Curtea de Apel Bucuresti, sectia a II-a penala si pentru cauze de minori si de familie, decizia penala nr. 136 din 26.01.2009
Recurs. Eroare grava de fapt - critici privind solutionarea laturii civile. Stabilirea daunelor materiale. Cenzurarea cuantumului daunelor morale.
1. Eroarea grava cu privire la cuantumul sumei pretinse de partea civila (inclusiv cu titlu de daune morale) avand drept urmare gresita solutionare a laturii civile a cauzei, se incadreaza in cazul de casare prevazut de art. 3859 pct. 18 C. pr. pen.
2. Reindividualizarea cuantumului daunelor morale nu este posibila in recurs din perspectiva niciunuia din cazurile de casare, inclusiv a celui prevazut de art. 3859 pct. 18 C. pr. pen., deoarece atat concluzia privind existenta prejudiciului nepatrimonial cat si stabilirea cuantumului daunelor morale sunt, exclusiv, rezultatul unui proces de apreciere a probelor administrate, neputand fi urmarea unei erori grave de fapt, rezultata in urma unei contrarietati evidente si de necontestat intre situatia retinuta de instanta si aspectele ce rezulta din actele dosarului.
art. 3859 pct. 18 C. pr. pen.
Prin sentinta penala nr.293/02.02.2006, pronuntata de Judecatoria Sectorului 6 Bucuresti in dosarul nr.12137/303/2004 (12073/2004), in baza art. 215 alin.1, 2, 3 C. pen. cu aplicarea art. 74 lit.a C. pen. raportat la art. 76 alin.1 lit.c C. pen., inculpatii T.A. si T.Ar. au fost condamnati la cate 1 an inchisoare.
In baza art. 81 alin.2 C. pen., s-a suspendat conditionat executarea pedepsei pe un termen de incercare de 3 ani, stabilit in conditiile art. 82 C. pen.
S-a facut aplicarea art. 359 C. pr. pen.
In baza art.14 C. pr. pen. raportat la art. 346 C. pr. pen. coroborat cu art. 998-999 Cod civil si art. 1003 Cod civil, inculpatii au fost obligati in solidar la despagubiri materiale in cuantum de 39.630 Euro catre partea civila T.V., in echivalent in lei la data platii prin raportare la cursul BNR, reprezentand contravaloarea valorii de circulatie a apartamentului in litigiu.
S-a respins ca neintemeiata cererea partii civile T.V. privind obligarea inculpatilor la despagubiri materiale in cuantum de 5000 Euro si despagubiri morale in cuantum de 100.000.000 lei.
S-au mentinut dispozitiile contractului de vanzare cumparare a imobilului autentificat sub nr. 3282/06.08.1998 de BNP C.E:, constatand ca partile civile B.D. si B.S. sunt cumparatori de buna credinta.
In baza art. 348 C. pr. pen., s-a anulat procura autentificata sub nr. 2056/19.05.1998 de BNP C.R.
In baza art. 191 alin.l C. pr. pen. inculpatii au fost obligati la cate 20.000.000 lei vechi (2000 RON) cheltuieli judiciare catre stat.
In baza art. 193 alin. 1, 2 C. pr. pen. inculpatii au fost obligati la cheltuieli judiciare in cuantum de cate 150 lei RON catre partea civila T.V. si la cheltuieli judiciare in cuantum de cate 150 lei RON catre partea civila B.D. si B.S.
Pentru a dispune astfel, prima instanta a retinut ca partea vatamata T.V. si inculpatii T.A. (fiul partii vatamate) si T.Ar. (nora partii vatamate) au locuit impreuna incepand cu anul 1991 in imobilul situat in Bucuresti, str. Dreptatii nr. X, bl. X, ap. X, sector 6.
Apartamentul a fost cumparat de catre partea vatamata T.V. prin incheierea contractului de vanzare-cumparare cu plata, ratele imobilului fiind platite in mod egal de catre inculpati (ce au suportat 50% din valoarea acestora) si de catre partea vatamata si celalalt fiul al acesteia, T.M. (ce au suportat de asemenea 50% din valoarea acestora).
Pe fondul unei stari conflictuale de lunga durata, la data de 6.08.1998, in timp ce partea civila T.V. era in spital, inculpatii T.A. si T.Ar., folosind o procura falsa, au vandut apartamentul (proprietatea partii civile) numitilor B.D. si B.S., fara sa le aduca la cunostinta adevarata situatie a imobilului si cu banii obtinuti au cumparat alte doua apartamente: unul de doua camere, in care s-au mutat ei si o garsoniera, unde s-a mutat ulterior partea civila impreuna cu celalalt fiu al sau.
Impotriva acestei sentinte au declarat apel inculpatii T.Ar., T.A. si partea civila T.V. iar prin decizia penala nr.91/A/2008 pronuntata de Tribunalul Bucuresti - Sectia a II a Penala, apelurile au fost respinse ca neintemeiate.
Solutia de condamnare a ramas definitiva prin decizia penala nr.713/2008 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a II a Penala prin care s-au admis recursurile inculpatilor T.Ar. si T.A. si al partii civile T.V., s-a casat in totalitate decizia si in parte sentinta recurate si s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Bucuresti, doar in ceea ce priveste latura civila a cauzei, pentru solutionarea apelurilor formulate de inculpatii T.Ar., T.A. si partea civila T.V.
Dupa rejudecare, prin decizia penala nr.689/A/27.10.2008 a Tribunalului Bucuresti - sectia a II-a penala, a fost admis apelul partii civile T.V., s-a desfiintat in parte sentinta apelata, doar sub aspectul solutionarii laturii civile si in fond:
In baza art. 14, 346 C. pr. pen. raportat la art.998 C. civil, au fost obligati inculpatii in solidar la plata sumei de 5000 Euro in echivalent in lei la data platii, cu titlu de daune morale catre partea civila T.V.
Au fost mentinute celelalte dispozitii ale sentintei.
Au fost respinse, ca nefondate, apelurile formulate de apelantii inculpati.
Au fost obligati apelantii-inculpati la cheltuieli judiciare statului.
Tribunalul a retinut ca partea civila T.V. a criticat solutia pentru nelegalitate, respectiv pentru omisiunea de a anula contractul de vanzare cumparare autentificat sub nr.3282/1998 si repunerea partilor in situatia anterioara, iar in subsidiar, a solicitat, pe langa contravaloarea apartamentului si a imbunatatirilor, obligarea inculpatilor la plata daunelor morale ca urmare a faptului ca i s-a agravat starea de sanatate in perioada cand a stat in acelasi imobil cu inculpatii dar si urmare a faptului ca in prezent s-ar afla intr-o situatie de disconfort datorat faptului ca locuieste cu fiul sau intr-o garsoniera.
Cu privire la aceste critici, tribunalul a constatat ca din probele administrate a rezultat cu evidenta ca B.D. si B.S. sunt cumparatori de buna-credinta ai imobilului. In argumentarea acestei concluzii vin urmatoarele aspecte: sotii B. au cumparat imobilul prin intermediul unei agentii imobiliare, deci nu se poate concluziona ca i-ar fi cunoscut pe sotii T. anterior si ca ar fi existat o intelegere secreta de natura a o prejudicia pe partea civila T.V. Mai mult, actele de vanzare-cumparare a imobilului au fost intocmite prin intermediul notarului public care, potrivit atributiunilor sale de serviciu, a procedat la verificarea autenticitatii procurii si ulterior a eliberat actele prevazute de lege necesare tranzactiei.
Este drept ca in materie civila exista principiul anularii actului subsecvent ca urmare a anularii actului principal, dar in speta, tribunalul a apreciat ca se aplica exceptia subdobanditorului de buna-credinta cu titlu oneros al imobilului. Buna credinta presupune, in primul rand, un proces de constientizare la nivelul psihicului in cadrul caruia valorile morale si juridice reprezinta chintesenta acestei atitudini. Greutatea in determinarea unei astfel de atitudini consta in aprecierea gradului de sinceritate dar si credinta in legalitatea masurii pe care o are persoana fizica in momentul in care trece la intreprinderea unei actiuni. Deci, categoric, buna-credinta este intr-o stransa corelare cu eroare in care se gaseste persoana care actioneaza la un moment dat.
In speta, sotii B. au fost convinsi ca tranzactia incheiata respecta dispozitiile legale, convingere bazata in primul rand pe faptul ca procura este autentica si ca sotii T. reprezinta vointa proprietarului de drept al apartamentului ce facea obiectul vanzarii.
Din aceasta perspectiva, cum in speta nu au rezultat elemente de natura sa creeze suspiciuni asupra bunei-credinte a cumparatorilor, contractul este perfect incheiat, mentinerea sa impunandu-se si pentru stabilitatea circuitului civil.
Tribunalul a apreciat insa fondata critica partii civile privind neacordarea daunelor morale, apreciind ca aceasta este indrituita la a primi o anumita satisfactie morala in raport cu suferinta la care a fost expusa. Astfel, tribunalul a avut in vedere ca in perioada cand partea civila s-a aflat internata in spital, propriul sau fiu impreuna cu sotia sa au procedat la vanzarea casei sale, ca partea civila a fost obligata sa se mute intr-un spatiu restrans care nu-i apartine, elemente ce evidentiaza, categoric, o stare de disconfort, dar si de suferinta.
Impotriva acestei hotarari au formulat recurs inculpatii si partea civila. Atat inculpatii cat si partea civila au formulat motivele de recurs in termenul prevazut de art. 38510 alin 2 C. pr. pen., criticile formulate vizand urmatoarele:
Inculpatii T.A. si T.Ar. au invocat incidenta cazului de casare prev. de art. 3859 alin. 1 pct. 18 C. pr. pen. aratand ca instantele au comis o grava eroare de fapt atunci cand au admis actiunea civila formulata de partea civila T.V., omitand faptul ca au contribuit la achizitionarea apartamentului in proportie de 50%, dar si imprejurarea ca aceasta locuieste intr-un spatiu corespunzator din anul 1998, fara a plati chirie. De asemenea, prin prisma aceluiasi caz de casare, s-a solicitat cenzurarea cuantumului daunelor morale.
Partea civila T.V. a invocat cazurile de casare prevazute de art. 3859 pct. 171 si pct. 18 C. pr. pen., criticand hotararile pentru urmatoarele motive: instanta nu a anulat contractul de vanzare cumparare; gresita aplicare a legii, in sensul ca instanta de fond si cea de apel au trecut peste regulile civile aplicabile mandatului, considerand ca trebuie restituita contravaloarea apartamentului vandut de inculpati si nu se impune predarea in natura a celor doua imobile cumparate de acestia in urma vanzarii; gresita aplicare a legii prin neconstatarea faptului ca inculpatii s-au imbogatit fara just temei; cuantumul scazut al daunelor morale acordate de catre instanta de apel. In raport de aceste considerente, s-a solicitat anularea contractului de vanzare cumparare autentificat sub numarul 3282/1998 si obligarea inculpatilor la plata sumei de 15.000 euro cu titlu de daune morale. In subsidiar, pentru ipoteza mentinerii contractului de vanzare cumparare, s-a solicitat ca inculpatii sa fie obligati sa ii lase in deplina proprietate si posesie cele doua imobile pe care le-au achizitionat din suma obtinuta in urma vanzarii apartamentului, precum si majorarea daunelor morale la suma anterior mentionata.
Analizand hotararile recurate atat prin prisma criticilor formulate si a cazurilor de casare invocate, cat si in limitele prevazute de art. 3859 alin. 3 C. pr. pen., Curtea retine urmatoarele:
Dat fiind ca toti recurentii si-au incadrat criticile in cazul de casare prev. de art. 3859 alin. 1 pct. 18 C. proc. pen. si avand in vedere ca in prezenta cauza solutia recurata se refera exclusiv la latura civila a cauzei, latura penala ramanand definitiva prin decizia penala nr. 713/2008 a Curtii de Apel Bucuresti, sectia a II a penala, o prima problema ce se impune a fi analizata este legata de posibilitatea cenzurarii hotararilor prin prisma acestui caz de casare, in conditiile in care textul in discutie prevede ca grava eroare de fapt trebuie sa fi avut avand drept consecinta pronuntarea unei hotarari gresite de achitare sau de condamnare.
Curtea apreciaza ca o atare posibilitate exista, ea rezultand din coroborarea dispozitiilor art. 3859 alin. 1 pct. 18 C. proc. pen. cu cele ale art. 3859 alin. 2 C.pr.pen, potrivit caruia cazurile de casare prevazute in alin. 1 pot fi invocate atat si cu privire la solutionarea laturii penale cat si cu privire la solutionarea laturii civile.
Este adevarat ca prin Legea 356/2006, a fost modificat continutul pct. 18 al art. 3859 alin. (1) C.pr.pen, legiuitorul introducand, fata de varianta anterioara modificarii: "cand s-a comis o grava eroare de fapt", conditia ca aceasta sa aiba drept consecinta pronuntarea unei hotarari gresite de achitare sau de condamnare. Prin aceasta formulare nu s-a urmarit insa sa se restranga invocarea cazului de casare numai sub aspectul laturii penale, ci doar sa se defineasca caracterul grav al erorii, in sensul ca aceasta trebuie sa fi condus la o solutie diametral opusa probelor administrate.
Or, o solutie contrar opusa probelor administrate poate fi pronuntata si cu privire la latura civila a cauzei, admiterea sau respingerea actiunii echivaland cu "o condamnare " sau "o achitare" din punct de vedere civil.
De altfel, prin decizia nr. 28 din 2 iunie 2008, Inalta Curte de Casatie si Justitie a admis recursul in interesul legii, stabilind ca dupa abrogarea punctului 171 prin Legea nr. 356/2006, judecarea recursurilor declarate cu privire la latura civila impotriva deciziilor pronuntate in apel se va face in conformitate cu dispozitiile art. 3859 alin. 2 din Codul de procedura penala, cazurile de casare urmand a fi analizate in concret, in functie de modul de rezolvare a laturii civile.
Ca atare, Curtea urmeaza sa analizeze in continuare, in ce masura criticile formulate de recurenti se incadreaza sau nu in acest caz de casare.
Referitor la criticile formulate de partea civila T.V., se constata ca dispozitiile art. 3859 alin. 1 pct. 171 C. pr. pen. au fost abrogate expres prin art. I pct. 85 din Legea 356/2007, astfel incat nemultumirile privind gresita aplicare a legii civile nu mai pot fi cenzurate de instanta de recurs.
Motivele de recurs vizand gresita aplicare a legii civile aplicabile in materia mandatului si a imbogatirii fara just temei nu pot fi cenzurate de catre instanta nici prin prisma cazului de casare prevazut de art. 3859 pct. 18 C. pr. pen., de esenta caruia este existenta unei erori grave si hotaratoare in situatia de fapt retinuta de instante, recurenta invocand greseli in ceea ce priveste modul de aplicare a legii, fara nicio legatura cu situatia de fapt.
Aceeasi problema se ridica si in ceea ce priveste solutia pronuntata de instanta de fond si mentinuta in apel, cu privire la contractul de vanzare cumparare autentificat sub numarul 3282/1998. Din perspectiva cazului de casare prev. de art. 3859 alin. 1 pct. 18 C. pr. pen., instanta de recurs nu poate cenzura daca in cauza s-a facut o corecta aplicare a principiilor care guverneaza efectele nulitatii, respectiv a exceptiilor de la aceste principii, ci numai daca situatia de fapt retinuta de instante si care a condus la mentinerea contractului de vanzare cumparare, urmare a constatarii bunei credinte a cumparatorilor (familia B.), este in concordanta cu probatoriul administrat.
Curtea constata ca nu exista o denaturare vadita a probelor sau o contrarietate intre ceea ce rezulta din actele dosarului si considerentele hotararilor criticate cu privire la existenta bunei credinte a cumparatorilor B.S. si B.D. Ambele instante au retinut ca acestia au cumparat imobilul prin intermediul unei agentii imobiliare, ca nu ii cunosteau anterior pe sotii T., ca pentru incheierea tranzactiei si intocmirea actelor au apelat la profesionisti, care au verificat autenticitatea procurii, imprejurari ce le confera calitatea de cumparatori de buna credinta. Toate acestea sunt in concordanta totala cu continutul probelor, si, de altfel, partea civila nici nu invoca eventuale controverse in acest sens, ci critica concluzia la care au ajuns instantele, aratand ca elementele nu erau suficiente pentru a se retine diligenta sotilor B. indispensabila pentru caracterizarea bunei credinte a acestora. O atare critica excede cazului de casare analizat, ea neputand fi cenzurata prin prisma niciunuia din cazurile prevazute de art. 3859 alin. 1 C. pr. pen., intrucat vizeaza exclusiv o chestiune de apreciere asupra unui element subiectiv - buna credinta - atribut exclusiv al instantelor de fond si de apel.
In ceea ce priveste daunele morale, toti recurentii le-au criticat, partea civila solicitand majorarea lor, iar inculpatii, in principal inlaturarea acestora, aratand ca nu se justifica acordarea lor, iar in subsidiar reducerea acestora, precizand ca instanta de apel a acordat o suma mai mare decat cea solicitata.
Sub acest aspect, este de precizat faptul ca in fata instantei de fond, pana la momentul citirii actului de sesizare, partea vatamata T.V. s-a constituit parte civila in cauza cu suma de 55.000 euro daune materiale, din care suma de 50.000 euro reprezenta contravaloarea apartamentului, iar 5.000 euro contravaloarea bunurilor mentionate in plangerea penala, solicitand si acordarea sumei de 100.000.000 lei (10.000 RON) cu titlu de daune morale. Cu ocazia rejudecarii apelului, instanta de apel a apreciat, in raport de circumstantele cauzei, respectiv imprejurarea ca propriul sau fiu a procedat la vanzarea casei sale, ca a fost obligata sa se mute intr-un spatiu restrans care nu ii apartine, ca se impune acordarea de daune morale, pentru compensarea starii de disconfort dar si de suferinta a acesteia.
La stabilirea cuantumului daunelor morale, instanta face insa o confuzie intre suma solicitata de partea vatamata cu titlu de daune materiale (5.000 euro) si suma solicitata cu titlu de daune morale (10.000 RON), iar urmare a acestei erori, i-a acordat partii civile suma de 5.000 euro cu titlu de daune morale.
Aceasta confuzie, aceasta neconcordanta intre cele retinute in hotarare si cele ce rezulta din actele dosarului, analizata de instanta de recurs din perspectiva cazului de casare prevazut de art. 3859 alin. 1 pct. 18 C. pr. pen., este de natura a conduce la concluzia ca instanta a fost in eroare grava cu privire la cuantumul sumei pretinse de partea civila, eroare ce a determinat admiterea actiunii civile si acordarea despagubirilor solicitate cu titlu de daune materiale ca si daune morale.
Referitor la cuantumul sumei, instanta de apel a apreciat, in raport de actele dosarului, ca se impune acordarea sumei pretinse de partea civila in integralitatea sa.
Reindividualizarea cuantumului daunelor morale nu este posibila in recurs din perspectiva niciunuia din cazurile de casare, inclusiv a celui prevazut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. Aceasta deoarece atat concluzia privind existenta prejudiciului nepatrimonial cat si stabilirea cuantumului daunelor morale sunt exclusiv rezultatul unui proces de apreciere a probelor administrate, iar nu al unei erori grave de fapt, rezultata in urma unei contrarietati evidente si de necontestat intre situatia retinuta de instanta si aspectele ce rezulta din actele dosarului.
Curtea nu va putea asadar sa faca reaprecieri cu privire la cuantumul sumei datorate cu titlu de daune morale, modificarea sumei la care vor fi obligati inculpatii fiind exclusiv rezultatul constatarii gravei erori in care s-a aflat instanta de apel, cuantumul sumei, urmand a fi stabilit, in raport de cele statuate in apel, respectiv integralitatea sumei solicitate.
In ceea ce o priveste de partea civila T.V., cererea sa de majorare a daunelor morale nu ar fi fost admisibila, nici in conditiile in care instanta de recurs ar fi avut posibilitatea legala sa faca aprecieri cu privire la cuantumul acestora, actiunea civila promovata de aceasta fiind limitata la sumele solicitate pana la momentul citirii actului de sesizare (10.000 lei daune morale si nu 15.000 euro cat solicita in recurs).
In fine, o ultima critica adusa sentintei si deciziei este formulata de inculpati, care invedereaza instantei de recurs ca atat instanta de fond cat si cea de apel, la stabilirea cuantumului daunelor materiale reprezentand contravaloarea imobilului, au omis a constata imprejurarea ca au contribuit la achizitionarea lui in proportie de 50%, imprejurare ce conducea la reducerea sumei acordate partii civile cu titlu de daune materiale.
Critica urmeaza a fi analizata de instanta de recurs din perspectiva cazului de casare prevazut de art. 3859 pct. 10 C. pr. pen., ea neincadrandu-se in dispozitiile legale invocate de recurenti, respectiv pct. 18 C. pr. pen., atata timp cat vizeaza omisiunea instantelor "de a avea in vedere toate aspectele privind repararea prejudiciului cauzat prin infractiune".
Cazul de casare nu este insa incident in cauza, nepronuntarea instantei asupra sumelor achitate de inculpati si a probelor administrate sub acest aspect fiind determinata de cadrul procesual in care pretentiile au fost formulate, si ca atare nefiind de natura a influenta solutia asupra cauzei.
Astfel, imprejurarea ca inculpatii au contribuit cu o parte din bani la achizitionarea imobilului ce a fost vandut ulterior sotilor B., nu le-a conferit acestora un drept de proprietate asupra lui, de care instanta sa fie obligata sa tina seama la solutionarea laturii civile. Proprietara imobilului instrainat a fost partea civila T.V., inculpatii bucurandu-se numai de un drept de creanta cu privire la sumele cu care ei au contribuit, drept ce nu poate fi valorificat in cadrul procesului penal. Aceasta deoarece titularul actiunii civile este persoana vatamata prin infractiune, si nu inculpatul. Acesta nu poate formula in cadrul procesului penal pretentii proprii impotriva partii civile, pentru ca instanta de judecata sa opereze o compensare a datoriilor, cum se solicita in realitate de catre inculpatii T.Ar. si T.A.
In raport de aceste considerente, Curtea a admis recursurile formulate de inculpatii T.A. si T.Ar., a casat in parte decizia recurata, numai in ceea ce priveste cuantumul daunelor morale stabilite de catre instanta de apel, si rejudecand:
A obligat, in solidar, inculpatii T.A. si T.Ar. la plata catre partea civila T.V. a sumei de 10.000 lei cu titlu de daune morale.
A mentinut celelalte dispozitii ale deciziei.
A respins ca nefondat recursul formulat de partea civila T.V., solutie in raport de care recurenta a fost obligata la plata cheltuieli judiciare catre stat.
1