Calificarea deciziei de concediere ca fiind colectiva. Analiza indeplinirii conditiilor de concediere colectiva
Decizia civila nr.711/R din 05 februarie 2009
Intimata a decis concedierea colectiva a angajatilor ce au refuzat locul de munca oferit in cadrul SC "CV M& S" SRL, printre care pretinde ca s-ar afla si recurenta, sens in care i-a fost emisa acesteia decizia ce are evident caracterul unei decizii de concediere colective. Imprejurarea ca pe parcursul a 30 de zile nu au fost concediati salariati in numarul solicitat de lege, pentru ca procedura initiata de intimata sa fie calificata drept o concediere colectiva (intrucat raporturile de munca a 21 de salariati vizati de concedierea colectiva au incetat la initiativa partilor) si ca in cauza ar fi incidenta situatia unei concedieri individuale cum sustine prima instanta, nu poate fi primita.
In aceste conditii intimata era obligata sa materializeze natura concedierii printr-o decizie in acest sens, prin care sa o califice ca fiind individuala, demers ce nu l-a intreprins. Drept urmare, se va analiza legalitatea deciziei pentru indeplinirea cerintelor obligatorii prevazute de art.74 alin.1 Codul muncii.
Decizia nu prevede motivul pentru care se decide concedierea recurentei.Totodata, potrivit art.74 alin.1 lit.c Codul muncii, decizia de concediere trebuie sa prevada in mod obligatoriu criteriile de stabilire a ordinii de prioritati, iar decizia contestata nu face referire la ordinea de prioritate care a condus la concedierea recurentei.
art.74 alin.1 Codul muncii
Tribunalul Bucuresti - Sectia a VIII-a Conflicte de Munca si Asigurari Sociale a respins ca neintemeiata contestatia formulata de contestatoarea NV in contradictoriu cu intimata SC BT SA; a respins cererea intimatei de obligare a contestatoarei la plata cheltuielilor de judecata, ca neintemeiata.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, prima instanta a retinut ca reclamanta a avut calitatea de salariat a paratei, in functia de referent si ca raporturile de munca au incetat in urma desfiintarii locului de munca ocupat de salariata cauzata de reorganizarea activitatii societatii, care si-a externalizat majoritatea serviciilor.
Verificand continutul deciziei de concediere, instanta de fond a constatat ca aceasta cuprinde mentiunile obligatorii reglementate de art.74 alin.1 lit. a, b si d din Codul muncii, respectiv durata preavizului, cuprinsa in perioada 21.05.2007 - 15.06.2007, motivele care au determinat concedierea, faptul ca salariatei i s-a oferit un loc de munca la SC CV M & S SRL, pe aceeasi functie si cu aceleasi drepturi salariale, insa aceasta a refuzat noul loc de munca.
Contestatoarea a invocat ca decizia nu este motivata in drept, ca nu sunt prevazute criteriile de stabilire a ordinii de prioritate si nici locurile de munca vacante, insa aceste critici nu au putut fi retinute, atata timp cat actul prin care s-a dispus concedierea contine mentiunile referitoare la temeiul de drept al masurii, si anume dispozitiile Codului muncii si ale contractului colectiv de munca mentiunile referitoare la oferta de incheiere a unui nou contract individual de munca cu o alta societate ce face parte din acelasi grup de firme ca si intimata, in aceleasi conditii si cu aceleasi drepturi, rezultand in mod implicit ca intimata nu dispune de locuri de munca vacante, in conditiile in care majoritatea serviciilor sale se externalizeaza.
Referitor la lipsa mentiunilor ce vizau criteriile de stabilire a ordinii de prioritati, tribunalul a analizat in ce masura aceste mentiuni ar fi trebuit sa faca parte din decizia de concediere, caci potrivit art.74 lit.c din Codul muncii acestea trebuie sa figureze in decizia de concediere numai in cazul concedierilor colective.
Astfel, art.68 alin.1 din Codul muncii defineste concedierea colectiva ca fiind concedierea efectuata intr-o perioada de 30 de zile, din motive care nu tin de persoana salariatului, a unui numar ce reprezinta cel putin 10% din salariati, in cazul angajatorului ce are cel putin 100 de salariati, dar mai putin de 300 de salariati. Potrivit alin.2, la stabilirea numarului efectiv de salariati concediati colectiv se iau in calcul si acei salariati carora le-au incetat contractele individuale de munca din initiativa angajatorului, din motive fara legatura cu persoana salariatului, cu conditia a cel putin 5 concedieri.
S-a apreciat ca societatea avea la data adoptarii hotararii de reorganizare 127 de angajati, dintre care 23 de salariati urmau sa fie afectati de concedierea determinata de reorganizarea societatii. Ori, potrivit inscrisurilor depuse la dosar, contractele de munca ale unui numar de 22 de salariati din cei 23 au incetat in baza acordului partilor. Dintre acesti 22 de salariati mentionati, 18 aveau deja incetate raporturile de munca cu intimata la data concedierii contestatoarei. De aici rezulta ca, desi initial procesul a avut caracterul unei concedieri colective, intr-o perioada de 30 de zile nu au fost concediati salariati in numarul cerut de lege pentru a fi calificata procedura drept concediere colectiva, intrucat in final raporturile de munca cu cei 18 din cei 23 de salariati vizati de masura concedierii colective au incetat din initiativa ambelor parti, iar nu din initiativa angajatorului, astfel cum prevede textul legal mentionat.
In consecinta, cum concedierea contestatoarei a fost una individuala, conditia prevazuta de art.74 lit.c din Codul muncii nu trebuia respectata, critica aceasta fiind de asemenea neintemeiata.
In privinta temeiniciei masurii adoptate prima instanta a apreciat ca intimata a depus la dosar inscrisuri prin care a probat faptul ca masura concedierii este legala, in conditiile art.65 alin.2 Codul muncii, si anume din care sa rezulte ca desfiintarea locului de munca a fost efectiva, respectiv ca postul nu se mai regaseste in organigrama acesteia, ca are o cauza reala si ca este serioasa, respectiv ca este impusa de reorganizarea activitatii si ca nu disimuleaza realitatea.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs in termen legal contestatoarea, criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie, sustinand ca in mod gresit ar fi retinut tribunalul ca desfiintarea postului ocupat de reclamanta este efectiva si ca ar avea un caracter real si serios, ca decizia de concediere contestata este motivata in drept si legala, ca SC C V M face parte din acelasi grup cu SC BT SA. De asemenea, tribunalul retine ca aceasta concediere este individuala si nu una colectiva; fiind o concediere colectiva trebuiau respectate criteriile ordinii de prioritate la concediere stabilite de C.C.M., respectiv continerea acestor criterii in decizia de concediere si aplicarea lor. Se arata astfel in sustinerea criticilor vizand legalitatea deciziei, ca aceasta nu este motivata in drept si nu este legala, contrar celor retinute de prima instanta.
Se apreciaza totodata ca decizia de concediere este emisa si semnata de o persoana fara calitate, incalcandu-se actul constitutiv - art.21.2 lit.v si art.23.2, respectiv de administratorul unic si nu de persoana abilitata - Directorul General, nu poarta stampila administratorului - persoana juridica al SC BT SA
Nu trebuie neglijat ca pe perioada convocarilor realizate la societate cu privire la trecerea recurentei la SC CV M, se afla in concediul legal de odihna succedat de concediu medical si nu i s-a realizat o rechemare la serviciu din concediul de odihna.
S-a nesocotit ca recurenta nu a refuzat trecerea la SC C V M, ci a solicitat relatii cu privire la aceasta societate, sens in care s-au adresat paratei cereri la care aceasta nu a raspuns.
Examinand sentinta civila atacata, sub aspectul criticilor aduse, a actelor si lucrarilor dosarului, normelor de drept incidente in cauza si probelor noi administrate in calea de atac a recursului, Curtea a apreciat fondat recursul, doar pentru motivele ce se vor infatisa in cuprinsul acestei decizii.
Curtea va retine ca fondate criticile intemeiate pe dispozitiile art.304 pct.8 si 9 Cod pr.civila, ce vizeaza interpretarea gresita a actului juridic dedus judecatii si a normelor de drept material aplicabile in cauza si in acest context va analiza legalitatea si temeinicia deciziei de concediere contestata in cauza.
In aceste conditii, se va retine ca prin decizia nr.x/22.01.2007, s-a decis externalizarea tuturor serviciilor din cadrul SC B SA, pe etape, societatea reorganizandu-se ca urmare a preluarii de operatorul international RS a managementului hotelului. In acest context, intimata a pretins ca, prin externalizarea serviciilor in cadrul SC T SA nu mai ramaneau structuri ale activitatii de serviciu, ci numai in cadrul Departamentului financiar contabil si ale conducerii, tuturor angajatilor societatii fiindu-le propusa alternativa de a-si continua activitatea in cadrul SC CV M & S SRL. Ulterior, prin decizia nr.x/1.03.2007 a intimatei, aceasta a decis concedierea colectiva a angajatilor ce au refuzat locul de munca oferit in cadrul SC "CV M& S" SRL, printre care pretinde ca s-ar afla si recurenta, sens in care i-a fost emisa acesteia decizia nr.x18.05.2007 contestata in cauza, ce are evident caracterul unei decizii de concediere colective cum insasi reprezentantul intimatei o recunoaste. Imprejurarea ca pe parcursul a 30 de zile nu au fost concediati salariati in numarul solicitat de lege, pentru ca procedura initiata de intimata sa fie calificata drept o concediere colectiva (intrucat raporturile de munca a 21 de salariati vizati de concedierea colectiva au incetat la initiativa partilor) si ca in cauza ar fi incidenta situatia unei concedieri individuale cum sustine prima instanta, nu poate fi primita.
In aceste conditii intimata era obligata sa materializeze natura concedierii printr-o decizie in acest sens, prin care sa o califice ca fiind individuala, demers ce nu l-a intreprins, sens in care Curtea va analiza legalitatea si temeinicia deciziei de concediere, ca o decizie de concediere colectiva, calificata de insasi intimata prin deciziile nr.x/22.01.2007 si nr.x/01.03.2007, planul de concediere colectiva - filele 30-46 dosar fond.
Drept urmare, se va analiza legalitatea deciziei pentru indeplinirea cerintelor obligatorii prevazute de art.74 alin.1 Codul muncii. Se va avea in vedere in acest sens ca art.74 alin.1 Codul muncii contine patru dispozitii obligatorii care trebuie prevazute in decizia de concediere, lipsa oricareia dintre ele determinand nulitatea. Se va constata ca sub acest aspect hotararea instantei de fond este nelegala, apreciind-o ca o concediere individuala, nu s-au analizat conditiile de valabilitate prevazute de articolul sus mentionat, aceasta decizie fiind nula absolut pentru nerespectarea cerintelor prevazute la art.74 alin.1 lit.a si c din Codul muncii.
Astfel, potrivit art.74 alin.1lit.a Codul muncii, decizia de concediere trebuie sa contina in mod obligatoriu "motivele ce determina concedierea". Mentionarea motivelor ce determina concedierea trebuie realizata in chiar cuprinsul deciziei, fiind necesara o expunere explicita si fara echivoc a acestor motive.
Decizia nr.x/18.05.2007 nu prevede motivul pentru care se decide concedierea recurentei, neindicandu-se temeiul concedierii, specificandu-se doar ca aceasta masura este luata in baza Deciziei nr.x/22.01.2007 emisa de Administratorul Unic al intimatei, facandu-se trimitere la reorganizarea activitatii recurentei. Simpla trimitere la Decizia nr.x/ 22.01.2007 emisa de intimata si precizarea unei situatii de fapt ca reorganizare a recurentei nu echivaleaza cu justificarea deciziei de concediere.
Motivarea deciziei de concediere in chiar cuprinsul sau, asa cum este ceruta in mod obligatoriu de lege, presupune o expunere explicata a acestor motive, respectiv descrierea clara si completa a situatiei de fapt ce determina luarea acestei decizii.
Este adevarat ca intimata a depus la dosarul cauzei acte care stau la baza deciziei de reorganizare, insa acestea nu pot valida decizia de concediere, in lipsa temeiului legal al acesteia, deoarece conform art.77 Codul muncii, validitatea acesteia se apreciaza doar in functie de motivele de fapt si de drept prevazute in chiar cuprinsul deciziei.
Totodata, potrivit art.74 alin.1 lit.c Codul muncii, decizia de concediere trebuie sa prevada in mod obligatoriu criteriile de stabilire a ordinii de prioritati, iar decizia contestata nu face referire la ordinea de prioritate care a condus la concedierea recurentei.
Intimata solicita respingerea acestui motiv de nulitate a deciziei de concediere, cu motivatia ca decizia recurentei s-a finalizat ca una individuala. Neconcretizarea acestei forme a concedierii printr-un act decizional este culpa intimatei, sens in care aceste aparari nu pot fi primite. Ori, se va constata ca daca aceasta mentiune ar fi fost inserata in decizia de concediere, nu s-ar fi putut dispune concedierea recurentei, intrucat aceasta contravenea dispozitiilor art.59 lit.e si f din C.C.M., in cauza dedusa judecatii , prin probatoriul administrat aceasta a dovedit ca este singura intretinatoare a familiei, sotul sau fiind de asemenea concediat, avand in intretinere un minor de varsta scolara, conform sentintei civile nr.xxxx/21.12.2005 a Judecatoriei Sectorului 2 Bucuresti.
Din cele mai sus expuse, rezulta cu claritate ca neindeplinirea cerintelor prevazute in mod obligatoriu in art.74 alin.1 lit.a si c Codul muncii, atrage nulitatea absoluta a deciziei de concediere.
Critica vizand nesemnarea deciziei de concediere de catre o persoana fara calitatea prin incalcare actului constitutiv al societatii, art.21.1 lit.v si art.23.2 nu va fi primita, intrucat nu este o conditie de validitate a unei decizii de concediere, conform art.268 Codul muncii.
Nelegalitatea deciziei de concediere face de prisos analizarea temeiniciei aceleiasi decizii. Cum, recurenta a formulat critici si pe acest aspect, Curtea va proceda la analiza lor.
Contestatoarea a invocat ca reorganizarea societatii nu este una temeinica, intrucat locul sau de munca respectiv cel din Compartimentul Renovare Investitii, Aprovizionare Investitii, Protectia Muncii se afla in cadrul Departamentului Complex, compartiment, ce nu a fost prevazut pentru restructurare, externalizare, fapt confirmat de organigrama valabila la data de 16.04.2007. De altfel, in acest sens angajatorul din proprie initiativa a emis Decizia nr.xxxx/16.04.2007, schimbandu-i locul de munca in Compartimentul Renovare Investitii, Protectia Muncii, loc de munca ce nu a fost suspus reorganizarii conform mentiunilor de la fila 47 dosar fond.
Desi, prin decizia nr.xxxx/16.07.2007, intimata a decis ca efect al unei hotarari judecatoresti anterioare sa o reintegreze pe contestatoare, pe postul de referent in cadrul compartimentului sus mentionat, respectiv Renovare Investitii, Aprovizionare Investitii, Protectia Muncii, acest post nu a fost inclus in statul de functii, nu este nominalizat distinct in organigrama societatii din 16.04.2007. In consecinta, reintegrarea sa a fost pur fictiva si concedierea dispusa in cauza nelegala, compartimentul sus mentionat nefiind propus pentru externalizare.
In concluzie, desfiintarea locului de munca nu este nici efectiva, nici serioasa.
In acest context, nu prezinta relevanta daca recurenta ar fi refuzat sau nu un post similar la SC CV M pe motivul externalizarii majoritatii serviciilor, intrucat propunerea viza locul de munca ocupat anterior de aceasta, pana la data de16.04.2007, respectiv postul de referent la Depozitul Investitii Consumabile, nicidecum locul la care fusese transferata la aceeasi data prin Decizia nr.xxxx/16.04.2007, respectiv cel de la Compartimentul Renovare Investitii, Protectia Muncii. Ori, acest ultim loc de munca este individualizat prin decizia de concediere, post din cadrul compartimentului mentionat in organigrama de la data emiterii deciziei de transfer, respectiv la 16.04.2007, compartiment ce nu a fost supus reorganizarii.