutiilor pronuntate prin cele doua hotarari invocate de revizuienti din perspectiva dispozitiilor art.322 pct.7 Cod Procedura Civila.
Astfel, prin sentinta civila nr.12501/1997 pronuntata de Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti, ramasa definitiva prin neapelare, s-a admis actiunea formulata de B.M.C. (autoarea revizuientilor) in contradictoriu cu paratele C.G.M.B. si SC "F." SA si s-a constatat ca reclamanta este proprietara imobilului din Bucuresti, str.P.B., nr.50, sector 1 format din teren in suprafata de 1508 mp. si un corp de casa format din 6 camere, 4 antreuri si dependinte, dispunand totodata si obligarea paratilor sa lase in deplina proprietate si posesie imobilul anterior descris.
In mod succint in motivare, instanta de fond a retinut ca imobilul revendicat a fost proprietatea autorului reclamantei I.C.G. si a fost preluat in mod abuziv de catre stat in baza art.92/1950, in anexa acestui act normativ, figurand la o pozitie numele autorului petentei pentru o parte din imobil, iar la o alta pozitie, aparand in calitate de proprietate nationalizat S.G. care in realitate nu este titularul dreptului de proprietate. In considerente, instanta a mai retinut ca autorul reclamantei facea parte din categoria persoanelor exceptate de la nationalizare intrucat avea calitatea de pensionar militar, astfel ca preluarea imobilului a fost abuziva.
La data de 22.11.2006, revizuienta a chemat in judecata pe paratii N.V. si N.M., solicitand obligarea acestora sa le lase in deplina proprietate si posesie apartamentul nr.1 situat la parterul imobilului din B., str.P.B., nr.50, sector 2 impreuna cu partile de folosinta comuna ale imobilului in suprafata de 65,66 mp. teren aflat sub constructie, atribuit conform H.G. nr.20/1996.
Prin sentinta civila nr.3957/17.05.2007 pronuntata in dosarul nr.17913/300/2006, Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti a respins ca neintemeiata exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantilor; a admis actiunea formulata de catre reclamantii B.I.I. si B.A., impotriva paratilor N.V. si N.M. si a obligat paratii sa lase reclamantilor in deplina proprietate si posesie imobilul situat in B., Str.P.B. nr.50, parter, ap.1, sector 2, compus din doua camere, vestibul, wc, in suprafata utila de 37,01 mp., reprezentand o cota indiviza de 21,21% din imobil, precum si o cota indiviza de 21,21% din partile de folosinta comune ale imobilului si 65,56 mp. teren situat sub constructie si a obligat paratii la 1.100 lei cheltuieli de judecata catre reclamanti.
Pentru a pronunta ceasta sentinta, prima instanta a retinut cu privire la exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantilor ca prin sentinta civila nr.12501/30.01.1997, pronuntata de Judecatoria Sectorului 2, s-a constatat ca imobilul situat in B., str. P.B. nr.50, sector 2, a fost proprietatea lui I.C.G. si a trecut in proprietatea statului in mod abuziv, prin incalcarea dispozitiilor Decretului nr.92/1950 deoarece I.C.G. facea parte din categoria persoanelor exceptate de la aplicarea decretului, fiind pensionar militar. Astfel, imobilul a fost restituit catre B.M., mama reclamantilor si fiica lui I.C.G.. I.C.G. a mai fost cunoscut si sub numele de I.G.V., conform actelor depuse la dosar.
Titlul de proprietate al autorului reclamantilor este reprezentat de procesul-verbal de carte funciara nr.19610/1940. Acest act este perfect legal potrivit dispozitiilor Legii nr.115/1938 si acest lucru a fost consfintit si prin sentinta civila de retrocedare mai sus amintita. In consecinta, s-a retinut ca reclamantii au calitate procesuala activa in cauza.
A mai retinut prima instanta ca mama reclamantilor a introdus in instanta actiune de revendicare la 3.07.1996, sentinta fiind pronuntata la 30.10.1997· Astfel, in timp ce se afla pe rol cererea de revendicare, statul, prin SC R. SA, a vandut paratilor N.V. si N.M., cu contractul de vanzare-cumparare nr.192/2/19.02.1997, o parte din imobilul revendicat, si anume, apartamentul.
Astfel, cu minime diligente, paratii puteau constata ca vor cumpara de la un non-proprietar si faptul ca imobilul este revendicat in instanta. In aceasta situatie statul nu putea sa vanda ceea ce nu ii apartinea, ce nu avea in proprietate.
Prin compararea celor doua titluri, instanta a constata ca este mai bine caracterizat titlul reclamantilor ce emana de la adevaratul proprietar, fata de titlul paratilor ce emana de la un non-proprietar (S.R.), acesta avand numai posesia asupra imobilului, nu si proprietatea.
Impotriva acestei sentinte au declarat recurs paratii N.V. si N.M., calea de atac (astfel fiind calificata de instanta de control judiciar) a fost a fost solutionata prin decizia civila nr.2109/2008 in sensul admiterii caii de atac promovate, modificarea in tot a sentintei recurate in sensul respingerii actiunii in revendicare, ca nefondata.
Pentru a pronunta aceasta solutie, instanta de recurs a retinut urmatoarele:
Nu se poate retine critica referitoare la gresita solutionare de catre instanta de fond a exceptiei lipsei calitatii procesuale active, apreciindu-se ca in raport cu inscrisurile depuse la dosar, in mod corect a retinut prima instanta ca in cauza reclamantii au facut atat dovada calitatii de mostenitori ai autorilor lor cat si dovada de proprietari ai acestora.
Se apreciaza insa ca fiind intemeiata critica referitoare la compararea titlurilor celor doua parti de catre instanta de fond, Tribunalul constatand ca in mod gresit instanta de fond a acordat preferabilitate titlului reclamantilor.
Astfel, recurentii parati, fosti chiriasi, au cumparat in baza Legii nr.112/1995 apartamentul nr.1 din Bucuresti, str. P.B. nr.50, sector 2, cu contractul de vanzare-cumparare nr.192/2/19.02.1997, contract in privinta caruia se retine ca este valabil incheiat, cata vreme prin sentinta civila nr.3449/16.03.2001 a Judecatoriei sector 2 Bucuresti, definitiva si irevocabila, s-a respins actiunea in constatarea nulitatii acestui contract, retinandu-se buna credinta a recurentilor la cumpararea imobilului.
In cazul imobilelor preluate abuziv de catre stat si instrainate in temeiul Legii nr.112/1995, fostul proprietar al bunului poate sa obtina fie restituirea bunului in natura, fie despagubiri in temeiul art.18 lit. c, dupa cum contractul de vanzare cumparare a fost anulat sau nu, potrivit art.45 din Legea nr.10/2001.
Instanta de fond a facut o gresita aplicare a legii, netinand cont de regula potrivit careia norma speciala deroga de la norma generala. Astfel, conceptul de norma speciala este dat de existenta a doua reglementari diferite, care vizeaza acelasi raport juridic. Nu exista nici o ratiune pentru a considera ca restituirea in natura ar fi obligatorie in toate cazurile, iar imprejurarea ca norma speciala deroga de la norma generala ar viza numai modalitatea de obtinere a acestei restituiri in natura de catre fostii proprietari.
In consecinta, actiunea reclamantilor nu poate fi solutionata facand abstractie de reglementarile speciale existente cu privire la dreptul lor de proprietate si modalitatea de ocrotire a acestuia, aplicabila fiind cu prioritate norma speciala, care prevede acordarea de despagubiri. Astfel, potrivit dispozitiilor art.20 alin. 2 din Legea nr.10/2001, in cazul in care imobilul a fost vandut cu respectarea prevederilor Legii nr.112/1995 pentru reglementarea situatiei juridice a unor imobile cu destinatia de locuinta, trecute in proprietatea statului, cu modificarile ulterioare, persoana indreptatita are dreptul la masuri reparatorii prin echivalent pentru valoarea de piata corespunzatoare a intregului imobil, teren si constructii, stabilita potrivit standardelor internationale de evaluare. De asemenea, potrivit dispozitiilor art. 18 lit. c din acelasi act normativ, masurile reparatorii se stabilesc numai in echivalent, in cazul in care imobilul a fost instrainat cu respectarea dispozitiilor legale. Din aceste reglementari legale, rezulta ca legiuitorul a inteles sa acorde preferabilitate titlului fostilor chiriasi, care au cumparat cu respectarea prevederilor Legii nr.112/1995.
Imprejurarea ca Legea nr.10/2001 nu a urmarit sa acorde proprietarului deposedat abuziv un drept de optiune, rezulta chiar din titulatura ei, din care se deduce si ratiunea adoptarii sale, aceea de a reglementa toate situatiile juridice in legatura cu imobilele care formeaza obiectul sau de reglementare. Totodata, prin edictarea acestei legi, legiuitorul a intentionat mentinerea contractelor de vanzare cumparare incheiate cu buna credinta, recunoscand prevalenta interesului subdobanditorului cu titlu oneros, ce a dovedit o atitudine subiectiva, impunandu-se asigurarea securitatii circuitului civil si a stabilitatii raporturilor juridice.
In consecinta, criteriul de analiza al actiunii in revendicare nu il reprezinta compararea titlurilor din perspectiva regulilor clasice a titlurilor infatisate de parti, ci atitudinea subiectiva a subdobanditorului cu titlul oneros a bunului proprietatea altei persoane, criteriu impus prin vointa legiuitorului si in considerarea caruia titlul paratilor este preferabil.
De altfel nici cadrul juridic instituit de art.480 Cod civil, astfel cum a fost interpretat constant de jurisprudenta si de literatura de specialitate nu garanteaza restituirea bunului in natura, fiindca este posibil sa existe cauze obiective care sa constituie un impediment in acest sens, situatie in care persoana detinatoare a unui titlu de proprietate nu ar putea obtine decat despagubiri.
Sintetizand cele stabilite de instantele de judecata prin cele doua hotarari, Curtea constata ca prin sentinta civila nr.12501/1997 a Judecatoriei sectorului 2 Bucuresti, revizuientii au obtinut recunoasterea dreptului de proprietate asupra imobilului in litigiu si s-a dispus obligarea C.G.M.B.si SC "F." SA sa lase in deplina proprietate si posesie imobilul respectiv. Prin decizia civila nr.2109/2008 Tribunalul Bucuresti, admitand recursul, a modificat sentinta recurata in sensul respingerii actiunii in revendicare, formulata de revizuienti in contradictoriu cu intimatii N.V. si N.M. cu privire la apartamentul nr.1 din acelasi imobil.
Potrivit dispozitiilor art.322 pct.7 Cod procedura civila (care constituie temeiul de drept al cererii de revizuire deduse judecatii in prezenta cauza) revizuirea este posibila daca aceste hotarari definitive potrivnice sunt date de instante de grad diferite sau de acelasi grad, in una si aceeasi cauza, intre acelasi persoane, avand aceleasi calitati. Practic, prin intermediul acestui motiv de revizuire, legiuitorul a urmarit sa asigure respectarea autoritatii de lucru judecat a primei hotarari, care este incalcata prin pronuntarea celei de a doua hotarari prin care se da o solutie contrara.
Pornind de la aceste premise, rezulta cu evidenta ca pentru a fi incidente prevederile art.322 pct.7 Cod procedura civila este necesara intrunirea cumulativa a cerintelor specifice pentru a fi in prezenta autoritatii de lucru judecat, ceea ce in literatura de specialitate poarta denumirea de tripla identitate de elemente: parti, obiect si cauza.
In ceea ce priveste conditia identitatii de parti, instanta are in vedere nu prezenta lor fizica - ci prezenta juridica, neavand relevanta daca in cel de al doilea proces calitatile partilor sunt inversate. Astfel, sentinta civila nr.12501/1997 a Judecatoriei sectorului 2 Bucuresti este pronuntata in contradictoriu cu C.G.M.B.si SC "F." SA, autoarea revizuientilor avand calitatea de reclamanta. Asa cum rezulta din actele de stare civila existente la dosarul de fond, B.M.C., este mama revizuientilor care a decedat la data de 16.10.2002, la succesiunea acesteia venind revizuientii in calitate de succesori universali. Avand in vedere ca succesorii universali continua personalitatea autorului lor, substituindu-se acestuia in toate actele juridice care-si produc efectele fata de ei ca si fata de autorul insusi, instanta constata ca din punct de vedere al revizuientilor, cerinta identitatii de parti impusa de dispozitiile art.322 pct.7 Cod procedura civila prin raportate la prevederile art.1201 Cod civil este indeplinita.
Asa cum rezulta din analiza comparativa a celor doua hotarari despre care se sustine ca sunt contradictorii, sentinta civila nr.12501/1997 a Judecatoriei sectorului 2 Bucuresti este pronuntata in contradictoriu cu C.L.M.B. si SC "F." SA, iar decizia civila nr.2109/2008 a Tribunalului Bucuresti este pronuntata in contradictoriu cu intimatii (din cererea de revizuire ce formeaza obiectul prezentului dosar) in calitate de fosti - chiriasi, cumparatori in temeiul Legii nr.112/1995 a apartamentului nr.1 din imobilul in litigiu, contractul de vanzare - cumparare nr.192/19.02.1997, fiind incheiat de SC "R." SA in calitate de reprezentant al vanzatorului C.G.M.B. (ceea ce ar trebui sa le confere intimatilor calitatea de succesori cu titlu particular al acestuia).
Asa cum se arata si in literatura de specialitate, in cazul succesorului cu titlu particular, calitatea de avand cauza se apreciaza nu in raport de actul juridic prin care a dobandit dreptul subiectiv (in contract avand calitatea de parte) si nici in raport de alte acte juridice incheiate de autorul sau si care nu au nici o legatura cu dreptul transmis (fata de aceste acte avand pozitia juridica de tert) ci numai in raport de actele juridice incheiate anterior de autorul sau (referitoare la acelasi drept) cu alte persoane. Pentru ca succesorul cu titlu particular sa aiba calitatea de avand cauza a autorului sau - trebuie indeplinite cumulativ mai multe conditii: sa fie vorba de un act juridic incheiat anterior instrainarii, actul respectiv sa se refere la dreptul transmis, sa fie vorba de drepturi si obligatii strans legate de dreptul transmis succesorului cu titlu particular.
Pe cale de consecinta, conditia esentiala in raport de care se procedeaza la examinarea si a celorlalte cerinte, consta in anterioritatea actului juridic incheiat de autor fata de transmiterea dreptului catre succesorul cu titlu particular. Or, in cauza de fata, contractul de vanzare - cumparare incheiat in temeiul Legii nr.112/1995, prin care intimatii cumpara apartamentul nr.1 din imobil este incheiat la data de 19.02.1997, iar sentinta civila nr.12501/1997 a Judecatoriei sectorului 2 Bucuresti prin care s-a constatat dreptul de proprietate al autoarei revizuientilor si s-a admis revendicarea intregului imobil fata de C.L.M.B. si SC "F." SA, este pronuntata la data de 31.10.1997, deci ulterior transmiterii dreptului de proprietate asupra apartamentului nr.1 catre intimati. Fata de aceasta situati, apreciind ca nu este indeplinita cerinta anterioritatii (expusa in cele ce preced), Curtea constata ca nu se poate recunoaste calitatea de avand cauza a intimatilor fata de C.G.M.B. (in calitate de instrainator), pe cale de consecinta, nefiind indeplinita nici cerinta identitatii de parti in ceea ce priveste pe intimati.
Referitor la cea de-a doua conditie - identitatea de obiect, din examinarea comparativa a dispozitiilor celor doua hotarari rezulta ca prin sentinta civila nr.12501/1997 Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti s-a pronuntat asupra constatarii calitatii de proprietar al imobilului in persoana lui B.M.C., autoarea revizuientilor si asupra actiunii in revendicare intemeiate pe dispozitiile dreptului comun (art.480 Cod civil), formulate in contradictoriu cu C.L.M.B. si SC "F." SA, iar prin decizia civila nr.2109/2008 Tribunalul Bucuresti a solutionat o actiune in revendicare intemeiata tot pe dispozitiile art.480 Cod civil promovate de succesorii in drepturi ai primei reclamante in contradictoriu cu actualii proprietari ai apartamentului nr.1 in baza prevederilor Legii nr.112/1995. Sub aspectul identitatii de obiect, constatand ca in ambele hotarari instantele s-au pronuntat tot asupra unor actiuni in revendicare (de drept comune), Curtea apreciaza aceasta conditie ca fiind indeplinita.
Cat priveste cea de-a treia conditie si anume identitatea de cauza juridica, instanta porneste in examinarea indeplinirii acestei cerinte de la faptul ca prin cauza cererii de chemare in judecata se intelege institutia, categoria juridica sau principiul de drept substantial pe care reclamantul isi intemeiaza pretentia dedusa judecatii. Cauza cererii de chemare in judecata este reprezentata de situatia de fapt calificata juridic, avand deopotriva relevanta atat imprejurarile de fapt ale cauzei cat si dispozitiile legale sau principiile juridice aplicabile spetei.
Evaluand temeiul juridic al celor doua actiuni, din aceasta perspectiva, desi aparent cele doua cereri de chemare in judecata ar avea acelasi temei de drept, ambele actiuni fiind de revendicare formulate in baza dispozitiilor art.480 Cod civil, Curtea constata ca fata de momentul introducerii primei actiuni in revendicare solutionata prin sentinta civila nr.12501/1997, la data promovarii si solutionarea celei de-a doua actiuni in revendicare (mai exact data solutionarii apelului de catre Tribunalul Bucuresti prin decizia civila nr.2109/2008) analiza temeiurilor de drept ale actiunii introductive s-a realizat intr-o maniera mai complexa determinata de intrarea in vigoare a Legii nr.10/2001 si de pronuntarea deciziei nr.33/2008 de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie intr-un recurs in interesul legii.
Daca la momentul judecarii primei actiuni in revendicare, procesul finalizandu-se prin pronuntarea sentintei civile nr.12501/1997 de catre Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti, singurele dispozitii legale in baza carora se proceda judeca la solutionarea cauzei, erau reprezentate de prevederile art.480 Cod civil, instanta realizand o analiza comparativa a titlurilor de proprietate infatisate de parti, conform regulilor si principiilor statuate de doctrina si jurisprudenta in materia revendicarii imobiliare, la momentul pronuntarii deciziei civile nr.2109/2008 actiunea in revendicare a fost analizata atat prin raportare la dispozitiile Legii nr.10/2001 (act normativ cu caracter esentialmente reparator, care reglementeaza o procedura speciala pentru retrocedarea proprietatilor imobiliare preluate abuziv in perioada comunista) cat si luand in considerare cele stabilite de Inalta Curte de Casatie si Justitie prin decizia 33/2008 pronuntata intr-un recurs in interesul legii prin care a statuat asupra raportului dintre actiunea in revendicare si Legea nr.10/2001 cat si asupra conditiilor de admisibilitate si temeinicie ale actiunii prin raportare la jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului.
Fata de cele expuse anterior, instanta apreciaza ca la momentul pronuntarii deciziei civile nr.2109/2008 a Tribunalului Bucuresti, cadrul legislativ aplicabil actiunii in revendicare, este cu totul diferit de cel existent la momentul judecarii primei actiuni in revendicare, instanta de apel (Tribunalul Bucuresti) nefacand o simpla comparare de titluri potrivit principiilor clasice care guverneaza materia revendicarii imobiliare ci o apreciere a admisibilitatii si temeiniciei actiunii prin raportare la dispozitiile legii speciale intrate in vigoare dupa ramanerea definitiva a sentintei civile nr.12501/1997 a Judecatoriei sectorului 2 Bucuresti, ceea ce conduce la concluzia neindeplinirii cerintei referitoare la identitatea de cauza a celor doua litigii.
Pentru toate aceste considerente, apreciind ca nu sunt indeplinite cerintele prevazute de dispozitiile art.322 pct.7 Cod procedura civila, Curtea va respinge cererea de revizuire ca nefondata.
2