Curtea de Apel Bucuresti, sectia a II-a penala si pentru cauze de minori si familie, decizia nr. 1328 din 27 octombrie 2008
Contestatie la executare intemeiata pe dispozitiile art. 461 lit. d) C. pr. pen. Masura administrativa a conducerii la sediul politiei, prevazuta in art. 31 alin. (1) din Legea 218/2002. Deducerea perioadei din pedeapsa aplicata. Hotarare de condamnare anterioara modificarii art. 144 C. pr. pen. Admiterea contestatiei
Chiar daca la data solutionarii cauzei nu exista cadrul legal care sa permita deducerea perioadei in care inculpatul s-a aflat la dispozitia organelor de politie, acest drept trebuie recunoscut ulterior, prin deducerea respectivei perioade din durata pedepsei aplicate.
Nu este vorba despre o aplicare retroactiva a dispozitiilor procesual penale, caci dreptul de a beneficia de deducerea integrala a perioadei in care inculpatul a fost privat de liberate reprezinta o componenta esentiala a dreptului la un proces echitabil si o expresie a principiului legalitatii procesului penal, aspecte recunoscute si de legiuitorul intern prin modificarea art. 144 alin. (1) C. pr. pen.
art. 144 C. pr. pen.
art. 461 lit. d) C. pr. pen.
Prin sentinta penala nr.734/F pronuntata de Tribunalul Bucuresti Sectia I Penala in dosarul nr.20.093/3/2008, s-a respins ca neintemeiata contestatia la executare formulata de condamnatul V.G. si contestatorul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare catre stat.
Pentru a pronunta aceasta solutie, Tribunalul a retinut ca petentul V.G. a solicitat pe calea contestatiei la executare deducerea din pedeapsa pe care o executa a zilei de 29.01.1996, argumentand ca, in mod real, starea sa de detentie a inceput la acea data, contestatia fiind intemeiata pe dispozitiile art. 461 lit. c) C. pr. pen.
Tribunalul a constatat ca, sub aspectul indeplinirii conditiilor de admisibilitate, sustinerile petentului se circumscriu dispozitiilor art. 461 lit. d) C. pr. pen. si nu lit. c) C. pr. pen., intrucat prin contestatia la executare se invoca, de fapt, o cauza de micsorare a pedepsei.
Sub aspectul temeiniciei contestatiei, s-a retinut ca petentul V.G. a fost condamnat printr-o sentinta penala ramasa definitiva la o pedeapsa de 25 de ani inchisoare, facandu-se aplicarea art.71-64 Cod penal, iar in baza art.88 Cod penal, s-a dedus preventia de la 30.01.1996 la zi.
Din dosarul de urmarire penala rezulta ca inculpatul V.G. a fost arestat de Parchetul de pe langa Tribunalul Bucuresti la 30.01.1996 pe o durata de 30 de zile, emitandu-se MAP nr.25/30.01.1996, fara sa existe vreo dovada a retinerii inculpatului cu o zi inaintea arestarii preventive, inscrisurile invocate de petent in sustinerea contestatiei fiind un proces verbal de cercetare la fata locului si un proces verbal de perchezitie corporala, in care nu se face nici o mentiune in sensul ca inculpatul V.G. ar fi fost retinut cu ocazia efectuarii acestor acte procesuale.
Impotriva acestei sentinte a formulat recurs contestatorul, solicitand deducerea perioadei in care a fost retinut de catre IJP Buzau, respectiv ziua de 29.01.1996.
Analizand sentinta recurata atat prin prisma criticilor formulate, dar si din oficiu, sub toate aspectele de fapt si de drept ale cauzei, Curtea constata recursul intemeiat, pentru considerentele ce vor fi aratate in continuare:
Din examinarea actelor de urmarire penala, Curtea retine ca la data de 29 ianuarie 1996 petentul condamnat s-a prezentat la sediul redactiei ziarului "Opinia" din Buzau, unde a relatat faptul ca a comis trei crime pe raza municipiului Bucuresti. Dupa sesizarea organelor de politie din municipiul Buzau, care s-au deplasat la barul unde se afla petentul si in prezenta acestora, petentul condamnat a afirmat din nou ca a comis trei crime in Bucuresti, dand detalii asupra modului de operare, indicand si locul unde a abandonat o parte din bunurile sustrase de la una dintre victime.
In aceste conditii, in aceeasi seara de 29.01.1996, numitul V.G. a fost condus la sediul IPJ Buzau, unde a fost supus unei perchezitii corporale, iar ulterior, la data de 30.01.1996, acesta a fost prezentat organului de urmarire penala competent, respectiv Parchetului de pe langa Tribunalul Bucuresti, care incepand cu aceeasi data - 30.01.1996 - a emis mandat de arestare preventiva pentru o durata de 30 de zile.
Ca atare, este in afara oricarei indoieli ca la data de 29.01.1996, dupa sesizarea organelor de politie, petentul condamnat s-a aflat la dispozitia IPJ Buzau. Curtea constata ca retinerea din data de 29.01.1996 a avut natura unei retineri administrative, necesara verificarii identitatii acestuia si predarii sale organului de urmarire penala competent ce se afla in Bucuresti, respectiv Parchetului Tribunalului Bucuresti, care instrumenta cauza penala.
Masura dispusa a fost in concordanta atat cu dispozitiile interne cat si cu cele ale Conventiei Europene a Drepturilor Omului, care recunoaste legitimitatea retinerii unei persoane in vederea aducerii sale in fata autoritatii judiciare competente, atunci cand exista motive verosimile de a banui ca a savarsit o infractiune (petentul condamnat afirma ca ar fi ucis trei persoane, fapte cu privire la care organele de urmarire penala se sesizasera din oficiu).
Cu ocazia judecarii cauzei, atat in fond cat si in caile de atac, a fost dedusa perioada arestarii preventive incepand cu data emiterii mandatului de arestare preventiva, respectiv 30.01.1996.
Ulterior ramanerii definitive a hotararii de condamnare, prin modificarea Codului de procedura penala prin Legea 281/2003, s-a stabilit obligatia de a se deduce din durata retinerii si perioada cat persoana a fost privata de libertate urmare a masurii administrative a conducerii la sediul politiei, prevazuta in art. 31 alin. (1) din Legea 218/2002.
Instanta de recurs apreciaza ca, desi la data solutionarii cauzei nu exista cadrul legal care sa permita deducerea acestei perioade - cand, in fapt, petentul condamnat s-a aflat la dispozitia organelor de politie, acest drept trebuie recunoscut si ulterior, prin deducerea perioadei din durata pedepsei aplicate. Nu este vorba despre o aplicare retroactiva a dispozitiilor procesual penale, Curtea considerand ca dreptul de a beneficia de deducerea integrala a perioadei in care a fost privat de liberate reprezinta o componenta esentiala a dreptului la un proces echitabil si o expresie a principiului legalitatii procesului penal, aspecte recunoscute si de legiuitorul intern prin modificarea art. 144 alin. 1 C. pr. pen. prin legea anterior mentionata.
In raport de aceste considerente, Curtea a constatat intemeiata contestatia la executare, astfel ca a admis recursul, a casat sentinta penala recurata si rejudecand: a admis contestatia, a dedus din pedeapsa de 25 ani inchisoare aplicata condamnatului prin sentinta penala nr.435/3.11.1998 a Tribunalului Bucuresti - Sectia I Penala si perioada de la 29.01.1996 la 30.01.1996, a dispus anularea mandatului de executare emis in baza sentintei penale susmentionate si emiterea unui nou mandat de executare conform prezentei.
Cheltuielile judiciare la fond si in recurs au ramas in sarcina statului.