Nulitate absoluta contract de renta viagera pentru error in negotium.
(CURTEA DE APEL BUCURESTI - SECTIA A III-A CIVILA SI PENTRU CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE DECIZIA CIVILA NR.484/12.03.2009)
Prin actiunea inregistrata la 30.05.2007 reclamanta S.V. a chemat in judecata pe parata I.C.-A. si a solicitat sa se constate nulitatea absoluta a contractului de renta viagera autentificat sub nr.1563/20.05.2005 de B.N.P. pentru "error in negotium".
Parata a formulat in cauza la data de 4.09.2007 intampinare prin care a solicitat respingerea actiunii ca nefondata.
Judecatoria Sector 4 Bucuresti a pronuntat sentinta civila nr.6819/4.12.2007 prin care a admis actiunea introdusa de reclamanta si a constatat nulitatea absoluta a contractului de renta viagera autentificat sub nr.1563/20.05.2005 la Biroul Notarilor Publici Asociati "Mone Gabriela Olga si Andrei Aurel Jean".
Impotriva acestei sentinte a declarat apel parata, cererea acesteia fiind inregistrata pe rolul Tribunalul Bucuresti Sectia a III-a Civila.
In cadrul motivelor de apel, parata a sustinut ca instanta de fond nu a examinat atent materialul probator al cauzei iar considerentele sentintei apelate nu fac referiri la obiectul actiunii si nu aduc argumente juridice din care sa rezulte fara echivoc ca reclamanta s-a aflat in eroare cu privire la continutul actului semnat.
S-a mai aratat ca imbunatatirile aduse de parata la apartamentul reclamantei - in cadrul unui termen scurt, nu au fost de natura sa induca o stare de eroare cu privire la obiectul contractului asa cum a sustinut reclamanta - intimata.
Mai arata apelanta - parata ca in ipoteza in care ar fi fost incidenta error in negotio, falsa reprezentare a conventiei incheiate ar fi fost inlaturata in scurt timp de la perfectarea contractului prin constatarea imediata ca prestatia oferita este o suma de bani, iar nu hrana, menaj, alimente.
S-a mai aratat ca reclamanta - intimata a acceptat plata cotelor de intretinere lunare de catre parata fara a solicita instantei, anularea contractului autentic.
Se mai arata ca obiectul contractului este clar precizat astfel ca urmeaza a fi inlaturate sustinerile reclamantei conform carora aceasta s-a aflat in eroare asupra naturii juridice a conventiei incheiate cu apelanta parata. S-a mai sustinut de catre apelanta - parata ca reclamanta si-a exprimat in fata notarului in mod cert consimtamantul la incheierea unei astfel de conventii dar si fata de terte persoane, optand pentru primirea unei sume de bani.
Prin decizia civila nr.1119 A/29.09.2008, Tribunalul Bucuresti - Sectia a III-a Civila a respins apelul formulat de apelanta - parata I.C.A., impotriva sentintei civile nr.6819/4.12.2007 pronuntata de Judecatoria Sectorului 4 Bucuresti, ca nefondat.
Tribunalul a considerat ca instanta de fond a examinat atent materialul probator al cauzei, dand o interpretare corecta dovezilor administrate, pe care le-a analizat in raport de prevederile legale in materie, respectiv art.948 cod civil, care se refera la conditiile esentiale pentru validitatea unui act juridic, printre care se numara consimtamantul valabil al partii care se obliga si cauza licita.
Totodata instanta de fond a avut in vedere la pronuntarea sentintei apelate si dispozitiile art.953 Cod civil care statueaza ca nu este valabil consimtamantul daca este dat prin eroare, smuls prin violenta, ori surprins prin dol, iar in ceea ce prin care a priveste eroarea s-a pornit de la definitia data in doctrina in sensul ca aceasta consta in falsa reprezentare a realitatii la incheierea unui act juridic.
In prezenta cauza, s-a invocat de catre reclamanta ca motiv de nulitate absoluta a contractului de renta viagera incheiat cu parata - eroarea obstacol denumita si "error in negotio" situatie in care eroarea vizeaza insasi natura contractului, astfel ca ne aflam in prezenta unei lipse totale a consimtamantului.
Tribunalul a apreciat ca prima instanta in raport de dovezile administrate in speta a retinut corect situatia de fapt si imprejurarile in care s-a intocmit contractul de renta viagera, respectiv faptul ca anterior incheierii acestui act juridic s-au purtat anumite discutii intre reclamanta si mama paratei referitoare la perfectarea conventiei, instanta fiind preocupata mai ales de stabilirea vointei interne a partilor si a scopului urmarit de acestea la intocmirea contractului a carui nulitate se solicita a se constata.
Impotriva deciziei civile nr.1119 A/29.09.2008, pronuntata de Tribunalul Bucuresti - Sectia a III-a Civila a formulat recurs parata I.C.A., criticand-o pentru urmatoarele motive:
Instanta de apel, neexaminand motivele, a retinut aceleasi circumstante ca si fondul, aspect ce a condus si de aceasta data la nejusta solutionare precum si lipsa din fondul deciziei recurate a unui temei legal de inadmisibilitate, vis a vis de criticile aduse de recurenta.
Astfel,arata recurenta ca s-a luat in considerare numai existenta erorii cu privire la forma actului autentic incheiat si nu s-au analizat conditiile, vointa si scopul urmarit de reclamanta intimata, nu au fost administrate probe care sa dovedeasca indeplinirea tuturor obligatiilor contractuale, scrise si nescrise, ce reprezinta vointa si acordul partilor, pentru a cerceta fondul si sub aspectul nulitatii relative.
Se sustine ca reclamanta nu s-a aflat in eroare cu privire la notiunea, forma si foloasele ce urmau a fi culese prin incheierea contractului sub forma rentei viagere, afirmand ca a asteptat sa ne achitam de obligatiile asumate, si ca aceasta, pe parcursul a aproximativ trei ani, a beneficiat si s-a bucurat de toate avantajele primite prin prisma obligatiei contractuale si nu numai.
Profitand insa de atributele unei persoane in varsta, de acte medicale procurate in preajma promovarii actiunii sale si care de fapt atesta o diminuare a vederii corespondenta varstei sale, nu si pierderea acesteia, instantele au apreciat ca fiind intemeiata eroarea acuzata. Insa, instantele nu au apreciat si asupra vicleniei reclamantei, modalitate, imprejurari si circumstante in care recurenta si familia acesteia au fost determinati sa avanseze aceste cheltuieli si acte materiale de intretinere. Arata recurenta ca reclamanta, a avut posibilitatea in tot acest timp, sa se lamureasca cu privire la natura si intelesul formei actiunii, cu toate ca aceasta a stiut din primul moment ce fel de act semneaza si ca din motive strict profitabile, aceasta afirma nesustinut ca intentia sa era de a incheia un contract de intretinere, promovand cu tarie prezenta actiune avand in vedere diferenta titulaturii actului juridic precum si obligatiile ce izvorasc din fiecare dintre ele.
Instanta de apel, analizand art.953 din Cod civil, apreciaza ca eroarea fara de care reclamanta nu si-ar fi dat consimtamantul, a constat in falsa reprezentare a realitatii la incheierea actului juridic, in final, lipsa totala a consimtamantului.
Avand in vedere ca fondul nu a analizat si nu a administrat probatoriu si in acest sens, solicita admiterea recursului, casarea cu trimitere la rejudecare avand in vedere necesitatea administrarii de probe noi, iar in subsidiar, admiterea recursului, modificarea hotararii atacate in sensul constatarii nulitatii relative partiale a contractului de renta viagera sub aspectul numirii sale.
In drept recursul a fost intemeiat pe prevederile art.304 pct.7, 8 si 9 Codul de procedura civila.
Analizand actele si lucrarile dosarului, in raport de criticile formulate, Curtea retine urmatoarele:
In ceea ce priveste critica referitoare la neexaminarea de catre instanta de apel a tuturor motivelor de apel.
Critica este nefondata.
Din verificarea considerentelor deciziei civile recurate, curtea constata ca instanta de apel a raspuns punctual tuturor criticilor formulate de apelanta, facand trimitere expresa la probatoriul administrat in cauza si care a condus la formarea convingerii sale si la prevederile legale considerate ca fiind incidente in cauza, in raport de situatia de fapt astfel stabilita.
Asa fiind, Curtea apreciaza ca pe temeiul art.304 pct.7 Codul de procedura civila, nu poate fi retinuta nici o neregularitate procedurala relativa la motivarea hotararii atacate, intrucat din expunerea de motive rezulta cu evidenta structurarea argumentelor avute in vedere de instanta de apel cu referire stricta la criticile sustinute de apelanta parata.
In ceea ce priveste critica referitoare la imprejurarea ca instantele de fond au analizat numai existenta erorii cu privire la forma actului autentic incheiat si nu s-au analizat conditiile, vointa si scopul urmarit de reclamanta intimata si nici existenta unor cauze de nulitate relativa, nefiind administrate probe in scopul cercetarii fondului sub aspectul nulitatii relative a contractului.
Critica este nefondata, in sensul celor ce urmeaza.
Din verificarea actiunii civile introductive, rezulta ca reclamanta, a solicitat constarea nulitatii absolute a conventiei incheiate intre acesta si parata, sustinand ca s-a aflat in eroare cu privire la natura juridica a conventiei incheiate - error in negotium.
Pe de alta parte, apararile formulate de recurenta parata au vizat exclusiv aspecte legate de natura contractului incheiat si de vointa partilor la momentul incheierii contractului, aceasta sustinand in prima instanta si in apel, ca impreuna cu reclamanta a convenit exclusiv acele clauze contractuale inserate in inscrisul constatator al contractului a carui nulitate s-a invocat prin actiunea principala, iar vointa reclamantei nu a fost aceea de a obtine alte prestatii, respectiv cele presupuse de acordarea intretinerii ci exclusiv de a primi o suma de bani lunara pentru a achita cotele de intretinere. Totodata parata a sustinut ca sunt indeplinite toate conditiile de validitate prevazute de lege cu privire la conventia incheiata, invocand ca nu sunt aplicabile prevederile art.953 si art.954 din Codul civil, in cauza, cuantumul prestatiei lunare stabilite in acesta conventie, fiind rezultatul hotararii comune a partilor, respectiv a acordului lor de vointa valabil exprimat.
Curtea retine totodata ca potrivit art.129 alin.6 Codul de procedura civila, in toate cazurile, judecatorii hotarasc numai asupra obiectului cererii deduse judecatii.
In aceste conditii, curtea retine ca obiectul pretentiilor deduse judecatii fiind clar exprimat, cata vreme nici una dintre parti nu a invocat nerespectarea altor conditii de valabilitate a conventiei, in mod corect instantele de fond au procedat exclusiv la cercetarea cauzei de nulitate cu care au fost sesizate si ca interventia instantei de judecata - in sensul administrarii de probe in scopul analizarii si a altor conditii de validitate, cata vreme indeplinirea acestora nu era contestata - ar fi echivalat cu o incalcare a principiului disponibilitatii procesului civil, potrivit caruia este la indemana partilor alegerea mijloacelor procesuale considerate drept adecvate finalitatii urmarite.
In aceeasi ordine de idei, Curtea retine ca in procesul civil, rolul activ al judecatorului, in ipostazele concretizate prin art.129 din Codul de procedura civila, nu inseamna nici partialitate, nici ingerinta in domeniul drepturilor partilor, fiind tocmai o garantie a acestor drepturi si interese, aceasta interpretare fiind impusa de art.6 din Conventia Europeana a Drepturilor si Libertatilor Fundamentale ale Omului, la care Romania este parte, care consacra principiul impartialitatii si obiectivitatii instantei de judecata, de art.124 Constitutia Romaniei si de art.10 din Legea nr.304/2004.
Pe de alta parte, nu se poate imputa instantelor de fond lipsa analizarii vointei partilor la momentul incheierii contractului si a scopului urmarit de reclamanta la momentul incheierii contractului, cata vreme considerentele care au fost avute in vedere la pronuntarea solutiei au vizat tocmai acest aspect al corespondentei intre vointele partilor in litigiu, la momentul incheierii actului, eroarea asupra naturii actului, invocata ca si motiv de nulitate de catre reclamanta si retinuta ca fiind dovedita in cauza de catre instantele anterioare, avand ca temei tocmai verificarea existentei unei identitati perfecte intre vointa interna, reala a partilor si continutul actului juridic autentificat la notariat.
Curtea retine in acest sens ca potrivit art.942 din Codul civil, contractul este acordul intre doua sau mai multe persoane spre a constitui sau a stinge intre dansii un raport juridic, or, factorul esential al unui contract este acordul de vointa al partilor, vointa lor juridica. Vointa juridica se concretizeaza in doua laturi esentiale: consimtamantul si cauza sau scopul actului juridic. Pe de alta parte, consimtamantul nu poate fi cercetat prin el insusi, rupt de ceea ce se afla dincolo de manifestarea exterioara; el nu poate fi examinat fara a se lua in considerare vointa interna-element de origine psihologica.
In ceea ce priveste critica referitoare la gresita retinere in cauza a existentei unei erori asupra naturii actului incheiat, in persoana reclamantei.
Curtea retine ca pentru formarea valabila a oricarui act juridic, consimtamantul partilor trebuie nu doar sa existe, sa fie exteriorizat, ci si ca acesta sa fie liber exprimat si dat in cunostinta de cauza, adica sa nu fie viciat, potrivit art.948 alin.2 Cod civil.
Intr-adevar, potrivit art.953 din Codul civil, consimtamantul nu este valabil, cand este dat prin eroare, smuls prin violenta, sau surprins prin dol iar potrivit art.954 din actul normativ de referinta, eroarea nu produce nulitate decat cand cade asupra substantei obiectului conventiei.
In dreptul roman, eroarea este definita ca fiind o falsa reprezentare a realitatii la incheierea unui act juridic. Nu orice eroare viciaza consimtamantul; pentru ca eroarea sa duca la nulitatea conventiei, este necesar ca ea sa fi fost cauza unica si determinanta a consimtamantului. Eroarea obstacol, luand in considerare definitia data de literatura de specialitate, este acea eroare care, datorita gravitatii sale deosebite, impiedica insasi formarea actului juridic.
Avand in vedere aceste considerente, este corecta retinerea instantei de fond, in sensul ca, chestiunea litigioasa viza stabilirea vointei interne a partilor la momentul incheierii actului juridic in raport de care, prin actiunea introductiva s-a invocat nulitatea absoluta iar aceasta operatiune se impunea cu necesitate in raport de clauzele conventiei consemnate in cuprinsul inscrisului incheiat in forma autentica - actul juridic constatat in acest inscris, avand natura unui contract de renta viagera-de vreme ce reclamanta a sustinut ca a crezut ca incheie un contract de intretinere iar nu un contract de renta viagera.
Cata vreme, in legatura cu stabilirea intentiei reale a partilor cu privire la natura actului ce urma a fi incheiat, in speta, inscrisul constatator nu cuprinde in vreo clauza, referiri la eventuale prestatii de intretinere din partea paratei ci exclusiv la obligatia acesteia de a plati lunar suma de 1.000.000 lei Rol, reclamantei, cu titlul de renta viagera, sustinandu-se prin actiunea introductiva, eroarea cu privire la natura actului incheiat, era important a se decela vointa reala si scopul urmarit de reclamanta, la incheierea conventiei, fiind cunoscut ca, spre deosebire de renta viagera, un contract de intretinere presupune in mod esential vointa vanzatorului de a-si asigura intretinerea pe toata viata. Pe de alta parte, notiunea de intretinere include multiple prestatii, constand in procurarea celor necesare traiului, continue - ceea ce presupune ca debitorul, nu se poate elibera de executarea obligatiei de intretinere oricat de oneroasa ar fi pentru el, chiar daca s-ar obliga sa retransmita in patrimoniul creditorului bunul sau capitalul primit, fara sa pretinda restituirea contravalorii intretinerii prestate, iar pe langa prestatia materiala si o componenta psihologica, data de caracterul "intuitu personae" al contractului de intretinere, contractul de intretinere intemeindu-se, in realizarea continutului sau economic, pe un raport de incredere si apropiere.
In cauza, instantele de fond au administrat probele apreciate ca fiind utile si de catre partile procesului, pentru a determina scopul urmarit de partile contractante in momentul incheierii actului, iar aceste probe au demonstrat ca la data incheierii actului, reclamanta era in varsta de peste 83 ani si ca aceasta nu a beneficiat de asistenta juridica de specialitate si nici nu avea cunostinte juridice. Aceleasi probe releva ca intre reclamanta si parintii paratei existau relatii amiabile si de buna vecinatate, consolidate in timp.
Cata vreme art.30 alin.2 din Legea nr.17/2000 stabileste ca persoana varstnica, va fi asistata, la cererea acesteia sau din oficiu, dupa caz, in vederea incheierii unui act juridic de instrainare, cu titlu oneros ori gratuit, a bunurilor ce ii apartin, in scopul intretinerii si ingrijirii sale, de un reprezentant al autoritatii tutelare a consiliului local in a carui raza teritoriala domiciliaza persoana varstnica respectiva, faptul ca in cauza, contractul a carui nulitate absoluta s-a invocat, a fost incheiat in forma autentica, nu era de natura sa inlature sau sa ingradeasca posibilitatea instantelor de fond de a da relevanta probatorie si acestor imprejurari de fapt, in conformitate cu prevederile art.1203 Cod civil.
Curtea apreciaza ca deosebit de relevant in conturarea adevarului intelegerii partilor este si punctul de vedere al paratei, expus sub forma intampinarii si a cererii de apel, dar mai ales cel formulat in recurs, total contrar apararilor anterioare. Astfel, initial parata a sustinut ca "nu i-a promis reclamantei decat un ajutor financiar lunar, in vederea achitarii cotelor de intretinere iar nu servicii, cum sunt cele vizand acordarea ingrijirii, menajului, hrana, alimente, (care contureaza notiunea de intretinere) or, in recurs se sustine ca in realitate probele administrate sustin indeplinirea de catre recurenta si de catre parintii sai a angajamentului luat in forma nescrisa fata de reclamanta, in sensul intretinerii acesteia cu hrana, insotire la medic, curatenie si imbunatatiri aduse imobilului si ca "reclamanta si-a dorit intretinere din toate punctele de vedere, putin contand forma si natura contractului".
Pe de alta parte, potrivit principiului egalitatii partilor in procesul civil, instantele au obligatia de a proceda la solutionarea echitabila a cauzelor litigioase, solutionare care presupune interpretarea probelor de la dosar de pe pozitia impartiala, oferind solutia ce se desprinde din analiza intregului material probator iar in speta, instanta de fond a ascultat patru martori, la solicitarea ambelor parti si au procedat la administrarea probelor cu interogatoriul reclamantei si al paratei respectiv la administrarea probei cu inscrisuri.
Tinand cont ca situatia de fapt conturata in cauza de catre instantele de fond, ca urmare a analizei coroborate a tuturor acestor mijloace de proba, confirma ca adevarata vointa a reclamantei a fost aceea de a-si asigura intretinerea in considerarea varstei sale inaintate iar nu de a primi o suma de bani, lunar cu titlul de renta viagera, avand in vedere si precizarile exprese ale recurentei in prezenta cale de atac, in mod corect s-a apreciat ca vointa reclamantei nu s-a intalnit cu vointa paratei, prima fiind in stare de eroare asupra naturii juridice a conventiei incheiate.
Asa fiind, in mod corect au apreciat instantele de fond ca situatia de fapt conturata in cauza, sustine pretentia reclamantei ca a semnat un alt act decat cel dorit de aceasta a fi materializat intre cele doua parti, act in care nu se regaseau acele elemente esentiale, presupuse de o obligatie de intretinere, pe care reclamanta le-a avut in vedere atunci cand a incheiat conventia si a caror existenta, a determinat-o sa contracteze, ceea ce echivaleaza cu o cauza de nulitate absoluta, conform art.948 Cod civil.
Intr-adevar, in cazul erorii distructive de vointa, ca falsa reprezentare ce cade asupra naturii actului ce se incheie (error in negotium), sanctiunea ce intervine este nulitatea absoluta, intrucat practic partea nu si-a dat consimtamantul pentru incheierea actului juridic.
Asa fiind, faptul ca parata initial a efectuat in fapt, in favoarea reclamantei si alte prestatii, care excedau obligatiei de plata a rentei, nu este de natura sa inlature sanctiunea prevazuta de lege in ceea ce priveste actul juridic materializat in inscrisul intocmit in forma autentica. Aceasta intrucat cauza de nulitate absoluta, incidenta in cauza, este determinata de impiedicarea formarii actului juridic, ca urmare a lipsei totale a consimtamantului, iar o astfel de nulitate nu ar putea acoperita prin confirmare expresa sau tacita.
Pe de alta parte, referitor la sustinerea recurentei in sensul ca a procedat la incheierea contractului ca urmare a manoperelor viclene ale reclamantei, curtea retine in primul rand ca in realitate, pe aceasta cale, recurenta formuleaza o cerere noua, care insa nu poate fi valorificata direct in recurs, in raport de prevederile art.294 Codul de procedura civila, aplicabile in cauza conform art.316 Codul de procedura civila. Astfel, potrivit art.119 Codul de procedura civila, daca paratul are pretentii in legatura cu cererea reclamantului, el poate sa faca cerere reconventionala. In cauza, nici in fata primei instante si nici in apel, recurenta parata nu a formulat o cerere cu acest obiect, solicitarea sa fiind facuta pentru prima data prin motivele de recurs.
Totodata, potrivit art.294 din Codul de procedura civila, in apel nu se poate schimba calitatea partilor, cauza sau obiectul cererii de chemare in judecata si nici nu se pot face alte cereri noi iar potrivit dispozitiilor art.316 din Codul de procedura civila, recursul se judeca dupa regulile privind judecarea apelului, in masura in care nu sunt potrivnice celor cuprinse in capitolul privind judecarea recursului.
Curtea precizeaza totodata ca in actuala reglementare, recursul este o cale de atac extraordinara care, nu are caracter devolutiv, pe aceasta cale putandu-se realiza numai un control al legalitatii hotararii atacate, recurenta parata neavand posibilitatea sa valorifice in cadrul recursului, cereri noi, pe care nu le-a formulat in fata instantelor de fond in conditiile art.119 din Codul de procedura civila si cu care aceste instante nu au fost investite.
Prin urmare, in recurs nu pot fi formulate pretentii care nu au fost supuse judecatii primei instante, conform art.316 cu referire la art.294 alin.1 din Codul de procedura civila. Solutia contrara ar constitui o incalcare grava a principiilor disponibilitatii, al dreptului la aparare si al dreptului la un proces echitabil statuat de art.6 din Conventia Europeana pentru Drepturile Omului.
Mai mult, privita strict ca si motiv de aparare, sustinerea recurentei sub acest aspect nu poate fi apreciata ca fiind relevanta, intrucat in cauza, esentiala este constatarea erorii obstacol in persoana unei parti. Odata retinuta existenta acestei cauze de nulitate absoluta a conventiei, faptul ca, la randul sau, parata s-ar fi aflat in eroare sau ca asupra sa ar fi fost folosite mijloace dolosive, nu era de natura sa determine o alta solutie, ci indreptatea partea recurenta ca, la randul sau, sa solicite nulitatea conventiei, or, asa cum s-a mentionat anterior, parata nu a inteles sa deduca judecatii o astfel de cerere.
Curtea precizeaza in acest sens ca in raport de prevederile inscrise in art.954 si art.960 din Codul civil, atat eroarea asupra naturii actului juridic incheiat cat si dolul pot sa coexiste in persoana ambilor contractanti, insa textul de lege nu impune ca eventualele vicii ale consimtamantului sau eroarea obstacol, sa fie intrunite cumulativ in persoana tuturor cocontractantilor. Pe de alta parte, curtea retine insasi sustinerile recurentei din cererea de recurs, potrivit cu care "reclamanta si-a dorit intretinere din toate punctele de vedere, dar ulterior a adoptat o pozitie ostila relatiilor noastre, prin denuntarea acestui contract, act care nu continea in scris intelegerile noastre anterioare incheierii acestuia".
Referitor la solicitarea recurentei de a se constata ca in cauza opereaza doar o nulitate partiala a contractului de renta viagera, respectiv doar sub aspectul denumirii acestuia.
Curtea apreciaza ca nu poate fi primita aceasta sustinere, cata vreme, in cauza, instantele nu au analizat existenta unei cauze de nulitate prin raportare la acest element component al contractului.
Intr-adevar nu denumirea conventiei prezenta relevanta pentru determinarea aspectelor legate de existenta unei cauze de nulitate determinata de existenta unei erori asupra naturii actului, ci natura contractului si implicit, obligatiile asumate de parti prin clauzele stipulate in inscrisul constatator si verificarea existentei sau nu a unei concordante perfecte intre cuprinsul acestora si scopul si vointa reala, interna a reclamantei, din momentul incheierii contractului.
Or, in inscrisul constatator al contractului incheiat, se stipuleaza in mod expres ca obligatia asumata de parata este aceea de a plati suma de 1.000.000 lei Ron lunar, iar nu asumarea unei obligatii de intretinere in sensul celor anterior mentionate, fiind evident ca in speta, clauzele contractuale inserate in contractul de renta viagera, erau definitorii pentru determinarea obiectului contractului si a raporturilor juridice create in temeiul acestuia si de care depindea, in ultima instanta stabilirea concreta a naturii si intinderii obligatiei pe care recurenta si-a asumat-o si respectiv a verificarii conformitatii dintre aceste clauze si vointa interna a reclamantei la incheierea actului.
Pe de alta parte, curtea retine ca nulitatea actului juridic civil, reprezinta acea sanctiune care lipseste actul juridic de efectele contrarii normelor juridice edictate pentru incheierea sa valabila, ea operand in cazul incalcarii acestor norme. In plus, spre deosebire de nulitatea relativa, nulitatea absoluta nu poate fi acoperita prin confirmare. Asa fiind, odata constatata existenta unei cauze de nulitate absoluta, actul juridic afectat de o astfel de nulitate este lipsit retroactiv de efecte.
Totodata, din verificarea cuprinsului cererilor formulate de recurenta, rezulta ca anterior acestei faze procesuale, recurenta nu a inteles sa investeasca instantele de fond cu o cerere avand acest obiect si nici cu o cerere prin care sa invoce eventual, caracterul simulat al inscrisului incheiat in forma autentica, prin raportare la teza sustinuta doar in aceasta faza procesuala - a existentei intre parti a unei angajament luat in forma nescrisa, fata de reclamanta, in sensul intretinerii acesteia cu hrana, medicamente, insotire la medic, curatenie, imbunatatiri aduse imobilului. Astfel, atat in fata primei instante cat si in apel recurenta a sustinut ca a intentionat si a incheiat cu reclamanta un contract de renta viagera iar nu un contract de intretinere.
Or, in raport de aceste precizari, schimbarea pozitiei sale in faza procesuala a recursului nu poate fi apreciata decat ca reprezentand o cerere noua, care nu poate fi dedusa judecatii in acest cadru procesual, argumentele prezentate anterior fiind pe deplin valabile.
Pentru toate considerentele anterior expuse, in conformitate cu prevederile art.312 Codul de procedura civila, Curtea apreciaza recursul ca nefondat si va dispune respingerea acestuia.